S-a întâmplat în 9 noiembrie 1330, 9-12
S-a intamplat in 9 noiembrie 1330, 9-12: Batalia de la locul numit Posada. Batalia de la Posada este numele unui conflict militar intre Regatul Ungariei si ara Romaneasca, petrecut in toamna anului 1330. Aceasta batalie a marcat emanciparea arii Romanesti de sub tutela coroanei maghiare. Batalia a fost mentionata in mai multe cronici: cea []The post S-a intamplat in 9 noiembrie 1330, 9-12 appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a intamplat in 9 noiembrie 1330, 9-12 was first posted on noiembrie 9, 2020 at 1:20 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 9 noiembrie 1330, 9-12: Batalia de la locul numit Posada. Batalia de la Posada este numele unui conflict militar intre Regatul Ungariei si ara Romaneasca, petrecut in toamna anului 1330. Aceasta batalie a marcat emanciparea arii Romanesti de sub tutela coroanei maghiare. Batalia a fost mentionata in mai multe cronici: cea pictata de la Viena (Chronicon pictum, cca. 1360), cea a lui Johannes de Thurocz (Chronica Hungarorum, cca. 1486), analele lui Jan D ugosz (Annales seu cronici incliti regni Poloniae, cca. 1455 1480) precum si alte lucrari ungare, poloneze si germane de acest gen, toate din secolele XV-XVI, care reproduc in principiu relatarea cronicii vieneze.
De asemenea, batalia mai este pomenita si in actele ungare din secolul al XIV-lea, din care istoricii au putut desprinde si alte detalii despre conflict. In toate aceste izvoare nu este mentionat niciodata cuvantul posada , ce desemna initial un loc greu accesibil si aparat de elemente naturale sau artificiale.
Transformarea lui in toponim s-a produs la inceputul secolului al XV-lea, in documente maghiare legate de batalia din 1395 intre Vlad Uzurpatorul si Sigismund de Luxemburg. Astfel, doua dintre acestea (datate 1408 si 1438) vorbesc despre muntii zisi ai Posadei , desi intr-o relatare a lui Sigismund (1397) se spunea doar ca batalia se purtase pe cand urcam culmile muntilor, zise in vorbirea obisnuita locala posada, prin niste stramtori si poteci inguste, stranse intre tufisuri mari .
Denumirea de Batalia de la Posada a fost introdusa si incetatenita in istoriografia romaneasca de catre Nicolae Iorga, la inceputul secolului XX. Istoricul considera ca batalia din 1395 si cea din 1330 s-ar fi desfasurat in aceleasi locuri, anume in cazanul de la Posada, pe drumul Campulungului . In 1324 Basarab I se afla sub suzeranitatea lui Carol Robert de Anjou.
Un an mai tarziu, domnitorul roman a cucerit Turnul Severin, ceea ce a dus la racirea relatiilor cu Regatul Ungar. Mai mult decat atat, din 1327 Basarab a refuzat sa mai plateasca tributul de vasal. Aceste lucruri l-au determinat pe regele ungar, la sfatul lui Dionisie (mai tarziu ban de Severin), sa intreprinda o expeditie de recucerire a teritoriului pierdut si de pedepsire a vasalului sau.
Carol Robert de Anjou si-a inceput campania de pedepsire a lui Basarab in luna septembrie a anului 1330, pornind din Timisoara in fruntea unei armate insemnate. Initial a ocupat Banatul de Severin si cetatea Severinului, dupa care a inceput sa strabata Oltenia, pustiita in prealabil de catre Basarab, spre Curtea de Arges. Datorita acestei strategii de aparare, in randurile armatei invadatoare s-a instalat foametea inca de la intrarea in ara Romaneasca. Pe drum, Carol Robert a primit o solie din partea domnitorului roman (ilustrata si intr-una dintre cele trei miniaturi legate de acest subiect ale cronicii pictate de la Viena), care i-a adus o propunere de pace. Basarab I ii oferea regelui 7.000 de marci de argint ca despagubire, ii ceda cetatea Severinului si ii trimitea unui fiu la curtea ungara ca garantie, numai va intoarceti in pace si va feriti de primejdii, ca de veti veni mai incoace, nu veti scapa de dansele .
Carol Robert a refuzat oferta si a raspuns cu aroganta ca Basarab este pastorul tuturor oilor sale si ca il va scoate de barba din vizuina lui. In cele din urma, armata maghiara a ajuns la Curtea de Arges, pustiita in prealabil, si o incendiaza.
Relatarile unguresti povestesc despre un armistitiu incheiat intre cele doua parti beligerante, cu conditia ca romanii sa conduca armata invadatoare catre Ungaria pe drumul cel mai scurt. A. D. Xenopol se indoieste de veridicitatea acestui pasaj, socotindu-l doar un pretext pentru a explica mai usor infrangerea armatei regale. Inamicul a fost atras intr-o vale ingusta si prapastioasa, unde a suferit o infrangere umilitoare.
Au existat doua atacuri, conform documentelor. Primul, dat in susul vaii, a oprit inaintarea intrusilor, iar al doilea a insemnat distrugerea lor. Basarab a venit pe o cale cu toata oastea sa, si calea sucita si de amandoua partile cu rape foarte inalte, era inchisa imprejur, si unde calea zisa era mai larga, acolo valahii in mai multe locuri o intarisera cu santuri sapate imprejur.
Iar regele si toti ai sai la asa ceva intru adevar nu s-au gandit. Multimea nenumarata a valahilor, sus pe rapi alergand din toate partile, arunca sageti asupra oastei unguresti care era in fundul caii de drum, care insa nu ar fi trebuit numit drum, ci mai curand un fel de corabie stramta, unde, din pricina inghesuielii, cei mai sprinteni cai si ostasi cadeau in lupta, pentru ca din pricina urcusului prapastios din cale nu se puteau sui contra valahilor, pe nici una din rapele de pe amandoua laturile drumului; nici nu puteau merge inainte, nici nu aveau loc de fuga, fiind santurile sapate acolo, ci ostasii regelui erau cu totul prinsi, ca niste pesti in varsa sau in mreaja. (Cronica pictata de la Viena) Dupa lupta de 4 zile, 9 12 noiembrie 1330, Carol Robert de Anjou a scapat cu greu, schimband hainele sale cu ale unui ostean pentru a nu fi recunoscut. S-a reintors catre patrie tot prin Timisoara.
Printre victime, alaturi de numerosi nobili, s-au numarat si Toma, voievodul Ardealului, Andrei de Alba, purtatorul sigiliului regal, precum si preotul personal al regelui. O parte a supravietuitorilor au fost luati in robie, insusi regele recunoscand, doi ani mai tarziu, ca in urma bataliei s-au tras nu putine robii, cazne si primejdii pentru neamul unguresc . Au cazut tineri si batrani, principi si nobili, fara nici o deosebire.
Caci aceasta trista intamplare a tinut mult, de la ziua a sasea a saptamanii, pana la ziua a doua a saptamanii viitoare, in cari zile ostasii alesi asa se izbeau unii pe altii precum in leagan se leagana si se scutura pruncii, sau ca niste trestii clatinate de vant. S-a facut aici mai cumplita ucidere, caci a cazut multimea de ostasi, principi si nobili, si numarul lor nu se poate socoti. (Cronica pictata de la Viena) Un document maghiar din 1351 mentioneaza ca in ajutorul romanilor au venit si cete de tatari (paganii vecini ). Unii istorici considera aceasta marturie ca fiind falsa, menita a spori numarul si puterea armatei lui Basarab si astfel sa poata fi explicata mai usor infrangerea ungurilor. Tot in sprijinul lui Basarab se pare ca au venit si sibienii: Chronica antiqua, cea mai veche cronica saseasca, mentioneaza faptul ca in timpul bataliei sibienii s-au rasculat impotriva lui Carol Robert, intrand in colaborare cu Basarab I. Romanii pusera mana pe o mare catime de prada, arme, vestminte scumpe, bani de aur si de argint si multe vase de pret (Cronica lui Johann de Thurocz).
In urma victoriei, Basarab I a obtinut nu numai o prada insemnata, dar a reusit sa consfinteasca independenta arii Romanesti, astfel luand nastere un nou stat feudal independent pe harta Europei.
Relatiile cu Regatul Ungariei s-au imbunatatit abia dupa moartea lui Carol Robert (1342) si suirea pe tron a fiului sau Ludovic I, in special dupa 1345. In 1354 Nicolae Alexandru a recunoscut suzeranitatea regelui maghiar. Localizarea bataliei nu a fost stabilita pana astazi cu certitudine, istoricii optand pentru mai multe locuri precum: Valea Oltului, in ara Lovistei la Titesti, in zona Mehadiei (in Banatul de Severin), pe culoarul Rucar-Bran sau Valea Prahovei. O pondere mare in alegerea locului a constituit-o drumul intoarcerii, socotit prin deductie logica ca fiind ori cel mai sigur (respectiv cel de la Turnu Severin), ori cel mai scurt (trecatorile Carpatilor catre Sibiu sau Brasov).
Nici in ipoteza existentei armistitiului nu se poate concluziona cu siguranta ca intr-adevar romanii i-au dus pe inamici pe drumul cel mai scurt catre Ungaria. Izvoarele istorice ofera putine informatii geografice cu privire la acest subiect.
Cronica pictata de la Viena mentioneaza doar o cale oarecare (quondam via), intre locuri stramte (passus strictissimos), stancoase si neimpadurite, iar cele doua miniaturi ale bataliei reproduc, in opinia lui Constantin Rezachevici, doar niste modele bologneze, fara legatura cu realitatea geografica romaneasca.
In neconcordanta cu aceasta relatare, documentele emise de curtea maghiara, precum si cronica teutona a lui Petru de Duisburg, vorbesc despre o regiune paduroasa.1.
Varianta care...
S-a intamplat in 9 noiembrie 1330, 9-12 was first posted on noiembrie 9, 2020 at 1:20 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 9 noiembrie 1330, 9-12: Batalia de la locul numit Posada. Batalia de la Posada este numele unui conflict militar intre Regatul Ungariei si ara Romaneasca, petrecut in toamna anului 1330. Aceasta batalie a marcat emanciparea arii Romanesti de sub tutela coroanei maghiare. Batalia a fost mentionata in mai multe cronici: cea pictata de la Viena (Chronicon pictum, cca. 1360), cea a lui Johannes de Thurocz (Chronica Hungarorum, cca. 1486), analele lui Jan D ugosz (Annales seu cronici incliti regni Poloniae, cca. 1455 1480) precum si alte lucrari ungare, poloneze si germane de acest gen, toate din secolele XV-XVI, care reproduc in principiu relatarea cronicii vieneze.
De asemenea, batalia mai este pomenita si in actele ungare din secolul al XIV-lea, din care istoricii au putut desprinde si alte detalii despre conflict. In toate aceste izvoare nu este mentionat niciodata cuvantul posada , ce desemna initial un loc greu accesibil si aparat de elemente naturale sau artificiale.
Transformarea lui in toponim s-a produs la inceputul secolului al XV-lea, in documente maghiare legate de batalia din 1395 intre Vlad Uzurpatorul si Sigismund de Luxemburg. Astfel, doua dintre acestea (datate 1408 si 1438) vorbesc despre muntii zisi ai Posadei , desi intr-o relatare a lui Sigismund (1397) se spunea doar ca batalia se purtase pe cand urcam culmile muntilor, zise in vorbirea obisnuita locala posada, prin niste stramtori si poteci inguste, stranse intre tufisuri mari .
Denumirea de Batalia de la Posada a fost introdusa si incetatenita in istoriografia romaneasca de catre Nicolae Iorga, la inceputul secolului XX. Istoricul considera ca batalia din 1395 si cea din 1330 s-ar fi desfasurat in aceleasi locuri, anume in cazanul de la Posada, pe drumul Campulungului . In 1324 Basarab I se afla sub suzeranitatea lui Carol Robert de Anjou.
Un an mai tarziu, domnitorul roman a cucerit Turnul Severin, ceea ce a dus la racirea relatiilor cu Regatul Ungar. Mai mult decat atat, din 1327 Basarab a refuzat sa mai plateasca tributul de vasal. Aceste lucruri l-au determinat pe regele ungar, la sfatul lui Dionisie (mai tarziu ban de Severin), sa intreprinda o expeditie de recucerire a teritoriului pierdut si de pedepsire a vasalului sau.
Carol Robert de Anjou si-a inceput campania de pedepsire a lui Basarab in luna septembrie a anului 1330, pornind din Timisoara in fruntea unei armate insemnate. Initial a ocupat Banatul de Severin si cetatea Severinului, dupa care a inceput sa strabata Oltenia, pustiita in prealabil de catre Basarab, spre Curtea de Arges. Datorita acestei strategii de aparare, in randurile armatei invadatoare s-a instalat foametea inca de la intrarea in ara Romaneasca. Pe drum, Carol Robert a primit o solie din partea domnitorului roman (ilustrata si intr-una dintre cele trei miniaturi legate de acest subiect ale cronicii pictate de la Viena), care i-a adus o propunere de pace. Basarab I ii oferea regelui 7.000 de marci de argint ca despagubire, ii ceda cetatea Severinului si ii trimitea unui fiu la curtea ungara ca garantie, numai va intoarceti in pace si va feriti de primejdii, ca de veti veni mai incoace, nu veti scapa de dansele .
Carol Robert a refuzat oferta si a raspuns cu aroganta ca Basarab este pastorul tuturor oilor sale si ca il va scoate de barba din vizuina lui. In cele din urma, armata maghiara a ajuns la Curtea de Arges, pustiita in prealabil, si o incendiaza.
Relatarile unguresti povestesc despre un armistitiu incheiat intre cele doua parti beligerante, cu conditia ca romanii sa conduca armata invadatoare catre Ungaria pe drumul cel mai scurt. A. D. Xenopol se indoieste de veridicitatea acestui pasaj, socotindu-l doar un pretext pentru a explica mai usor infrangerea armatei regale. Inamicul a fost atras intr-o vale ingusta si prapastioasa, unde a suferit o infrangere umilitoare.
Au existat doua atacuri, conform documentelor. Primul, dat in susul vaii, a oprit inaintarea intrusilor, iar al doilea a insemnat distrugerea lor. Basarab a venit pe o cale cu toata oastea sa, si calea sucita si de amandoua partile cu rape foarte inalte, era inchisa imprejur, si unde calea zisa era mai larga, acolo valahii in mai multe locuri o intarisera cu santuri sapate imprejur.
Iar regele si toti ai sai la asa ceva intru adevar nu s-au gandit. Multimea nenumarata a valahilor, sus pe rapi alergand din toate partile, arunca sageti asupra oastei unguresti care era in fundul caii de drum, care insa nu ar fi trebuit numit drum, ci mai curand un fel de corabie stramta, unde, din pricina inghesuielii, cei mai sprinteni cai si ostasi cadeau in lupta, pentru ca din pricina urcusului prapastios din cale nu se puteau sui contra valahilor, pe nici una din rapele de pe amandoua laturile drumului; nici nu puteau merge inainte, nici nu aveau loc de fuga, fiind santurile sapate acolo, ci ostasii regelui erau cu totul prinsi, ca niste pesti in varsa sau in mreaja. (Cronica pictata de la Viena) Dupa lupta de 4 zile, 9 12 noiembrie 1330, Carol Robert de Anjou a scapat cu greu, schimband hainele sale cu ale unui ostean pentru a nu fi recunoscut. S-a reintors catre patrie tot prin Timisoara.
Printre victime, alaturi de numerosi nobili, s-au numarat si Toma, voievodul Ardealului, Andrei de Alba, purtatorul sigiliului regal, precum si preotul personal al regelui. O parte a supravietuitorilor au fost luati in robie, insusi regele recunoscand, doi ani mai tarziu, ca in urma bataliei s-au tras nu putine robii, cazne si primejdii pentru neamul unguresc . Au cazut tineri si batrani, principi si nobili, fara nici o deosebire.
Caci aceasta trista intamplare a tinut mult, de la ziua a sasea a saptamanii, pana la ziua a doua a saptamanii viitoare, in cari zile ostasii alesi asa se izbeau unii pe altii precum in leagan se leagana si se scutura pruncii, sau ca niste trestii clatinate de vant. S-a facut aici mai cumplita ucidere, caci a cazut multimea de ostasi, principi si nobili, si numarul lor nu se poate socoti. (Cronica pictata de la Viena) Un document maghiar din 1351 mentioneaza ca in ajutorul romanilor au venit si cete de tatari (paganii vecini ). Unii istorici considera aceasta marturie ca fiind falsa, menita a spori numarul si puterea armatei lui Basarab si astfel sa poata fi explicata mai usor infrangerea ungurilor. Tot in sprijinul lui Basarab se pare ca au venit si sibienii: Chronica antiqua, cea mai veche cronica saseasca, mentioneaza faptul ca in timpul bataliei sibienii s-au rasculat impotriva lui Carol Robert, intrand in colaborare cu Basarab I. Romanii pusera mana pe o mare catime de prada, arme, vestminte scumpe, bani de aur si de argint si multe vase de pret (Cronica lui Johann de Thurocz).
In urma victoriei, Basarab I a obtinut nu numai o prada insemnata, dar a reusit sa consfinteasca independenta arii Romanesti, astfel luand nastere un nou stat feudal independent pe harta Europei.
Relatiile cu Regatul Ungariei s-au imbunatatit abia dupa moartea lui Carol Robert (1342) si suirea pe tron a fiului sau Ludovic I, in special dupa 1345. In 1354 Nicolae Alexandru a recunoscut suzeranitatea regelui maghiar. Localizarea bataliei nu a fost stabilita pana astazi cu certitudine, istoricii optand pentru mai multe locuri precum: Valea Oltului, in ara Lovistei la Titesti, in zona Mehadiei (in Banatul de Severin), pe culoarul Rucar-Bran sau Valea Prahovei. O pondere mare in alegerea locului a constituit-o drumul intoarcerii, socotit prin deductie logica ca fiind ori cel mai sigur (respectiv cel de la Turnu Severin), ori cel mai scurt (trecatorile Carpatilor catre Sibiu sau Brasov).
Nici in ipoteza existentei armistitiului nu se poate concluziona cu siguranta ca intr-adevar romanii i-au dus pe inamici pe drumul cel mai scurt catre Ungaria. Izvoarele istorice ofera putine informatii geografice cu privire la acest subiect.
Cronica pictata de la Viena mentioneaza doar o cale oarecare (quondam via), intre locuri stramte (passus strictissimos), stancoase si neimpadurite, iar cele doua miniaturi ale bataliei reproduc, in opinia lui Constantin Rezachevici, doar niste modele bologneze, fara legatura cu realitatea geografica romaneasca.
In neconcordanta cu aceasta relatare, documentele emise de curtea maghiara, precum si cronica teutona a lui Petru de Duisburg, vorbesc despre o regiune paduroasa.1.
Varianta care...
