Credința puternică învinge încercările vieții
Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a IX-a dupa Rusalii Evanghelia Duminicii a IX-a dupa Rusalii (Umblarea pe mare a Mantuitorului si potolirea furtunii) Matei 14, 22-34 In vremea aceea a silit Iisus pe ucenicii Sai ca sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui, pe tarmul celalalt, pana ce El va da []Predica Preafericitului Parinte Patriarh Daniel la Duminica a IX-a dupa RusaliiEvanghelia Duminicii a IX-a dupa Rusalii (Umblarea pe mare a Mantuitorului si potolirea furtunii) Matei 14, 22-34In vremea aceea a silit Iisus pe ucenicii Sai ca sa intre in corabie si sa treaca inaintea Lui, pe tarmul celalalt, pana ce El va da drumul multimilor. Dupa ce a dat drumul multimilor, Iisus S-a suit in munte sa se roage, in singuratate; si cand s-a inserat, era singur acolo. In vremea aceasta, corabia era in mijlocul marii invaluindu-se de valuri, caci vantul era impotriva. Iar la a patra straja din noapte, a venit la ei Iisus, umbland pe mare. Ucenicii insa, vazandu-L umbland pe mare, s-au spaimantat, zicand ca este o naluca, si de frica au strigat. Dar Iisus le-a vorbit indata, zicandu-le: indrazniti, Eu sunt; nu va temeti. Atunci Petru, raspunzand, a zis: Doamne, daca esti Tu, porunceste-mi sa viu la Tine pe apa. Iar El i-a zis: vino. Si, coborandu se din corabie, Petru a pornit pe apa, ca sa mearga la Iisus. Dar, vazand ca vantul este puternic, s-a infricosat si, incepand sa se scufunde in mare, a strigat si a zis: Doamne, scapa-ma. Iar Iisus, intinzandu-i grabnic mana, l-a apucat si i-a zis: putin credinciosule, pentru ce te-ai indoit? Si intrand ei in corabie, s-a potolit furtuna. Iar cei care erau in corabie I s-au inchinat, zicand: cu adevarat, Tu esti Fiul lui Dumnezeu. Si, trecand marea, au venit in pamantul Ghenizaretului.
Sfanta Evanghelie din Duminica a IX-a dupa Rusalii contine o multime de invataturi duhovnicesti, folositoare mantuirii noastre si intelegerii tainei Sfintei Biserici in care este prezent Hristos si pe care Hristos o conduce.
In primul rand, Evanghelia ne arata ca, dupa ce in mod minunat a saturat mii de oameni cu cinci paini si doi pesti, Hristos Domnul Se retrage in munte, in singuratate, ca sa Se roage. De ce? Ca sa ne invete sa multumim lui Dumnezeu pentru orice realizare sau izbanda din viata noastra. De ce Se roaga in singuratate? Pentru a nu fi laudat de multimile pe care le-a saturat prin inmultirea painilor si a pestilor. Dar si pentru a Se concentra deplin in rugaciunea catre Dumnezeu-Tatal. Cand Iisus Se roaga in singuratate, inima Sa se umple de harul iubirii milostive a Tatalui ceresc, pe care o impartaseste apoi multimilor.
Orice realizare buna trebuie atribuita lui DumnezeuPrin aceasta invatam ca dupa un mare succes, dupa o mare realizare, nu trebuie sa cautam lauda sau aprecieri de la oameni, ci in liniste, in adancul inimii noastre si in detasare de slava care vine de la oameni, sa dam slava lui Dumnezeu pentru ajutorul primit de la El si sa-I cerem ca harul Lui sa umple sufletul nostru pentru a nu merge cu suflet gol in fata multimilor.
Mantuitorul nu face minuni ca sa impresioneze pe oameni sau ca sa fie laudat de ei, ci savarseste minuni pentru ca Ii este mila de popor. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca minunile lui Hristos sunt patimite, iar patimile Lui sunt minunate. Adica minunile Lui sunt pline de compasiune, de iubire milostiva fata de cei aflati in suferinta, de saraci, de bolnavi, de flamanzi, de fiecare om in care demnitatea umana este neglijata sau umilita. Pe de alta parte, patimile sau patimirile Lui sunt minunate deoarece sunt mai presus de intelegerea oamenilor: Cel ce sufera ca Om este Dumnezeu-Creatorul; Cel nemuritor Se face muritor, pentru a birui moartea din interiorul ei si a darui lumii viata vesnica.
Asadar, Mantuitorul Iisus Se retrage in singuratate, dar nu pentru ca singuratatea sau izolarea ar avea un sens in ea insasi, ci pentru a umple singuratatea persoanei umane cu prezenta iubirii lui Dumnezeu, care se cere si se primeste prin rugaciune staruitoare. Iisus Se retrage in munte nu ca sa Se izoleze, ci ca sa intensifice legatura Sa ca Om cu Dumnezeu-Tatal, aceasta fiind temelia vietii adevarate. Astfel, singuratatea omului se transforma in comuniune a omului cu Dumnezeu. Omul care se roaga, chiar daca traieste izolat in pustie, nu este singur, ci impreuna cu Dumnezeu. Omul rugator, chiar daca se afla in singuratate, nu este insingurat. Insa cel care nu se mai roaga lui Dumnezeu, adica nu mai vorbeste cu Dumnezeu, chiar daca se afla in mijlocul multimilor, devine un insingurat duhovniceste. In acest sens, un filosof existentialist din secolul al XX-lea numea civilizatia contemporana individualista multimea insingurata . Intr-adevar, unii oameni nu mai comunica intre ei, intrucat nu mai comunica intens cu Dumnezeu. Aceasta insingurare in autosuficienta inseamna de fapt o traire a existentei ca vid de comuniune. Rugandu-Se lui Dumnezeu, Mantuitorul Iisus Hristos, ca Om, ne arata ca puterea iubirii Sale milostive de-a aduna, lumina, vindeca si satura multimile vine din legatura Sa intima cu Dumnezeu, din smerita si sfanta rugaciune catre Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este in Sine insusi comunicare si comuniune de viata si iubire eterna, este Sfanta Treime.
Prin retragerea in munte, ca sa Se roage, Mantuitorul Iisus Hristos ne arata ca muntele este un loc de inaltare duhovniceasca, intrucat ne indeamna sa-L cautam pe Dumnezeu-Creatorul, privind prin si dincolo de frumusetile si maretia lumii create de El. De aceea, si biserica, lacas de inchinare, este construita, de obicei, pe o colina sau pe un loc mai inalt, care ne cheama la urcus duhovnicesc, la ridicare din grijile pamantesti si cautare a vietii ceresti. Examenul duhovnicesc al ucenicilor lupta cu incercarile greleSfanta Evanghelie precizeaza ca Mantuitorul Iisus Hristos, inainte de a Se retrage in singuratate, in munte, pentru a Se ruga, i-a silit pe ucenici sa intre in corabie si sa treaca de cealalta parte a marii, pe celalalt tarm (Mt. 14, 22), adica Iisus i-a indemnat staruitor pe ucenici sa traverseze marea. De ce Hristos Domnul i-a trimis pe ei sa inainteze pe mare, in timp ce El a ramas pe munte? Pentru ca Invatatorul duhovnicesc al ucenicilor Sai voia sa ii invete pe acestia sa se lupte si singuri, nu doar sa primeasca totul de-a gata, fara nici o lupta. El voia sa-i invete pe ucenici sa treaca prin incercari, prin ispite, prin situatii potrivnice, pentru ca ei sa inteleaga mai bine binecuvantarea ajutorului dumnezeiesc in viata lor. In acest sens, Evanghelia mentioneaza ca vantul le era potrivnic ucenicilor din corabie si valurile invaluisera corabia (cf. Mt. 14, 24), ei aflandu-se astfel in primejdie. Foarte adesea, cat timp Dumnezeu ne daruieste sanatate si putere, noi ne obisnuim doar sa primim. Insa vin si vremuri de incercare, cand ne simtim oarecum parasiti. Atunci ne intrebam: Unde este Dumnezeu? Nu vede El necazul meu, nu vede El suferinta sau neputinta mea, nu vede El stramtorarea mea? Ne punem astfel de intrebari mai ales cand suntem involburati de ispite si necazuri, de boli care par incurabile, de primejdii care navalesc asupra noastra pe neasteptate. Adesea, viata oamenilor incercati de necazuri este asemanatoare cu trairea momentului de panica, de dezorientare si de descurajare a ucenicilor lui Iisus aflati in corabia cuprinsa de valurile marii si izbita de vantul potrivnic, in timp de noapte.
Invatatorul Iisus Hristos ii lasa pe ucenicii Sai singuri pe timp de noapte sa se lupte cu furtuna, cu valurile mari si cu vantul potrivnic pentru a intelege ca ei nu pot conta doar pe forta proprie, desi erau pescari cu experienta pe mare. Totusi, fiind cunoscator al sufletelor, Domnul Iisus Hristos stia si care este masura incercarii, pana cand puteau ucenicii sa fie lasati singuri si cand trebuia ca El sa vina spre ei, ca sa-i ajute. Evanghelia ne spune ca la a patra straja din noapte (Mt. 14, 25), adica in intervalul de timp care incepe la ceasul al treilea dupa miezul noptii si se continua pana la rasaritul soarelui, Mantuitorul mergea pe mare spre corabia ucenicilor, aflata in primejdie din cauza valurilor ridicate de furtuna. Aceasta venire a lui Iisus catre ucenici la straja a patra din noapte, cand intunericul noptii inca nu fusese biruit de lumina soarelui, arata ca El a gandit momentul respectiv. De ce Iisus venea spre ucenici umbland pe mare ca pe uscat? Ca sa le arate ca El stapaneste peste ape si peste uscat. El a facut cerul si pamantul, marea si uscatul. Cand voieste, El umbla pe mare ca pe uscat, fiind deasupra tuturor stihiilor din lumea aceasta, liber de determinismele materiei (greutatea, opacitatea, rigiditatea, lichiditatea si limitarea sau finitudinea). La inceput,...
Sfanta Evanghelie din Duminica a IX-a dupa Rusalii contine o multime de invataturi duhovnicesti, folositoare mantuirii noastre si intelegerii tainei Sfintei Biserici in care este prezent Hristos si pe care Hristos o conduce.
In primul rand, Evanghelia ne arata ca, dupa ce in mod minunat a saturat mii de oameni cu cinci paini si doi pesti, Hristos Domnul Se retrage in munte, in singuratate, ca sa Se roage. De ce? Ca sa ne invete sa multumim lui Dumnezeu pentru orice realizare sau izbanda din viata noastra. De ce Se roaga in singuratate? Pentru a nu fi laudat de multimile pe care le-a saturat prin inmultirea painilor si a pestilor. Dar si pentru a Se concentra deplin in rugaciunea catre Dumnezeu-Tatal. Cand Iisus Se roaga in singuratate, inima Sa se umple de harul iubirii milostive a Tatalui ceresc, pe care o impartaseste apoi multimilor.
Orice realizare buna trebuie atribuita lui DumnezeuPrin aceasta invatam ca dupa un mare succes, dupa o mare realizare, nu trebuie sa cautam lauda sau aprecieri de la oameni, ci in liniste, in adancul inimii noastre si in detasare de slava care vine de la oameni, sa dam slava lui Dumnezeu pentru ajutorul primit de la El si sa-I cerem ca harul Lui sa umple sufletul nostru pentru a nu merge cu suflet gol in fata multimilor.
Mantuitorul nu face minuni ca sa impresioneze pe oameni sau ca sa fie laudat de ei, ci savarseste minuni pentru ca Ii este mila de popor. Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca minunile lui Hristos sunt patimite, iar patimile Lui sunt minunate. Adica minunile Lui sunt pline de compasiune, de iubire milostiva fata de cei aflati in suferinta, de saraci, de bolnavi, de flamanzi, de fiecare om in care demnitatea umana este neglijata sau umilita. Pe de alta parte, patimile sau patimirile Lui sunt minunate deoarece sunt mai presus de intelegerea oamenilor: Cel ce sufera ca Om este Dumnezeu-Creatorul; Cel nemuritor Se face muritor, pentru a birui moartea din interiorul ei si a darui lumii viata vesnica.
Asadar, Mantuitorul Iisus Se retrage in singuratate, dar nu pentru ca singuratatea sau izolarea ar avea un sens in ea insasi, ci pentru a umple singuratatea persoanei umane cu prezenta iubirii lui Dumnezeu, care se cere si se primeste prin rugaciune staruitoare. Iisus Se retrage in munte nu ca sa Se izoleze, ci ca sa intensifice legatura Sa ca Om cu Dumnezeu-Tatal, aceasta fiind temelia vietii adevarate. Astfel, singuratatea omului se transforma in comuniune a omului cu Dumnezeu. Omul care se roaga, chiar daca traieste izolat in pustie, nu este singur, ci impreuna cu Dumnezeu. Omul rugator, chiar daca se afla in singuratate, nu este insingurat. Insa cel care nu se mai roaga lui Dumnezeu, adica nu mai vorbeste cu Dumnezeu, chiar daca se afla in mijlocul multimilor, devine un insingurat duhovniceste. In acest sens, un filosof existentialist din secolul al XX-lea numea civilizatia contemporana individualista multimea insingurata . Intr-adevar, unii oameni nu mai comunica intre ei, intrucat nu mai comunica intens cu Dumnezeu. Aceasta insingurare in autosuficienta inseamna de fapt o traire a existentei ca vid de comuniune. Rugandu-Se lui Dumnezeu, Mantuitorul Iisus Hristos, ca Om, ne arata ca puterea iubirii Sale milostive de-a aduna, lumina, vindeca si satura multimile vine din legatura Sa intima cu Dumnezeu, din smerita si sfanta rugaciune catre Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este in Sine insusi comunicare si comuniune de viata si iubire eterna, este Sfanta Treime.
Prin retragerea in munte, ca sa Se roage, Mantuitorul Iisus Hristos ne arata ca muntele este un loc de inaltare duhovniceasca, intrucat ne indeamna sa-L cautam pe Dumnezeu-Creatorul, privind prin si dincolo de frumusetile si maretia lumii create de El. De aceea, si biserica, lacas de inchinare, este construita, de obicei, pe o colina sau pe un loc mai inalt, care ne cheama la urcus duhovnicesc, la ridicare din grijile pamantesti si cautare a vietii ceresti. Examenul duhovnicesc al ucenicilor lupta cu incercarile greleSfanta Evanghelie precizeaza ca Mantuitorul Iisus Hristos, inainte de a Se retrage in singuratate, in munte, pentru a Se ruga, i-a silit pe ucenici sa intre in corabie si sa treaca de cealalta parte a marii, pe celalalt tarm (Mt. 14, 22), adica Iisus i-a indemnat staruitor pe ucenici sa traverseze marea. De ce Hristos Domnul i-a trimis pe ei sa inainteze pe mare, in timp ce El a ramas pe munte? Pentru ca Invatatorul duhovnicesc al ucenicilor Sai voia sa ii invete pe acestia sa se lupte si singuri, nu doar sa primeasca totul de-a gata, fara nici o lupta. El voia sa-i invete pe ucenici sa treaca prin incercari, prin ispite, prin situatii potrivnice, pentru ca ei sa inteleaga mai bine binecuvantarea ajutorului dumnezeiesc in viata lor. In acest sens, Evanghelia mentioneaza ca vantul le era potrivnic ucenicilor din corabie si valurile invaluisera corabia (cf. Mt. 14, 24), ei aflandu-se astfel in primejdie. Foarte adesea, cat timp Dumnezeu ne daruieste sanatate si putere, noi ne obisnuim doar sa primim. Insa vin si vremuri de incercare, cand ne simtim oarecum parasiti. Atunci ne intrebam: Unde este Dumnezeu? Nu vede El necazul meu, nu vede El suferinta sau neputinta mea, nu vede El stramtorarea mea? Ne punem astfel de intrebari mai ales cand suntem involburati de ispite si necazuri, de boli care par incurabile, de primejdii care navalesc asupra noastra pe neasteptate. Adesea, viata oamenilor incercati de necazuri este asemanatoare cu trairea momentului de panica, de dezorientare si de descurajare a ucenicilor lui Iisus aflati in corabia cuprinsa de valurile marii si izbita de vantul potrivnic, in timp de noapte.
Invatatorul Iisus Hristos ii lasa pe ucenicii Sai singuri pe timp de noapte sa se lupte cu furtuna, cu valurile mari si cu vantul potrivnic pentru a intelege ca ei nu pot conta doar pe forta proprie, desi erau pescari cu experienta pe mare. Totusi, fiind cunoscator al sufletelor, Domnul Iisus Hristos stia si care este masura incercarii, pana cand puteau ucenicii sa fie lasati singuri si cand trebuia ca El sa vina spre ei, ca sa-i ajute. Evanghelia ne spune ca la a patra straja din noapte (Mt. 14, 25), adica in intervalul de timp care incepe la ceasul al treilea dupa miezul noptii si se continua pana la rasaritul soarelui, Mantuitorul mergea pe mare spre corabia ucenicilor, aflata in primejdie din cauza valurilor ridicate de furtuna. Aceasta venire a lui Iisus catre ucenici la straja a patra din noapte, cand intunericul noptii inca nu fusese biruit de lumina soarelui, arata ca El a gandit momentul respectiv. De ce Iisus venea spre ucenici umbland pe mare ca pe uscat? Ca sa le arate ca El stapaneste peste ape si peste uscat. El a facut cerul si pamantul, marea si uscatul. Cand voieste, El umbla pe mare ca pe uscat, fiind deasupra tuturor stihiilor din lumea aceasta, liber de determinismele materiei (greutatea, opacitatea, rigiditatea, lichiditatea si limitarea sau finitudinea). La inceput,...
