Prin petrecerea noastra monahala, fie practica, fie contemplativa, urmarim sa ajungem la scopul dorit. Si care este acesta? Este exact sa lepadam omul vechi care este format din patimi si pofte si, prin har, sa-l imbracam pe cel nou, pe cel zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, si sa provocam harul dumnezeiesc sa vina []Prin petrecerea noastra monahala, fie practica, fie contemplativa, urmarim sa ajungem la scopul dorit. Si care este acesta? Este exact sa lepadam omul vechi care este format din patimi si pofte si, prin har, sa-l imbracam pe cel nou, pe cel zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, si sa provocam harul dumnezeiesc sa vina in noi. Dar nu numai atat, ci si noi care avem parga Duhului si noi insine suspinam in noi, asteptand infierea, rascumpararea trupului nostru. Acesta este scopul nostru. Parintii, ca sa ne conduca la acest scop, ne-au dat diferite tipicoane si programe si randuieli tipiconale. Este nevoie de mare atentie, totusi, ca nu cumva aceste randuieli tipiconale sa nu fie asezate pe o temelie corecta si sa devina ele scopul si tinta noastra, fara sa fie, si sa pierdem astfel scopul real. De aceea e nevoie de multa intelepciune si atentie din partea noastra.

Sunt doua taine ale vietii noastre, pe care le folosim cum stim si cum le traim in fiecare zi: faptuirea practica si contemplatia. Faptuirea consta din lucrarile trupesti, care au ca scop sa vestejeasca saltarile vietii pervertite impotriva firii a omului. Mintea noastra plecata spre cele rele din tinerete neincetat, ca o alta lege impovaratoare, il trage pe om in afara legilor morale si il muta la starea aceea pe care o descrie David: alaturatu-s-au dobitoacelor celor fara de minte si s-au asemanat lor. Daca omul va reusi in nevointa practica, atunci va pune in lucrare si a doua nevointa, cea duhovniceasca, cea...