Evanghelia Duminicii a 33-a dupa Rusalii (Luca 18, 10-14) De-acum deschidem impreuna cartea asteptarii liturgice a Invierii Domnului, cartea Triodului. Cu tot ceea ce reprezinta aceasta perioada liturgica a anului bisericesc, care incepe din duminica a 33-a dupa Rusalii, numita si a Vamesului si a Fariseului. O data cu deschiderea Sfintei Scripturi, pe masa noastra []Evanghelia Duminicii a 33-a dupa Rusalii(Luca 18, 10-14) De-acum deschidem impreuna cartea asteptarii liturgice a Invierii Domnului, cartea Triodului. Cu tot ceea ce reprezinta aceasta perioada liturgica a anului bisericesc, care incepe din duminica a 33-a dupa Rusalii, numita si a Vamesului si a Fariseului. O data cu deschiderea Sfintei Scripturi, pe masa noastra de lucru duhovnicesc va sta si cartea numita a Triodului, care cuprinde in sine cantarile (tri-cantarile) pline de lumina pocaintei si bucuria nadejdii care marcheaza acest urcus duhovnicesc care este Postul Mare al Pastelui. Hristos-Domnul va face acest drum impreuna cu noi, cu pilde, indem nand pe toti spre indreptarea vietii (Cantarea I-a a Duminicii), la capatul suisului aflandu-L pe El, Inviatul, Cel Care ne transforma viata aceasta in viata in Hristos.

Cantarea Bisericii este de-acum clara: Usile pocaintei deschi de-mi mie, Datatorule de viata; ca maneca duhul meu la Biserica Ta cea sfanta, purtand locas al trupului cu totul spurcat. Ci, ca un indurat, curateste-l cu mila milostivirii Tale (Slava indata dupa Psalmul 50) iar calea, pe care tot cantarea liturgica ne-o indica, incepe cu rugaciune, caci spunem Fecioarei: In cararile mantuirii indrepteaza-ma, Nascatoare de Dumnezeu (si acum, idem).

Toata imnografia Triodului te cheama sa te duci de la ascultare si meditare asupra cuvantului la implinirea lui, la punerea lui drept temelie zidirii celei duhovnicesti care este Postul cel Mare, cu toate roadele sale.

Punandu-se ca inceput de lectie duhovniceasca evanghelia cu Vamesul si Fariseul, Hristos incepe sa Se faca vadit in trairea poruncilor, pe masura plinirii lor (Sf. Marcu Ascetul). Cantarea Utreniei cea care, sa nu uitam, pregateste, in fond, intelegerea Evangheliei ne spune: Smerenia a inaltat pe cel rusinat de rele, pe vamesul care a suspinat si a strigat catre Ziditorul: Milostiveste-Te! Iar semetia a surpat din dreptate pe ticalosul fariseu ce a grait cu trufie. Deci sa urmam celor bune, depar tandu-ne de rele. (Sedealna, glas 4). i aceasta, pentru ca trufia s-a aratat pricinuitoare de saracie pentru bogatia virtutilor, iar sme renia, din saracie desavarsita, s-a aratat indestulatoare indreptarii; pe aceasta s-o castigam (Cantarea a 4-a, III). Iar teologia aceasta a smereniei este fundamentala in descoperirea valorilor, legate de desavarsitul exercitiu spiritual, care este cautarea si aflarea lui Hristos Cel Inviat, transferarea Lui in inima ta, a vietii tale atat de imprastiate in orgolii, de altfel.

Ca este vorba de o calatorie a virtutilor tot textul Utreniei ne-o arata. In genere, exegeza du minicala, omilia, cuvantul amvo nului in aceasta Duminica pare orientata mereu s-arate un exemplu in vames si un contra-exemplu in fariseu. i totusi Cantarea a 5-a a Utreniei zice: Sa ne sarguim a urma virtutilor fariseului si a ravni smerenia vame sului, urand ceea ce este nepotrivit la amandoi, adica trufia si pierderea. Poate ca de aici ar trebui sa reanalizam taina vamesului. i calitatea rugaciunii pe care o inaltam dinaintea lui Dumnezeu. Caci, iata, chiar model vamesul nu este decat o treapta, un fustei la scara duhovniceasca a modelului Hristos, cea de la care incepe urcusul. Scurtimea rugaciunii sa fie valoarea pentru care parintii au ales aceasta evanghelie de inceput de cale a virtutilor? Sau constiinta pacatoseniei, adica parte din om, care mereu si mereu i-aduce-aminte ca este chipul slavei lui Dumnezeu. Ca viata lui ca om este darul al carui Daruitor tine toate.

Lamuritoare-n talcuirea tainei vamesului ne par a fi cuvintele imnografului care ne pun dinainte icoana celor doi: Vaditu-s-a desarta calatoria dreptatii, deoarece fariseul a insotit cu ea trufia, in timp ce vamesul, cu virtutea cea facatoare de inaltime, a dobandit-o, avand impre una-mergatoare smerenia, iar, ceva mai jos, intru virtuti, ca un sezator in caruta, se parea fariseului ca alearga; iar vamesul pedestru alergand, ca pe langa o caruta, bine a intrecut-o, injugand plangerea cu umilinta (Cantarea a 5-a, II si III). Lectia este data. Prin mijlocirea smereniei, vamesul se inalta pe aripile vulturesti ale pocaintei prea usor dinaintea lui Dumnezeu. De cealalta parte, fariseul, cuprins de putreda usurime a trufiei, se inalta pre aceasta, cazand in cele mai adanci ale iadului.

Ceea ce ni se cere ca persoana si ca Biserica este...