ÎNŢELEPCIUNEA ŞI PUTEREA
In viata poporului nostru si in istoria Bisericii noastre asa ceva aparea cu totul nou. Chiar si pentru tanara conducere a Bisericii Ardelene care, dupa cum am vazut, era insufletita de cele mai frumoase idealuri si dornica de a intreprinde ceva nou spre a stavili raul si spre a da un imbold mai puternic luptei []In viata poporului nostru si in istoria Bisericii noastre asa ceva aparea cu totul nou. Chiar si pentru tanara conducere a Bisericii Ardelene care, dupa cum am vazut, era insufletita de cele mai frumoase idealuri si dornica de a intreprinde ceva nou spre a stavili raul si spre a da un imbold mai puternic luptei Bisericii pentru insanatosirea societatii. Dar la asa ceva nici n-a gandit, nici n-a dorit. Ar fi vrut sa se faca ceva nou, dar nu asa.
Inceputul facut cu Oastea, mai marilor Bisericii de la Sibiu, nu numai ca nu le aparea ca fiind ceva clar, dar le prevestea ceva neplacut.
De aceea, comitetul a cautat indata sa se retraga prudent, inca din primele luni, iar conducerea astepta ca la o rascruce nehotarata: nici pentru, nici contra, ca sa vada totusi ce curs vor lua mai departe lucrurile. Ca sa stie cand sa intervina la timp.
Nu va lasa sa se mearga prea departe, daca va vedea ca se merge rau. Nici nu va impiedica, daca se va merge binisor. Deocamdata ii convine, in general, ca se lucreaza. i ca multa lume admira si aplauda. Are totusi mari merite omul acestaMitropolitului Balan i se parea inceputul Oastei si indraznet si original. Lupta Parintelui Iosif ii parea uneori deosebit de frumoasa. Din tot felul cum decurgeau lucrurile, autoritatea bisericeasca parca isi spunea: Pana Parintele Trifa va sti cum sa o conduca si pana va putea sa o stapaneasca, sa-l lasam in pace.
Cu tacerea noastra, care va parea tuturora o aprobare pentru ceea ce face redactorul foii noastre, vom patrona totul, facand sa se simta, inapoia actiunii lui, meritul nostru.
Daca se vor ridica cumva glasuri mai tari impotriva lui, vom sti sa-i luam apararea fara sa ne angajam prea mult, spre a nu lasa impresia ca ne luam toata raspunderea pentru tot ce face el. In felul cum lucreaza acum insa nu ne temem, caci toata lucrarea deocamdata este in folosul Bisericii noastre si nu prezinta nici o primejdie pentru eaIn vremea aceasta, gazeta mergea, iar Lucrarea crestea in intindere si in adancime. Dar erau tot mai multe de facut.
In primul rand, trebuia facuta tot mai temeinic si mai puternic lucrarea de zidire in sufletele care se trezeau. Trebuia sa le fie intiparite limpede si de la inceput, in minte si in inima, invatatura si credinta cea sanatoasa si dreapta prin care fiecare dintre cei chemati sa-si duca frumos lupta mantuirii sale, in locul si in starea in care l-a chemat Hristos si l-a asezat Dumnezeu.
Lucrarea s-a nascut in Biserica noastra stramoseasca, in invatatura si credinta in care ne-am nascut. In invatatura si in credinta aceasta, Duhul lui Hristos a pus peste noi, toti, adevarurile prin care, traind si lucrand, sa ne aflam mantuirea.
Ele erau si mai inainte, dar noi nu le-am trait cu viata. Hristos era in mijlocul nostru, dar noi nu L-am cunoscut si nu L-am urmat.
Acum, cunoscandu-L pe El, sa inaltam cat mai sus si cat mai puternic cuvantul cunoasterii si trairii Lui, aratand prin aceasta tuturor ce viata si slava erau aici, iar noi nu le stiam. Pana se vor aprinde toate sufletele si toata tara noastra de focul cel ceresc din vremea primilor crestini si din zilele Sfantului Ioan Gura de Aur Bucuria celor care-L aflau pe Domnul era ca bucuria invierii celor care se trezeau dintr-o moarte indelungata si adanca. Strigatele lor fericite rasunau tot mai des. Din toate partile veneau vestile: i eu ma hotarasc! i noi ne hotaram!La redactia foii, Parintele Iosif infiintase doua carti mari: una era Cartea Oastei, in care erau inscrisi, la rand cu numele lor, in frunte cu el toti cei intrati in Oastea Domnului, in ordinea datei intrarii fiecaruia. Ce minunat era sa vezi pe paginile ei numele celor care trimisesera aici scrisori sau venisera sa se inscrie ei insisi, cu mana lor, dupa cum spusese profetul Isaia in capitolul 44, 5: al Domnului sunt.
Cealalta carte era Cartea Amintirilor in care isi scriau impresiile lor cei care erau in trecere pe la Sibiu. Un timp, si pe aceste carti le-a avut in grija sa Parintele Iosif. Ele au ajuns, cu vremea, mai multe volume si erau niste documente de un pret nespus de mare.
Cu venirea nenorocirilor peste Lucrarea Domnului, printre multe alte lucruri de un pret nebanuit de mare, s-au pierdut si acestea. Poate pentru ca sa ramana cu adevarat numai numele celor care au fost scrisi in Cartea cea Vesnica a Domnului, nu intr-aceasta trecatoare. Poate ca sa ramana numai numele acelora care, fiind credinciosi pana la moarte, au facut ca numele lor sa ramana stralucite pe totdeauna in fata Domnului si a Lucrarii Sale.
Dar, daca totusi s-ar fi pastrat aceste carti, s-ar vedea in ele, pe langa marturia frumoasa pentru cei statornici, si marturia cutremuratoare impotriva acelora care si-au calcat legamantul. i, dupa ce fusesera spalati de Sangele lui Hristos, s-au intors iarasi la noroiul din care fusesera scosi, cufundandu-se in pierzare din nou si pe veciAdeziunile din primii ani erau publicate in gazeta si, fiecaruia, Parintele Iosif ii raspundea, tot prin gazeta, cateva cuvinte de luminos indemn si de calda bucurie, statornicind astfel partasia unei adanci legaturi ce va lega sufletul lui de al multora, in Hristos, pe totdeauna.
Aceste raspunsuri luminoase vor constitui pe totdeauna conditii mantuitoare pentru oricine va vrea sa fie un slujitor al lui Hristos si un ostas al sau. Stranse la un loc, aceste raspunsuri vor alcatui candva o carte plina de luminoase si neintrecute invataturi mantuitoare.
Spicuim aici doar cateva dintre aceste raspunsuri, spre a folosi si celor viitori ca o dovada despre cat de sfanta s-a cerut, de la inceput, sa fie viata acelora care doresc sa-si afle mantuirea in Hristos prin Lucrarea aceasta a Oastei Lui.
Prima hotarare, publicata in urma chemarii din zorii Anului Nou 1923, este a lui Ioan Buzas din Jucul Romanesc. El scria:Domnule redactor! Vin si eu cu drag si ma alatur, ca tovaras si ostas al Mantuitorului nostru Iisus Hristos, impotriva faptelor celor mai urate si paganesti betia si sudalma ca sa luptam cu credinta impotriva vrajmasului nostru diavolul, sa-l supunem sub picioarele noastre.
Rog pe Bunul si Mantuitorul nostru Hristos ca sa ne ajute, in anul acesta nou, sa mergem inainte cu spor de fapte bune pana la sfarsitul anului, si atunci sa putem sta cu fata sus inaintea Conducatorului nostru Hristos. Sa ne ajute Bunul si Mantuitorul nostru Hristos ca sa putem atrage cat mai multi in tovarasia noastra, ca sa cunoasca toti ce e tovarasia noastra. Sa cunoasca toti ce e lumina si binele sufletesc Jucul Romanesc, la 25 ian. 1923,Ioan Buzas econom, invalidSub aceasta scrisoare, Parintele Iosif adauga urmatorul raspuns:Fii binevenit in Oastea noastra, dragul nostru tovaras de lupta! Pe cat stiu eu, pana acum, nu suntem multi care am iscalit hotararea. Dar nu ne pasa. De am fi numai cativa, noi mergem inainte dupa Conducatorul nostru Hristos. Vazand faptele noastre cele bune, se vor alatura si altii la noi si Oastea noastra va spori din an in an. i inca ceva: langa numele tau, vad scris invalid. Aceasta inseamna ca ai dat o parte din sanatatea corpului tau pentru invierea tarii noastre. Sufletul tau este insa intreg, sanatos si frumos. Eu ma gandesc la altfel de invalizi ramasi dupa razboi. Ma gandesc la cei multi pe care i-a orbit, i-a schiopatat si i-a ciungit pacatul. Acestia sunt invalizii cei cu adevarat schilozi si nenorociti. Pe acestia sa-i atragem in Oastea noastra. Lumina Satelor nr. 5, din 11 febr. 1923In Lumina Satelor nr. 7, din 25 febr. 1923, raspunde, printre altele, la scrisoarea lui Gh. Greavu, urmatoarele:Fii binevenit in Oastea noastra, iubite tovarase de lupta! Lumea este plina de pacate, dar tocmai acest lucru trebuie sa ne indemne la lupta, sa mergem cat mai multi in fronturile mantuirii sufletesti. Miscarea noastra, draga George, trebuie sa fie, trebuie sa se faca, aluatul cel bun din Evanghelie (Matei 13, 33), ca sa dospeasca framantatura noua in traiul nostru si al semenilor nostri. Fii si tu un astfel de aluat ca altii, vazand faptele noastre cele bune, sa intre si ei in Oastea noastra.
In Lumina Satelor nr. 10, din 18 martie 1923, raspunde altor noi inscrisi:Fiti bineveniti, dragii nostri, in Oastea noastra care, din zi in zi, tot mai mare se face! Oastea noastra nu va ramane numai la aceste doua porunci: sa nu bei si sa nu sudui, ci va merge tot mai departe pe urmele MantuitoruluiIn Lumina Satelor nr. 43, din 4 nov. 1923, scrie lui George Andricu din Mandruloc:De acum, draga George, tu incepi o viata noua, incepi viata cea adevarata plina de bucuria si fericirea cea adevarata. Ca oarecand Saul pe drumul Damascului, tu mergeai pe drumul pierzarii tale sufletesti, iar aceasta gazeta ti-a scos in cale lumina lui Iisus Hristos, care te-a intors din calea mortii.
Spune si povesteste, draga George, tuturor, despre minunile pe care le-a facut Domnul Iisus in sufletul tau.
In Lumina Satelor nr. 47, din 2 dec. 1923, el raspunde lui Victor Stoica din Tohanul Nou:Fii binevenit in Oastea noastra, iubitul nostru ostas! Langa numele tau vad scrisa vorba vopsitor, adica meseria din care traiesti. O, ce lucruri minunate faci cu meseria ta! Intr-o casa murdara, te apuci de lucru, si, cand o deschizi, e alta. E curatita si zugravita frumos, de n-o mai cunosti. Asa trebuie, iubitul nostru ostas, sa se schimbe si sa se innoiasca si viata ta si a noastra, dupa ce te-ai hotarat impotriva pacatelor, dupa ce te-ai hotarat sa-L primesti pe Domnul Iisus in casa sufletului tau i sute de multe altele astfel de raspunsuri adeveresc pretul cel scump si insemnatatea cea mare care se dadea nasterii din nou si vietii celei noi ce trebuia sa fie totdeauna dovada unui legamant facut cu Hristos, a oricarui suflet care intra in Oastea Lui.
Sa ne patrundem tot mai adanc de ele si noi, cu totii!Luminoasa Evanghelie de la inceputChiar si din putinele lucruri pe care le-am putut extrage in capitolele scrise, pana aici, se poate vedea limpede cat de luminoasa si curata a fost Evanghelia pe care a primit-o, prin descoperire dumnezeiasca, acest nou apostol ales de Dumnezeu si trimis la neamul nostru, prin care ne-a fost innoita solia mantuirii, noua, in zilele noastre, in poporul nostru, in Biserica noastra.
Propovaduindu-L pe Hristos cel Viu, aflarea Lui prin nasterea din nou si vestirea Lui printr-o viata...
Inceputul facut cu Oastea, mai marilor Bisericii de la Sibiu, nu numai ca nu le aparea ca fiind ceva clar, dar le prevestea ceva neplacut.
De aceea, comitetul a cautat indata sa se retraga prudent, inca din primele luni, iar conducerea astepta ca la o rascruce nehotarata: nici pentru, nici contra, ca sa vada totusi ce curs vor lua mai departe lucrurile. Ca sa stie cand sa intervina la timp.
Nu va lasa sa se mearga prea departe, daca va vedea ca se merge rau. Nici nu va impiedica, daca se va merge binisor. Deocamdata ii convine, in general, ca se lucreaza. i ca multa lume admira si aplauda. Are totusi mari merite omul acestaMitropolitului Balan i se parea inceputul Oastei si indraznet si original. Lupta Parintelui Iosif ii parea uneori deosebit de frumoasa. Din tot felul cum decurgeau lucrurile, autoritatea bisericeasca parca isi spunea: Pana Parintele Trifa va sti cum sa o conduca si pana va putea sa o stapaneasca, sa-l lasam in pace.
Cu tacerea noastra, care va parea tuturora o aprobare pentru ceea ce face redactorul foii noastre, vom patrona totul, facand sa se simta, inapoia actiunii lui, meritul nostru.
Daca se vor ridica cumva glasuri mai tari impotriva lui, vom sti sa-i luam apararea fara sa ne angajam prea mult, spre a nu lasa impresia ca ne luam toata raspunderea pentru tot ce face el. In felul cum lucreaza acum insa nu ne temem, caci toata lucrarea deocamdata este in folosul Bisericii noastre si nu prezinta nici o primejdie pentru eaIn vremea aceasta, gazeta mergea, iar Lucrarea crestea in intindere si in adancime. Dar erau tot mai multe de facut.
In primul rand, trebuia facuta tot mai temeinic si mai puternic lucrarea de zidire in sufletele care se trezeau. Trebuia sa le fie intiparite limpede si de la inceput, in minte si in inima, invatatura si credinta cea sanatoasa si dreapta prin care fiecare dintre cei chemati sa-si duca frumos lupta mantuirii sale, in locul si in starea in care l-a chemat Hristos si l-a asezat Dumnezeu.
Lucrarea s-a nascut in Biserica noastra stramoseasca, in invatatura si credinta in care ne-am nascut. In invatatura si in credinta aceasta, Duhul lui Hristos a pus peste noi, toti, adevarurile prin care, traind si lucrand, sa ne aflam mantuirea.
Ele erau si mai inainte, dar noi nu le-am trait cu viata. Hristos era in mijlocul nostru, dar noi nu L-am cunoscut si nu L-am urmat.
Acum, cunoscandu-L pe El, sa inaltam cat mai sus si cat mai puternic cuvantul cunoasterii si trairii Lui, aratand prin aceasta tuturor ce viata si slava erau aici, iar noi nu le stiam. Pana se vor aprinde toate sufletele si toata tara noastra de focul cel ceresc din vremea primilor crestini si din zilele Sfantului Ioan Gura de Aur Bucuria celor care-L aflau pe Domnul era ca bucuria invierii celor care se trezeau dintr-o moarte indelungata si adanca. Strigatele lor fericite rasunau tot mai des. Din toate partile veneau vestile: i eu ma hotarasc! i noi ne hotaram!La redactia foii, Parintele Iosif infiintase doua carti mari: una era Cartea Oastei, in care erau inscrisi, la rand cu numele lor, in frunte cu el toti cei intrati in Oastea Domnului, in ordinea datei intrarii fiecaruia. Ce minunat era sa vezi pe paginile ei numele celor care trimisesera aici scrisori sau venisera sa se inscrie ei insisi, cu mana lor, dupa cum spusese profetul Isaia in capitolul 44, 5: al Domnului sunt.
Cealalta carte era Cartea Amintirilor in care isi scriau impresiile lor cei care erau in trecere pe la Sibiu. Un timp, si pe aceste carti le-a avut in grija sa Parintele Iosif. Ele au ajuns, cu vremea, mai multe volume si erau niste documente de un pret nespus de mare.
Cu venirea nenorocirilor peste Lucrarea Domnului, printre multe alte lucruri de un pret nebanuit de mare, s-au pierdut si acestea. Poate pentru ca sa ramana cu adevarat numai numele celor care au fost scrisi in Cartea cea Vesnica a Domnului, nu intr-aceasta trecatoare. Poate ca sa ramana numai numele acelora care, fiind credinciosi pana la moarte, au facut ca numele lor sa ramana stralucite pe totdeauna in fata Domnului si a Lucrarii Sale.
Dar, daca totusi s-ar fi pastrat aceste carti, s-ar vedea in ele, pe langa marturia frumoasa pentru cei statornici, si marturia cutremuratoare impotriva acelora care si-au calcat legamantul. i, dupa ce fusesera spalati de Sangele lui Hristos, s-au intors iarasi la noroiul din care fusesera scosi, cufundandu-se in pierzare din nou si pe veciAdeziunile din primii ani erau publicate in gazeta si, fiecaruia, Parintele Iosif ii raspundea, tot prin gazeta, cateva cuvinte de luminos indemn si de calda bucurie, statornicind astfel partasia unei adanci legaturi ce va lega sufletul lui de al multora, in Hristos, pe totdeauna.
Aceste raspunsuri luminoase vor constitui pe totdeauna conditii mantuitoare pentru oricine va vrea sa fie un slujitor al lui Hristos si un ostas al sau. Stranse la un loc, aceste raspunsuri vor alcatui candva o carte plina de luminoase si neintrecute invataturi mantuitoare.
Spicuim aici doar cateva dintre aceste raspunsuri, spre a folosi si celor viitori ca o dovada despre cat de sfanta s-a cerut, de la inceput, sa fie viata acelora care doresc sa-si afle mantuirea in Hristos prin Lucrarea aceasta a Oastei Lui.
Prima hotarare, publicata in urma chemarii din zorii Anului Nou 1923, este a lui Ioan Buzas din Jucul Romanesc. El scria:Domnule redactor! Vin si eu cu drag si ma alatur, ca tovaras si ostas al Mantuitorului nostru Iisus Hristos, impotriva faptelor celor mai urate si paganesti betia si sudalma ca sa luptam cu credinta impotriva vrajmasului nostru diavolul, sa-l supunem sub picioarele noastre.
Rog pe Bunul si Mantuitorul nostru Hristos ca sa ne ajute, in anul acesta nou, sa mergem inainte cu spor de fapte bune pana la sfarsitul anului, si atunci sa putem sta cu fata sus inaintea Conducatorului nostru Hristos. Sa ne ajute Bunul si Mantuitorul nostru Hristos ca sa putem atrage cat mai multi in tovarasia noastra, ca sa cunoasca toti ce e tovarasia noastra. Sa cunoasca toti ce e lumina si binele sufletesc Jucul Romanesc, la 25 ian. 1923,Ioan Buzas econom, invalidSub aceasta scrisoare, Parintele Iosif adauga urmatorul raspuns:Fii binevenit in Oastea noastra, dragul nostru tovaras de lupta! Pe cat stiu eu, pana acum, nu suntem multi care am iscalit hotararea. Dar nu ne pasa. De am fi numai cativa, noi mergem inainte dupa Conducatorul nostru Hristos. Vazand faptele noastre cele bune, se vor alatura si altii la noi si Oastea noastra va spori din an in an. i inca ceva: langa numele tau, vad scris invalid. Aceasta inseamna ca ai dat o parte din sanatatea corpului tau pentru invierea tarii noastre. Sufletul tau este insa intreg, sanatos si frumos. Eu ma gandesc la altfel de invalizi ramasi dupa razboi. Ma gandesc la cei multi pe care i-a orbit, i-a schiopatat si i-a ciungit pacatul. Acestia sunt invalizii cei cu adevarat schilozi si nenorociti. Pe acestia sa-i atragem in Oastea noastra. Lumina Satelor nr. 5, din 11 febr. 1923In Lumina Satelor nr. 7, din 25 febr. 1923, raspunde, printre altele, la scrisoarea lui Gh. Greavu, urmatoarele:Fii binevenit in Oastea noastra, iubite tovarase de lupta! Lumea este plina de pacate, dar tocmai acest lucru trebuie sa ne indemne la lupta, sa mergem cat mai multi in fronturile mantuirii sufletesti. Miscarea noastra, draga George, trebuie sa fie, trebuie sa se faca, aluatul cel bun din Evanghelie (Matei 13, 33), ca sa dospeasca framantatura noua in traiul nostru si al semenilor nostri. Fii si tu un astfel de aluat ca altii, vazand faptele noastre cele bune, sa intre si ei in Oastea noastra.
In Lumina Satelor nr. 10, din 18 martie 1923, raspunde altor noi inscrisi:Fiti bineveniti, dragii nostri, in Oastea noastra care, din zi in zi, tot mai mare se face! Oastea noastra nu va ramane numai la aceste doua porunci: sa nu bei si sa nu sudui, ci va merge tot mai departe pe urmele MantuitoruluiIn Lumina Satelor nr. 43, din 4 nov. 1923, scrie lui George Andricu din Mandruloc:De acum, draga George, tu incepi o viata noua, incepi viata cea adevarata plina de bucuria si fericirea cea adevarata. Ca oarecand Saul pe drumul Damascului, tu mergeai pe drumul pierzarii tale sufletesti, iar aceasta gazeta ti-a scos in cale lumina lui Iisus Hristos, care te-a intors din calea mortii.
Spune si povesteste, draga George, tuturor, despre minunile pe care le-a facut Domnul Iisus in sufletul tau.
In Lumina Satelor nr. 47, din 2 dec. 1923, el raspunde lui Victor Stoica din Tohanul Nou:Fii binevenit in Oastea noastra, iubitul nostru ostas! Langa numele tau vad scrisa vorba vopsitor, adica meseria din care traiesti. O, ce lucruri minunate faci cu meseria ta! Intr-o casa murdara, te apuci de lucru, si, cand o deschizi, e alta. E curatita si zugravita frumos, de n-o mai cunosti. Asa trebuie, iubitul nostru ostas, sa se schimbe si sa se innoiasca si viata ta si a noastra, dupa ce te-ai hotarat impotriva pacatelor, dupa ce te-ai hotarat sa-L primesti pe Domnul Iisus in casa sufletului tau i sute de multe altele astfel de raspunsuri adeveresc pretul cel scump si insemnatatea cea mare care se dadea nasterii din nou si vietii celei noi ce trebuia sa fie totdeauna dovada unui legamant facut cu Hristos, a oricarui suflet care intra in Oastea Lui.
Sa ne patrundem tot mai adanc de ele si noi, cu totii!Luminoasa Evanghelie de la inceputChiar si din putinele lucruri pe care le-am putut extrage in capitolele scrise, pana aici, se poate vedea limpede cat de luminoasa si curata a fost Evanghelia pe care a primit-o, prin descoperire dumnezeiasca, acest nou apostol ales de Dumnezeu si trimis la neamul nostru, prin care ne-a fost innoita solia mantuirii, noua, in zilele noastre, in poporul nostru, in Biserica noastra.
Propovaduindu-L pe Hristos cel Viu, aflarea Lui prin nasterea din nou si vestirea Lui printr-o viata...
