Rugăciunea este o întâlnire şi o relaţie intimă cu Dumnezeu.
In efortul nostru de eliberare de patimi initiativa o are Dumnezeu Care prin intermediul harului ce ni-l impartaseste, ne cheama si ne ajuta. Sfantul Pavel spune ca Dumnezeu este Cel ce lucreaza in voi si ca sa voiti si ca sa savarsiti (Filipeni 2, 13). Noi trebuie doar sa conlucram cu harul pe care El []In efortul nostru de eliberare de patimi initiativa o are Dumnezeu Care prin intermediul harului ce ni-l impartaseste, ne cheama si ne ajuta. Sfantul Pavel spune ca Dumnezeu este Cel ce lucreaza in voi si ca sa voiti si ca sa savarsiti (Filipeni 2, 13). Noi trebuie doar sa conlucram cu harul pe care El il revarsa in noi. Mijloacele cele mai cunoscute in aceasta conlucrare sunt: rugaciunea, postul, lectura si meditatia religioasa. Daca am detalia ar fi multe altele. Cel mai la indemana mijloc este rugaciunea. Ea este de neaparata trebuinta. Intr-un moment delicat, cand ucenicii n-au putut tamadui un indracit, Mantuitorul le-a spus: acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post (Matei 17, 21).
Domnul Hristos Insusi se ruga Tatalui. Dupa o zi de misiune, incheiata cu minunea inmultirii painilor si a pestilor, dand drumul multimilor, S-a suit in munte, ca sa se roage singur (Matei 14, 23). Inainte de patimi i-a sfatuit si pe ucenici: Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita (Matei 26, 41). Rugaciunea este inaltarea sufletului spre Dumnezeu sau o convorbire intima cu Dumnezeu. Pentru omul pragmatic, care cauta un sens in orice actiune, Sfantul Ioan Scararul da urmatoarea definitie: Rugaciunea este, dupa insusirea ei, insotirea si unirea omului si a lui Dumnezeu; iar dupa lucrare, sustinatoarea lumii .
Asadar, rugaciunea este un dialog cu Dumnezeu. Rugaciunea este o intalnire si o relatie intima cu Dumnezeu. Daca de multe ori, incercand sa ne rugam, nu putem stabili o convorbire cu Dumnezeu, parandu-ni-se ca Dumnezeu este absent, trebuie sa gasim cauzele acestei situatii. Nu este corect sa ne plangem ca Dumnezeu nu ne asculta, tinand seama de caracterul reciproc al unei relatii si observand ca Dumnezeu are mai multe temeiuri decat noi de a se plange. Noi ne plangem ca El nu ni se manifesta in cele cateva minute pe care I le rezervam: ce putem spune atunci despre cele 23 de ore si jumatate in timpul carora Dumnezeu bate poate la usa noastra? Dumnezeu are delicatetea sa nu infiripe cu noi un dialog intr-un moment inoportun. Oamenii sensibili erau convinsi de acest lucru. Sutasul din Capernaum, care avea sluga bolnava, a trimis pe prietenii sai la Domnul Hristos sa-I spuna: Doamne, nu Te osteni, ca nu sunt vrednic ca sa intri sub acoperamantul meu. De aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic sa vin la Tine. Ci spune cu cuvantul si se va vindeca sluga mea (Luca 7, 6-7). Iar Petru, dupa pescuirea minunata, a cazut la genunchii lui Iisus zicand: Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos (Luca 5, 8).
Pentru a ne putea ruga, eficient, trebuie sa avem o anumita pregatire sufleteasca. Trebuie sa fim constienti ca facand rugaciunea intram in audienta la Imparatul universului. Cand pornesti sa te infatisezi inaintea Domnului, spune Sfantul Ioan Scararul, sa-ti fie haina sufletului tesuta intreaga din firele, mai bine zis din zalele, nepomenirii raului. Caci de nu, cu nimic nu te vei folosi .
Mantuitorul Hristos ne da in acest sens un sfat foarte util, pentru momentul in care ne ducem la biserica, eventual ducand si un mic dar pentru sfanta jertfa: daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele tau si apoi venind, adu darul tau (Matei 5, 23-24). De aceste raporturi pozitive cu semenii atarna primirea rugaciunii noastre: Iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua greselile voastre. Ca de nu iertati voi, nici Tatal vostru Cel din ceruri nu va va ierta voua gresealele voastre (Marcu 11, 25-26).
Pe langa aceasta stare de pace sufleteasca, pe care ne-o creaza bunele relatii cu semenii, cand vorbim cu Dumnezeu trebuie sa fim smeriti. Convinsi fiind ca suntem pacatosi, ca suntem pamant si cenusa, nici nu putem adopta o alta atitudine. Vamesul cand se ruga nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie pacatosului (Luca 18, 13).
Rugaciunea pe care incercam sa o facem intr-o alta stare sufleteasca nu numai ca nu-i eficienta, dar n-are nici un gust: Indulcesc bucatele, undelemnul si sarea; inaripeaza rugaciunea, smerenia si lacrima . O rugaciune spectacol insotita de melodie cantata artistic si in duh de mandrie n-o primeste Dumnezeu. Pe Dumnezeu Il facem milostiv nu cu cantari, tropare si glasuri, ci cu rugaciunea cea cu inima zdrobita si cu post, prin care si frica lui Dumnezeu in inima creste necontenit si plansul se intareste, si de tot pacatul curateste pe om, iar mintea mai alba decat zapada o face .
Cand te rogi trebuie sa crezi ca Dumnezeu iti asculta rugaciunea si sa staruiesti. Daca roadele nu sunt cele pe care le asteptai tu inseamna ca ele nu-ti erau de folos. A te ruga cu indoiala, incercand in ultima instanta si acest mod de a-ti rezolva problemele, este dovada de putina credinta. De este cineva lipsit de intelepciune, spune Sfantul Iacov, sa o ceara de la Dumnezeu, Cel ce da tuturor fara deosebire si fara infruntare; si i se va da. Sa ceara insa cu credinta, fara sa aiba nici o indoiala, pentru ca cine se indoieste este asemenea valului marii, miscat de vant si aruncat incoace si incolo. Sa nu gandeasca omul acela ca va lua ceva de la Dumnezeu (Iacov 1, 5-7).
Literatura pioasa a pastrat multe intamplari din care reiese cu prisosinta ca parintii ce se rugau cu credinta erau ascultati. Spunea unul dintre parinti despre avva Xoie tebeul ca a intrat o data in Muntele Sinai si iesind el de acolo, l-a intampinat un frate si suspinand zicea: ne mahnim, avvo, pentru neplouare. I-a zis lui batranul: si de ce nu cereti si nu va rugati lui Dumnezeu? I-a zis lui fratele: ne rugam si facem litanii dar nu ploua. I-a zis lui batranul: negresit, nu va rugati cu deadinsul. Vrei sa cunosti, ca asa este? i si-a intins mainile la cer cu rugaciune si indata a plouat .
Rugaciunea facuta din rutina, fara credinta si fara atentie este pierdere de vreme. Omul care-L iubeste pe Dumnezeu si doreste sa stea de vorba cu El asteapta cu mult drag ceasul rugaciunii. Iubirea ostasului fata de imparat o arata razboiul; iubirea crestinului fata de Dumnezeu o arata vremea rugaciunii si starea la rugaciune. Starea ta launtrica ti-o arata rugaciunea. Caci teologii au socotit-o pe aceasta oglinda crestinului . Atunci cand te rogi trebuie sa ai constiinta ca Dumnezeu este de fata si te asculta. Atentia la cele spuse te ajuta sa faci o rugaciune buna. Sigur ca nu-i de loc usor sa fi mereu atent la rugaciune. Gandurile, stimulate de potrivnicul, te poarta la grijile zilei: Un frate l-a intrebat pe un batran: pentru ce, cand stau la rugaciune, mai mult ma trage gandul la alte griji? i i-a raspuns batranul: diavolul dintru inceput, nevrand sa se inchine Dumnezeului tuturor, s-a lepadat din ceruri si strain s-a facut de Imparatia lui Dumnezeu. Pentru aceasta se sileste si pe noi sa ne traga de la rugaciune la alte zabavi, vrand sa lucreze si in noi ceea ce a patimit el .
Parintii considerau ca rugaciunea este osteneala cea mai bine placuta lui Dumnezeu. De aceea se cuvine sa o facem bine, cu atentia cuvenita. Daca ne rugam, fiind in pace cu toata lumea, avand credinta si smerenie, incercand sa ne tinem atentia treaza la ceea ce facem, nadajduim sa ajungem la o rugaciune de calitate.
S-au facut multe impartiri ale rugaciunii, dupa criteriul calitativ. Socotim potrivita urmatoarea impartire, dupa acest criteriu, urmand o linie ascendenta: a) Rugaciunea intinata; b) Rugaciunea timp pierdut; c) Rugaciunea mintii; d) Rugaciunea facuta cu mintea in inima; e) Extazul sau rapirea.a) Rugaciunea intinata, din nefericire, este prezenta la toti incepatorii. In timp ce se roaga ii vin omului in minte tot felul de ganduri patimase. Ele rasar din strafundul inimii unde au patruns din neatentia noastra. Imagini scarboase, pofte paca-toase, acumulate in timp, sunt scoase la suprafata de cel rau tocmai in timpul rugaciunii. Referitor la aceasta rugaciune Sfantul Ioan Scararul spune: Precum imparatul pamantesc priveste cu scarba la cel ce sta in fata lui, dar isi intoarce fata de la el si vorbeste cu dusmanii stapanului, asa priveste cu scarba si Domnul la cel ce sta inaintea Lui in rugaciune si primeste ganduri necurate . Mai ales tinerii nu sunt crutati de ganduri pacatoase in timpul rugaciunii, nici chiar in biserica, ganduri stimulate si de persoanele pe care le vad sau le aud.b) Rugaciunea timpului pierdut este ceva mai buna decat rugaciunea intinata. Dar e o simpla oboseala fara rezultate. Altceva este intinaciunea rugaciunii, spune Sfantul Ioan Scararul, si altceva e pieirea ei; si altceva furarea si altceva prihanirea ei. Intinaciunea ei este a sta inaintea lui Dumnezeu si a naluci ganduri necuvenite; pieirea este a se robi de griji nefolositoare. Furarea este imprastierea cugetarii pe nesimtite; prihanirea este un atac oarecare ce se apropie de noi . In vremea acestei rugaciuni ii trec crestinului prin minte tot felul de griji. Nu se gandeste la lucruri urate, ci la lucruri utile. In timpul rugaciunii de dimineata isi face planuri pentru toata ziua. In timpul rugaciunii de seara reia, cu mintea, toate taraseniile de peste zi. Stand la liturghie tese planuri de viitor. In timpul rugaciunii nu trebuie sa primim nici gandurile bune pentru ca, in acel timp, chiar si gandurile bune starnesc mintea, si aceasta fiind starnita le accepta si pe cele patimase. Gandurile bune din timpul rugaciunii deschid calea diavolului sa intre triumfator si sa intrerupa...
Domnul Hristos Insusi se ruga Tatalui. Dupa o zi de misiune, incheiata cu minunea inmultirii painilor si a pestilor, dand drumul multimilor, S-a suit in munte, ca sa se roage singur (Matei 14, 23). Inainte de patimi i-a sfatuit si pe ucenici: Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita (Matei 26, 41). Rugaciunea este inaltarea sufletului spre Dumnezeu sau o convorbire intima cu Dumnezeu. Pentru omul pragmatic, care cauta un sens in orice actiune, Sfantul Ioan Scararul da urmatoarea definitie: Rugaciunea este, dupa insusirea ei, insotirea si unirea omului si a lui Dumnezeu; iar dupa lucrare, sustinatoarea lumii .
Asadar, rugaciunea este un dialog cu Dumnezeu. Rugaciunea este o intalnire si o relatie intima cu Dumnezeu. Daca de multe ori, incercand sa ne rugam, nu putem stabili o convorbire cu Dumnezeu, parandu-ni-se ca Dumnezeu este absent, trebuie sa gasim cauzele acestei situatii. Nu este corect sa ne plangem ca Dumnezeu nu ne asculta, tinand seama de caracterul reciproc al unei relatii si observand ca Dumnezeu are mai multe temeiuri decat noi de a se plange. Noi ne plangem ca El nu ni se manifesta in cele cateva minute pe care I le rezervam: ce putem spune atunci despre cele 23 de ore si jumatate in timpul carora Dumnezeu bate poate la usa noastra? Dumnezeu are delicatetea sa nu infiripe cu noi un dialog intr-un moment inoportun. Oamenii sensibili erau convinsi de acest lucru. Sutasul din Capernaum, care avea sluga bolnava, a trimis pe prietenii sai la Domnul Hristos sa-I spuna: Doamne, nu Te osteni, ca nu sunt vrednic ca sa intri sub acoperamantul meu. De aceea nici pe mine nu m-am socotit vrednic sa vin la Tine. Ci spune cu cuvantul si se va vindeca sluga mea (Luca 7, 6-7). Iar Petru, dupa pescuirea minunata, a cazut la genunchii lui Iisus zicand: Iesi de la mine, Doamne, ca sunt om pacatos (Luca 5, 8).
Pentru a ne putea ruga, eficient, trebuie sa avem o anumita pregatire sufleteasca. Trebuie sa fim constienti ca facand rugaciunea intram in audienta la Imparatul universului. Cand pornesti sa te infatisezi inaintea Domnului, spune Sfantul Ioan Scararul, sa-ti fie haina sufletului tesuta intreaga din firele, mai bine zis din zalele, nepomenirii raului. Caci de nu, cu nimic nu te vei folosi .
Mantuitorul Hristos ne da in acest sens un sfat foarte util, pentru momentul in care ne ducem la biserica, eventual ducand si un mic dar pentru sfanta jertfa: daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele tau si apoi venind, adu darul tau (Matei 5, 23-24). De aceste raporturi pozitive cu semenii atarna primirea rugaciunii noastre: Iar cand stati de va rugati, iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua greselile voastre. Ca de nu iertati voi, nici Tatal vostru Cel din ceruri nu va va ierta voua gresealele voastre (Marcu 11, 25-26).
Pe langa aceasta stare de pace sufleteasca, pe care ne-o creaza bunele relatii cu semenii, cand vorbim cu Dumnezeu trebuie sa fim smeriti. Convinsi fiind ca suntem pacatosi, ca suntem pamant si cenusa, nici nu putem adopta o alta atitudine. Vamesul cand se ruga nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie pacatosului (Luca 18, 13).
Rugaciunea pe care incercam sa o facem intr-o alta stare sufleteasca nu numai ca nu-i eficienta, dar n-are nici un gust: Indulcesc bucatele, undelemnul si sarea; inaripeaza rugaciunea, smerenia si lacrima . O rugaciune spectacol insotita de melodie cantata artistic si in duh de mandrie n-o primeste Dumnezeu. Pe Dumnezeu Il facem milostiv nu cu cantari, tropare si glasuri, ci cu rugaciunea cea cu inima zdrobita si cu post, prin care si frica lui Dumnezeu in inima creste necontenit si plansul se intareste, si de tot pacatul curateste pe om, iar mintea mai alba decat zapada o face .
Cand te rogi trebuie sa crezi ca Dumnezeu iti asculta rugaciunea si sa staruiesti. Daca roadele nu sunt cele pe care le asteptai tu inseamna ca ele nu-ti erau de folos. A te ruga cu indoiala, incercand in ultima instanta si acest mod de a-ti rezolva problemele, este dovada de putina credinta. De este cineva lipsit de intelepciune, spune Sfantul Iacov, sa o ceara de la Dumnezeu, Cel ce da tuturor fara deosebire si fara infruntare; si i se va da. Sa ceara insa cu credinta, fara sa aiba nici o indoiala, pentru ca cine se indoieste este asemenea valului marii, miscat de vant si aruncat incoace si incolo. Sa nu gandeasca omul acela ca va lua ceva de la Dumnezeu (Iacov 1, 5-7).
Literatura pioasa a pastrat multe intamplari din care reiese cu prisosinta ca parintii ce se rugau cu credinta erau ascultati. Spunea unul dintre parinti despre avva Xoie tebeul ca a intrat o data in Muntele Sinai si iesind el de acolo, l-a intampinat un frate si suspinand zicea: ne mahnim, avvo, pentru neplouare. I-a zis lui batranul: si de ce nu cereti si nu va rugati lui Dumnezeu? I-a zis lui fratele: ne rugam si facem litanii dar nu ploua. I-a zis lui batranul: negresit, nu va rugati cu deadinsul. Vrei sa cunosti, ca asa este? i si-a intins mainile la cer cu rugaciune si indata a plouat .
Rugaciunea facuta din rutina, fara credinta si fara atentie este pierdere de vreme. Omul care-L iubeste pe Dumnezeu si doreste sa stea de vorba cu El asteapta cu mult drag ceasul rugaciunii. Iubirea ostasului fata de imparat o arata razboiul; iubirea crestinului fata de Dumnezeu o arata vremea rugaciunii si starea la rugaciune. Starea ta launtrica ti-o arata rugaciunea. Caci teologii au socotit-o pe aceasta oglinda crestinului . Atunci cand te rogi trebuie sa ai constiinta ca Dumnezeu este de fata si te asculta. Atentia la cele spuse te ajuta sa faci o rugaciune buna. Sigur ca nu-i de loc usor sa fi mereu atent la rugaciune. Gandurile, stimulate de potrivnicul, te poarta la grijile zilei: Un frate l-a intrebat pe un batran: pentru ce, cand stau la rugaciune, mai mult ma trage gandul la alte griji? i i-a raspuns batranul: diavolul dintru inceput, nevrand sa se inchine Dumnezeului tuturor, s-a lepadat din ceruri si strain s-a facut de Imparatia lui Dumnezeu. Pentru aceasta se sileste si pe noi sa ne traga de la rugaciune la alte zabavi, vrand sa lucreze si in noi ceea ce a patimit el .
Parintii considerau ca rugaciunea este osteneala cea mai bine placuta lui Dumnezeu. De aceea se cuvine sa o facem bine, cu atentia cuvenita. Daca ne rugam, fiind in pace cu toata lumea, avand credinta si smerenie, incercand sa ne tinem atentia treaza la ceea ce facem, nadajduim sa ajungem la o rugaciune de calitate.
S-au facut multe impartiri ale rugaciunii, dupa criteriul calitativ. Socotim potrivita urmatoarea impartire, dupa acest criteriu, urmand o linie ascendenta: a) Rugaciunea intinata; b) Rugaciunea timp pierdut; c) Rugaciunea mintii; d) Rugaciunea facuta cu mintea in inima; e) Extazul sau rapirea.a) Rugaciunea intinata, din nefericire, este prezenta la toti incepatorii. In timp ce se roaga ii vin omului in minte tot felul de ganduri patimase. Ele rasar din strafundul inimii unde au patruns din neatentia noastra. Imagini scarboase, pofte paca-toase, acumulate in timp, sunt scoase la suprafata de cel rau tocmai in timpul rugaciunii. Referitor la aceasta rugaciune Sfantul Ioan Scararul spune: Precum imparatul pamantesc priveste cu scarba la cel ce sta in fata lui, dar isi intoarce fata de la el si vorbeste cu dusmanii stapanului, asa priveste cu scarba si Domnul la cel ce sta inaintea Lui in rugaciune si primeste ganduri necurate . Mai ales tinerii nu sunt crutati de ganduri pacatoase in timpul rugaciunii, nici chiar in biserica, ganduri stimulate si de persoanele pe care le vad sau le aud.b) Rugaciunea timpului pierdut este ceva mai buna decat rugaciunea intinata. Dar e o simpla oboseala fara rezultate. Altceva este intinaciunea rugaciunii, spune Sfantul Ioan Scararul, si altceva e pieirea ei; si altceva furarea si altceva prihanirea ei. Intinaciunea ei este a sta inaintea lui Dumnezeu si a naluci ganduri necuvenite; pieirea este a se robi de griji nefolositoare. Furarea este imprastierea cugetarii pe nesimtite; prihanirea este un atac oarecare ce se apropie de noi . In vremea acestei rugaciuni ii trec crestinului prin minte tot felul de griji. Nu se gandeste la lucruri urate, ci la lucruri utile. In timpul rugaciunii de dimineata isi face planuri pentru toata ziua. In timpul rugaciunii de seara reia, cu mintea, toate taraseniile de peste zi. Stand la liturghie tese planuri de viitor. In timpul rugaciunii nu trebuie sa primim nici gandurile bune pentru ca, in acel timp, chiar si gandurile bune starnesc mintea, si aceasta fiind starnita le accepta si pe cele patimase. Gandurile bune din timpul rugaciunii deschid calea diavolului sa intre triumfator si sa intrerupa...
