Evanghelia acestei duminici il pune in fata noastra pe sutasul din Capernaum, cu multa invatatura. Sutasul din Capernaum sta in fata noastra, in primul rand, ca o pilda de smerenie. El era ofiter roman, era reprezentantul unei uriase imparatii. Vulturul roman stapanea pe atunci lumea. Sutasul era reprezentantul acestei puteri, trimis intr-o tara de supusi []Evanghelia acestei duminici il pune in fata noastra pe sutasul din Capernaum, cu multa invatatura.

Sutasul din Capernaum sta in fata noastra, in primul rand, ca o pilda de smerenie. El era ofiter roman, era reprezentantul unei uriase imparatii. Vulturul roman stapanea pe atunci lumea. Sutasul era reprezentantul acestei puteri, trimis intr-o tara de supusi straini. Iata tot atatea lucruri care ar fi putut face din sutasul acesta un om plin de trufie si mandrie, cum desigur vor fi fost ceilalti camarazi ai lui. El insa se prezinta atat de smerit si se intituleaza nevrednic.

In al doilea rand: sutasul din Capernaum este o pilda de iubire. Bolnavul, pentru care umbla pe drumuri si pentru care Ii cerea Domnului cu lacrimi in ochi tamaduire, nu era nici fiul sau, nici fiica sa, nici rudenia sa, ci era servitorul sau. i, cand ne gandim ca in acele vremuri servitorii erau robi, fiind vanduti si cumparati cu bani, ca niste vite Iata ce pilda de iubire a aproapelui sau a aratat sutasul.

In al treilea rand: sutasul din Capernaum este o pilda de credinta vie si tare. El credea si se incredea din tot sufletul sau in Mantuitorul, in puterea si in ajutorul Lui. Aceasta credinta l-a plecat sa-L caute pe Iisus; si aceasta credinta a ajutat tamaduirea slugii sale.

Vom spune insa ca toate aceste virtuti ale sutasului au iesit dintr o alta, din a patra: din cunoasterea starii sale celei pacatoase si nevrednice. Eu cred ca centrul de greutate al evangheliei sunt cuvintele: Doamne, eu nu sunt vrednic sa intri sub acoperisul meu! Eu sunt un biet pacatos! N-am nici un merit sa fiu ascultat!Din aceasta cunoastere a starii sale a iesit smerenia, iubirea si credinta sa. Din aceasta cunoastere a starii celei pacatoase a iesit si mantuirea lui Zacheu. i iese si mantuirea noastra. Inceputul mantuirii noastre este trebuie sa fie cuvintele sutasului: Doamne, nu sunt vrednic sa intri sub acoperamantul meu! Doamne, sunt un pacatos, sunt cel mai mare pacatos! Casa sufletului mi s-a ruinat, haina mi s-a patatDin cunoasterea starii noastre celei pacatoase iese smerenia noastra in fata oamenilor si in fata lui Dumnezeu. Nimic nu smereste mai mult, zice un Sfant Parinte, decat cunoasterea pacatului. Din aceasta cunoastere ies si lacrimile de cainta; iese alergarea noastra la Crucea Mantuitorului, iese credinta si mantuirea noastra.

Insemnati-va bine un lucru: cel dintai cuvant ce l-a grait Dumnezeu catre cel dintai om a fost intrebarea: Adame, unde esti? In ce stare te afli? Cu aceasta intrebare a trezit in el cunostinta starii sale celei pacatoase.

Pana nu se trezeste in om aceasta cunostinta, carul mantuirii sta pe loc. Pe calea mantuirii se paseste cu doi pasi. Un pas il face cunoasterea starii noastre celei pacatoase cunoasterea tot mai adanca si mai adancita ca noi nu pretuim nimic. Suntem niste bieti pacatosi, smeriti si neputinciosi.

Celalalt pas il fac credinta si increderea noastra tot mai mare si mai adancita in dragostea Mantuitorului, in ajutorul Lui, in Jertfa Lui cea Scumpa si Sfanta.

Inaintand pe calea mantuirii, noi trebuie sa scadem mereu, cum zicea Ioan Botezatorul, iar Domnul sa creasca. Eul nostru, vrednicia noastra trebuie sa se topeasca mereu in stralucirea Crucii de pe Golgota.

Inceputul mantuirii e cunoasterea si recunoasterea pacatelor, dar sa bagam de seama ca satan umbla si aici sa atraga pe calea lui acest inceput. Satan le sopteste pacatosilor treziti ca sunt prea pacatosi...