21 Iulie continuarea capitolului din ziua trecuta De fapt, numai dupa ce stiam tot lucrul sfarsit cu bine puteam sa merg si eu linistit la odihna! tiam cat de mult se intristeaza parintele cand ceva nu se face bine sau nu se termina la timp. Atunci isi framanta cu amaraciune buzele, isi frangea indurerat []21 Iulie continuarea capitolului din ziua trecutaDe fapt, numai dupa ce stiam tot lucrul sfarsit cu bine puteam sa merg si eu linistit la odihna! tiam cat de mult se intristeaza parintele cand ceva nu se face bine sau nu se termina la timp.

Atunci isi framanta cu amaraciune buzele, isi frangea indurerat mainile cu vinisoarele vinetii pe sub pielea stravezie. i i se iveau lacrimi de intristare in ochii cei cu cearcane adanci. Pentru putina noastra ravna fata de Domnul si pentru slaba noastra dragoste fata de frati.

Nimic nu ma durea atat de mult ca atunci cand vedeam o astfel de intristare pe fata lui. Atunci asa ma vedeam de mic si de nevrednic, incat imi parea ca toata viata n-am fost in stare sa fac nimic bun. Ca o mie de fapte bune pe care le-as fi facut pana atunci n-au nici un pret pe langa asta una, rea. De aceea faceam tot ce puteam totdeauna numai ca totul sa se termine cu bine, ca niciodata sa nu-l vad decat bucuros.

Nu ma crutam deloc. Eram obisnuit cu munca grea, iar Domnul imi daduse un trup tare si sanatos. La cei douazeci de ani de atunci si la dragostea acelora nimic nu-mi parea nici greu si nici mult.

Ce frumos si fericit faci o munca pe care o iubesti si langa cel pe care il iubesti!Jugul meu cu Domnul si pentru El imi era si fericit si frumos. Nimic nu mi aparea mai fericit si mai frumos decat cand trageam la cel mai greu jug, simtindu-L langa mine pe Dulcele si Dragul, si Preaiubitul meu Mantuitor Iisus Hristos.

Slavit sa fie Domnul! * * *Doamne, sunt dator-datorDoamne, sunt dator-datororisicui si tuturorsi la soare, si la nor,si la camp, si la izvor Doamne, dar de ce nu potsa-mi platesc acuma totsi la plug, si la altar,si la vina, si la Har,si la morti si la cei vii,si la cati dator ma stii?Doamne, sunt dator-datorspre cati nascsi spre cati mor,si spre jale, si spre dor,si spre-al lacrimii fior. Doamne, dar de ce nu stiusa platesc cat nu-i tarziutainele Cuvantului,jertfei legamantului,arderii durerilor,cantului tacerilor?Doamne, sunt dator-datorla trecut si viitor,gandurilor care dorsi iubirilor ce mor. Doamne, dar de ce nu vreausa platesc ce pot sa dauunui cantec ne-ncheiat,unui suflet prea uitat,unui dor fara mormant,unui cer in doua frant?* * *11. RASPLATA CELOR NEPLATI ITe-am iubit frumos, Iisuse, i-am cantat si-am plans cu dor, i-am dat inima intreaga? poate, dar eram dator! i-am urmat cu neclintire si Te-am ascultat pe plac? i-am muncit cu ravna? poate, dar eram dator s-o fac!Adevarata lucrare a Domnului Iisus pe pamant a trebuit sa fie dusa aproape intotdeauna in cele mai grele conditii de saracie, de lipsuri, de apasare. Nu numai din cauza ca aproape toti acei care au fost alesi de Domnul pentru lucrul Lui au fost saraci ori au devenit indata saraci, ci mai ales pentru ca vrajmasul lui Hristos, care se lauda ca are toate bogatiile lumii acesteia, le tine acestea numai pentru sine si pentru acei care vor sa i se inchine lui.

Pentru Dumnezeu nu vrea sa lase nimic.

Desi tot pamantul este al Domnului, dupa cum este scris, totusi satana l-a acaparat pe nedrept, atragandu-l cu lacomie si cu graba in totul numai in slujba lui.

Al Domnului este tot aurul pamantului si ale Lui sunt toate materiile pretioase de sub pamant, si totusi iata cum satana le-a rapit pe toate si iata cum le-a pus si le foloseste numai in slujba lui, fara a-I lasa lui Dumnezeu nimic.

Ale Domnului sunt padurile si hartia care se face din ele si ale Domnului sunt bogatiile de deasupra pamantului, si totusi iata cum vrajmasul lui Hristos le-a atras cu viclenie si silnicie pe toate, folosindu-le numai in slujba sa, fara a I lasa lui Hristos nimic.

Ale Domnului sunt marile lumii, dar tot ce se transporta pe ele, satana ca-uta sa atraga numai in slujba sa si spre implinirea scopurilor lui.

Al Domnului este spatiul de deasupra pamantului, dar satana cauta cu tot dinadinsul ca sa-l foloseasca numai pentru implinirea planurilor lui nimicitoa-re.

De la Domnul este priceperea si puterea data oamenilor pentru inventii si descoperiri, pentru construirea de masini si de mijloace, dar iata cata stapanire a pus cel rau pe toate acestea si cum le atrage in slujba lui, pentru nefericirea si nimicirea omului si a vietii pe care le-a creat Dumnezeu sa fie fericite.

Iata cate tipografii lucreaza in lume, cate masini umbla, cate mijloace produc, cate idei se difuzeaza, cate persoane muncesc, cate fonduri se risipesc i din toata aceasta uriasa alergare, a cata parte este pentru satana si scopurile sale? i a cata parte este pentru Dumnezeu?Cate localuri are satana in lume, cate carciumi, cate case de desfrau, cate fabrici de bauturi sau de armament, cate mijloace si cati oameni pusi in slujba lui, si totusi nu-i multumit. Vrea tot mai mult si tot mai mult. Vrea totul si vrea pe totdeauna numai in folosul sau, iar pentru Domnul si pentru lucrarea Lui umbla sa nu lase nimic. Chiar nimic.

Pana si putinul care mai lucreaza inca pentru Dumnezeu, satana vrea cu totul sa-l opreasca. Chiar si firicelul de lumina ce se mai strecoara printre zidurile intunecate ridicate de el, umbla ca sa-l piarda. i pe cei putini si slabi care mai lucreaza pentru Hristos, sa-i nimiceasca.

O, cat de nemarginit de bun si cat de indelung rabdator este Domnul Dumnezeu chiar si fata de satana!La toate acestea ma gandeam aproape totdeauna, stand de vorba cu parintele Iosif in acel an 1935, cand ne zbateam in munca si in saracie cu lucrarea Domnului.

Mitropolitul prigonitor parea atotputernic nu numai la Sibiu, ci si la Bucu-resti. i nu numai in Biserica, ci si in Guvern. i el folosea toata puterea si in-fluenta pe care o avea pentru a nimici nu numai Oastea Domnului, ci si pe parintele Iosif. i nu numai cinstea, ci chiar si persoana lui.

Cu cenzura supusa lui, a oprit foaia Isus Biruitorul .

Cu politia supusa lui, a sigilat tipografia Oastei.

Cu posta supusa lui, i-a oprit corespondenta, i-a confiscat mandatele, i-a furat adresele abonatilor parintelui.

Cu justitia supusa lui, l-a judecat si condamnat pe nedrept la caterisire si la confiscarea intregii averi personale.

Cu minciunile gazetelor lui, i-a ponegrit cinstea, i-a denaturat intentiile, i-a injosit numele.

Cu masurile represive i-a zdrobit sanatatea si i-a taiat toate mijloacele de existenta.

Cu chiriile excesive si cu cametele exagerate pe care i le-a impus, l-a sara-cit si ruinat. i cu toate loviturile morale, i-a agravat boala si i-a grabit moartea.

Pe cei care cautau sa-l ajute, i-a lovit, i-a amenintat si i-a indepartat de langa calvarul sau, iar pe cei de care s-a folosit in toata desfasurarea acestui plan satanic i-a facut sa se acopere si ei, din slabiciune si servilism, cu aceeasi vinovatie si osanda ca si el, in fata lui Dumnezeu si a judecatii Lui. Cu totii incarcandu-si constiinta si sufletul cu una dintre cele mai vesnice si mai uriase crime nu numai impotriva acestui mare martir al lui Hristos, ci si mai mult, im-potriva intregului nostru neam si a intregii noastre Biserici, prin impiedicarea si zadarnicirea acestei providentiale Lucrari mantuitoare, pe care Domnul Dumnezeu a trimis-o in chip deosebit si binevoitor tarii si credintei noastre.

Sa fie si aceasta slaba, dar cutremuratoare marturie pe care o depun acum si aici din tot sufletul meu pentru acest adevar si pentru aceasta invinuire contra tuturor celor vinovati, atat in fata lui Dumnezeu, cat si a Istoriei.

Am fost martorul care am vazut cu ochii mei, am auzit cu urechile mele si am trait cu toata fiinta mea toate acestea, nespus mai crancen de cum le am putut infatisa, atat aici, cat si in alte parti, prin cuvantul sau prin scrisul meu.

De aceea adeveresc acestea, pentru a nu se mai sterge niciodata, pana le va confirma si Judecata lui Hristos Insusi.

Luptam cu o saracie crunta!Pe langa nedreptatile autoritatii razbunatoare si crude, ni se adaugau si nedreptatile pe care ni le faceau abonatii si desfacatorii neplatitori ai datoriilor facute.

Parintele Iosif, fiind insufletit de dorinta de a da sufletelor nu numai painea cea mai buna, dar si la pretul cel mai ieftin si in conditiile cele mai avantajoase, fixase la cartile si foile sale pretul cel mai mic cu putinta. Acesta, chiar achitat in intregime de cititori, abia ar fi acoperit cheltuielile de tipar, de hartie, de transport si toate celelalte.

Pe langa asta, spre a se incuraja raspandirea lor cat mai larga, nu numai ca se dadea un rabat de 25 sau chiar 30 la suta celui care le vindea, dar se si tri-miteau pe asteptare oricui le cerea.

E usor de inteles cum s-au imbulzit atunci multi necinstiti care, prefa-candu se iubitori de Dumnezeu si dornici de raspandirea Cuvantului Sfant, au cerut pe asteptare si au vandut transporturi intregi de carti, fara a le mai plati apoi niciodata. i nu numai din tipariturile parintelui Iosif, ci si zeci de mii de Biblii pe care el le cumpara cu bani gata de la Societatea Biblica, iar apoi le trimitea pe incredere celor care le cereau Toate acestea, numai si numai pentru a umple cu Cuvantul lui Hristos tara noastra lipsita si secatuita cu totul de acest Cuvant.

Astfel parintele Iosif platea inainte ceea ce da apoi pe asteptare, pentru ca dupa aceea mai mult de jumatate dintre cei ce vandusera cartile sa nu le mai achite niciodata. Neputandu-i da in judecata lumeasca, pagubasul a trebuit sa sufere si sa-si restranga tot mai mult si lucrul Domnului si trebuintele sale si ale celor care erau cu el.

Jumatatea care se incasa de la cei care-si plateau cinstit datoriile abia ajun gea sa achite cheltuielile absolut necesare si care nu ingaduiau nici intarziere, nici reducere. Plata tipografilor si intretinerea tipografiei cu chirii, cu impozite, cu hartie, cu cerneala, clisee etc. Plata celorlalti salariati, a celorlalte chirii, a celorlalte taxe, impozite, rate si cambii scadente Dupa toate acestea, abia de mai ajungea cu ce sa platim spitalizarea si medicamentele parintelui si ale fratilor bolnavi, precum si saracacioasa noastra bucatarie, la care nu mancam numai noi, ci mai totdeauna aveam frati si surori veniti de prin tara, cu care ne imparteam portia noastra de hrana. Prajituri sau placinte nu-mi amintesc sa fi avut la masa nici chiar de sarbatorile mari.

Fata de scumpetea pietei si de ieftinatatea cartilor si foilor noastre, venitul nostru injumatatit cu neplatitorii era asa de putin, ca permanent ne zbateam in saracia cea mai crunta.

Ratele neachitate pentru tipografie, cambiile mereu amanate pentru hartie, chiriile mereu amanate cresteau cametele si ridicau sumele datoriilor care apasau tot mai greu si mai greu. Preturile cresteau, obligatiile se inmulteau, cerintele Evangheliei cresteau si ele si toate acestea se incarcau, apasand din ce in ce tot mai tare pe sufletul cel mai tare si pe trupul cel mai slab dintre noi. Parintele scadea mereu de unde putea, pentru a adauga mereu unde era silit.

Un mare ajutor in locul neplatitorilor ni-l dadeau cei care faceau daruri si colecte pentru sprijinul Tipografiei.

Noi, cei de la redactie, eram cei care lucram permanent langa parintele. Redactia era creierul lucrarii, care gandea, si inima ei, care simtea. Ceilalti erau mainile care lucrau ori picioarele care alergau, fara a sti, fara a gandi si fara a simti prea mult din toate cele ce apasau si amenintau. Dar nici nu li se putea cere lor asta.

Lucrand alaturi de parintele, am fost mereu martorii tuturor framantarilor si zbuciumului sau. Am vazut in ce lipsuri se zbate si cum renunta la absolut tot ce ar fi fost o trebuinta si un drept al lui. Trei ani si jumatate cat am fost cu el, nu si-a cumparat si n-a trimis sa se cumpere pentru el personal nimic. Avea un singur pardesiu vechi pentru vara si un singur palton vechi pentru iarna. Ghetele, aceleasi, le incalta atat vara, cat si iarna. Palaria, la fel. Celor doua-trei camasi pe care le avea, sora Lita le schimba numai gulerul. Altceva ca imbracaminte n-am mai vazut sa fi avut la el.

Fratele Marini si eu am inteles de la inceput toata aceasta stare de lucruri si am refuzat orice salar. i noi amandoi am acceptat cu bucurie aceeasi soarta ca a parintelui in privinta aceasta. Purtam fiecare doar cate un singur costum pana cand nu mai rezista. Abia atunci ne cumparam altul. In zilele de lucru sau de sarbatoare, in lunile de vara sau de iarna, noi ne purtam aproape tot la fel.

Parintele se jena adeseori vazandu-ne asa si cauta sa se scuze, spunand: Imi pare nespus de...