Cuvânt la Duminica Lăsatului sec de carne
Sa ne infatisam, rogu-va, inaintea scaunului Judecatii lui Dumnezeu, ca si cum El ar sta inaintea noastra, ca si cum Judecatorul ar fi asezat pe dansul si ca si cum toate faptele noastre ar fi descoperite. Asa, noi trebuie nu numai sa ne aratam inaintea acestui scaun de judecata, ci vom fi inaintea lui cu totul dezveliti. Nu rositi oare ? Adeseori am voit noi mai bucurosi sa murim decat unele fapte de rusine ale noastre sa fie cunoscute prietenilor nostri celor vrednici de cinste. Dar ce vom simti noi atunci cand pacatele noastre vor fi descoperite ingerilor si oamenilor, si noua insine ne vor fi tinute inaintea ochilor?Dumnezeu chiar zice, prin Psalmistul: Mustra-te-voi si voi pune inaintea fetei tale pacatele tale (Ps. 49, 22). Deci noi chiar acum, cand Ziua Judecatii este inca departe si numai se vesteste, murim de groaza constiintei, ce va fi cu noi atunci cand toata lumea va fi adunata, cand toti ingerii si ostile ceresti vor fi de fata, cand trambitele vor suna, cand dreptii se vor rapi in nori si se va inalta un grozav tipat de tanguire al pacatosilor ? Ce groaza ne va cuprinde atunci ? Unul zice Domnul se va lua, altul se va lasa (Mt. 24, 40). Ce vor simti ei, cand vor vedea ca unii s-au luat cu cinste mare, iar ei, dimpotriva, au fost respinsi cu multa rusine ? Aceasta durere, eu zic si ma jur, ca nu este cu putinta a se descrie prin cuvinte. Vazut-ati pe cineva care se duce la moarte ? Ce socotiti voi ca trebuie sa simta un astfel de biet pacatos cand face aceasta trista cale de pe urma ? Ce n-ar face si n-ar suferi el bucuros, numai sa scape de aceasta infricosata pedeapsa de moarte ?Dar ce vorbesc eu despre cel osandit la moarte ? La o executie se aduna multime de popor, dintre care aproape nici unul nu cunoaste bine pe nenorocitul acela, insa daca ar putea cineva sa se uite in inimile acelor mii, ce stau imprejur, cu greu s-ar putea afla unul care sa fie asa de vartos la inima sau asa de crud si nesimtitor, incat duhul lui sa nu fie cuprins de frica, mahnit si zdrobit. Iara daca noi ne tulburam si ne miscam atata cand se duc la moarte altii, care nu sunt aproape de noi, ce vom simti oare noi atunci cand ne va ajunge pe noi insine o soarta cu mult mai infricosata, cand noi vom fi incuiati afara de bucuria cea negraita si osanditi la munca cea vesnica ?Chiar daca n-ar fi iad, totusi ar fi o pedeapsa grozava de a fi scos afara din marirea aceea negraita. Sau credeti voi ca ar fi un chin mic aceste de a nu fi cineva in partea acelor fericiti si a nu se invrednici de acea marire negraita, a fi scos din acea ceata marita si din acele bucurii nesfarsite ? Dar daca la acestea se mai adauga inca intunericul, inca scrasnirea dintilor, inca lanturile cele nedezlegate, viermele care nu moare niciodata, focul cel nestins, spaima si chinurile de tot felul; daca limba arde ca la imbuibatul cel bogat, de pilda; daca noi tipam fara a fi auziti de cineva si suspinam de durere fara a fi bagati in seama, nefiind nimeni care sa ne mangaie nu suntem noi oare atunci cei mai nenorociti si cei mai vrednici de plans dintre toate fapturile ?Cand noi vizitam o temnita si vedem pe cei nenorociti, pe unii legati cu lanturi de fier, pe altii zacand in camere intunecoase, ne infioram si ne straduim sa facem totul ca sa nu ajungem si noi intr-o asemenea ticalosie. Daca la o astfel de privire noi ne cutremuram, ce se va intampla oare cu noi atunci cand, incatusati, ne vom arunca in prapastia iadului? Lanturile de acolo nu sunt de fier, ci de foc, care niciodata nu se stinge, iar capeteniile temnitei nu sunt din neamul nostru, ca poate li s-ar insufla compatimire si mila de noi, ci sunt duhurile cele rele, infricosate si nemilostive, care ne muncesc si ne chinuiesc pentru pacatele noastre.
La ele nu folosesc cu nimic banii si darurile si toate mituirile; inca sunt zadarnice si toate rugamintile si vorbele cele prietenesti, neputand aduce nici o usurare. Aici nu este iertare, nici pogoramant.
Chiar daca Noe, Iov si Daniil ar vedea pe rudele lor in acest loc de pedeapsa, nu ar cuteza sa mijloceasca pentru dansii, nici n-ar putea sa le intinda vreo mana de ajutor (Iez. 14, 14).
De aceea, nimeni, care nu este bun, nu poate nadajdui dupa moarte o soarta buna, chiar de ar numara mii de sfinti intre stramosii sai, caci fiecare, zice Apostolul, va lua dupa cum a lucrat in viata cea trupeasca, ori bine, ori rau (II Cor. 5, 10).
Aceste cuvinte, iubitilor, trebuie sa strabata in auzul nostru si sa ne faca mintosi.
De arde in tine focul poftelor celor pacatoase, gandeste la focul acelei pedepse, si focul cel dintai se va stinge in tine.
Gandesti tu sa spui vreun neadevar ? Adu-ti aminte de scrasnirea dintilor cea din iad, si frica de dansa va fi frau pentru gura ta.
Planuiesti tu sa savarsesti o rapire ? Asculta glasul Judecatorului, care zice: Legati-i mainile si picioarele si-l aruncati intru intunericul cel mai dinafara (Mt. 25, 40); daca gandesti la aceasta, indata vei goni de la tine pofta cea rea.
De esti impietrit si nemilostiv, adu-ti aminte de cele cinci fete nebune, care nu aveau untdelemnul faptelor celor bune si milostive, iar pentru aceea au fost incuiate in afara camarii mirelui; numai gandeste la aceasta, si tu indata te vei face bland si milostiv.
Sau daca tu esti dedat la betie si la imbuibare, o, atunci gandeste numai la imbuibatul cel bogat, cum zicea el: Trimite pe Lazar, sa-si intinda varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba mea cea invapaiata (Lc. 16, 24). Gandeste cum el nu si-a ajuns dorinta, si curand te vei lasa de aceasta patima, in acelasi chip vei putea tu sa implinesti si toate celelalte porunci ale lui Dumnezeu, caci Dumnezeu n-a poruncit nimica ce ar fi prea greu.
Pentru ce insa poruncile Lui par a fi asa grele ?Aceasta provine de la lenevirea...