De ce oare e prea scurtă bucuria noastră?
Doamne, cum sa hranim multimile acestea cu cinci paini si cu doi pestisori? Ce sa facem cu oamenii acestia multi care pier de foame prin pustie cand se vor intoarce inapoi acasa? . De multe ori suntem si noi in situatia aceasta. De multe ori suntem si noi gata sa ne intoarcem de la adunarile noastre []Doamne, cum sa hranim multimile acestea cu cinci paini si cu doi pestisori? Ce sa facem cu oamenii acestia multi care pier de foame prin pustie cand se vor intoarce inapoi acasa? .
De multe ori suntem si noi in situatia aceasta. De multe ori suntem si noi gata sa ne intoarcem de la adunarile noastre fratesti lipsiti de harul acesta si gata fiecare sa lesinam de foame in pustiul acestei lumi, in calatoria noastra, in lupta noastra, in incercarile noastre si in necazurile noastre si sub crucea noastra pe care fiecare dintre noi o avem de dus. i ne intrebam: De ce oare e prea scurta bucuria noastra? De ce nu mai este har? S-a scurtat Mana Dumnezeului nostru? De ce nu mai este har peste intalnirile noastre fratesti? Chiar cand suntem doi sau trei nu este vorba numai despre multimea si adunarea de fata Ci cand suntem noi, de foarte multe ori, chiar in intalnirile noastre fratesti locale, din judet, se intampla acelasi lucru: lipseste harul lui Dumnezeu. i pe drept cuvant si profetit este acest adevar:ori sunt prea mari pacate,de nu mai este har? Haideti fiecare dintre noi nu vorbesc despre altii, ci vorbesc despre mine sa patrundem in taina sufletului nostru, caci fiecare suntem vinovati cu cate ceva i sa ne cerem iertare si cei ce va spunem, si cei ce va marturisim, pentru ca si viata noastra este de atatea ori prea slaba si prea departe Este straina de viata primilor crestini. i noi insine ne ridicam in picioare si avem curajul sa spunem ca in Numele lui Hristos va spunem aceste lucruri; si de foarte multe ori mintim si ne compromitem singuri.
De aceea, cand citim in Faptele Apostolilor, capitolul 4, cele ce le scrie Sfantul Apostol Pavel, ni se umple fata de rusine, pentru ca este prea mare departarea dintre trairea vietii primilor nostri frati crestini si trairea noastra, a crestinilor de astazi.
Ne intrebam adesea uimiti: Unde este acum harul care era pe vremea primilor crestini? Cum oare a pierit harul lui Dumnezeu? Oare pacatele noastre, ale celor de astazi, sa fie prea mari si Dumnezeu sa fi luat harul de pe pamant? Da, fratilor, unde nu mai este har, acolo sunt pacatele prea mari, ca au alungat harul lui Dumnezeu! Nu Mana Domnului nostru s-a scurtat! Ci pacatul prea mare a facut ca Mana Domnului sa nu mai fie peste noi cum era peste primii crestini.
Desi suntem asa si Dumnezeu ne cunoaste pe fiecare dintre noi, in clipele acestea ale intalnirii cu Hristos si la aceasta nunta, am dori ca macar de aici sa ne schimbam si noi viata noastra si starea noastra, ca sa ajungem sa fim placuti lui Dumnezeu. Asa cum spune ca: dupa ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunati; toti s-au umplut de Duhul Sfant si vesteau Cuvantul lui Dumnezeu cu indrazneala (Fapte 4,...
De multe ori suntem si noi in situatia aceasta. De multe ori suntem si noi gata sa ne intoarcem de la adunarile noastre fratesti lipsiti de harul acesta si gata fiecare sa lesinam de foame in pustiul acestei lumi, in calatoria noastra, in lupta noastra, in incercarile noastre si in necazurile noastre si sub crucea noastra pe care fiecare dintre noi o avem de dus. i ne intrebam: De ce oare e prea scurta bucuria noastra? De ce nu mai este har? S-a scurtat Mana Dumnezeului nostru? De ce nu mai este har peste intalnirile noastre fratesti? Chiar cand suntem doi sau trei nu este vorba numai despre multimea si adunarea de fata Ci cand suntem noi, de foarte multe ori, chiar in intalnirile noastre fratesti locale, din judet, se intampla acelasi lucru: lipseste harul lui Dumnezeu. i pe drept cuvant si profetit este acest adevar:ori sunt prea mari pacate,de nu mai este har? Haideti fiecare dintre noi nu vorbesc despre altii, ci vorbesc despre mine sa patrundem in taina sufletului nostru, caci fiecare suntem vinovati cu cate ceva i sa ne cerem iertare si cei ce va spunem, si cei ce va marturisim, pentru ca si viata noastra este de atatea ori prea slaba si prea departe Este straina de viata primilor crestini. i noi insine ne ridicam in picioare si avem curajul sa spunem ca in Numele lui Hristos va spunem aceste lucruri; si de foarte multe ori mintim si ne compromitem singuri.
De aceea, cand citim in Faptele Apostolilor, capitolul 4, cele ce le scrie Sfantul Apostol Pavel, ni se umple fata de rusine, pentru ca este prea mare departarea dintre trairea vietii primilor nostri frati crestini si trairea noastra, a crestinilor de astazi.
Ne intrebam adesea uimiti: Unde este acum harul care era pe vremea primilor crestini? Cum oare a pierit harul lui Dumnezeu? Oare pacatele noastre, ale celor de astazi, sa fie prea mari si Dumnezeu sa fi luat harul de pe pamant? Da, fratilor, unde nu mai este har, acolo sunt pacatele prea mari, ca au alungat harul lui Dumnezeu! Nu Mana Domnului nostru s-a scurtat! Ci pacatul prea mare a facut ca Mana Domnului sa nu mai fie peste noi cum era peste primii crestini.
Desi suntem asa si Dumnezeu ne cunoaste pe fiecare dintre noi, in clipele acestea ale intalnirii cu Hristos si la aceasta nunta, am dori ca macar de aici sa ne schimbam si noi viata noastra si starea noastra, ca sa ajungem sa fim placuti lui Dumnezeu. Asa cum spune ca: dupa ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunati; toti s-au umplut de Duhul Sfant si vesteau Cuvantul lui Dumnezeu cu indrazneala (Fapte 4,...
