Vine-i vremea fiecui Vine-i vremea fiecuisa-si primeasca plata luipentru fiece cuvantsi-orice fapta pe pamant,pentru orice rau facut,si stiut si nestiut,si pe fata si-n ascuns,si-ntrebare si raspuns,si cu fapta si cu gand,si spunand si nespunand. Caci cunoaste Cel de Sussi ce-ai spussi ce n-ai spus Vine-i vremea in curandfiecaruia la rand,fie mort ori fie viu,nici devreme, []Vine-i vremea fiecuiVine-i vremea fiecuisa-si primeasca plata luipentru fiece cuvantsi-orice fapta pe pamant,pentru orice rau facut,si stiut si nestiut,si pe fata si-n ascuns,si-ntrebare si raspuns,si cu fapta si cu gand,si spunand si nespunand. Caci cunoaste Cel de Sussi ce-ai spussi ce n-ai spusVine-i vremea in curandfiecaruia la rand,fie mort ori fie viu,nici devreme, nici tarziu,fie drept ori pacatos,fie sus ori fie jos,fie bun ori fie rau,vine-i oricui ceasul sau,ceasul sau si plata sa,fie buna, fie rea,nici cel sfant, nici cel stricat,nimeni nu va fi uitatDuhul meu cel amarat,si-al tau ceas e hotarat;inima mea cea plangand,vine si-al tau ceas, curand;numele meu cel hulit,si-al tau ceas e randuitvine-Acela Ce-a vazuttot ce-am spus si ce-am facutsi El va plati cinstittot ce-am spus si ce-am gandit:si mie cum am traitsi celor ce m-au lovit* * *8. NECAZURILE DIN LUNGUL DRUMULUI1972 1976Alege bine tinta spre care te indrepti,c-ai sa-ti primesti rasplata cand nici n-ai sa te-asteptisi vei raspunde vesnic in fata lui Hristosde toti cei ce-ti urmeaza pe drumul ce i-ai scos.

Sa ma intorc iarasi la altceva, mai inainte.

Dupa un an de zile de la trimiterea, in 1971, a memoriului la patriarh, am fost chemat la Protopopiatul Beius pe ziua de 14 martie 1972, pentru o intalnire cu episcopul Oradiei, care avea sa-mi comunice ceva din partea patriarhului. M-am bucurat de aceasta ocazie. Voi cauta sa le infatisez din nou, cu toata durerea, situatia grea in care ne gasim si sa le pun pe inima marea raspundere pe care o au pentru soarta Bisericii, amenintata pe de-o parte de ratacirile si dezbinarile provocate din afara, care se adancesc cu fiecare zi din cauza indolentei si imoralitatii dinauntrul ei; iar pe de alta parte, de necredinta si decaderea din mijlocul ei, care creste la fel. Iar lucrarea Oastei, care ar fi de cel mai mare ajutor in redresarea lucrurilor, continua sa fie privita cu dusmanie si lovita in toate felurile.

In ziua fixata, cand intram in biroul protopopului, ma asteptau amandoi, episcopul si protopopul. Indata a intrat acolo si inspectorul cultelor. Frate Dorz, incepu Episcopul, eu te cunosc pe dumneata din 1945-1946, de cand veneai pe la Sasciori cu fratele Marini. i eu sunt de pe acolo Te-am chemat acum ca sa-ti spun ca patriarhul vrea sa stea de vorba cu dumneata in problema Oastei Domnului, asa ca ai sa-i scrii la Patriarhie, cerandu-i o audienta si veti discuta amandoi.

In al doilea rand, am vrut sa te cunosc si eu personal, fiindca am auzit despre tot ce ai avut de suferit din cauza activitatii dumitale. As vrea sa te sfatuiesc sa te incadrezi si dumneata si sa-i sfatuiesti si pe ceilalti din Oastea Domnului ca sa se incadreze si ei mai deplin in viata Bisericii noastre. De ce dumneavoastra sa lucrati separat de noi, preotii? Prea Sfintite, i-am raspuns, Va multumesc respectuos pentru interesul pe care mi-l aratati, dar cred ca nu este greu sa se vada ca noi ne-am dat si ne dam toate silintele sa ne indeplinim, din indemnul constiintei cinstite, toata datoria de credinta si de ascultare fata de Biserica. Numai ca n-am fost intelesi de catre preotime. In loc sa fim priviti cu dragoste si incredere, suntem mereu respinsi si suspectati. In multe parti am mai ramas doar noi cei care mergem la biserica si purtam greutatile si sarcinile ei. i cu toate acestea suntem priviti cu ura, ca niste vrajmasi. De ce? Ei, acum te duci la patriarhul, sari batjocoritor inspectorul. i acolo, voi, cei mari , veti transa toata problema la nivel inalt . Ne veti scapa astfel si pe noi de neplacerile pe care le avem mereu din pricina dumneavoastra. Credem ca noi nu am dat niciodata ocazie la neplaceri nimanui. Noi suntem cei ce le suferim. Ehei, cate ne produceti! i mai ales dumneata, care nu vrei sa te cumintesti o data si sa te lasi de activitatea asta provocatoare. Nu ti-a ajuns? Mai vrei? S-ar putea sa mai primesti! Te sfatuiesc si eu sa te linistesti. Ai acum ocazia sa vorbesti cu patriarhul. Daca nici de el nu vrei sa asculti, ce sa se mai incerce cu dumneata? Frate Dorz, interveni impaciuitor episcopul, te sfatuiesc si eu parinteste sa faci totul ca autoritatea bisericeasca si cea de stat sa-si schimbe parerea pe care o au acum despre dumneata. Da dovada de ascultare si nu te mai tot ocupa dumneata de problemele credinciosilor Bisericii noastre. Are cine sa se ocupe de asta. Dumneata incadreaza-te frumos in viata parohiei de acolo si fii si dumneata ca si ceilalti credinciosi din satul dumneavoastra. Acum vremile s-au schimbat si lucrurile stau altfel. Trebuie sa dam dovada de supunere si de ascultare fata de mai-marii nostri. Asa ca asta am avut sa-ti spun. Nu scrii direct patriarhului, ci scrisoarea catre el mi-o trimiti mie si eu o voi trimite insotita de cateva cuvinte si din partea mea.

I-am salutat si am iesit. In ziua urmatoare, duceam la Protopopiat doua scrisori cu acelasi plic: pentru episcop si pentru patriarh. In amandoua recunosteam ca in lume au loc mari, intr-adevar mari transformari si mutatii si ca in toate domeniile de activitate se cauta si se intreprind cai noi si metode noi pentru stavilirea poluarii morale si pentru insanatosirea climatului vietii. Dar tot atat de adevarat este ca ne gasim si in fata unei mari prabusiri in ce priveste credinta si morala lumii de azi. In toate partile, marile Biserici crestine fac mari eforturi pentru stavilirea si indreptarea raului, initiind metode candva respinse; dar azi, intelept diriguite, dau roadele cele mai surprinzatoare si mai fericite. De ce numai in Biserica noastra se lucreaza asa de putin si de timid pentru insanatosirea morala a climatului social? Oastea Domnului, cu voluntariatul ei duhovnicesc si cu misionarismul ei laic, cu toata zestrea si experienta ei minunata, ar fi un puternic factor de lupta si de izbanda a Bisericii impotriva raului. Ea este o forta spirituala de cea mai mare valoare si importanta Dar Biserica a abandonat-o si s-a lepadat de ea cu o ciudata nepasare, ca de o povara neplacuta, invinuind-o, cu vinovata necunoastere, ca este o primejdie pentru ea. i in felul acesta continua s-o priveasca si azi, cu toate evidentele ei dovezi de credinciosie si sinceritate fata de invatatura si telurile Bisericii lui Hristos, ca si de ridicare morala a Poporului. Noi insa dorim sa avertizam din nou asupra celor doua pericole care ameninta Biserica si Poporul nostru: ratacirea de la credinta si decaderea morala.

Dorim din tot sufletul sa instiintam asupra acestora mai ales in randurile tineretului si sa ne oferim tot ajutorul nostru in combaterea raului. Instiintam insa cu hotarare ca, daca nu se vor schimba grabnic anumite atitudini si nu se vor adopta anumite metode, in curand regretele se vor trezi prea tarziu. Constatarile amare nu vor mai putea salva nimic. Desigur, decizia nu poate veni decat de la forul suprem, dar, la gasirea unei solutii grabnice si eficiente, este nevoie de aportul nostru al fiecaruia care este in stare sa-l deaPrecizam ca de data asta nu vorbeam in numele nimanui decat al meu personal. Specificam asta intentionat, pentru a nu mai angaja, ca randul trecut, in 1956, pe nimeni altii in problema asta. Daca va trebui din nou sa sufar pentru asta sa sufar numai eu singur. Dar abia dupa opt luni de la trimiterea acestor scrisori, am fost chemat la Episcopie in Oradea, unde episcopul mi-a spus ca Patriarhia si Sinodul Bisericii au spus ca, daca nu pot vorbi in numele Oastei Domnului, ci numai in numele meu personal, institutiile bisericesti nu au ce discuta cu mine. Mi s-a spus numai, zise episcopul, sa-ti cer si sa-ti vad care ar fi propunerile dumitale in rezolvarea problemei Oastei in situatia de acum.

Atunci m-am gandit la trei lucruri esentiale:1 sa putem participa la hotararile bisericii locale;2 sa putem obtine adunarea frateasca in biserica;3 sa putem introduce cantarea Oastei in biserici, ca un mijloc puternic de antrenare a cantarii in comun.

Am propus aceste solutii practice, demonstrand ca, acolo unde acestea au fost aplicate, viata parohiala infloreste si toate actiunile folositoare capata repede viata. Dupa parerea noastra, acestea erau minimum de conditii neaparat necesare pentru oprirea pustiirii sufletesti. Cuvantul liber, cantarea libera si rugaciunea libera sunt mijloacele prin care a trait si a biruit Oastea Domnului peste tot, insanatosind pretutindeni climatul social si bisericesc. De acestea credem ca este neaparata nevoie in actiunea de combatere a raului si de propagare a binelui. Noi le supunem verificarii oricui, din punct de vedere al doctrinei si al disciplinei duhovnicesti a Bisericii. Dar fara acestea nu traieste nici Oastea Domnului si nu va rezista nici Biserica. Sa ne propuneti, ca inceput, un numar de douazeci, treizeci de cantari mai potrivite, pentru a fi cantate la diferitele momente bisericesti, iar eu le voi recomanda comisiei de redactare a unui catehism bisericesc, care este in curs de pregatire, intrucat si eu fac parte din aceasta comisie. i cu aceasta ne-am despartit. Am inaintat indata cele treizeci de cantari, dintre cele mai frumoase si indragite peste tot, care se cantau in multe biserici.

Dar nici pana astazi, dupa ani de-atunci, nu s-a mai ales nimic de nici una din promisiunile lor si din recomandarile noastre. Nimeni dintre mai-marii Bisericii n-a mai dat nici un semn ca si-ar fi aplecat macar cat de putin urechea si inima spre arzatoarele probleme asupra carora noi trageam cu mainile zdrobite clopotul de alarma si de durere.

O somnolenta vinovata si comoda se lasase ca un blestem peste toate constiintele si mintile raspunzatoare de acest mare si dumnezeiesc patrimoniu. Zeii acestia au adormit intr-un Olimp inconstient din care, cand se vor trezi izolati si vor vrea sa mai coboare, nu vor mai avea unde.

Dumnezeul nostru sa Se indure de ei pana cand vremea harului Sau inca n a trecut. Pana cand cei care i-ar putea primi inca ii asteapta. Noua ne va parea rau pana la moarte pentru Biserica noastra si pentru Poporul nostru, care au fost atat de aproape de Hristos, dar care, prin mai-marii lor, au respins salvarea trimisa lor de sus. i s-ar putea ca Dumnezeu sa nu le mai intoarca vremea harului Sau, care I-a fost respins, niciodata. S-ar putea sa-i lase in voia sortii pe care si-au luat-o in propriile lor maini, asa cum se lauda, din Mainile lui Dumnezeu. i sa ajunga apoi sub cumplita stapanire a aceluia altul , care totdeauna vine in numele lui insusi, fiindca el este fara Dumnezeu. Fiindca el este impotriva lui Hristos, fiindca el n-are Duhul Sfant. Acesta vine totdeauna acolo de unde este alungat Hristos, Cel ce venea in numele Tatalui (In 5, 43).

Urmarile acestor stari au si inceput sa se arate, atat asupra uneia, cat si asupra celuilalt.

Ne va parea, de asemenea, poate si mai rau de acei iubiti si inzestrati frati ai nostri pentru starea lor, intai de instrainare, apoi de impotrivire fata de ascultarea si unitatea frateasca. O, daca nu s-ar fi lasat si ei in voia unor pacate si ispite ascunse ca sa le roada sufletul, ca apoi sa cada in stapanirea duhului satanic si rastalmacitor al dezbinarii si al tulburarilor! O, daca ar fi inteles ei macar in clipa cea de cumpana si de rascruce a marii si ultimei lor cercetari! Ce bine ar fi fost daca acesti frati, atat de talentati, de altfel, ar intelege macar acum sa-si mai lepede inca o piele, aceea a firii lor ambitioase si ratacite, si ar reveni cu adevarat, smeriti si sinceri, la partasia de duh si de invatatura dreapta si dulce cu toata Fratietatea noastra in Hristos! Cum ar capata atunci toata Oastea noastra o mare putere, o mare bucurie, un mare salt fericit! Ce sarbatoare binecuvantata ar fi si in cer, nu numai pe pamant!Ar fi cu putinta asta, frate Nicolae Moldoveanu?Ar fi cu putinta asta, frate Pop Alexandru?Ar fi cu putinta asta, frate Sergiu Grossu?Ar fi cu putinta asta, frate Nicolae Marini, frate Condruz, frate Pop Gheorghe, frate Petru Stancu, frate Constantin Tudose?O, daca inima voastra s-ar indupleca sa-si recunoasca, inaintea Domnului si a Lucrarii Sale, marele pacat duhovnicesc al ruperii de invatatura si dragostea dintai, al ruperii de Biserica, de Cruce, de Tainele Domnului prin care ati venit si voi in Lucrarea Oastei in vremea fericita a legamantului vostru! Toata fratietatea si familia in care v-ati nascut si voi din nou va asteapta si sufera din pricina ruperii si a neascultarii voastre. Ar fi pretutindeni numai grau si flori fericite si nicaieri spini durerosi si palamida amara. Ar fi pretutindeni numai paine si dragoste, numai incredere si roade, iar nu pietre si banuieli, dezbinari si pagube. Ar fi un singur Iisus, un singur Duh si o singura Evanghelie curata si dreapta, nu atatia Hristosi , atatea duhuri, atatea evanghelii false si potrivnice. Ati strange si voi cu Domnul si cu fratii si nu ati imprastia cu diavolul si cu strainii. Ati fi binecuvantati si voi si rasplatiti in vesnicie cu lucratorii buni, iar nu blestemati de Dumnezeu, ca lucratorii cei rai care va trebui sa suporte nu numai plata atatui rau facut, dar si osanda pentru atata bine pe care l-au zadarnicit si impiedicat, ca sa nu se poata face.

Dumnezeul nostru sa Se indure de voi pana cand vremea harului Sau inca n-a trecut! Pana cand cei care v-ar putea primi inca va asteapta. Este mereu nevoie sa ne intoarcem amintirea inspre inaintasii nostri, pentru ca sa avem neincetat inaintea ochilor nostri pilda vietii lor si credinciosia umblarii lor in adevar si in dragoste. Adica in invatatura si in partasia frateasca.

Oricine va veni in Lucrarea Oastei Domnului, dar nu va pretui si nu va urma in cel mai curat fel pe parintele nostru duhovnicesc, pe parintele Iosif, si indrumarile lui, acela nu va fi niciodata un frate, ci va fi un strain. Pe acela fratii nu trebuie nici sa-l primeasca si nici sa-l urmeze niciodata. Dupa cum spune si Sf. Apostol Pavel: si cine nu asculta ceea ce va spunem noi, insemnati-vi-l si sa nu aveti nici o legatura cu el, ca sa-i fie rusine (daca mai poate simti rusinea) Pe un astfel de om care nu mai poate avea nici respect de inaintasi si nici rusine de frati, e pacat sa-l primesti. E pacat sa-l asculti. E pacat sa-l urmezi, fiindca il incurajezi la rau si-l ajuti sa fie si mai indaratnic. Cine il primeste si-l urmeaza va fi osandit impreuna cu dezbinatorul si intocmai ca si el (II In 10). Parintele nostru in Evanghelie, care ne-a nascut pe noi in Hristos, nu numai prin felul cum ne-a infatisat el adevarul Evangheliei si ne-a indrumat in el, ci si mai mult prin felul cum a trait cu fapta el insusi acest adevar ne va fi noua o vesnica si luminoasa pilda de urmare a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Adevaratul ostas al Domnului nu poate avea un alt duh si o alta invatatura, deosebite de ale parintelui Iosif, cel pe care Dumnezeu l-a invrednicit sa inceapa lucrarea aceasta cereasca a Oastei Domnului. El a iubit Biserica si credinta noastra stramoseasca nu numai ca ostas, ci si ca preot si slujitor al ei. A tinut totul si n-a lepadat nimic. A cinstit totul si n-a dispretuit nimic. A aparat totul si n-a infruntat nimic decat pacatul. Caci pacatul nu era al Bisericii; pacatul era al oamenilor celor slabi din ea. i pacatul trebuia scos afara. Impotriva pacatului trebuia luptat cu toate puterile si mijloacele. i asa a luptat el, nu contra invataturii, nici contra oamenilor, ci contra pacatului. De aceea puterea lui Dumnezeu a fost cu el si l-a inzestrat nu numai cu o mare capacitate de a munci, dar si cu un atat de hotarat curaj de a lupta.

Oamenii slabi trupeste sunt de obicei niste fricosi si retrasi, ca si animalele slabe. In fata primejdiei fug, in fata mai-marilor se tarasc, se milogesc, se prefac ori se ascund. Dar parintele Iosif, cu un curaj unic si cu o putere unica, s-a impotrivit tuturor muntilor lumesti care il amenintau, tuturor fiarelor care il incolteau, tuturor nefericirilor care l-au incercat. In suferinte a muncit. In primejdii a luptat. In ispitiri a fost treaz si biruitor. In rascrucile hotararilor grabnice si grele nu s-a ratacit de la drumul drept si sanatos si nu s-a pripit in luarea nici unei hotarari, caci totdeauna a avut stralucita si puternica in el lumina clara si sfanta a lui Dumnezeu, Care il conducea nemijlocit in toate. S-a putut desparti de toate pe pamant, dar nu s-a putut niciodata desparti de Hristos si de porunca pe care i-a dat-o El, in felul cum trebuia dusa si pastrata Lucrarea Oastei pe care i-o inspirase Duhul Sfant.

Oricine a contat si s-a bizuit pe el ca pe un prieten si ca pe un pastor n-a fost amagit niciodata; dar pe cati a contat el, aproape toti l-au amagit. De obicei, marii conducatori ai oamenilor isi consuma toata energia lor in a vorbi si nu le mai ajunge puterea sa si faca. Vorbesc altora atata despre munca, incat lor nu le mai ramane deloc timp ca sa si munceasca. Vorbesc atata despre dragoste, incat nu le mai ramane puterea ca s-o si traiasca. Vorbesc atata despre voia lui Dumnezeu, incat nu le mai ramane nici un strop de vointa spre a o si implini ei insisi.

Dar la parintele Iosif, puterea trairii acestora ramane intreaga. i se dovedeste inca si mai intreaga si mai mare decat puterea vorbelor lui despre acestea. Aceasta se vede si din faptul ca nici unii dintre contemporanii si urmasii sai n au mai putut realiza o munca, un rod, o traire atat de inalta si de limpede a ideilor sale ca el.

Pe cand, in cazul altor inaintasi, abia urmasii lor au fost la inaltimea ideilor enuntate de ei, la el a fost tocmai dimpotriva. Tocmai el a fost acela mai mare decat toti. i va continua sa ramana asa in realizarea tuturor celor pe care le-a initiat. Astfel ca el ne va putea fi mereu nu numai noua, ci tuturor celor ce vor mai veni dupa noi inca pana la capat, o pilda vie si un model in ascultarea si trairea cu statornicie si frumusete a voii lui Dumnezeu pe care ne-a aratat-o.

Dar unii dintre noi, neputand fi mari prin fapte, prin smerenie si prin jertfa, prin ascultare si prin lupta, prin munca si prin infranare, au cautat si cauta sa devina mari prin trufie, prin neascultare, prin reforme prostesti, prin ambitii zadarnice, prin daramarea a ceea ce a zidit el si altii, prin imprastierea a ceea ce a strans el. Orbia si micimea lor sufleteasca nu i-a lasat sa-si dea seama ca importanta pe care si-au dat-o i-a depasit si, crezandu-se niste uriasi, s-au inecat in propria lor murdarie, care i-a acoperit fara a mai putea iesi din ea. Ce mici si ce nimici s-au dovedit! Cum de-au putut totusi sa-si faca loc pana in varf? Numai furtunile si viclenia i-au ridicat. Daca puterea operei cuiva se masoara dupa taria si largimea ecoului pe care-l trezeste imediat in suflete, atunci lucrarea acestui urias profet al lui Dumnezeu ramane, si prin aceasta, neintrecuta in Biserica noastra, de la Sfantul Ioan Gura de Aur pana astazi. Inca din rastimpul scurtei sale vieti si anume doar in cativa ani din acest rastimp...