Evanghelia credinţei (Predica la Duminica a 4-a dupa Rusalii – Vindecarea slugii sutaşului)
Sfantul Nicolae Velimirovici Cum sa se mantuiasca un om lipsit de smerenie, de blandete, de supunere si de ascultare fata de Dumnezeu ? Cum sa se mantuiasca necredinciosul si pacatosul daca dreptul abia se mantuieste (I Petru 4, 18) ? Apa nu se aduna pe crestele muntilor ci in locuri joase, adanci. Nici binecuvantarea lui []Sfantul Nicolae VelimiroviciCum sa se mantuiasca un om lipsit de smerenie, de blandete, de supunere si de ascultare fata de Dumnezeu ?Cum sa se mantuiasca necredinciosul si pacatosul daca dreptul abia se mantuieste (I Petru 4, 18) ?Apa nu se aduna pe crestele muntilor ci in locuri joase, adanci. Nici binecuvantarea lui Dumnezeu nu se salasluieste in cei mandri, care se umfla pe sine in fata Lui, ci in cei smeriti si blanzi, care si-au adancit inima prin smerenie si blandete, prin inchinare inaintea maretiei lui Dumnezeu si ascultare de voia Sa.
Cand o vita de vie nobila, indelung ingrijita, se maneaza si se usuca, gospodarul o taie si o arunca in foc si in locul ei sadeste o vita salbatica.
Cand fiul uita dragostea parinteasca si se ridica impotriva tatalui sau, ce va face acesta? Il va alunga din casa sa pe fiu si va infia pe strain.
Cum e in natura, asa e si intre oameni. Necredinciosii spun: Cutare si cutare lucru e dupa natura, si dupa legile noastre; cei care au credinta insa nu vorbesc in felul acesta. Ei, care au dat la o parte perdeaua legilor firesti si omenesti si au privit in ochii stralucitori ai, tainei vesnicei libertati, vorbesc altfel.
Ei spun: lucrul acesta se intampla din voia lui Dumnezeu si spre binele nostru.
Dumnezeu scrie cu degetul Sau, dar scrierea Lui tiparita cu foc si cu Duh in lucruri si intamplari n-o pot patrunde dintre oameni decat aceia care sunt in stare sa o citeasca. Cei inaintea ochilor carora firea si viata stau ca un maldar de litere moarte, lipsite de noima, vorbesc de intamplare .
Tot ce se intampla , zic ei, e din intamplare . Prin aceasta ei inteleg ca tot mormanul acela de litere se misca si se amesteca singur, din amestecatura iesind o intamplare sau alta.
De n-ar fi Dumnezeu un Dumnezeu al milei si al indurarii, ce-ar mai rade de nebunia acestor talcuitori de lume si viata! Dar e cineva care rade cu rautate de nebunia lor: duhul cel rau, vrajmasul neamului omenesc, cel fara de mila si crutare.
O gasca pasind pe un covor intins intr-o gradina, poate va crede ca izvoadele si culorile sunt acolo din intamplare, sau poate chiar ca au crescut din pamant ca iarba. Atata e mintea gastei.
Dar tesatorul care a urzit covorul si l-a tesut stie ca n-a iesit la voia intamplarii, dupa cum stie si ce insemneaza orice amanunt al desenului si culorii, si de ce desenul si culoarea sunt cum sunt. Numai cine a tesut covorul cu mana lui poate sa inteleaga tesatura, si cei carora el le-o desluseste.
Asa se preumbla si necredinciosii pe minunatul covor al lumii si vorbesc de intamplare . i numai Dumnezeu, care a tesut lumea, cunoaste intelesul fiecarui fir Dumnezeu si cei carora El le desluseste.
Isaia a vazut, si a scris: Asa zice Domnul: Salasluiesc intr-un loc inalt si sfant si sunt cu cei smeriti si infranti, ca sa inviorez pe cei cu duhul umilit si sa imbarbatez pe cei cu inima franta (Isaia 57,15).
Asadar, aici pe pamant, Dumnezeu este numai cu cei cu inima infranta si duhul umilit. Iar celor cu care este, Dumnezeu le dezvaluie tainele lumii si ale vietii, si adancimile duhovnicesti a tot ceea ce El a scris prin imprejurari si lucruri.
Avraam, Isaac, Iacov, Iosif, Moise si David, toti acestia au avut inima infranta si duh umilit, si de aceea Dumnezeu a fost cu ei, si le-a fagaduit sa fie si cu urmasii lor cata vreme si acestia vor fi cu inima infranta si smerita.
Dar cand deasa legatura cu Dumnezeu il face pe om mandru, omul cade intr-o pierzanie mai grea decat cei care n-au avut cunostinta si apropiere de Dumnezeu.
Cel mai bun exemplu il avem chiar in israeliti, coboratori din marii si lui Dumnezeu placutii parinti pomeniti mai sus.
Nemaiincapandu-si in sine de multa apropiere de Dumnezeul cel adevarat, poporul acesta a inceput sa se uite la celelalte neamuri ca la praful de pe pragurile lui Dumnezeu.
Dar cu aceasta si-a pricinuit ruinarea, pentru ca mandria intr-atat l-a orbit, incat din toate descoperirile facute de Dumnezeu prin profeti si prin placutii Sai una doar a priceput: ca el e Poporul Ales.
Duhul si intelesul revelatiei celei vechi a lui Dumnezeu s-a spulberat pentru ei cu totul, iar Sfanta Scriere a inceput sa joace in fata ochilor acestui popor ca o incalcitura de litere de neinteles.
Cand Hristos a venit cu o descoperire noua, poporul evreu in orbenia si ignoranta lui nu numai ca a cazut pe aceeasi treapta cu neamurile pagane, dar invartosat la inima fiind si cu vederea intunecata, a ajuns in multe privinte chiar mai prejos decat paganii.
Evanghelia de astazi ne arata cum priveste Mantuitorul lucrul acesta.
Ne arata sanatatea intre bolnavi si boala intre cei sanatosi, credinta intre pagani si necredinta intre cei ce se laudau a fi poporul ales si a avea credinta cea mai curata.
Evanghelia aceasta a fost scrisa drept invatatura pentru toate vremurile si pentru toate popoarele, potrivindu-se la fel de bine si noua celor de astazi.
E o invatatura taioasa ca sabia heruvimica, limpede ca lumina zilei, neasteptata si proaspata ca floarea de munte: ca sa ne strapunga cu ascutisul ei, sa ne lumineze cu limpezimea ei, si sa ne scoata din apatia si nepasarea noastra. Si mai cu seama sa ne aduca aminte noua crestinilor ca nu cumva sa ne falim cu mersul la biserica, cu rugaciunea si cu marturisirea lui Hristos, spre a vedea la Judecata de Apoi ca cei dinafara Bisericii au fost gasiti cu mai multa credinta si fapte bune decat noi.
Pe cand intra Iisus in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, rugandu-L si zicand: Doamne, sluga mea zace in casa, slabanog, cumplit chinuindu-se .
Acest sutas era un fel de ofiter in garnizoana din Capernaum, cel mai insemnat oras de la marea Galileii. Daca era direct in slujba Romei sau sub autoritatea lui Irod Antipa, este o chestiune secundara, desi mai probabil era sub stapanirea Romei. Lucrul de seama e ca acest sutas era pagan si nu iudeu. Este primul ofiter roman pomenit in Evanghelie ca venit la credinta in Hristos.
Altul este sutasul de straja langa Cruce, cal care vazand infricosatoarele semne care au zguduit firea cand Hristos Si-a dat ultima suflare, a strigat: Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta! (Matei 27, 54).
Mai este apoi Corneliu, sutasul din Cezareea botezat de Apostolul Pavel (Fapte 10).
Cu toate ca erau pagani, acestia au patruns adevarul si viata in Hristos si au ajuns la credinta mai repede decat cohortele carturarilor invatati, dar orbi.
Doamne, sluga mea zace in casa, slabanog, cumplit chinuindu-se .
Nu era neaparat o sluga, potrivit cuvantului grecesc (pais) folosit in Evanghelie, ci un fecior, un fel de ordonanta, soldat pesemne la fel cu cel care cerea ajutor pentru dansul. Paralizia e o boala cumplita, iar tanarul, asa cum ne povesteste Sfantul Luca, se afla in pragul mortii. Se vede ca sutasul tinea la el si, auzind ca Hristos a ajuns la Capernaum, s-a ostenit sa mearga si sa-L roage sa vina in ajutorul tanarului bolnav.
Oricine citeste istoria aceasta povestita de cei doi Evanghelisti, Matei si Luca, va socoti ca intre cele doua istorisiri este o mare deosebire. Matei scrie ca sutasul a venit insusi la Hristos cu rugamintea sa, pe cand Luca zice ca el a trimis mai intai mijlocitori dintre batranii iudeilor iar apoi, fiind Domnul in drum spre casa lui, a trimis prieteni care sa-i spuna ca nu trebuie sa se osteneasca sa vina pana la dansul pentru ca el, sutasul, nu este vrednic de acestea; ci a transmis el, spune cu cuvantul si se va tamadui sluga mea .
Deosebire este, intr-adevar, intre aceste doua istorisiri, dar contradictie nu.
Iar deosebirea sta in faptul ca Matei nu pomeneste de cele doua solii trimise mai intai Domnului de sutas iar Luca nu pomeneste venirea acestuia, cu toata smerenia sa, fata catre fata cu Domnul.
Omul duhovnicesc se bucura de aceasta frumoasa intregire a celor doi Evanghelisti unul printr-altul.
Asa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, daca toate istorisirile ar fi fost la toti Evanghelistii la fel, ar fi putut spune cineva ca ei au copiat unul de la altul.
De ce ar mai fi trebuit atunci sa fie patru Evanghelii si patru Evanghelisti? In orice instanta de pe pamant ajunge marturia a doi oameni pentru ca lucrul sa fie crezut. Dumnezeu ne da insa, cu cei patru Evanghelisti, de doua ori doi martori, pentru ca cei ce vor sa se mantuiasca sa creada fara impiedicare iar cei ce cauta pierzania sa nu aiba nici o acoperire.
Inca ne-a mai dat Dumnezeu patru Evanghelisti, cu toate ca ar fi putut revarsa toata intelepciunea spre mantuire intr-unul singur, pentru ca, vazand cum se intregesc intre dansii, sa invatam a face si noi asa in viata, potrivit cu feluritele daruri pe care le primim fiecare de la Dumnezeu (I Corinteni 12).
Fiind madulare ale aceluiasi Trup, intrajutorandu-se si sprijinindu-se madularele dupa rostul lor, Trupul isi savarseste cresterea (Efeseni 4,16).
Cu cele doua istorisiri, avem in fata o icoana limpede a celor petrecute. Sutasul, auzind puterea si marirea lui Hristos, si simtindu-se pe sine pacatos si nevrednic, a trimis la Domnul pe niste batrani ai iudeilor ca sa-L roage sa vina la dansul. Nu era sigur ca Domnul va binevoi sa faca aceasta. i-o fi spus omul: Eu sunt un inchinator la idoli, un pacatos; cum o sa auda de mine, o sa si vada, cu patrunderea pe care o are, lucrul acesta. Cine stie de se va invoi sau nu sa intre in casa mea? Sa trimit mai bine pe iudei si daca va spune nu, lor le spune, iar daca va zice da, mai vedem noi Dar cand a vazut ca Domnul vine, s-a tulburat adanc. Atunci si-a trimis prietenii sa-i spuna lui Hristos sa nu vina pana la dansul, caci este pacatos si nevrednic, ci doar sa spuna cu cuvantul, si bolnavul are sa se vindece. Dar numai ce-au sosit prietenii, ca a ajuns in urma lor si sutasul. De rascolit ce era, nu putea sa stea locului acasa. Cum, sa vina El sub acoperisul lui? Nu, cu nici un chip; prietenii lui nu stiu inca cine-i El, deci n-o sa fie in stare sa-I spuna ce se cuvine. Cat despre batranii iudei, sutasul trebuie sa fi stiut ca parte din ei erau potrivnici lui Hristos si nu credeau in El. Asadar s-a grabit sa-I iasa chiar el in intampinare, mai ales stiind acum ca Domnul n-are sa-l respinga umilindu-l in fata multimii, caci era ofiter.
Iudeii il vorbisera de bine pe sutas in fata lui Hristos: Vrednic este sa-i faci lui aceasta; caci iubeste neamul nostru si sinagoga el ne-a zidit-o (Luca 7,4-5). Dar toate cele spuse de ei nu atingeau miezul lucrului. Ei pretuiau vrednicia sutasului dupa castigul lor.
Indeobste, ofiterii si oficialii romani se uitau de sus la iudei, pe cand acesta nu. Sinagoga el ne-a zidit-o Cu alte cuvinte: Cheltuie banii lui, noi ii economisim pe-ai nostri. Ne-a cladit pe banii lui un loc de rugaciune de care aveam nevoie, si pe care altfel ar fi trebuit sa-l platim noi. Parca ar fi vorbit cu Caiafa, nu cu Hristos! Hristos insa nu le-a raspuns nimic la aceasta, ci mergea cu ei . Atunci I-au iesit inainte prietenii sutasului si, in urma, sutasul insusi.
Stand fata in fata cu...
Cand o vita de vie nobila, indelung ingrijita, se maneaza si se usuca, gospodarul o taie si o arunca in foc si in locul ei sadeste o vita salbatica.
Cand fiul uita dragostea parinteasca si se ridica impotriva tatalui sau, ce va face acesta? Il va alunga din casa sa pe fiu si va infia pe strain.
Cum e in natura, asa e si intre oameni. Necredinciosii spun: Cutare si cutare lucru e dupa natura, si dupa legile noastre; cei care au credinta insa nu vorbesc in felul acesta. Ei, care au dat la o parte perdeaua legilor firesti si omenesti si au privit in ochii stralucitori ai, tainei vesnicei libertati, vorbesc altfel.
Ei spun: lucrul acesta se intampla din voia lui Dumnezeu si spre binele nostru.
Dumnezeu scrie cu degetul Sau, dar scrierea Lui tiparita cu foc si cu Duh in lucruri si intamplari n-o pot patrunde dintre oameni decat aceia care sunt in stare sa o citeasca. Cei inaintea ochilor carora firea si viata stau ca un maldar de litere moarte, lipsite de noima, vorbesc de intamplare .
Tot ce se intampla , zic ei, e din intamplare . Prin aceasta ei inteleg ca tot mormanul acela de litere se misca si se amesteca singur, din amestecatura iesind o intamplare sau alta.
De n-ar fi Dumnezeu un Dumnezeu al milei si al indurarii, ce-ar mai rade de nebunia acestor talcuitori de lume si viata! Dar e cineva care rade cu rautate de nebunia lor: duhul cel rau, vrajmasul neamului omenesc, cel fara de mila si crutare.
O gasca pasind pe un covor intins intr-o gradina, poate va crede ca izvoadele si culorile sunt acolo din intamplare, sau poate chiar ca au crescut din pamant ca iarba. Atata e mintea gastei.
Dar tesatorul care a urzit covorul si l-a tesut stie ca n-a iesit la voia intamplarii, dupa cum stie si ce insemneaza orice amanunt al desenului si culorii, si de ce desenul si culoarea sunt cum sunt. Numai cine a tesut covorul cu mana lui poate sa inteleaga tesatura, si cei carora el le-o desluseste.
Asa se preumbla si necredinciosii pe minunatul covor al lumii si vorbesc de intamplare . i numai Dumnezeu, care a tesut lumea, cunoaste intelesul fiecarui fir Dumnezeu si cei carora El le desluseste.
Isaia a vazut, si a scris: Asa zice Domnul: Salasluiesc intr-un loc inalt si sfant si sunt cu cei smeriti si infranti, ca sa inviorez pe cei cu duhul umilit si sa imbarbatez pe cei cu inima franta (Isaia 57,15).
Asadar, aici pe pamant, Dumnezeu este numai cu cei cu inima infranta si duhul umilit. Iar celor cu care este, Dumnezeu le dezvaluie tainele lumii si ale vietii, si adancimile duhovnicesti a tot ceea ce El a scris prin imprejurari si lucruri.
Avraam, Isaac, Iacov, Iosif, Moise si David, toti acestia au avut inima infranta si duh umilit, si de aceea Dumnezeu a fost cu ei, si le-a fagaduit sa fie si cu urmasii lor cata vreme si acestia vor fi cu inima infranta si smerita.
Dar cand deasa legatura cu Dumnezeu il face pe om mandru, omul cade intr-o pierzanie mai grea decat cei care n-au avut cunostinta si apropiere de Dumnezeu.
Cel mai bun exemplu il avem chiar in israeliti, coboratori din marii si lui Dumnezeu placutii parinti pomeniti mai sus.
Nemaiincapandu-si in sine de multa apropiere de Dumnezeul cel adevarat, poporul acesta a inceput sa se uite la celelalte neamuri ca la praful de pe pragurile lui Dumnezeu.
Dar cu aceasta si-a pricinuit ruinarea, pentru ca mandria intr-atat l-a orbit, incat din toate descoperirile facute de Dumnezeu prin profeti si prin placutii Sai una doar a priceput: ca el e Poporul Ales.
Duhul si intelesul revelatiei celei vechi a lui Dumnezeu s-a spulberat pentru ei cu totul, iar Sfanta Scriere a inceput sa joace in fata ochilor acestui popor ca o incalcitura de litere de neinteles.
Cand Hristos a venit cu o descoperire noua, poporul evreu in orbenia si ignoranta lui nu numai ca a cazut pe aceeasi treapta cu neamurile pagane, dar invartosat la inima fiind si cu vederea intunecata, a ajuns in multe privinte chiar mai prejos decat paganii.
Evanghelia de astazi ne arata cum priveste Mantuitorul lucrul acesta.
Ne arata sanatatea intre bolnavi si boala intre cei sanatosi, credinta intre pagani si necredinta intre cei ce se laudau a fi poporul ales si a avea credinta cea mai curata.
Evanghelia aceasta a fost scrisa drept invatatura pentru toate vremurile si pentru toate popoarele, potrivindu-se la fel de bine si noua celor de astazi.
E o invatatura taioasa ca sabia heruvimica, limpede ca lumina zilei, neasteptata si proaspata ca floarea de munte: ca sa ne strapunga cu ascutisul ei, sa ne lumineze cu limpezimea ei, si sa ne scoata din apatia si nepasarea noastra. Si mai cu seama sa ne aduca aminte noua crestinilor ca nu cumva sa ne falim cu mersul la biserica, cu rugaciunea si cu marturisirea lui Hristos, spre a vedea la Judecata de Apoi ca cei dinafara Bisericii au fost gasiti cu mai multa credinta si fapte bune decat noi.
Pe cand intra Iisus in Capernaum, s-a apropiat de El un sutas, rugandu-L si zicand: Doamne, sluga mea zace in casa, slabanog, cumplit chinuindu-se .
Acest sutas era un fel de ofiter in garnizoana din Capernaum, cel mai insemnat oras de la marea Galileii. Daca era direct in slujba Romei sau sub autoritatea lui Irod Antipa, este o chestiune secundara, desi mai probabil era sub stapanirea Romei. Lucrul de seama e ca acest sutas era pagan si nu iudeu. Este primul ofiter roman pomenit in Evanghelie ca venit la credinta in Hristos.
Altul este sutasul de straja langa Cruce, cal care vazand infricosatoarele semne care au zguduit firea cand Hristos Si-a dat ultima suflare, a strigat: Cu adevarat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta! (Matei 27, 54).
Mai este apoi Corneliu, sutasul din Cezareea botezat de Apostolul Pavel (Fapte 10).
Cu toate ca erau pagani, acestia au patruns adevarul si viata in Hristos si au ajuns la credinta mai repede decat cohortele carturarilor invatati, dar orbi.
Doamne, sluga mea zace in casa, slabanog, cumplit chinuindu-se .
Nu era neaparat o sluga, potrivit cuvantului grecesc (pais) folosit in Evanghelie, ci un fecior, un fel de ordonanta, soldat pesemne la fel cu cel care cerea ajutor pentru dansul. Paralizia e o boala cumplita, iar tanarul, asa cum ne povesteste Sfantul Luca, se afla in pragul mortii. Se vede ca sutasul tinea la el si, auzind ca Hristos a ajuns la Capernaum, s-a ostenit sa mearga si sa-L roage sa vina in ajutorul tanarului bolnav.
Oricine citeste istoria aceasta povestita de cei doi Evanghelisti, Matei si Luca, va socoti ca intre cele doua istorisiri este o mare deosebire. Matei scrie ca sutasul a venit insusi la Hristos cu rugamintea sa, pe cand Luca zice ca el a trimis mai intai mijlocitori dintre batranii iudeilor iar apoi, fiind Domnul in drum spre casa lui, a trimis prieteni care sa-i spuna ca nu trebuie sa se osteneasca sa vina pana la dansul pentru ca el, sutasul, nu este vrednic de acestea; ci a transmis el, spune cu cuvantul si se va tamadui sluga mea .
Deosebire este, intr-adevar, intre aceste doua istorisiri, dar contradictie nu.
Iar deosebirea sta in faptul ca Matei nu pomeneste de cele doua solii trimise mai intai Domnului de sutas iar Luca nu pomeneste venirea acestuia, cu toata smerenia sa, fata catre fata cu Domnul.
Omul duhovnicesc se bucura de aceasta frumoasa intregire a celor doi Evanghelisti unul printr-altul.
Asa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, daca toate istorisirile ar fi fost la toti Evanghelistii la fel, ar fi putut spune cineva ca ei au copiat unul de la altul.
De ce ar mai fi trebuit atunci sa fie patru Evanghelii si patru Evanghelisti? In orice instanta de pe pamant ajunge marturia a doi oameni pentru ca lucrul sa fie crezut. Dumnezeu ne da insa, cu cei patru Evanghelisti, de doua ori doi martori, pentru ca cei ce vor sa se mantuiasca sa creada fara impiedicare iar cei ce cauta pierzania sa nu aiba nici o acoperire.
Inca ne-a mai dat Dumnezeu patru Evanghelisti, cu toate ca ar fi putut revarsa toata intelepciunea spre mantuire intr-unul singur, pentru ca, vazand cum se intregesc intre dansii, sa invatam a face si noi asa in viata, potrivit cu feluritele daruri pe care le primim fiecare de la Dumnezeu (I Corinteni 12).
Fiind madulare ale aceluiasi Trup, intrajutorandu-se si sprijinindu-se madularele dupa rostul lor, Trupul isi savarseste cresterea (Efeseni 4,16).
Cu cele doua istorisiri, avem in fata o icoana limpede a celor petrecute. Sutasul, auzind puterea si marirea lui Hristos, si simtindu-se pe sine pacatos si nevrednic, a trimis la Domnul pe niste batrani ai iudeilor ca sa-L roage sa vina la dansul. Nu era sigur ca Domnul va binevoi sa faca aceasta. i-o fi spus omul: Eu sunt un inchinator la idoli, un pacatos; cum o sa auda de mine, o sa si vada, cu patrunderea pe care o are, lucrul acesta. Cine stie de se va invoi sau nu sa intre in casa mea? Sa trimit mai bine pe iudei si daca va spune nu, lor le spune, iar daca va zice da, mai vedem noi Dar cand a vazut ca Domnul vine, s-a tulburat adanc. Atunci si-a trimis prietenii sa-i spuna lui Hristos sa nu vina pana la dansul, caci este pacatos si nevrednic, ci doar sa spuna cu cuvantul, si bolnavul are sa se vindece. Dar numai ce-au sosit prietenii, ca a ajuns in urma lor si sutasul. De rascolit ce era, nu putea sa stea locului acasa. Cum, sa vina El sub acoperisul lui? Nu, cu nici un chip; prietenii lui nu stiu inca cine-i El, deci n-o sa fie in stare sa-I spuna ce se cuvine. Cat despre batranii iudei, sutasul trebuie sa fi stiut ca parte din ei erau potrivnici lui Hristos si nu credeau in El. Asadar s-a grabit sa-I iasa chiar el in intampinare, mai ales stiind acum ca Domnul n-are sa-l respinga umilindu-l in fata multimii, caci era ofiter.
Iudeii il vorbisera de bine pe sutas in fata lui Hristos: Vrednic este sa-i faci lui aceasta; caci iubeste neamul nostru si sinagoga el ne-a zidit-o (Luca 7,4-5). Dar toate cele spuse de ei nu atingeau miezul lucrului. Ei pretuiau vrednicia sutasului dupa castigul lor.
Indeobste, ofiterii si oficialii romani se uitau de sus la iudei, pe cand acesta nu. Sinagoga el ne-a zidit-o Cu alte cuvinte: Cheltuie banii lui, noi ii economisim pe-ai nostri. Ne-a cladit pe banii lui un loc de rugaciune de care aveam nevoie, si pe care altfel ar fi trebuit sa-l platim noi. Parca ar fi vorbit cu Caiafa, nu cu Hristos! Hristos insa nu le-a raspuns nimic la aceasta, ci mergea cu ei . Atunci I-au iesit inainte prietenii sutasului si, in urma, sutasul insusi.
Stand fata in fata cu...
