Intr-o veche manastire din Potsdamo, tara Lituaniei, se pastreaza pana in ziua de azi un vechi obicei. Sunt in aceasta manastire vreo patruzeci de calugari; intre ei se afla totdeauna si cativa asa-numiti morti . Dupa anumiti ani de calugarie si anumite cerinte, fiecare calugar din aceasta manastire are dreptul sa-si faca ingropaciunea si sa fie []Intr-o veche manastire din Potsdamo, tara Lituaniei, se pastreaza pana in ziua de azi un vechi obicei.

Sunt in aceasta manastire vreo patruzeci de calugari; intre ei se afla totdeauna si cativa asa-numiti morti .

Dupa anumiti ani de calugarie si anumite cerinte, fiecare calugar din aceasta manastire are dreptul sa-si faca ingropaciunea si sa fie considerat ca un fel de mort .

Pentru ziua aceea, calugarul isi pregateste groapa in zidurile manastirii si isi face sicriul.

Face toate pregatirile de ingropaciune .

Se strang apoi calugarii si incepe prohodul.

Mortul sta ingenuncheat in rugaciune, in fata sicriului sau.

I se face prohodul dupa toata randuiala, ca la orice mort.

Din clipa aceea, calugarul respectiv e considerat ca mort .

Nu mai rosteste nici o vorba.

Nu mai vorbeste cu nimeni decat, in taina, cu Dumnezeu, prin rugaciune.

Cu ceilalti calugari se intalneste numai in timpul slujbelor.

Pe haina cea neagra i se coase o cruce alba, in semnul ca e mort .

Iar cand, la timpul sau, soseste vremea ca mortul sa moara...