Între minciună și adevăr
Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau. Doua pietre mari se pun pe inima omului cand face neascultare de aceasta porunca: rautatea si minciuna. Dumnezeu Se adreseaza fiecaruia in parte ca un Parinte iubitor, iar noi suntem cei care alegem sa ascultam sau nu. Cand suntem strigati, raspundem sau ne impotrivim. Uneori suntem constransi si []Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau. Doua pietre mari se pun pe inima omului cand face neascultare de aceasta porunca: rautatea si minciuna. Dumnezeu Se adreseaza fiecaruia in parte ca un Parinte iubitor, iar noi suntem cei care alegem sa ascultam sau nu. Cand suntem strigati, raspundem sau ne impotrivim. Uneori suntem constransi si trebuie sa ascultam de glasul ce ni se adreseaza implinind cererea data. Dumnezeu insa ne daruieste libertatea deplina de a asculta sau nu de Cuvantul Lui. La prima vedere, pare atat de usor: fac ce vreau, cum vreau si la urma ajung la Dumnezeu. Ei, bine, nu e asa. Libertatea data noua e o libertate absoluta si de aceea e ghidata de invataturi si indemnuri, e ca un drum cu indicatoare ce duc la cer. Cand cotesti de pe drumul corect, intampini greutati si durere. De aceea vei spune ca nu e libertate si nu e un Dumnezeu bun Cel pe Care L-am amintit mai sus.
Ei bine, a fi liber nu inseamna sa traiesti in pacat. A fi liber nu inseamna ca esti stapan pe viata ta. Cand transformi libertatea in libertinaj, dai de durere. O durere pe care Hristos nu o vrea pentru tine, o durere pe care singur ai ales-o, cotind pe alt drum si neurmand calea data tie.
Minciuna aduce frica. Frica este consecinta minciunii (Sf. Paisie Aghioritul). Tatal minciunii este diavolul, cel care isi face lucrarea lui de a-l duce pe om cat mai departare de Dumnezeu. Iar acest lucru il face in modul cel mai urat cu putinta: tot prin minciuna. Cand greutati vin in viata omului, cand lipsa apasa existential si traiul e dificil, diavolul aduce minciuna: Hristos e vinovat pentru aceasta! Nu are grija de tine. Unde era cand iti era greu, cand aveai necazuri? De ce nu iti raspunde la rugaciune? i gandurile mincinoase il inunda pe om, iar diavolul rade de cel care il crede.
Prietenia, unitatea, iubirea frateasca il sperie pe diavol, pentru ca acolo unde sunt doi sau trei adunati in numele lui Hristos, acolo el nu mai poate patrunde. Unde rugaciunea e continua unul pentru celalalt, acolo el nu mai are putere. Sa ne gandim la Fratietatea Oastei Domnului, intinsa pe intreg pamantul. Sunt genunchi singuri in varf de poteci, in manastiri, in biserici la slujbe, in strangeri mai mici, in adunari; peste tot fiecare suflet aduce inaintea lui Dumnezeu alte sute de suflete si acest lant nu se rupe atata timp cat e dragoste si unitate. Cand te pleci pe genunchi si in rugaciune, pui in mana lui Dumnezeu pe semenii tai: Tata Sfant, Maica Preacurata, fii cu fiecare frate, sora, batran sau tanar, Tu ii cunosti pe fiecare, Te rog, tine langa Tine pe fiecare suflet. Cand vede ca nu isi poate face lucrul, diavolul aduce minciuna, vorbirea stramba despre aproapele, barfa, mania, si o lumanare se stinge din rugaciune. O inima se da deoparte crezand lucrarea vicleana si ea va imprastia venin, stingand alte candele de rugaciune. Asa destrama Trupul lui Hristos vicleanul.
Iubiti pe Domnul, toti cuviosii Lui, ca adevarul cauta Domnul si rasplateste celor ce se mandresc, cu prisosinta (Psalmul 30, 25). Doar Adevarul ne conduce catre Imparatia lui Dumnezeu, pentru ca stia Atotinteleptul Mantuitor ce vorbea, atunci cand a spus: Cele ce ies din gura, din inima ies (Mt 15, 18). tia inteleptul Sau apostol, Sfantul Pavel, ca drept talcuieste gandul Invatatorului sau, cand a spus: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire (Rom 10, 10) . Dumnezeu pretuieste cele ale inimii si nu poate fi pacalit de limba. Oamenii pretuiesc cele ale limbii, caci nu stiu ce se afla in spatele limbii, in inima. O inima...
Ei bine, a fi liber nu inseamna sa traiesti in pacat. A fi liber nu inseamna ca esti stapan pe viata ta. Cand transformi libertatea in libertinaj, dai de durere. O durere pe care Hristos nu o vrea pentru tine, o durere pe care singur ai ales-o, cotind pe alt drum si neurmand calea data tie.
Minciuna aduce frica. Frica este consecinta minciunii (Sf. Paisie Aghioritul). Tatal minciunii este diavolul, cel care isi face lucrarea lui de a-l duce pe om cat mai departare de Dumnezeu. Iar acest lucru il face in modul cel mai urat cu putinta: tot prin minciuna. Cand greutati vin in viata omului, cand lipsa apasa existential si traiul e dificil, diavolul aduce minciuna: Hristos e vinovat pentru aceasta! Nu are grija de tine. Unde era cand iti era greu, cand aveai necazuri? De ce nu iti raspunde la rugaciune? i gandurile mincinoase il inunda pe om, iar diavolul rade de cel care il crede.
Prietenia, unitatea, iubirea frateasca il sperie pe diavol, pentru ca acolo unde sunt doi sau trei adunati in numele lui Hristos, acolo el nu mai poate patrunde. Unde rugaciunea e continua unul pentru celalalt, acolo el nu mai are putere. Sa ne gandim la Fratietatea Oastei Domnului, intinsa pe intreg pamantul. Sunt genunchi singuri in varf de poteci, in manastiri, in biserici la slujbe, in strangeri mai mici, in adunari; peste tot fiecare suflet aduce inaintea lui Dumnezeu alte sute de suflete si acest lant nu se rupe atata timp cat e dragoste si unitate. Cand te pleci pe genunchi si in rugaciune, pui in mana lui Dumnezeu pe semenii tai: Tata Sfant, Maica Preacurata, fii cu fiecare frate, sora, batran sau tanar, Tu ii cunosti pe fiecare, Te rog, tine langa Tine pe fiecare suflet. Cand vede ca nu isi poate face lucrul, diavolul aduce minciuna, vorbirea stramba despre aproapele, barfa, mania, si o lumanare se stinge din rugaciune. O inima se da deoparte crezand lucrarea vicleana si ea va imprastia venin, stingand alte candele de rugaciune. Asa destrama Trupul lui Hristos vicleanul.
Iubiti pe Domnul, toti cuviosii Lui, ca adevarul cauta Domnul si rasplateste celor ce se mandresc, cu prisosinta (Psalmul 30, 25). Doar Adevarul ne conduce catre Imparatia lui Dumnezeu, pentru ca stia Atotinteleptul Mantuitor ce vorbea, atunci cand a spus: Cele ce ies din gura, din inima ies (Mt 15, 18). tia inteleptul Sau apostol, Sfantul Pavel, ca drept talcuieste gandul Invatatorului sau, cand a spus: Cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se marturiseste spre mantuire (Rom 10, 10) . Dumnezeu pretuieste cele ale inimii si nu poate fi pacalit de limba. Oamenii pretuiesc cele ale limbii, caci nu stiu ce se afla in spatele limbii, in inima. O inima...
