3 August continuare capitolului zilei trecte A urmat o alta noapte ca si cea trecuta, cu el dedesubt si eu deasupra. Se facuse atat de frig afara incat numai o minune ne va putea salva sa nu inghetam. Cand usa de la coridor este deschisa, viscolul baga zapada pana in mijlocul celulei, spulberand-o peste []3 August continuare capitolului zilei trecteA urmat o alta noapte ca si cea trecuta, cu el dedesubt si eu deasupra. Se facuse atat de frig afara incat numai o minune ne va putea salva sa nu inghetam. Cand usa de la coridor este deschisa, viscolul baga zapada pana in mijlocul celulei, spulberand-o peste noi.

Daca eram singur, cred ca as fi murit acolo inghetat.

In ziua a sasea au mai adus pe cineva si in cele doua celule, in 2 si 3. In 2 au adus pe un barbat. In 3 au adus pe doua femei care n-au stat decat o zi. Cat am incercat noi sa vorbim cu ele, n-au raspuns nici una nimic.

Ajunsesem la a saptea noapte de cand eram asa dus si adus. Tot trupul imi era plin de vanatai. Cred ca si spatele imi era ca arat de brazde lungi si negre, ca pe maini si ca pe picioare. De multe ori, dimineata, eram dus sa-mi sterg sangele stropit pe parchet.

Simteam ca si inima mi se umflase de durere. Respiratia mi se oprea in gat si pe sub coaste simteam numai strapungeri de cutite.

Foamea si frigul ma slabisera intr-atata ca tot trupul imi tremura, ca nu mai puteam sta pe picioare. Capul ma durea ingrozitor si tot pamantul se invartea cu mine. Cazui ametit pe prici, simtind ca nu mai am nici o putere. Crezui ca voi muri. Parca nu-mi mai pasa acum de nimic.

Dar m-am trezit candva cu bietul meu tovaras peste mine, incalzindu-ma cu trupul lui si suflandu-mi cald cand la o ureche, cand la cealalta. Ii era si frica si mila sa puna mana pe vanataile mele. Acum vino dumneata dedesubt, i-am zis eu.

M-am intors eu peste el, dar nu ma mai puteam propti pe palme, puneam numai coatele pe scandura. Pozitia asta era asa de chinuitoare, atat pentru mine, cat si pentru el, incat nu puteam sta decat cateva clipe intr-un fel, trebuind sa ma schimb in altul.

A trecut cumva si noaptea asta. S-a facut, in sfarsit, odata si ziua, dar eu ma simteam foarte rau. Nadajduiam sa mi se mai usureze inima, sa-mi mai revin din ameteli si din sufocari, dar starea imi era tot mai rea.

In a opta seara se innopta repede. Se apropia ceasul cand trebuia sa fiu scos si dus iarasi ca de obiceiDar acum slabisem si simteam ca nu mai sunt in stare sa mai rabd nimic Auzii pasii cunoscuti venind. Doamne Iisuse, suspinai eu cu mii de junghiuri ascutite, nu-i lasa sa ma mai bata. Tu vezi ca nu mai pot!Dar indata imi fu atat de rusine de mine insumi ca am gandit asa ceva, in-cat mi se paru ca sunt numai o zdreanta netrebnica, vrednica numai de aruncat.

Zavorul sari de pe usa, iar mana cunoscuta imi facu semnul: Hai!Am iesit, asteptandu-ma ca de obicei la maiul de dupa ceafa.

Dar nu mai cazu.

Ma asteptam la cizma in rinichi.

Dar nu lovi.

La izbitura de la scara.

Nimic!La cele de pe coridor.

Nici aici!Vrui sa merg la camera din fund, unde era locul chinurilor mele, dar dinapoia mea auzii vocea: Nu acolo. Intra aici in dreapta!Intrai. Camera era goala. O masuta ceva mai la mijloc cu un scaun, iar in coltul din dreapta, o soba de teracota fierbinte cu un scaun langa ea. Ce cald si bine era aici! Mi se paru totul ca un rai. Stai acolo pe scaunul de langa soba si te incalzeste, imi spuse un glas omenesc care nu puteam crede ca este al celui care-mi vorbise tot timpul cu altfel de glasuri.

Nu-mi venea sa cred ce auzeam cu urechile si ce vedeam cu ochii. Cum, fiara asta poate fi si om? Glasul lui de-acum este un glas omenesc. i chipul parca a devenit chip de om. i-e frig, asa-i? ma intreba cu mila parca. Da, mi-e frig. Cati copii ai? Trei. N-am vazut decat doua fetite cand am fost la perchezitie. Unde era al treilea? Baiatul invata la scoala aici, la Beius. Da bine ti-ai mai ascuns cartile. Am avut ce munci pana le-am gasit.

N-am raspuns nimic. Vezi daca te increzi in orice netrebnic. Cine-i ala andor?, care a fost gasit facand propaganda prosteasca pe acolo pe la Baia Mare? Cand a fost intrebat, a dat toata vina numai pe tine, ca tu l-ai trimis, ca tu i-ai dat carti si Biblii. A aratat o astfel de scrisoare prin care ii dadeai directive; de ce nu-ti vezi de treaba? De ce te increzi in oricine?N-am raspuns nimic. Ma gandeam ca in cuvantul lui din urma era un mare adevar. De ce oare m-am increzut in oricine?Dupa un timp, imi zise: Acum te-ai incalzit? Da, va multumesc! Atunci hai inapoi! tiam ca Dumnezeu are putere nemarginita, putea sa inchida gura leilor, sa linisteasca vanturile si valurile, sa scoata demoni si sa invie morti, dar acum cand se intampla chiar cu mine o astfel de mare minune, parca nu-mi venea sa cred ca totul este aievea. Tot nu-mi venea sa cred ca nu este o noua metoda dupa care urmeaza iarasi dezlantuirea furiei si mai salbatice.

Dar n-a fost nici o amagire. A fost aievea. Se petrecea intr-adevar minunea. Bunatatea Domnului meu imi ascultase suspinul rugaciunii si-mi raspunsese chiar de atunci. A vazut ca nu mai pot.

Din seara aceea nici cu un deget nu s-au mai atins de mine nici unul.

Atunci am simtit ca partea cea mai grea a ispasirii mele bataia mi-o platisem. Mai ramasesera foamea si frigul.

Ratia de hrana o primeam tot asa, o data pe zi, o bucatica de paine, uneori cu o farama de slanina, alteori cu un mar sau cu o bucatica de branza. Ai nostri continuau sa ne aduca mancare multa de acasa, dar mancarea noastra ajungea in cratita cainelui sau ingropata in nisipul de langa gard, sau altcumvaDupa doua saptamani mai fura adusi in celulele vecine trei tarani. Acestia adusesera cu ei trei paini mari, dar le fusesera oprite sus. In seara aceea imi era atat de foame incat ma ustura tot launtrul stomacului meu, dar nu indraznii sa cer nimic Domnului, desi ma gandeam, cu lacrimi, la o bucata mare de paine goala.

Era tarziu noaptea si nu puteam sa ne linistim de durerile foamei. Deodata tresariram, auzind deschizandu-se usa la coridor, apoi zavorul de la usa noas-tra i intra in celula tocmai chinuitorul meu. Sub mantaua lui groasa tinea ceva mult.

Scoase o paine din cele mari, taiata in patru.

Ma uitai uimit la el cand il vazui rupand o jumatate din painea cea mare, apoi jumatatea in doua. O parte mi-o intinse mie, cealalta tovarasului meu. Mancati repede! Sa nu spuneti la nimeni! Multumim, sa traiti!Cu cealalta jumatate s-a dus la ceilalti, dar iesind, ne mai spuse o data, facandu-ne semn cu degetul la buze: Nu cumva sa afle cineva ca v-am dat ceva!Am simtit o nesfarsita recunostinta fata de Domnul si Dumnezeul meu, Care, in mania Lui, Isi aduce totusi aminte de indurare El imi auzise si gandul pe care imi era teama sa-l rostesc. Ii trezise acestui om in constiinta lui un gand de mustrare pentru ce facuse i probabil pentru a-si linisti aceasta constiinta, fiind singur de serviciu in noaptea aceasta, facuse gestul acesta fata de noi. Ciu dat cum chiar si la cei mai cruzi oameni apare cateodata din strafundul fiintei lor si cate ceva bun.

Eu m-am rugat atunci si mai fierbinte pentru mantuirea lui. tiu sigur ca in Ziua Judecatii, Dumnezeu va tine seama de fapta aceasta a lui.

In noaptea aceea nu mi-a mai fost frig si foame.

La inceputul lunii urmatoare, prima luna de primavara, tovarasul meu a fost scos si n-a mai venit. I se daduse drumul. Multumeam lui Dumnezeu ca se mai incalzise afara si puteam rabda si singur cat frig mai era. O, cum avusese Domnul grija in noptile geroase, cand n-as fi rezistat singur! Cum vad acuma dulcea Lui purtare de grija fata de mine! Oricat rau facusem, oricat de tare Il suparasem pe Domnul meu cu fapta mea, El totusi nu ma parasise de tot. Nu mi indepartase chiar de tot bunatatea si grija Lui ocrotitoare. Slava vesnica Lui!Intr-o zi n-au mai avut nimic sa ne dea de mancare. i n-au avut nici a do-ua zi nimic. Era vremea muncilor de primavara si nu venisera nici unii de acasa cu mancareA treia zi au facut un fel de mamaliga intr-o galeata si ne-au dat cate o portie din asta cu o lopatica de scandura in palme. Am mancat-o direct cu gura, cum mancasem prima portie de fasole acum doi ani, de la Zoli-baci, la OradeaIn ziua urmatoare nu ne-au mai dat nici de asta.

Aproape de cladirea Securitatii era coala Normala de Fete.

De acolo, servitorii Securitatii aduceau ramasite aruncate de la masa elevelor cand n-aveau altceva pentru mancarea cainelui. In hardaiele cu aceste ramasite erau aruncate tot ce se lua de pe masa dupa plecarea elevelor: paine, oase, marmelada, zeama, coji, fructe putrede, scobitori, hartiiCu o galeata plina de ramasite de astea veni servitorul pe furis in seara aceea si, intrand pe rand la noi, ne facu semn cu ochiul spre galeata, soptind grabit: Luati cu pumnii! Repede, sa nu dea seful peste noi, ca ma baga si pe mine aici! Slava ie, Doamne, am soptit lacrimand, cat de bun esti Tu si cum ingrijesti ca, aici unde nu pot veni fratii si prietenii mei, sa vina sa ma hraneasca tocmai vrajmasii care sunt pusi sa ne chinuie. O, ce mare este puterea Ta care stie sa ne faca binele tocmai prin cei care sunt pusi ca sa ne faca raul.

Dumnezeule bun, rasplateste odata si omului acestuia, caci galeata aceasta de laturi valoreaza acum pentru noi mai mult decat o galeata de aur.

A fost a doua mancare primita ca din cer.

O, ce gustoasa poate fi chiar o mancare de laturi cand poti sa multumesti cu lacrimi pentru ea lui Dumnezeu!Dar aceste minuni nu s-au mai repetat. In schimb, au fost altele.

In aprilie slabisem atat de mult de foame si de frig, incat cred ca ajunse-sem de nerecunoscut. Toti dintii mi se clatinau iarasi in gura si ochii slabiti cu greu mai puteau deosebi lucrurile. Toata ziua si noaptea durerile usturatoare ale foamei imi chinuiau stomacul si maruntaiele Putina mancare cu care imi porneam moara stomacului se termina in cateva secunde. Dupa aceea moara mergea in gol, macinandu-se singura in cele mai ascutite dureri. Parea ca am numai cutite sau ace inlauntrul meu.

Am incercat o noua metoda de mancare: cand primeam bucatica de paine de dimineata, o faramitam toata si bagam faramiturile in buzunar. De acolo lu-am cate o faramitura mica si o bagam la cate un rastimp in gura, spre a-mi prelungi astfel cat mai mult senzatia mancarii, astfel ca pe o suta de grame de paine goala faramitata aveam ce manca un ceas, inghitind mai mult saliva. In timpul acesta stomacul obosea, si eu aveam senzatia ca am mancat. Dar cata putere de rabdare si infranare iti trebuie pentru asta cand esti atat de flamand incat ai manca dintr-o rasuflare o paine mare intreagaSe apropia Saptamana Patimilor. Ramasesem iarasi singur in tot celularul. Tuturor celor care venisera in urma mea le dadusera drumul acasa. Numai pe mine nu ma intreba nimeni nimic. Satana ma chinuia zi si noapte in suferintele mele cu tot felul de privelisti si ganduri, spre a-mi slabi credinta si a-mi pierde rabdarea, ca sa cartesc impotriva Domnului si Dumnezeului meu.

Cand eram treaz, ma chinuiau continuu foamea, apoi setea, apoi celelalte si mai chinuitoare trebuinte pentru care nu aveam voie sa ies decat o data seara si o data dimineata. Indata ce inchideam ochii, fie ca dormeam, fie ca nu, vedeam in fata mea numai paini mari, albe, proaspete, moi. Sau ape limpezi si adanci, izvoare curate si racoroase i cand sa iau sa mananc dispareau i cand voiam sa beau, ma trezeam cu gura si mai arsa de seteIarasi simteam ca am ajuns la marginea tuturor puterilor mele. Ca nu mai puteam rabda foamea chinuitoare.

Maine este Vinerea Patimilor. Nu voi manca nimic. Nici bucatica de paine faramitata. Nici stropul de apa, nimic. Vreau sa strig catre Domnul cu o jertfa totala. Poate Se va indura sa priveasca spre mine si sa-mi mai usureze putin starea.

Dimineata insa n-am mai apucat sa-mi vina mancarea si ofiterul care ma luase in primire cu prima bataie la venirea mea aici deschise usa si imi zise: Iesi afara si vino dupa mine!El o lua inaintea mea prin poarta intai, apoi spre a doua, care iesea in strada si in oras. Isi lua bicicleta si, trecandu-ma pe langa santinela, ma scoase in strada, zicandu-mi: Eu merg inainte cu bicicleta, incet. Tu vii dupa mine pana unde voi merge eu. Pe drum nu te opresti sa stai de vorba cu nimeni. Ai inteles? i intri unde voi intra eu. Da! am raspuns eu, neputand crede parca minunea care se petrecea cu mine.

El o lua inainte, iar eu, dupa el. Mergeam spre centrul orasului. Pe strazi, o mare multime de oameni veniti de prin toate satele pentru cumparaturi de Pasti. Ma uit in jur sa vad daca nu cunosc pe cineva, daca nu intalnesc cumva pe ai mei, dar ferindu-ma sa nu ma vada cel dinaintea mea, care se tot uita inapoi.

Pe podul din centru, imi scoase Domnul in cale un vecin care, vazandu-ma atat de slab si neras, abia putu sa ma recunoasca. Vino dupa mine, ii zisei eu repede. Uita-te unde ma duc si daca vezi pe cineva dintre ai mei trimite-i sa vina acolo!Cel dinaintea mea a mai mers putin inainte, a cotit la stanga, apoi a intrat intr-o curte. La cateva clipe in urma lui am ajuns si eu. Era locuinta lui. Acolo in curte imi zise: Te-am scos, ca sa te mai misti putin in aer liber. Afara e soare si cald, te mai dezmortesti si tu. Uite aici in pivnita avem niste lemne. Mai tai si tu un lemn, mai stai la soare i apoi el intra in casa la sotia si la copiii lui, lasandu-ma singur.

O alta minune traiam. O, Dumnezeul meu, slava vesnica ie! Cat de aproape esti de mine Tu, Care credeam eu ca imi esti atat de departe, ca nu ma mai stii si ca nu ma mai vezi. O, dulce Iisus, drag Iisus, scump Iisus si bun Iisus, Mantuitorul meu, Prietenul meu nedespartit, Ocrotitorul meu, iarta-ma ca am avut atat de putina credinta si incredereCeea ce se petrecea cu mine cred ca nu s-a mai petrecut cu nimeni. Cine intra o data pe usa Securitatii este cu neputinta sa mai iasa de acolo in felul acesta. i totusi, iata, eu am iesit. Nici n-am apucat sa lucrez ceva pana cand ii vad intrand pe poarta pe mama si cei trei copilasi. Venisera la oras si luasera mancare sa-mi aduca acolo unde ma stiau i unde tot venisera de trei luni, aproape in fiecare zi, sa-mi aduca mancare. Domnule, i-am zis eu ofiterului care era inca acasa, a venit la mine ma-ma si cu copiii mei, va rog sa-mi dati voie sa stau putin cu ei. Dati-va colo mai deoparte, sa nu va vada cineva!Din nou am slavit cu lacrimi pe Dumnezeul meu si pentru minunea asta. Nu atat pentru bucuria revederii acesteia, ci mult mai mult pentru bucuria ca simteam refacandu-mi-se legatura mea dulce si dorita cu Mantuitorul si Dumnezeul meu, care mi se rupsese si pentru care suferisem atat de mult. Simteam ca usa Lui mi se deschide incet-incet si ca zidul cel greu si gros incepe sa se dezgheteAm stat cat am vrut cu ei. Apoi au mai venit si doi frati. Am stat si cu acestia. Am plecat spre seara inapoi. Nu m-au mai bagat in vechea celula, ci in alta, facuta in garajul de sub casa lor. Mai erau acolo doua celule, una de-a dreapta si una de-a stanga mea. In cea de-a stanga nu era nimeni. In cea de-a dreapta cineva in lanturi.

Cand a iesit, a lasat zavorul pe usa mea nepus. A lasat deschisa si poarta de la intrarea garajului cu celulele noastre.

Inca o minune! Doamne, cat de mare este puterea si dragostea cu care ma ocrotesti!Noaptea, cand am avut nevoie sa ies afara, am iesit singur, incetisor. Cainele era culcat in curte. I-am soptit frumos si cald: Lup, ce faci tu, Lup?Lup s-a uitat la mine, a dat din coada si s-a dus de s-a asezat pe labe ceva mai incolo, cascand linistit.

Am venit si inapoi pe langa el. S-a uitat la mine fara sa ridice capul si fara sa latre sau macar sa maraie nici o singura data.

A doua zi dupa asta era Sambata Mare.

M-a scos din nou, un alt ofiter. Acesta, fara sa mai vina cu mine, mi-a spus adresa unde locuieste si mi-a zis: Du-te acolo si spune la sotia mea ca te-am trimis eu sa-ti spuna ce are sa ti dea de lucru. i daca are ceva, faci si tu ce poti acolo. Daca n-are nevoie de nimic, vii inapoi. Am inteles!De data asta am iesit singur pe poarta, trecand pe langa santinela care nu mi-a zis nimic. Trecand prin parc, am intalnit-o pe sotie venind cu copiii la mi-ne. Am stat mult la soare, apoi ei au plecat, iar eu m-am dus unde fusesem trimis. Sotia ofiterului n-avea nevoie de nimic. Poate ca si el stiuse ca nu are, dar spusese asa, ca sa-mi faca drum sa ies.

Luasem cu mine toata mancarea ce mi se adusese de acasa. Era multa Mi se spusese ca tot asa mi-au adus in fiecare zi de aproape trei luni de cand eram aici!Acum eram incredintat ca in curand, peste doua-trei zile, mi se va da drumul. Poate chiar azi, pentru Pasti, ca acum doi ani de la Gherla. Cu nimeni nu se mai intamplase asa ceva. Am stat la soare, m-am dus azi, dupa trei luni, la o frizerieSpre seara m-am intors din nou....