Credinţa care face minuni
Duminica a XVII-a dupa Rusalii (a Cananeencei) Evanghelia de la Matei 15,21-28 21 i iesind de acolo, a plecat Iisus in partile Tirului si ale Sidonului. 22 i iata o femeie cananeianca, din acele tinuturi, iesind striga, zicand: Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rau chinuita de demon. 23 El insa nu i-a []Duminica a XVII-a dupa Rusalii (a Cananeencei)Evanghelia de la Matei 15,21-2821 i iesind de acolo, a plecat Iisus in partile Tirului si ale Sidonului. 22 i iata o femeie cananeianca, din acele tinuturi, iesind striga, zicand: Miluieste-ma, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rau chinuita de demon. 23 El insa nu i-a raspuns nici un cuvant; si apropiindu-se, ucenicii Lui Il rugau, zicand: Slobozeste-o, ca striga in urma noastra. 24 Iar El, raspunzand, a zis: Nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israel. 25Iar ea, venind, s-a inchinat Lui, zicand: Doamne, ajuta-ma. 26 El insa, raspunzand, i-a zis: Nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor. 27 Dar ea a zis: Da, Doamne, dar si cainii mananca din faramiturile care cad de la masa stapanilor lor. 28 Atunci, raspunzand, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti. i s-a tamaduit fiica ei din ceasul acela. 1. Si iesind de acolo (v. 21). Dupa Mt 15,1, Iisus era la Ierusalim atunci cand carturarii si fariseii s-au legat de El cu acuza ca ucenicii Sai calca datina batranilor . Domnul constata atunci ca se implineste cu acesti adevrsari ai Sai, inca o data, cuvantul rostit de Isaia (29,13): Poporul acesta ma cinsteste cu buzele, dar inima lor este departe de Mine (Mt 15,8). In aceasta situatie, Iisus alege sa plece de acolo (din Ierusalim, adica, si din sanul poporului Sau) si sa mearga in partile Tirului si ale Sidonului, adica intre paganii care nu-L cunosteau pe Dumnezeu si carora nu le fusese fagaduita mantuirea mesianica.
Tot asa sunt parasiti de Domnul, cu tristete, si toti cei care, in toate vremurile si in toate locurile, pretind ca sunt credinciosi, dar care, de fapt, se multumesc a-L cinsti pe Dumnezeu numai cu buzele , facandu-se vinovati de aceeasi purtare ticaloasa fata de Hristos si de ucenicii Sai ca si fariseii si carturarii de odinioara. In astfel de cazuri si, vai, sunt atat de dese! Domnul se indeparteaza si arata, iara si iara, ca isi poate afla refugiul, ba chiar ca poate fi primit mai bine de catre cei care nu-L cunosc si care nu-si zic credinciosi. O, sa ne fereasca Bunul Dumnezeu de o comportare ca aceasta, care-l face pe Domnul sa iasa de la noi!2. In partile Tirului si ale Sidonului . Atat textul din Fac 10,15-18, cat si traditia cananeeano-feniciana, despre care marturiseste, de pilda, Filon din Byblos, dar si unele surse grecesti, folosesc denumirea de knaa(n) pentru fenicieni (cf. W. F. Albright, care precizeaza acest lucru in prima pagina, nota 1, a studiului sau intitulat The Role of Cannanites in the History of Civilization, in volumul: The Bible and the Ancient Near East, Essays for W. F. Albright, Doubleday, 1961, p. 328-362). Daca insa Canaan si canaaniti se refera, in primul rand, la tara si la locuitorii coastei siro-palestiniene, in special la Fenicia si la locuitorii ei (cf. Num 13,29; Ios 5,1; 11,3; Jud 1,27 si urm.), aceste denumiri sunt folosite adeseori pentru un teritoriu mult mai larg din Siria si Palestina si pentru locuitorii preisraeliti ai Tarii Sfinte. Intr-adevar, dupa Fac 10,15-19, din (stramosul) Cannan s-au nascut: Sidon, intaiul nascut al sau (de unde folosirea denumirii de cananeeni pentru cei din partile Tirului si ale Sidonului, n. n.), apoi Het, Iebuseu, Amoreu, Ghergheseu, Heveu etc. , ale caror nume le vor purta unele triburi cannanite din tara daruita de Dumnezeu poporului Sau, si care vor fi dezradacinati din locul lor datorita pacatelor lor abomibabile, de care Israel este avertizat staruitor sa se fereasca. Cercetarea istorica si arheologica dovedeste ca, intr-adevar, in sec. al XIII-lea i. H., micile state-cetati cananeeano-amorite din zola muntoasa a Palestinei au disparut, aici asezandu-se israelitii care au venit de peste Iordan, condusi de Iosua. Rezultatul a fost ca teritoriul stapanit de canaaniti s-a restrans numai la Fenicia, cu porturile si cu zonele ei izolate. Astfel incat referinta mateiana la partile Tiruliui si ale Sidonului este cum nu se poate mai exacta.3. O femeie cananeeanca . Pentru iudei nu exista un nume mai dispretuit decat acela de canaeean sau canaanit . Aceasta, mai ales, datorita decaderii religioase si a pacatelor acestor populatii, condamnate aspru de proorocii Domnului. Canaanitii aveau un panteon extins, cu Baal ca zeul cel mai proeminent si cu zeita Astarteea (Asteroth), care, impreuna cu Anath, erau considerate zeite ale sexului (desfranarii) si ale razboiului, dar si cu multe alte pretinse zeitati. Israelitii erau expusi decaderii in idolatria cananeeana cu atat mai mult cu cat temple ale acestor zeitati existasera nu numai in Fenicia, ci si in Galileea si Samaria, de pilda in Bet-San, in Meghiddo, in Lachis, in Sihem etc. In Hator existau cel putin trei astfel de temple pagane. Cultul acestor zei facea apel la latura bestiala si materiala a firii umane decazute, cum o dovedesc unele texte ugaritice si egiptene de origine sau de inspiratie semitica (cf. W. F. Albright, Archaeology and Religion in Israel, ed. a 3-a, Baltimore, 1953, p. 75-77, 158, 159, 197, nota 39).
In vremea activitatii Mantuitorului, denumirea de cannaneeni era folosita si pentru zeloti , acesti urmatori ai lui Iuda Galileianul, care, la anul 6 d. H., generase o miscare antiromana, ce se va continua dupa aceea. Intr-adevar, in Mt 10,4 si in Mc 3,18 unul dintre apostoli, Simon, apare cu aceasta denumire (Simon Cananeul ), in timp ce in Lc 6,15 si in Fapte 1,13 este folosita denumirea echivalenta in greaca: Simon (numit) Zelotul . Probabil ca a apartinut gruparii extremiste a zelotilor inainte de a fi devenit ucenic al Domnului. Si in acest sens, denumirea de cananeean are o incarcatura negativa.
In Evanghelia acestei Duminici, aceasta femeie necajita nu are la inceput alta calificare decat aceea de cananeanca , o denumire suficienta pentru a declansa rezerva, ba chiar oprobiul oricarui bun iudeu.4. Iudei si pagani. Trimitandu-i pe ucenici in ceea ce se poate numi o misiune de proba (Mt 10,1 si urm.), Iisus le porunceste sa nu mearga si la pagani. Aceasta nu are nici o urmare in ce priveste misiunea universala a Bisericii, caci, dupa Inviere, Domnul ii va trimite pe apostolii Sai la toate neamurile (Mt 28,19). Relatand acest episod, Sfantul Matei are probabil in vedere o grava problema cu care se confrunta Biserica: anume, opozitia crestinilor de tendinta iudaizanta de a-i accepta pe pagani in Biserica. Interventia ucenicilor in favoarea femeii cananeence care lipseste in paralela de la Marcu ofera Bisericii un temei in plus de a nu-i respinge pe paganii care imbratiseaza credinta crestina. Daca atunci ucenicii, iudei de neam, fac aceasta rugaminte in favoarea unei pagane, atunci si crestinii de dupa ei au temei suficient in a-i accepta pe paganii care cred in Hristos ca membri ai Bisericii. Stim cu cata fermitate combate Apostolul neamurilor tendinta iudaizanta, care a si constituit prima mare erezie cu care s-a confruntat Biserica epocii apostolice. A se vedea si solutia data acestei probleme de sinodul apostolic (Fapte15,1-31; cf. Gal 2,1-10).5. Slobozeste-o, ca striga in urma noastra (v. 23b). Interventia ucenicilor in favoarea femeii, acest...
Tot asa sunt parasiti de Domnul, cu tristete, si toti cei care, in toate vremurile si in toate locurile, pretind ca sunt credinciosi, dar care, de fapt, se multumesc a-L cinsti pe Dumnezeu numai cu buzele , facandu-se vinovati de aceeasi purtare ticaloasa fata de Hristos si de ucenicii Sai ca si fariseii si carturarii de odinioara. In astfel de cazuri si, vai, sunt atat de dese! Domnul se indeparteaza si arata, iara si iara, ca isi poate afla refugiul, ba chiar ca poate fi primit mai bine de catre cei care nu-L cunosc si care nu-si zic credinciosi. O, sa ne fereasca Bunul Dumnezeu de o comportare ca aceasta, care-l face pe Domnul sa iasa de la noi!2. In partile Tirului si ale Sidonului . Atat textul din Fac 10,15-18, cat si traditia cananeeano-feniciana, despre care marturiseste, de pilda, Filon din Byblos, dar si unele surse grecesti, folosesc denumirea de knaa(n) pentru fenicieni (cf. W. F. Albright, care precizeaza acest lucru in prima pagina, nota 1, a studiului sau intitulat The Role of Cannanites in the History of Civilization, in volumul: The Bible and the Ancient Near East, Essays for W. F. Albright, Doubleday, 1961, p. 328-362). Daca insa Canaan si canaaniti se refera, in primul rand, la tara si la locuitorii coastei siro-palestiniene, in special la Fenicia si la locuitorii ei (cf. Num 13,29; Ios 5,1; 11,3; Jud 1,27 si urm.), aceste denumiri sunt folosite adeseori pentru un teritoriu mult mai larg din Siria si Palestina si pentru locuitorii preisraeliti ai Tarii Sfinte. Intr-adevar, dupa Fac 10,15-19, din (stramosul) Cannan s-au nascut: Sidon, intaiul nascut al sau (de unde folosirea denumirii de cananeeni pentru cei din partile Tirului si ale Sidonului, n. n.), apoi Het, Iebuseu, Amoreu, Ghergheseu, Heveu etc. , ale caror nume le vor purta unele triburi cannanite din tara daruita de Dumnezeu poporului Sau, si care vor fi dezradacinati din locul lor datorita pacatelor lor abomibabile, de care Israel este avertizat staruitor sa se fereasca. Cercetarea istorica si arheologica dovedeste ca, intr-adevar, in sec. al XIII-lea i. H., micile state-cetati cananeeano-amorite din zola muntoasa a Palestinei au disparut, aici asezandu-se israelitii care au venit de peste Iordan, condusi de Iosua. Rezultatul a fost ca teritoriul stapanit de canaaniti s-a restrans numai la Fenicia, cu porturile si cu zonele ei izolate. Astfel incat referinta mateiana la partile Tiruliui si ale Sidonului este cum nu se poate mai exacta.3. O femeie cananeeanca . Pentru iudei nu exista un nume mai dispretuit decat acela de canaeean sau canaanit . Aceasta, mai ales, datorita decaderii religioase si a pacatelor acestor populatii, condamnate aspru de proorocii Domnului. Canaanitii aveau un panteon extins, cu Baal ca zeul cel mai proeminent si cu zeita Astarteea (Asteroth), care, impreuna cu Anath, erau considerate zeite ale sexului (desfranarii) si ale razboiului, dar si cu multe alte pretinse zeitati. Israelitii erau expusi decaderii in idolatria cananeeana cu atat mai mult cu cat temple ale acestor zeitati existasera nu numai in Fenicia, ci si in Galileea si Samaria, de pilda in Bet-San, in Meghiddo, in Lachis, in Sihem etc. In Hator existau cel putin trei astfel de temple pagane. Cultul acestor zei facea apel la latura bestiala si materiala a firii umane decazute, cum o dovedesc unele texte ugaritice si egiptene de origine sau de inspiratie semitica (cf. W. F. Albright, Archaeology and Religion in Israel, ed. a 3-a, Baltimore, 1953, p. 75-77, 158, 159, 197, nota 39).
In vremea activitatii Mantuitorului, denumirea de cannaneeni era folosita si pentru zeloti , acesti urmatori ai lui Iuda Galileianul, care, la anul 6 d. H., generase o miscare antiromana, ce se va continua dupa aceea. Intr-adevar, in Mt 10,4 si in Mc 3,18 unul dintre apostoli, Simon, apare cu aceasta denumire (Simon Cananeul ), in timp ce in Lc 6,15 si in Fapte 1,13 este folosita denumirea echivalenta in greaca: Simon (numit) Zelotul . Probabil ca a apartinut gruparii extremiste a zelotilor inainte de a fi devenit ucenic al Domnului. Si in acest sens, denumirea de cananeean are o incarcatura negativa.
In Evanghelia acestei Duminici, aceasta femeie necajita nu are la inceput alta calificare decat aceea de cananeanca , o denumire suficienta pentru a declansa rezerva, ba chiar oprobiul oricarui bun iudeu.4. Iudei si pagani. Trimitandu-i pe ucenici in ceea ce se poate numi o misiune de proba (Mt 10,1 si urm.), Iisus le porunceste sa nu mearga si la pagani. Aceasta nu are nici o urmare in ce priveste misiunea universala a Bisericii, caci, dupa Inviere, Domnul ii va trimite pe apostolii Sai la toate neamurile (Mt 28,19). Relatand acest episod, Sfantul Matei are probabil in vedere o grava problema cu care se confrunta Biserica: anume, opozitia crestinilor de tendinta iudaizanta de a-i accepta pe pagani in Biserica. Interventia ucenicilor in favoarea femeii cananeence care lipseste in paralela de la Marcu ofera Bisericii un temei in plus de a nu-i respinge pe paganii care imbratiseaza credinta crestina. Daca atunci ucenicii, iudei de neam, fac aceasta rugaminte in favoarea unei pagane, atunci si crestinii de dupa ei au temei suficient in a-i accepta pe paganii care cred in Hristos ca membri ai Bisericii. Stim cu cata fermitate combate Apostolul neamurilor tendinta iudaizanta, care a si constituit prima mare erezie cu care s-a confruntat Biserica epocii apostolice. A se vedea si solutia data acestei probleme de sinodul apostolic (Fapte15,1-31; cf. Gal 2,1-10).5. Slobozeste-o, ca striga in urma noastra (v. 23b). Interventia ucenicilor in favoarea femeii, acest...
