PREDICA ÎN VECHIUL TESTAMENT. CÂTEVA REPERE
Preot lector dr. Vasile GORDON Una dintre carentele predicii zilelor noastre este ca foloseste extrem de putin Vechiul Testament, ignorand totodata pe cei care, prin ravna exemplara, pot fi numiti pe drept cuvant propovaduitori ai voii Domnului. In conditiile in care astazi oficiul Amvonului are o responsabilitate crescanda, deodata cu a celorlalte slujiri, desigur, propovaduitorii trebuie sa reconsidere cu atentie []Preot lector dr. Vasile GORDONUna dintre carentele predicii zilelor noastre este ca foloseste extrem de putin Vechiul Testament, ignorand totodata pe cei care, prin ravna exemplara, pot fi numiti pe drept cuvant propovaduitori ai voii Domnului. In conditiile in care astazi oficiul Amvonului are o responsabilitate crescanda, deodata cu a celorlalte slujiri, desigur, propovaduitorii trebuie sa reconsidere cu atentie maxima toate izvoarele autentice ale demersului omiletic. In acest scop, nu trebuie ignorata nici o sursa care poate servi slujirii invatatoresti, intre care Vechiul Testament ocupa, fara indoiala, un loc prioritar. Nu trebuie sa uitam, de asemenea, ca Biserica Ortodoxa se confrunta astazi intr-o masura din ce in ce mai ingrijoratoare cu propovaduitori sectari tot mai numerosi, intre care foarte multi exploateaza scrierile vetero-testamentare cu un zel cantitativ apreciabil. Cantitativ doar, pentru ca, asa cum se cunoaste, sub aspectul calitatii si al corectitudinii ermineutice propovaduirea lor este, de fapt, un act anti-omiletic. Trebuie sa recunoastem insa cinstit ca zelul lor este real, ca citesc si comenteaza pasaje intregi din Legea Veche, chiar daca o fac fara pricepere, cum inspirat se exprima pentru astfel de cazuri Sfantul Apostol Pavel: Caci le marturisesc ca au ravna pentru Dumnezeu, dar sunt fara pricepere! (Romani 10, 2). Ei bine, chiar fara aceasta pricepere ei propovaduiesc , iar acest fapt se rasfrange dureros asupra sutelor si miilor de ascultatori, nefericite victime ale ignorantei si separarii de Biserica cea una. Concluzia este limpede: daca predicatorii autentici nu vor include in actul omiletic si Vechiul Testament, si nu vor explica ei insisi cele cuprinse in el, multi dintre potentialii beneficiari, ascultatori dornici ai cuvantului Domnului, isi vor pleca urechea, constient sau nu, catre misionarii sectari, care o fac cu atata zel, cum spuneam.
Din aceste motive consideram oportun sa readucem in atentie acest subiect, in care s-a mai scris, de altfel, cu multa competenta in literatura omiletica romaneasca, dar care se cere actualizat iara si iara.
Pornim la drum remarcand faptul ca insusi Mantuitorul Iisus Hristos facea deseori referiri la invataturile din Legea Veche, aprobativ fata de unele, critic fata de altele, incepand de obicei cu expresia Ati auzit ca s-a zis Era aprobativ fata de cele cu valabilitate vesnica, critic cu cele care nu mai corespundeau mesajului evanghelic. Spunem critic nu in sensul strict al dezaprobarii, ci al precizarii unei impliniri a ceea ce s-a spus si s-a scris a fi valabil pana la El. Sa ne amintim ca celor care-L suspectau de nerespectarea sau stricarea Legii, Mantuitorul le-a spus limpede si neinvaluit, tocmai pentru a nu ingadui cuiva ispita interpretarii echivoce: Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc! (Matei 5, 17). Sa implinesc se refera la acele prescriptii cu valabilitate limitata, care s-au implinit in El, si care nu mai trebuia sa constituie o povara in Legea Harului (multitudinea jertfelor,ziua sambetei etc.). Altele au primit, insa, confirmare prin insesi poruncile si pildele Sale (cele zece porunci, iubirea de Dumnezeu si aproapele etc.) carora le-a imprimat un nou sens, acela al desavarsirii. Retinem, asadar, ca Mantuitorul nu a inlaturat tezaurul vetero-testamentar, ci a cladit pe el, asa cum un constructor intelept procedeaza la ridicarea unei case, facandu-i mai intai temelia. Predica crestina s-a cladit, astfel, pe stradaniile omiletice ale predicatorilor Vechiului Asezamant, iar ca o confirmare imediata amintim faptul ca insasi omilia, ca termen si ca gen al predicii, a fost preluata de la Templul iudaic. De altfel, Evangheliile sunt pline de marturii in care ni se vorbeste ca Mantuitorul intra adesea in sinagogi, citea din Scripturi si talcuia intelesul lor (facea, adica, o omilie), in fata ascultatorilor fascinati de intelepciunea si puterea cuvantului Sau. Caci ne spune Sfantul Evanghelist Matei: ii invata pe ei ca unul care are putere, iar nu cum ii invatau carturarii lor (7, 29), iarSfantul Evanghelist Ioan completeaza exclamatia de admiratie a fericitilor Sai ascultatori: Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta! (7, 46).
De aceea, mergand pe urmele Mantuitorului, vom incerca in cele ce urmeaza sa redeschidem Vechile Scripturi , dupa indemnul Sau (Cercetati Scripturile, Ioan 5, 39), sa ne amintim de cativa slujitori remarcabili ai cuvantului dumnezeiesc si sa evidentiem totodata cateva repere omiletice, pentru implinirea scopului marturisit deja, acela de a valorifica mai eficient tezaurul Vechiului Testament in predica actuala.
Trebuie sa ne amintim si sa recunoastem mai intai faptul ca inca de la inceputul istoriei neamului omenesc, cu toata caderea lui de la desavarsirea sfinteniei, legatura intre Ziditorul si faptura Sa nu s-a intrerupt. Dumnezeu a vorbit oamenilor necontenit si i-a ajutat sa se ridice la frumusetea cea dintai , adevarul Lui fiind totdeauna marturisit.
A existat, deci, continuu, o revelatie a voii Lui, facuta constiintei neamului omenesc, care a fost comunicata, interpretata si intarita printr-o lucrare omeneasca constienta si independenta, desi condusa in chip supranatural. Interpretii vointei si cuvantului lui Dumnezeu, care au explicat uneori mai limpede, alteori mai obscur, se pot numi pe buna dreptate predicatori, deoarece ei au vestit cuvantul lui Dumnezeu, pregatind omenirea pentru intruparea Mantuitorului Iisus Hristos. Evident, ne ducem cu gandul la prooroci, dupa marturisirea Sf. Ap. Pavel: Dupace Dumnezeu odinioara, in multe feluri si chipuri a vorbit parintilor nostri prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul (Evrei I, 1-2). Sa nu-i uitam, insa, pe predecesorii lor, intre care mai insemnati sunt Noe, Moise si Aaron, dar, alaturi de ei, si alti slujitori ai invataturii. Noe nu a fost doar un patriarh drept si neprihanit intre oamenii timpului sau, care mergea pe calea Domnului (Facerea 6, 9), ci si un marturisitor prin cuvant al dreptatii, cum inspirat l-a numit Sf. Ap. Petru: Caci Dumnezeu n-a crutat pe ingerii care au pacatuit, ci, legandu-i cu legaturile intunericului in iad, i-a dat sa fie pazit spre judecata. Si n-a crutat lumea veche, ci a pastrat numai pe Noe, ca al optulea propovaduitor al dreptatii, cand a adus potopul peste cei fara de credinta (II Pt. 2, 4-5; subl. n.). Moise, care a condus un exod si a eliberat pe fratii sai din robia politica a Egiptului, om de stat si eminent organizator sub ascultarea nemijlocita a Domnului, nu s-a simtit, totusi, in stare sa vesteasca adevarul dumnezeiesc in adunari obstesti ca era zabavnic in grai si incurcat in limba (Iesire 4, 10), lasand aceasta slujbalui Aaron. Totusi, chiar si cu neiscusinta in grai, misiunea de eliberator si organizator presupune o permanenta comunicare si este exclus ca tot timpul Aaron sa fi vorbit in locul sau. El este, de altfel, unanim recunoscut ca autor al Pentateuhului, asadar un propovaduitor cel putin prin scris, dupa cum consemneaza cartea Deuteronom: Apoi a scris Moise legea aceasta si a dat-o preotilor, fiilor levitilor, care purtau chivotul legii Domnului si tuturor batranilor fiilor lui Israel (31, 9).
Din sirul altor exemple ale slujirii didactice, afara de cea a profetilor despre care vom vorbi in chip special, mai amintim un moment relevant. In vremea lui Iosafat (870-846), care a domnit in Iuda dupa Roboam si Asa, au fost trimise cinci dintre capeteniile sale, Benhail, Obadia, Zaharia, Natanael si Miheia, ca sa invete poporul prin cetatilelui Iuda. Impreuna cu ei au trimis si leviti Iar din preoti pe Elisama si Ioram. Acestia au invatat in Iuda, avand cu ei cartea Legii Domnului; si au cutreierat toate cetatile lui Iuda si au invatat poporul (II Paral. 17, 7-9). Iata, asadar, cateva repere limpezi ale slujirii invatatoresti in Testamentul cel Vechi, exemplificatoare, la care se pot adauga, desigur, multe altele. Trebuie sa precizam ca nu numai cuvantul invatatorilor (= predicatorilor) era pretuit ca atare de catre ascultatorii receptivi, ci si vorbirea in sine, comunicarea obisnuita. Iata ce spune in aceasta privinta Isus, fiul lui Sirah: Sa nu lauzi pe nimeni inainte de a vorbi cu el, caci cuvantul este piatra de incercare a omuluiVorba celui cuvios este totdeauna cu intelepciune, iar cel nebun se schimba ca luna;Vorbirea prostilor este groaznica si rasul lor izbucneste in desfatarile pacatului (27, 7, 9, 13).
Predica profetilor. Cu toate ca darul profetiei nu era ereditar ca al preotiei, proorocii s-au apropiat mai mult decat preotii legii vechi de propovaduitorii predicii crestine, fiind invatatorii propriu-zisi ai poporului. Vechiul Testament consemneaza chiar scoli unde erau instruiti tineri, intr-un regim de rabdare, saracie si lepadare de sine. Ei sunt denumiti fiii proorocilor (IV Regi, 2, 15: 4, 38 etc.). Scoli ale profetilor se gaseau in Ghibeea, Rama, Ghilgal, Betel, Ierihon si Muntele Efraim. Iar despre instruirea in arta muzicala si duhul profetic gasim mai multe mentiuni la I Regi, X, 5, 6; I Paralip. 25, 1; II Regi, 6, 5 etc.
Cel mai vechi sens al cuvantului ebraic profet (nabi, pl. nebiim) nu este atat cel de prezicator cat de cuvantator, orator, interpret. Iar profhvth din greaca clasica inseamna persoana care vorbeste pentru altul, asadar cineva care se gaseste sub influenta superioara, respectiv a lui Dumnezeu, interpretand voia Lui. Practic, prin profet vorbeste insusi Dumnezeu. Desi profetii erau oameni din popor, chemarea lor la misiune o facea direct Dumnezeu, fapt care le dadea o autoritate suprema in slujirea cuvantului. Profetii spun poporului ce pacate ii pasc, fara sa se teama de cineva. Nu putine erau cazurile cand predica lor producea cainta, inclusiv izbavire, in sanul ascultatorilor. Sa ne amintim ca cetatea Ninive a fost crutata in urma caintei datorate predicii lui Iona, fapt evocat chiar de Mantuitorul (Matei 12, 41). Oameni prin excelenta ai lui Dumnezeu, ei se socoteau raspunzatori numai fata de El. De aceeamustrarile lor nu-i crutau nici pe regi (cazurile cele mai cunoscute sunt mustrarea lui David de catre Natan si a lui Ahab de catre Ilie). Profetul marturisea adevarul si credinta mai mult moral-spiritual decat dogmatic si cu o elocinta atat de impetuoasa si patetica incat provocau adesea profunde zguduiri de constiinte.
Tematica prioritara a propovaduirii lor s-a axat pe doua coordonate: monoteismul si mesianismul. Monoteismul, insotit de o lupta acerba impotriva idolatriei, a pregatit, de fapt, omenirea pentru intruparea lui Mesia, Fiului Dumnezeului Celui Unic. Mesianismul este, de altfel, firul rosu al Vechiului Testament, de la un cap la altul, de aceea profetiile mesianice, constituie miezul continutului omiletic vetero-testamentar. Alaturi de propovaduirea credintei in Dumnezeul Unic si demascarea desertaciunii idolilor, profetii vorbeau necontenit de pedeapsa pacatului si a tuturor ratacirilor. Ei nu aduc ceva nou sau contrariu fata de legea lui Moise, ci, pe aceasta temelie, zidesc mai departe, adancind, desavarsind si spiritualizand o mostenire transmisa posteritatii. Pe langa continutul ei religios, predica profetilor a avut si miscatoare accente sociale. Ei prevad o ordine sociala superioara ce se va instaura dupa venirea lui Mesia, Pastorul cel drept, Parintele pacii (Isaia 9, 6), Care face dreptate celor apasati, iar pe impilatori ii va bate cu toiagul gurii Sale. Sub stapanirea Lui sabiile se vor preface in fiare de plug si lancile in cosoare (Isaia 2, 4). Predica Vechiului Testament este o dovada a luptei lor neincetate pentru randuirea unei lumi superioare, fiind predica tuturor timpurilor. De aceea proorocii pot fi numiti, pe drept cuvant, contemporanii nostri.
Exemplificari. Cu toate ca fiecare profet ar merita atentie separata, spatiul propus acestui studiu ne obliga sa ne restrangem. Astfel, alegem trei profeti pe care-i socotim reprezentativi prin raportare la temele fundamentale: Isaia si profetiile mesianice, Ilie si lupta impotriva idolatriei si Ioan Botezatorul si pregatirea propovaduirii Mantuitorului.
Isaia, numit pe buna dreptate evanghelistul Vechiului Testament, rosteste cele mai multe profetii mesianice. Parintele Nicolae Neaga, in exceptionala lucrare, Hristos in Vechiul Testament (Sibiu, 1944), rezerva profetului Isaia cel mai mare spatiu (p. 49-84), analizand 18 profetii mesianice, multe din ele cu ajutorul talcuirilor Sfintilor Parinti. Face, totodata, analize din punct de vedere etimologic, prin explicarea termenilor ebraici originali. Textele mesianice ale profetului Isaia sunt in general cunoscute si usor de reperat (II, 2-3; II, 4; VII, 14; IX, 1,5,6 etc.).
Nu le mai reproducem, dar recomandam studierea lor cu ajutorul sus-pomenitei lucrari.
Cu privire la dimensiunea oratorica a slujirii Profetului Isaia, evidentiem cinci aspecte (alese pe considerentul actualitatii, evident cu adaptarile de rigoare):3. Forma de adresare (de atentionare, de fapt) este pe masura autoritatii lui, conforma totodata cu starea morala jalnica in care cazuse poporul lui Iuda, in sanul caruia a propovaduit: Ascultati cuvantul Domnului, voi conducatori ai Sodomei, luati aminte la invatatura Domnului, voi popor al Gomorei! (I, 10);4. Isaia este un iscusit utilizator al proverbelor. De exemplu: Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau (V, 20); sau: Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre, si cugetele Mele precum cugetele voastre, zice Domnul (LV, 8) etc.5. Isaia este un neobosit propovaduitor al dreptatii si pacii sociale: Invatati sa faceti binele, cautati dreptatea, ajutati pe cel apasat, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduva (I, 17); Preface-vor sabiile in fiare de pluguri si lancile lor in cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia impotriva altuia si nu vor mai invata razboiul (II, 4) ; Dreptatea va fi ca o cingatoare pentru rarunchii Lui si credinciosia ca un brau pentru coapsele Lui. Atunci lupul va locui laolalta cu mielul si leopardul se va culca langa caprioara; si vitelul si puiul de leu vor manca impreuna si un copil ii va paste. Junica se va duce la pascut impreuna cu ursoaica si puii lor vor salaslui la un loc, iar leul ca si boul va manca paie; Pruncul de tata se va juca langa culcusul viperei si in vizuina sarpelui otravitor copilul abia intarcat isi va intinde mana. Nu va fi nici o nenorocire si nici un prapad in tot muntele Meu cel sfant! (XI, 5-9).6. Isaia utilizeaza parabolele (pildele), in predicile sale. La capitolul al V-lea al cartii, bunaoara, intalnim pilda viei neroditoare, care anticipeaza profetic parabola smochinului neroditor, rostita de Mantuitorul la trecerea a peste 700 de ani (Luca XIII, 6-9), cu acelasi inteles: nerodirea poporului ales, inseland, astfel, asteptarile stapanului-saditor, Dumnezeu.7. In cadrul profetiei intalnim in special cuvantari parenetice si panegirice de o frumusete deosebita, care pot fi reproduse si acum la amvon, fara modificari esentiale. Din prima categorie am exemplifica pareneza despre post (cap. LVIII), de o actualitate evidenta: Nu stiti voi postul care Imi place? zice Domnul. Rupeti lanturile nedreptatii, dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti si sfaramati jugul lor. Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel sarman, pe cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine (v. 6-7); Din a doua categorie, a panegiricelor (cu accente parenetice, de altfel), reproducem un fragment din profetia despre patimile si jertfa Mantuitorului: Dispretuit era si cel din urma dintre oameni; om al durerilor si cunoscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata; dispretuit si nebagat in seama. Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat Chinuit a fost, dar S-a supus si nu si-a deschis guraSa; ca un...
Din aceste motive consideram oportun sa readucem in atentie acest subiect, in care s-a mai scris, de altfel, cu multa competenta in literatura omiletica romaneasca, dar care se cere actualizat iara si iara.
Pornim la drum remarcand faptul ca insusi Mantuitorul Iisus Hristos facea deseori referiri la invataturile din Legea Veche, aprobativ fata de unele, critic fata de altele, incepand de obicei cu expresia Ati auzit ca s-a zis Era aprobativ fata de cele cu valabilitate vesnica, critic cu cele care nu mai corespundeau mesajului evanghelic. Spunem critic nu in sensul strict al dezaprobarii, ci al precizarii unei impliniri a ceea ce s-a spus si s-a scris a fi valabil pana la El. Sa ne amintim ca celor care-L suspectau de nerespectarea sau stricarea Legii, Mantuitorul le-a spus limpede si neinvaluit, tocmai pentru a nu ingadui cuiva ispita interpretarii echivoce: Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc! (Matei 5, 17). Sa implinesc se refera la acele prescriptii cu valabilitate limitata, care s-au implinit in El, si care nu mai trebuia sa constituie o povara in Legea Harului (multitudinea jertfelor,ziua sambetei etc.). Altele au primit, insa, confirmare prin insesi poruncile si pildele Sale (cele zece porunci, iubirea de Dumnezeu si aproapele etc.) carora le-a imprimat un nou sens, acela al desavarsirii. Retinem, asadar, ca Mantuitorul nu a inlaturat tezaurul vetero-testamentar, ci a cladit pe el, asa cum un constructor intelept procedeaza la ridicarea unei case, facandu-i mai intai temelia. Predica crestina s-a cladit, astfel, pe stradaniile omiletice ale predicatorilor Vechiului Asezamant, iar ca o confirmare imediata amintim faptul ca insasi omilia, ca termen si ca gen al predicii, a fost preluata de la Templul iudaic. De altfel, Evangheliile sunt pline de marturii in care ni se vorbeste ca Mantuitorul intra adesea in sinagogi, citea din Scripturi si talcuia intelesul lor (facea, adica, o omilie), in fata ascultatorilor fascinati de intelepciunea si puterea cuvantului Sau. Caci ne spune Sfantul Evanghelist Matei: ii invata pe ei ca unul care are putere, iar nu cum ii invatau carturarii lor (7, 29), iarSfantul Evanghelist Ioan completeaza exclamatia de admiratie a fericitilor Sai ascultatori: Niciodata n-a vorbit vreun om ca Omul Acesta! (7, 46).
De aceea, mergand pe urmele Mantuitorului, vom incerca in cele ce urmeaza sa redeschidem Vechile Scripturi , dupa indemnul Sau (Cercetati Scripturile, Ioan 5, 39), sa ne amintim de cativa slujitori remarcabili ai cuvantului dumnezeiesc si sa evidentiem totodata cateva repere omiletice, pentru implinirea scopului marturisit deja, acela de a valorifica mai eficient tezaurul Vechiului Testament in predica actuala.
Trebuie sa ne amintim si sa recunoastem mai intai faptul ca inca de la inceputul istoriei neamului omenesc, cu toata caderea lui de la desavarsirea sfinteniei, legatura intre Ziditorul si faptura Sa nu s-a intrerupt. Dumnezeu a vorbit oamenilor necontenit si i-a ajutat sa se ridice la frumusetea cea dintai , adevarul Lui fiind totdeauna marturisit.
A existat, deci, continuu, o revelatie a voii Lui, facuta constiintei neamului omenesc, care a fost comunicata, interpretata si intarita printr-o lucrare omeneasca constienta si independenta, desi condusa in chip supranatural. Interpretii vointei si cuvantului lui Dumnezeu, care au explicat uneori mai limpede, alteori mai obscur, se pot numi pe buna dreptate predicatori, deoarece ei au vestit cuvantul lui Dumnezeu, pregatind omenirea pentru intruparea Mantuitorului Iisus Hristos. Evident, ne ducem cu gandul la prooroci, dupa marturisirea Sf. Ap. Pavel: Dupace Dumnezeu odinioara, in multe feluri si chipuri a vorbit parintilor nostri prin prooroci, in zilele acestea mai de pe urma ne-a grait noua prin Fiul (Evrei I, 1-2). Sa nu-i uitam, insa, pe predecesorii lor, intre care mai insemnati sunt Noe, Moise si Aaron, dar, alaturi de ei, si alti slujitori ai invataturii. Noe nu a fost doar un patriarh drept si neprihanit intre oamenii timpului sau, care mergea pe calea Domnului (Facerea 6, 9), ci si un marturisitor prin cuvant al dreptatii, cum inspirat l-a numit Sf. Ap. Petru: Caci Dumnezeu n-a crutat pe ingerii care au pacatuit, ci, legandu-i cu legaturile intunericului in iad, i-a dat sa fie pazit spre judecata. Si n-a crutat lumea veche, ci a pastrat numai pe Noe, ca al optulea propovaduitor al dreptatii, cand a adus potopul peste cei fara de credinta (II Pt. 2, 4-5; subl. n.). Moise, care a condus un exod si a eliberat pe fratii sai din robia politica a Egiptului, om de stat si eminent organizator sub ascultarea nemijlocita a Domnului, nu s-a simtit, totusi, in stare sa vesteasca adevarul dumnezeiesc in adunari obstesti ca era zabavnic in grai si incurcat in limba (Iesire 4, 10), lasand aceasta slujbalui Aaron. Totusi, chiar si cu neiscusinta in grai, misiunea de eliberator si organizator presupune o permanenta comunicare si este exclus ca tot timpul Aaron sa fi vorbit in locul sau. El este, de altfel, unanim recunoscut ca autor al Pentateuhului, asadar un propovaduitor cel putin prin scris, dupa cum consemneaza cartea Deuteronom: Apoi a scris Moise legea aceasta si a dat-o preotilor, fiilor levitilor, care purtau chivotul legii Domnului si tuturor batranilor fiilor lui Israel (31, 9).
Din sirul altor exemple ale slujirii didactice, afara de cea a profetilor despre care vom vorbi in chip special, mai amintim un moment relevant. In vremea lui Iosafat (870-846), care a domnit in Iuda dupa Roboam si Asa, au fost trimise cinci dintre capeteniile sale, Benhail, Obadia, Zaharia, Natanael si Miheia, ca sa invete poporul prin cetatilelui Iuda. Impreuna cu ei au trimis si leviti Iar din preoti pe Elisama si Ioram. Acestia au invatat in Iuda, avand cu ei cartea Legii Domnului; si au cutreierat toate cetatile lui Iuda si au invatat poporul (II Paral. 17, 7-9). Iata, asadar, cateva repere limpezi ale slujirii invatatoresti in Testamentul cel Vechi, exemplificatoare, la care se pot adauga, desigur, multe altele. Trebuie sa precizam ca nu numai cuvantul invatatorilor (= predicatorilor) era pretuit ca atare de catre ascultatorii receptivi, ci si vorbirea in sine, comunicarea obisnuita. Iata ce spune in aceasta privinta Isus, fiul lui Sirah: Sa nu lauzi pe nimeni inainte de a vorbi cu el, caci cuvantul este piatra de incercare a omuluiVorba celui cuvios este totdeauna cu intelepciune, iar cel nebun se schimba ca luna;Vorbirea prostilor este groaznica si rasul lor izbucneste in desfatarile pacatului (27, 7, 9, 13).
Predica profetilor. Cu toate ca darul profetiei nu era ereditar ca al preotiei, proorocii s-au apropiat mai mult decat preotii legii vechi de propovaduitorii predicii crestine, fiind invatatorii propriu-zisi ai poporului. Vechiul Testament consemneaza chiar scoli unde erau instruiti tineri, intr-un regim de rabdare, saracie si lepadare de sine. Ei sunt denumiti fiii proorocilor (IV Regi, 2, 15: 4, 38 etc.). Scoli ale profetilor se gaseau in Ghibeea, Rama, Ghilgal, Betel, Ierihon si Muntele Efraim. Iar despre instruirea in arta muzicala si duhul profetic gasim mai multe mentiuni la I Regi, X, 5, 6; I Paralip. 25, 1; II Regi, 6, 5 etc.
Cel mai vechi sens al cuvantului ebraic profet (nabi, pl. nebiim) nu este atat cel de prezicator cat de cuvantator, orator, interpret. Iar profhvth din greaca clasica inseamna persoana care vorbeste pentru altul, asadar cineva care se gaseste sub influenta superioara, respectiv a lui Dumnezeu, interpretand voia Lui. Practic, prin profet vorbeste insusi Dumnezeu. Desi profetii erau oameni din popor, chemarea lor la misiune o facea direct Dumnezeu, fapt care le dadea o autoritate suprema in slujirea cuvantului. Profetii spun poporului ce pacate ii pasc, fara sa se teama de cineva. Nu putine erau cazurile cand predica lor producea cainta, inclusiv izbavire, in sanul ascultatorilor. Sa ne amintim ca cetatea Ninive a fost crutata in urma caintei datorate predicii lui Iona, fapt evocat chiar de Mantuitorul (Matei 12, 41). Oameni prin excelenta ai lui Dumnezeu, ei se socoteau raspunzatori numai fata de El. De aceeamustrarile lor nu-i crutau nici pe regi (cazurile cele mai cunoscute sunt mustrarea lui David de catre Natan si a lui Ahab de catre Ilie). Profetul marturisea adevarul si credinta mai mult moral-spiritual decat dogmatic si cu o elocinta atat de impetuoasa si patetica incat provocau adesea profunde zguduiri de constiinte.
Tematica prioritara a propovaduirii lor s-a axat pe doua coordonate: monoteismul si mesianismul. Monoteismul, insotit de o lupta acerba impotriva idolatriei, a pregatit, de fapt, omenirea pentru intruparea lui Mesia, Fiului Dumnezeului Celui Unic. Mesianismul este, de altfel, firul rosu al Vechiului Testament, de la un cap la altul, de aceea profetiile mesianice, constituie miezul continutului omiletic vetero-testamentar. Alaturi de propovaduirea credintei in Dumnezeul Unic si demascarea desertaciunii idolilor, profetii vorbeau necontenit de pedeapsa pacatului si a tuturor ratacirilor. Ei nu aduc ceva nou sau contrariu fata de legea lui Moise, ci, pe aceasta temelie, zidesc mai departe, adancind, desavarsind si spiritualizand o mostenire transmisa posteritatii. Pe langa continutul ei religios, predica profetilor a avut si miscatoare accente sociale. Ei prevad o ordine sociala superioara ce se va instaura dupa venirea lui Mesia, Pastorul cel drept, Parintele pacii (Isaia 9, 6), Care face dreptate celor apasati, iar pe impilatori ii va bate cu toiagul gurii Sale. Sub stapanirea Lui sabiile se vor preface in fiare de plug si lancile in cosoare (Isaia 2, 4). Predica Vechiului Testament este o dovada a luptei lor neincetate pentru randuirea unei lumi superioare, fiind predica tuturor timpurilor. De aceea proorocii pot fi numiti, pe drept cuvant, contemporanii nostri.
Exemplificari. Cu toate ca fiecare profet ar merita atentie separata, spatiul propus acestui studiu ne obliga sa ne restrangem. Astfel, alegem trei profeti pe care-i socotim reprezentativi prin raportare la temele fundamentale: Isaia si profetiile mesianice, Ilie si lupta impotriva idolatriei si Ioan Botezatorul si pregatirea propovaduirii Mantuitorului.
Isaia, numit pe buna dreptate evanghelistul Vechiului Testament, rosteste cele mai multe profetii mesianice. Parintele Nicolae Neaga, in exceptionala lucrare, Hristos in Vechiul Testament (Sibiu, 1944), rezerva profetului Isaia cel mai mare spatiu (p. 49-84), analizand 18 profetii mesianice, multe din ele cu ajutorul talcuirilor Sfintilor Parinti. Face, totodata, analize din punct de vedere etimologic, prin explicarea termenilor ebraici originali. Textele mesianice ale profetului Isaia sunt in general cunoscute si usor de reperat (II, 2-3; II, 4; VII, 14; IX, 1,5,6 etc.).
Nu le mai reproducem, dar recomandam studierea lor cu ajutorul sus-pomenitei lucrari.
Cu privire la dimensiunea oratorica a slujirii Profetului Isaia, evidentiem cinci aspecte (alese pe considerentul actualitatii, evident cu adaptarile de rigoare):3. Forma de adresare (de atentionare, de fapt) este pe masura autoritatii lui, conforma totodata cu starea morala jalnica in care cazuse poporul lui Iuda, in sanul caruia a propovaduit: Ascultati cuvantul Domnului, voi conducatori ai Sodomei, luati aminte la invatatura Domnului, voi popor al Gomorei! (I, 10);4. Isaia este un iscusit utilizator al proverbelor. De exemplu: Vai de cei ce zic raului bine si binelui rau (V, 20); sau: Gandurile Mele nu sunt ca gandurile voastre, si cugetele Mele precum cugetele voastre, zice Domnul (LV, 8) etc.5. Isaia este un neobosit propovaduitor al dreptatii si pacii sociale: Invatati sa faceti binele, cautati dreptatea, ajutati pe cel apasat, faceti dreptate orfanului, aparati pe vaduva (I, 17); Preface-vor sabiile in fiare de pluguri si lancile lor in cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia impotriva altuia si nu vor mai invata razboiul (II, 4) ; Dreptatea va fi ca o cingatoare pentru rarunchii Lui si credinciosia ca un brau pentru coapsele Lui. Atunci lupul va locui laolalta cu mielul si leopardul se va culca langa caprioara; si vitelul si puiul de leu vor manca impreuna si un copil ii va paste. Junica se va duce la pascut impreuna cu ursoaica si puii lor vor salaslui la un loc, iar leul ca si boul va manca paie; Pruncul de tata se va juca langa culcusul viperei si in vizuina sarpelui otravitor copilul abia intarcat isi va intinde mana. Nu va fi nici o nenorocire si nici un prapad in tot muntele Meu cel sfant! (XI, 5-9).6. Isaia utilizeaza parabolele (pildele), in predicile sale. La capitolul al V-lea al cartii, bunaoara, intalnim pilda viei neroditoare, care anticipeaza profetic parabola smochinului neroditor, rostita de Mantuitorul la trecerea a peste 700 de ani (Luca XIII, 6-9), cu acelasi inteles: nerodirea poporului ales, inseland, astfel, asteptarile stapanului-saditor, Dumnezeu.7. In cadrul profetiei intalnim in special cuvantari parenetice si panegirice de o frumusete deosebita, care pot fi reproduse si acum la amvon, fara modificari esentiale. Din prima categorie am exemplifica pareneza despre post (cap. LVIII), de o actualitate evidenta: Nu stiti voi postul care Imi place? zice Domnul. Rupeti lanturile nedreptatii, dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti si sfaramati jugul lor. Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel sarman, pe cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine (v. 6-7); Din a doua categorie, a panegiricelor (cu accente parenetice, de altfel), reproducem un fragment din profetia despre patimile si jertfa Mantuitorului: Dispretuit era si cel din urma dintre oameni; om al durerilor si cunoscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata; dispretuit si nebagat in seama. Dar El a luat asupra-Si durerile noastre si cu suferintele noastre S-a impovarat Chinuit a fost, dar S-a supus si nu si-a deschis guraSa; ca un...
