Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur
In aceasta luna, in ziua a treizecea, pomenirea Sfintilor nostri parinti si mari dascali ai lumii si ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur. Pricina acestui praznic a fost urmatoarea: in zilele imparatului Alexie Comnen care a luat sceptrul imparatiei in anul 1081, dupa imparatul Botaniat, s-a iscat neintelegere []In aceasta luna, in ziua a treizecea, pomenirea Sfintilor nostri parinti si mari dascali ai lumii si ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur.
Pricina acestui praznic a fost urmatoarea: in zilele imparatului Alexie Comnen care a luat sceptrul imparatiei in anul 1081, dupa imparatul Botaniat, s-a iscat neintelegere intre oamenii cei mai de cinste si mai imbunatatiti. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicand ca este inalt la cuvant, ca unul care a cercetat prin cuvant firea celor ce sunt, ca la fapte se aseamana aproape cu ingerii, ca nu era lesne iertator, ca era fire hotarata si nu era stapanit de nici un lucru pamantesc. In schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gura de Aur, zicand ca ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru ca ierta prea lesne si indemna la pocainta. Iar altii inaltau pe acest dumnezeiesc Ioan Gura de Aur, zicand ca este mai omeneasca invatatura lui si ca indreapta pe toti, si-i indupleca spre pocainta prin dulceata graiului sau. Ei ziceau ca Ioan Gura de Aur sta mai presus decat marele Vasile si Grigorie prin multimea cuvantarilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea si adancimea cugetarii. Altii inclinau spre dumnezeiescul Grigorie, ca adica el ar fi intrecut pe toti, si pe cei vechi, vestiti in invatatura elineasca, si pe ai nostri, prin inaltimea, frumusetea si cuviinta cuvantarilor si scrierilor lui. De aceea ziceau ca Grigorie biruie pe toti si sta mai presus decat Vasile si Ioan. Deci, se ajunsese acolo ca lumea se impartise: unii se numeau ioanieni, altii vasilieni si altii grigorieni, si pricire in cuvinte era pe numele acestor sfinti.
Mai tarziu, dupa cativa ani, sfintii acestia se aratara, unul cate unul, dupa aceea cate trei impreuna, aievea, iar nu in vis, arhiereului care pastorea atunci cetatea Evhaitenilor, si care se numea Ioan, fiind barbat intelept in toate, cunoscator al invataturii elinesti, cum se vede din scrierile lui si care ajunsese pe culmea virtutilor.
Atunci, sfintii graira intr-un glas catre dansul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem si nici o impotrivire sau vrajba nu este intre noi. Ci fiecare la timpul sau, indemnati fiind de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi, unul intai si altul al doilea, si de vei chema pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, scoala-te de porunceste celor ce se pricesc sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra a fost aceasta, si cat am fost vii si dupa ce am raposat, ca sa impacam si sa aducem lumea la unire. Impreuneaza-ne intr-o singura zi si ne praznuieste cu buna-cuviinta. Instiinteaza si pe urmasi, ca noi una suntem la Dumnezeu si incredinteaza-i ca si noi vom ajuta la mantuirea acelora ce fac pomenirea; caci noua ni se pare ca avem oarecare indraznire la Dumnezeu. Acestea zicandu-le, s-a parut ca ei se suie iarasi la ceruri, imbracati in lumina nespusa si chemandu-se unul pe altul, pe nume.
Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, dupa ce se scula, a facut asa cum ii poruncisera sfintii, potolind multimea si pe cei ce se certau, caci acesta era om vestit pentru viata lui imbunatatita. El a dat Bisericii sarbatoarea aceasta spre a fi...
Pricina acestui praznic a fost urmatoarea: in zilele imparatului Alexie Comnen care a luat sceptrul imparatiei in anul 1081, dupa imparatul Botaniat, s-a iscat neintelegere intre oamenii cei mai de cinste si mai imbunatatiti. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicand ca este inalt la cuvant, ca unul care a cercetat prin cuvant firea celor ce sunt, ca la fapte se aseamana aproape cu ingerii, ca nu era lesne iertator, ca era fire hotarata si nu era stapanit de nici un lucru pamantesc. In schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gura de Aur, zicand ca ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru ca ierta prea lesne si indemna la pocainta. Iar altii inaltau pe acest dumnezeiesc Ioan Gura de Aur, zicand ca este mai omeneasca invatatura lui si ca indreapta pe toti, si-i indupleca spre pocainta prin dulceata graiului sau. Ei ziceau ca Ioan Gura de Aur sta mai presus decat marele Vasile si Grigorie prin multimea cuvantarilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea si adancimea cugetarii. Altii inclinau spre dumnezeiescul Grigorie, ca adica el ar fi intrecut pe toti, si pe cei vechi, vestiti in invatatura elineasca, si pe ai nostri, prin inaltimea, frumusetea si cuviinta cuvantarilor si scrierilor lui. De aceea ziceau ca Grigorie biruie pe toti si sta mai presus decat Vasile si Ioan. Deci, se ajunsese acolo ca lumea se impartise: unii se numeau ioanieni, altii vasilieni si altii grigorieni, si pricire in cuvinte era pe numele acestor sfinti.
Mai tarziu, dupa cativa ani, sfintii acestia se aratara, unul cate unul, dupa aceea cate trei impreuna, aievea, iar nu in vis, arhiereului care pastorea atunci cetatea Evhaitenilor, si care se numea Ioan, fiind barbat intelept in toate, cunoscator al invataturii elinesti, cum se vede din scrierile lui si care ajunsese pe culmea virtutilor.
Atunci, sfintii graira intr-un glas catre dansul: noi, precum vezi, la Dumnezeu una suntem si nici o impotrivire sau vrajba nu este intre noi. Ci fiecare la timpul sau, indemnati fiind de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi, unul intai si altul al doilea, si de vei chema pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, scoala-te de porunceste celor ce se pricesc sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra a fost aceasta, si cat am fost vii si dupa ce am raposat, ca sa impacam si sa aducem lumea la unire. Impreuneaza-ne intr-o singura zi si ne praznuieste cu buna-cuviinta. Instiinteaza si pe urmasi, ca noi una suntem la Dumnezeu si incredinteaza-i ca si noi vom ajuta la mantuirea acelora ce fac pomenirea; caci noua ni se pare ca avem oarecare indraznire la Dumnezeu. Acestea zicandu-le, s-a parut ca ei se suie iarasi la ceruri, imbracati in lumina nespusa si chemandu-se unul pe altul, pe nume.
Iar minunatul om care a fost Ioan Evhaitul, dupa ce se scula, a facut asa cum ii poruncisera sfintii, potolind multimea si pe cei ce se certau, caci acesta era om vestit pentru viata lui imbunatatita. El a dat Bisericii sarbatoarea aceasta spre a fi...
