Umbland prin curte, am aflat o bucatica de geam spart. Am luat-o inauntru. Am uns-o cu scuipat, apoi am frecat-o cu sapun, intinzand peste tot cu degetul aceasta pasta umeda. Apoi cu o carpa am frecat peretele, presarand peste ea cate putin praf marunt de var. Asa s-a acoperit sticla cu un praf alb pe []Umbland prin curte, am aflat o bucatica de geam spart. Am luat-o inauntru. Am uns-o cu scuipat, apoi am frecat-o cu sapun, intinzand peste tot cu degetul aceasta pasta umeda. Apoi cu o carpa am frecat peretele, presarand peste ea cate putin praf marunt de var. Asa s-a acoperit sticla cu un praf alb pe care apoi am inceput sa scriu cu un betisor de chibrit versuri si strofe de poezii, spre a le retine mai usor. i altii mai faceau la felAsa am scris mai tarziu textele evangheliilor duminicale pe care, la slujbele noastre cu fratii preoti, le citeam la Liturghiile noastre pe ascuns, pe dupa paturile din colturi, spre a nu fi prinsi de cei ce ne pandeau. Odata am compus un text de colind, iar Moldoveanu ii compusese melodia. Dar pe neasteptate au venit si ne-au scos din dormitor la o corvoada afara in curte. Indata insa am aflat ca se facea o perchezitie in dormitor la paturile noastre. Cineva ne parase. Gardianul ne-a gasit sub perna ciobul de sticla nesters cu colindul scris si notat. Am fost luati si dusi in poarta la comandant, certati, amenintati, judecati: cinci zile de carcera.

Am fost dusi intr-o incapere goala si fara ferestre, doar cu un mic gemulet cu gratii sus de tot. Pe jos, noroi. Se aruncau dimineata galeti de apa, spre a nu te putea aseza pe vatra. Mancare: o zi, ratia scazuta, fara paine; doua zile, numai turtoiul si apa. Seara se baga un pat gol, doar cu o rogojina si o patura. Am stat acolo asa in frig, in intuneric si in umezeala cinci zile si cinci nopti, doar noi doi si inca un profesor care mai facuse si el ceva. Lui ii pusesera si lanturile. Niste lanturi groase si grele ca niste obezi, tintuite cu ciocanul pe nicovala, ca piedicile pentru cai Asa am platit noi frumosul colind pe care atunci l-am facut, Minunata-i Noaptea Sfanta Toata colaborarea cu Moldoveanu am intretinut-o de ani de zile doar cu acest unic gand si cu o incredintare orbeasca: sa nu se rupa de noi. Sa ajunga si el odata si odata sa gandeasca si sa simta ca noi toti ceilalti. Pentru asta am luptat ani la rand cu fratii care doreau de mult sa-l dea afara din mijlocul Oastei pentru impotrivirea lui fata de invatatura si credinta noastra, pentru lupta lui contrara unitatii fratesti. Fratii au rabdat, dar m-au instiintat de multe ori ca vom avea mereu necazuri cu el, iar pana la urma va face un rau si mai mare.

Dar eu nu i-am ascultat pe frati, ci l-am ascultat pe el, impartasindu-l de toata dragostea sufletului meu. I-am corectat de la inceput incercarile lui slabute de poezie. L-am recomandat fratilor, laudand talentele lui cu mult mai mult decat meritau si decat trebuia. L-am dus cu mine peste tot, cautand sa-i fac un nume cat mai larg, lui, care era un necunoscut. Imi era si mila si drag de el, copilul slabut si orfan care se lipise de mine si parea asa de ascultator si de bland. Cum luase candva parintele Iosif pe Secas, cel devotat si promitator. i astfel, cu anii, din tinerelul timid, lipsit si necunoscut, cum era in 1939- 40, Moldoveanu ajunsese acum, dupa douazeci de ani de crestere sub aripa si langa san, acest Absalom ambitios si viteaz care se impotriveste cu cerbicie oricarei incercari de a-l readuce la o ascultare cumpatata si normala de duhul si solia Familiei care il crescuse si careia se declarase in atatea randuri si feluri, din gura, devotat si ascultator. Curand va deveni si mai indraznet, un Goliat care va sfida toata dragostea si toleranta frateasca dispretuind fara nici o rusine si teama tot ce a fost inainte de el.

Totusi nu pierdusem de tot nadejdea. Ori de cate ori discutiile noastre ajungeau la punctul de criza, taceam. Taceam, spre a ocoli ruptura totala. Nici timpul, nici locul, nici multimea celor intre care eram inchisi si care luau seama la noi uneori cu vadit dispret pentru credinta noastra care nu reusise sa ne faca una nici chiar acolo. Din grija fata de mantuirea acelora, am cautat sa suport cat mai neobservat totul, spre a nu le da celor care priveau la noi un prilej de a judeca urat Evanghelia si a se indeparta de ea. Mai ales ca toti erau intelectuali fosti profesori, ingineri, ofiteri superiori, preoti, avocati. Unii dintre ei cunoscusera Oastea Domnului inainte si aveau despre ea o parere inalta si aleasa, socotind-o asa cum si era miscarea duhovniceasca salvatoare a intregului nostru popor, atat din pacatele noastre cunoscute, cat si din inapoierea noastra culturala.

Acum, acesti oameni care nu avusesera inainte si afara ocazia de a se intalni cu Oastea, auzind ca noi eram fosti conducatori in ea, desigur, erau foarte interesati sa cunoasca Lucrarea Oastei prin ascultarea la noi si mai ales prin felul nostru de comportare. Eu imi dadeam seama de importanta acestui lucru si ma straduiam din toate puterile mele sa-i fac sa aiba despre Oaste atat cele mai increzatoare ganduri, cat si cele mai bune pareri despre toti ostasii, ca modele de traire a principiilor Oastei. i cum sa-i convingi mai bine despre adevarul tau decat aratandu-le trairea lui prin faptele tale? Dar lui Moldoveanu nu-i pasa prea mult de Oaste, el nici nu vorbea despre ea. Lui ii pasa despre el si cauta ca persoana lui sa fie tinta privirilor straine, fiindca el avea o alta invatatura si cauta sa suprapuna o alta lucrare peste Oastea Domnului, mult mai buna si mai larga decat ea. Oastea asta este ingusta, formalista, roaba. In aceasta el ar fi condamnat sa ramana un egal cu altii, pe cand el se simtea superior tuturora. Un iluminat care a primit o evanghelie superioara si personala, un trimis cu o misiune revelatoare: Biserica universala, intemeiata pe harul care singur este totul. Fapta nu valoreaza nimic. Ceremoniile zicea el sunt niste incarcaturi intunecate care acopar adevarul. Confesiunile sunt de la diavolul si trebuie nimicite. Singura universalitatea este de la Dumnezeu.

Nu era noua teoria lui, dar abia acum si-o manifesta pe fata i de fapt nici nu era a lui. Nivelul lui nici cel intelectual, nici cel duhovnicesc nu-i permiteau sa aiba el asa ceva. Tot ce spunea el erau doar petice din traista lui Wurmbrandt, a lui Russel sau a lui Luther. El doar cosea intreolalta aceste petice straine si pestrite si cauta sa le infatiseze ca pe o haina noua si originala a lui. Teoria asta noua si atragatoare pentru cei ambitiosi si redusi ca el il facea dintr-o data cap, nu coada. ef de secta, nu un simplu ascultator. Unul din frunte, nu unul din front. Nimic n-avea original in tot ce facea si spunea. Numai ambitia si indaratnicia erau mai mari decat orbia in care cazuse Ascultam si priveam la el Mai erau doi-trei amarati care tot veneau la patul lui si ascultau toata ziua la soaptele lui, inghitindu-le prosteste. Ajunsesera si acestia ca niste pasari de noapte, furisandu-se si ascunzandu-se de noi, cei lalti frati, spre a nu lua parte la strangerile de rugaciune sau meditatie cu noi. Asa creaturi facea el din fratii care erau prinsi in mreaja lui.

Ascultam la el si priveam la ei. i ma invinuiam pe mine cum n-am putut fi eu in stare sa-l conving mai demult si mai bine despre calea asta nefericita pe care a tot mers el pana ce a ajuns la starea asta de ingamfata impietrire. Dar nu ma putusem impaca niciodata cu gandul ca sufletul lui va putea fi intr-atata de inrait, incat sa nu-l schimbe, in momentul hotarator, dragostea pe care i-am aratat-o. Doar el stie cat am facut pentru elCe orb fusesem eu, nu el! El stiuse bine sa-si urmareasca scopul personal si ambitios. Se folosise de mine ca de o scara pe care se suise pana la varf. Acum nu-i mai pasa de ea, putea sa-i dea cu piciorul, s-o rastoarne in noroi. Cu atat mai bine cu cat nu se va vedea scara. Toti vor crede ca singur a crescut pana acolo, prin meritele sale si astfel nu va mai fi socotit dator nimanui. Astfel de datorii umilesc si stirbesc meritele. Cu timpul mai venisera in dormitorul nostru alti oameni de la brigazile de munci, care devenisera si ei inapti ca noi. Printre acestia erau si doi tineri preoti unguri din lotul de betanisti din care facea parte si Szilagyi. Indata ce s-au cunoscut cu Moldoveanu si l-au vazut rupt de noi, s-au unit cu el si el cu ei, devenind alt grup de meditatie si rugaciune opusi noua. i astfel in destule randuri, cand noi ceilalti, frati si preoti ai nostri, eram adunati la rugaciune, Moldoveanu si cei doi preoti unguri, cu inca niste veniti din alt dormitor la patul lui, faceau si ei ceremonia lor in care dirijorul era el.

Daca am vazut indaratnicia asta fara nici o indreptare, am plecat de langa el, mutandu-ma pe alt pat. Nu mai puteam suporta sa vad langa mine si sa aud de dimineata pana seara tot ce sopteau intre ei impotriva credintei, a adevarului si a dragostei fratesti. Aceste complotari nerusinate si ostentative ma indurerau pana la disperare. Ma gandeam ca in felul acesta, vazandu-ma ca plec de langa el, se va trezi totusi. Credeam ca o astfel de lovitura nu o va putea suporta. Niciodata nu mai facusem asa ceva fata de el. De cand eram impreuna il ajutasem mult si in necazurile lui de om fara o mana, in fiecare clipa cand avea nevoie, in starile de acolo. Speram ca va ceda si va recunoaste cat m-a indurerat, ca va cere iertare si ca totul va reintra in normalul fericit de dinainteImi faceam insa iluzii si de data asta. El nu numai ca nu s-a clintit deloc de pe pozitia sa, dar s-a inchis si mai tare in mutenia si cerbicia sa fata de mine si de frati, aratand ca prea putin ii pasa lui de supararea mea. Ce naiv fusesem eu toata viata, incepand chiar din noaptea acelui ianuarie 1940 cu calatoria noastra pe la OlpretCei doi pastori unguri abia asteptara sa ma mut eu de langa el pana cand venira ei, umpland locul meu si aratand fata de el un zel de-a dreptul ostentativ si lingusitor. Aceasta, ca sa-i faca pe cei care priveau la noi intai sa ma judece pe mine, iar apoi sa-i laude pe ei, iar in al treilea rand sa-l infatiseze pe Moldoveanu ca pe o victima, ca pe un martir prigonit de noi. Totul fusese calculat ca sa iasa asa si le convenea de minune la toti trei. Aceasta ii dadu fratelui Moldoveanu o si mai mare indrazneala impotriva noastra. Indata se grupara in jurul lui cei care erau de alte invataturi si petreceau acolo, ascultandu-i noile lui revelatii . El stia bine cum sa le vorbeasca pe plac, asa ca avea destui ascultatori, de dimineata pana seara. Adeseori vedeam ca ne barfeau intre ei, prin privirile furise si incruntate pe care le aruncau spre mine, intocmai ca si cei din camera 64, anul trecut.

Induram cu durere toate acestea, gandindu-ma cat de amar ma inselasem eu atatia ani cu privire la sufletul acesta. Pacea n-o primise atatia ani cat i se tot imbiase dar lupta o primise cu satisfactie chiar din prima clipa cand i s-a oferit ocazia! Intr-o seara din acele zile indraznete, stateam singur si linistit pe patul meu cand, dupa cina, inca nu se sunase stingerea si Moldoveanu veni la patul meu, furios si peste masura de indraznet. Niciodata nu-l mai vazusem astfel. Nu stiam ce vrea. Vei fi pedepsit de Dumnezeu, zise el manios, cu un glas pe care nu i-l mai auzisem si pe care nu crezusem niciodata ca il poate avea. Lupti contra adevarului si i-ai corupt pe frati ca sa ma ocoleasca. Strici Cuvantul Domnului si vrei sa duci Lucrarea Domnului la formalismul acestei Biserici moarte, iar pe adevaratii credinciosi ii urasti. Acum iti dai pe fata adevarata ta stare, ii raspunsei eu uimit si indurerat. Acuma vorbesti ca un leu indraznet. Pana acuma, de douazeci de ani, mi-ai vorbit ca un miel prefacut, fiindca aveai nevoie sa sugi, ca sa cresti. Acum ai crescut si nu mai ai nevoie sa te prefaci. Acum nu-ti mai aduci aminte ca timp de douazeci de ani te-am crescut cu painea si cu dragostea sufletului meu, de cand nu erai nimeni si nimic. i pe dumneata te-a crescut altul, asa ca n-ai facut decat ceea ce erai dator. Iar acuma esti gelos si plin de rautate impotriva mea. Numai ca eu m-am purtat altfel, frate Niculita, fata de cel care m-a ajutat pe mine. Daca m-as fi purtat si eu asa cum te porti tu acum fata de mine, cred ca s-ar fi deschis pamantul si m-ar fi inghitit de viu. i as fi meritat. Dar Dumnezeu nu m-a lasat sa ma port in felul acesta cu nimeni. Ma mir cum tu nu te temi de pedeapsa lui Dumnezeu. Te rog, du-te si lasa-ma. Nu te mai pot auzi. Ma doare capul si ma doare inima. Te supara adevarul si nu vrei sa-l auzi! Bine, Niculita, ajunge! Te rog lasa-ma si du-te la patul tau. M-ai facut sa te cunosc acum cine erai de la inceput si ce ai urmarit. Nu mai am nevoie sa-mi mai spui nimic. Ma dor atat de tare capul si inima, ca nu mai pot suporta sa te aud. Te rog, lasa-ma si du-te!Dar el nu mai tacea si nu mai pleca de langa patul meu. Se sunase stingerea, se facuse tacere deplina in dormitor, dar criza lui furioasa nu incetase. Statea in picioare langa patul meu pe care eu eram culcat si in cea mai nestapanita furie dezlantuia cele mai grele ocari si pe tonul cel mai ridicat impotriva mea. Eram total descumpanit. Intr-adevar nu putusem crede niciodata ca omul acesta ar fi in stare de asa ceva. El, care avusese o infatisare totdeauna atat de studiata, de blanda si chiar miloaga, de cand il cunoscusem pana in clipa asta.

Nu mai putea nici sa taca si nici sa plece. Intreg dormitorul, de aproape optzeci de oameni, asculta si privea cum fratele Moldoveanu statea in picioare langa patul meu si tragea in inima mea cu niste cuvinte ca niste gloante de mitralieraDupa ce si-a varsat tot focul amar, intr-un tarziu, m-a lasat si a plecat sa se culce. Probabil se trezise in sfarsit si el ca toti cei din dormitor priveau si ascultau cu dezgust la el. Se convinsesera si ei, in sfarsit, de toata valoarea teoriilor lui. Multe ceasuri n-am mai putut sa inchid ochii Tot ce petrecusem cu omul acesta in cei peste douazeci de ani de cand il cunoscusem imi trecea acum prin minte: intai scrisoarea lui de copil orfan, primita in august 1939 la redactia noastra din Cluj, apoi intalnirea cu el de Anul Nou 1940 si drumul din noaptea primelor impresii, apoi sprijinul ce ni-l ceruse si mi-l avusese de-a lungul anilor, pana si in casatoria lui. tiuse atat de siret sa se foloseasca de mine in toate scopurile lui, pana ce a ajuns sa locuiasca intr-un apartament din cele mai comode, in unul dintre cele mai frumoase orase centrale ale tarii, mobilat si confortabil, ca un om de inalt si adevarat nivel social Acum ajunsese cunoscut prin publicitatea pe care i-o facusem si prin suprafata la care ajunsese. Isi asezase cu iscusinta cortul sau la raspantia drumurilor care aveau atingere cu toate cetatile confesiunilor amagitoare si interesate, pentru ca sa-i poata momi pe toti cu speranta dobandirii lui. tia cum sa se gateasca in asa fel, incat sa-l placa si sa-l pofteasca toti, pentru ca in felul aceasta sa curga ofertele cu darurile din partea tuturor El afisa fata de fiecare petitor de felul acesta o infatisare promitatoare Astfel afacerea a mers bine ani de zile. Apartamentul s-a incarcat, camara s-a umplut si greutatea trupului s-a rotunjit. Acum nu mai era orfan, necunoscut si milog. Acum era un leu potrivnic si amenintator Iata valoarea omului, iata valoarea credintei si moralei lui. Iata valoarea atator legaminte si juruinte pe care mi le facuse recunostinta lui vesnica atatia ani, pana acum! Au trecut astfel aproape doi ani! Cate amaraciuni si necazuri n-am patimit in acest timp! Numai Domnul le va spune in ziua cand tot ce s-a facut in ascuns se va...