M-am intors de pe front decorat cu Crucea Serviciului Credincios , singura decoratie pe care o aduceam pe pieptul meu, in locul unde purtasem odata cruciulita Oastei, pe care mi-o pusese pe inima conducatorul meu duhovnicesc si parintele meu, Iosif Trifa, cu putin inainte de plecarea lui in marele concediu de odihna si de rasplata din []M-am intors de pe front decorat cu Crucea Serviciului Credincios , singura decoratie pe care o aduceam pe pieptul meu, in locul unde purtasem odata cruciulita Oastei, pe care mi-o pusese pe inima conducatorul meu duhovnicesc si parintele meu, Iosif Trifa, cu putin inainte de plecarea lui in marele concediu de odihna si de rasplata din ceruri.

Acum decoratia militara mi-o pusese pe piept seful meu de la serviciul unde lucrasem, cu multumirea lui pentru felul credincios cu care am servit unitatea mea in toate imprejurarile prin care trecusem.

M-a miscat simbolica denumire: Crucea Serviciului Credincios Se apropia data de 1 aprilie 1936. Inainte cu o saptamana de aceasta data am primit de acasa o scrisoare in care imi pusesera un bilet, un bilet verde, pe care scria Ordin de chemare . Sosise vremea sa ma prezint pentru a fi luat in armata, la Cercul de Recrutare din Oradea.

Era o lovitura la care nu ma gandisem. Cand i l-am aratat parintelui, in ochii lui s-au ivit lacrimi si a grait cu amaraciune: Deci si in privinta asta ne-a inselat Oprisan. Doar l-am rugat staruitor inca din toamna si mi-a promis solemn ca va aranja el la Marele Stat major din Bucuresti sa te stramute ca sa faci armata aici la Sibiu, unde te-as fi avut aproape de mine. Dar iata ca n-a facut nimic.

Imi pare foarte rau ca m-am increzut in el. Daca as fi stiut ca nu face nimic, m-as fi dus eu personal la Bucuresti si as fi facut totul ca sa te avem aici. Acum este prea tarziu. Domnul sa aiba mila de noi, caci ramanem atat de slabitiCine mai pleaca acuma la armata dintre tinerii nostri din Sibiu? Numai Rosianu si Comiza!Rosianu Vasile lucra ca brutar la spital si vorbea adeseori la adunare. Parintelui ii placea tare mult de el, fiindca era cel mai duhovnicesc dintre tinerii sibieni din adunare.

Comiza era croitor, dar avea un altfel de suflet, mai inchis, mai distant si ceva mai plin de importanta sa. Nu am simtit la el niciodata ceva cald si apropiat.

Incepuse sa se incline tot mai mult spre tabara cealalta, in care pana la urma a si ajuns. In afara de prezenta sa cu trupul printre noi, nu-mi amintesc sa mai fi facut niciodata ceva.

Dupa cateva zile, la sfarsitul lui martie 1936, intr-o adunare restransa, tinuta in sala din strada Turnului, 33, parintele Iosif si fratii au tinut sa-si ia ramas bun in felul cel mai frumos de la noi, care plecam in armata tarii.

Voi plecati acum la oastea tarii ne-a spus parintele in cuvantul sau dar nici acolo sa nu uitati ca voi sunteti, mai intai de toate, ostasi ai Domnului Iisus. Sa dati si acolo dovada ca Domnul v-a invatat ca sa fiti disciplinati, harnici si destoinici, in asa fel ca toti sa vada ca voi sunteti cu adevarat niste oameni credinciosi, exemplu bun si oameni de nadejde in toate privintele.

In felul acesta veti face cinste Domnului si Oastei Sale in care v-ati inrolat ca sa-I slujiti. i ne-a imbratisat pe fiecare dintre noi.

Ce greu m-am despartit atunci de parintele meu sufletesc si de munca mea!Venisem aici un copil, cu un cerc de cunostinte atat de ingust, iar acum aveam totusi un nespus mai mare orizont in toate privintele. Nu voi merge prea departe, dar voi reveni cat mai curand iarasi aici. Dar chiar si numai pentru cateva zile de-ar fi fost departarea aceasta, ma indurera nespus de mult.

De fapt, de toti ceilalti usor ma puteam desparti, fiindca niciodata ei nu se lipisera deplin si deosebit de mine nici unul. Nici eu de ei. Singur Viorel fusese o exceptie. Dar dupa experientele cu el acum chiar doream sa ne despartim.

La plecare ne-am rugat singuri si-am plans mult, cu capul pe umarul parintelui Iosif. Iar el, cu mainile imprejurul grumazului meu.

Ne-am fagaduit inca o data dragoste pana la moarte. i eu lui si el mie. i ne-am tinut de cuvant amandoiSlavit sa fie Domnul!* * *Dupa trei zile de sedere acasa in Mizies, in dimineata plecarii la armata, au trecut pe la mine, luandu-ma cu ei, cei cinci, sase colegi ai mei din contingent de acasa. Carand in spate marile noastre cufere de lemn pline cu mancare si cu de toate cele necesare acolo, am plecat pe jos la gara, unii singuri, altii mai insotiti si de cate cineva de acasa.

Abia suiti in tren, colegii mei, mai aflandu-si si pe altii ca ei, incepura sa scoata sticlele de bautura, sa bea si sa cante. Vazandu-ma ca stau de-o parte si ca tot nu beau nici acuma, ma mai luara in ras, dar dupa aceea ma lasara in pace cu ale mele si isi vazura de ale lor.

Eu am scos cartea mea si citeam. Ei, luandu-se de dupa cap, incepura sa cante si sa chiuie, de rasuna mai puternic decat zgomotul trenului hodorogit.

Doar unul dintre ei, care nu lua parte la zgomotul celorlalti, se asezase si el langa fereastra vagonului si, privind mereu undeva departe, canta cu lacrimi in ochi. in bine minte si acum una din doinele pe care poate ca le compunea chiar atunci. Avea un glas tare frumosSireacele ce regute,cand trecura peste munteerau sase-sapte sute, iar cand venira-napoidin necazuri si nevoimai venira unul-doiAstazi cand imi aduc aminte de toti cei cu care am plecat atunci, un vagon plin, ma gandesc cu amaraciune cum si-au prezis ei atunci.

Cel care canta si cei care se unisera cu el cantand isi prezisesera tocmai soarta si viitorul lor. Intr-adevar, din necazurile care au urmat indata, cu concentrarile si razboiul cel greu si lung, cand venira inapoi mai ramasese doar unul, doi dintre cei ce cantau atunci in vagonul care ne ducea spre inceputul acestora.

Am fost repartizat pentru instructie la un regiment de infanterie din Oradea.

Din prima zi aveam sa fac cunostinta cu cel mai greu fel de armata care era pe atunci, cea de infanterist. i cu cel mai ingrozitor tratament care se aplica atunci in primele saptamani de instructie bietilor recruti.

Ofiterii si subofiterii ne-au lasat pe seama gradatilor, care, la plutonul nostru, erau niste caporali si niste fruntasi foarte inapoiati si de aceea, foarte rai. Afland din primele vorbe ca eu sunt credincios si vazand la mine in cufar cartea si nu sticla si tigarile, se pregateau sa ma ia in primire cu toata rautatea de care erau in stare, inca de la inceput: Lasa ca te invatam noi aici carte, zise unul, ranjind la mine si privindu-ma cu niste ochi de lup.

La echipare, mi s-au aruncat din magazie niste haine rupte si peticite, vestonul lung si pantalonii scurti. Capela larga imi venea pana peste ochi si urechi, iar bocancilor rupti, abia li se tinea talpa in cateva cuie care ma impungeau in degete si in calcai.

Ne-au incolonat pe cinci, in frunte cu muzica regimentului care ne asurzea cu trambitele si cu tobele si ne-au scos pe poarta cazarmii spre campul de instructie de la marginea orasului.

Indata ce am iesit pe poarta, caporalii se tineau pe langa noi, urland: Stang, drept, stanguuu Un-doi, un-doi, un-doi, stang, drept, stanguuu i incepeau sa loveasca, injurand, pe cel care nu stia sa tina cadenta si alinierea Pasi de defilare, mars! suna o comanda scurta si cateva palme peste capetele celor care le cadeau la indemana. Sus piciorul, sa rupeti pamantul!Am ridicat si eu piciorul dar de la primul pas de defilare am ramas fara talpa bocancului drept.

Am iesit din rand si i-am aratat caporalului meu piciorul gol si bocancul fara talpa.

Am primit doua palme zdravene si o injuratura ingrozitoare, apoi de gat m a impins spre subofiterul plutonului, zicandu-i: Ce sa fac cu el? A ramas descult! Du-l inapoi la cazarma, sa-i dea alti bocanci.

M-a luat din nou la injuraturi si la ghionturi pana la magazie si iarasi, tot asa, inapoi, pana la campul de instructie.

Dandu-mi seama de nivelul lui, de atmosfera anume creata pentru noi printre ei, precum si de rabdarea ce mi se cerea sa am eu in toata aceasta incercare prin care cu voia si planul Domnului trebuia sa trec, mi-am inghitit lacrimile, mi-am plecat capul si n-am scos nici un cuvant.

Indata ce am sosit inapoi de la instructie rupti de foame si de oboseala, cu ochii plini de praf si de sudoare, cu mainile murdare de culcari si de sculari prin praf si prin noroaie, cu hainele rupte si tavalite, a inceput mizeria din dormitor, cu injuraturile si bataile, cu sub pat, fuga mars si cu drepti de sub pat, cu saltelele si cu paturile in cap.

Tocmai cand se apropia randul meu sa merg prin flanc cu tot echipamentul la inspectie, cu hainele impaturite si cu bocancii luna pregatit sa iau si eu cateva centuri sau pumni ca si ceilalti dinaintea mea , imi auzii numele strigat de sergentul de la cancelaria companiei, care intrase si-i oprise din program . Prezent! am raspuns eu.

Eram in fata caporalului. Echipeaza-te si vino imediat cu mine la cancelarie. Sa-l lasi pe acesta in pace, ii zise el apoi caporalului care era si gata sa ma judece dupa legea lui i sa nu va mai atingeti de el, caci din seara asta, dupa instructie, el va lucra la cancelarie.

Cu o gura deschisa si cu niste ochi mirati, caporalul n-avu incotro, dar l am vazut ce rau ii paru ca ma scapase din maini tocmai in clipa cand credea el ca-i venise mai bine sa ma invete cum zisese. Sergentul de la cancelarie era omul comandantului si toti ii stiau de respect; ii erau inferiori. Vino cu mine, imi zise el, cand eram echipat. Daca stii sa scrii bine, vei lucra de azi inainte cu mine la cancelaria companiei, indata ce vii de la instructie. Macar nu vei mai fi pe mana astora care nu stiu altceva decat sa bata si sa faca mizerie. Nu scapi de ei numai daca ai avea sa le tot dai sa manance, sa bea si sa fumeze. Eu am vazut din foaia ta matricola ca ai o oarecare pregatire si nu stiu ce m-a facut sa vin sa te scot de acolo, fiindca stiu ce fac ei acum cu bietii recruti.

Eu ma bucuram, multumind din toata inima Domnului meu Care ma izbavise din iadul acela cu urlete si cu lovituri. Toata cazarma parea o casa de nebuni. In toate dormitoarele rasuna: Drepti! Sub pat, fuga mars! Afara, fuga mars! Culcati! Drepti! Inapoi, fuga mars! i iarasi lovituri si iarasi urlete si injuraturi. Pentru ce se fac toate acestea? l-am intrebat ingrozit pe sergent, in timp ce treceam cu el prin fata dormitoarelor atat de pline de praf, ca de-abia se vedea om cu om. Pentru formarea disciplinei militare, pentru insuflarea fricii de superior, pentru impunerea autoritatii, pentru anularea oricarui sentiment de personalitate, pentru egalizarea tuturora intr-o masina subordonata fara cracnire, pentru executarea oarba si neconditionata si pentru chinuirea draceasca a oamenilor, imi spuse el suparat. Bine, si nimeni dintre comandanti nu stie ce se face aici? De ce lasa sa se faca aceste grozavii, fara sa se ia nici o masura? Ba stiu toti Dar aceasta este metoda. Le convine ca ei sa n-aiba nici un fel de probleme cu oamenii. Pentru asta ii lasa pe mana acestor brute ca sa-i ingrozeasca cu acest tratament pana nu mai este nimeni in stare sa zica nici un cuvant in fata lor. Daca totusi se afla cineva sa zica, ofiterul se arata si mai dur decat caporalul. Vei vedea.

Acum stai aici si liniaza la situatia asta. Vom sta aici amandoi pana cand suna stingerea. Atunci mergi sa te culci la patul tau in dormitor. Vei face cu grija ce se tine de program, dar restul nu. Am sa mai vorbesc eu cu ei.

Instructia recrutilor era foarte grea. Hainele vechi si peticite ori ne strangeau, ori ne erau prea largi. Bocancii vechi si grei, la fel. Pusca lunga si grea, baioneta, lopata, tarnacopul, toate atarnate de centura, ranita cu masca, cu cartusele, cu grenadele, cu patura legata deasupra, cu alta multime de cate toate, gamela, cana, bidonul ne impiedicau la mers, se incurcau peste cap la culcari, ne loveau peste genunchi, peste maini, peste ochiSoarele cald, miscarile grabite, tipetele, loviturile, fuga in dreapta si in stanga Atatea lucruri fara nici o noima.

Intoarcerile, prezentarile, foamea, culcarile, setea, dorul de cei dragiDrumurile lungi prin soarele aprins si dogoritor. Bocancii care ne rodeau Picioarele, care ne erau numai basici sangerande. Foamea, care ne-ar fi facut sa mancam orice se gasea. Ochii usturand de sudorile murdare. Mainile unse de pusca si pline de noroi si praf Toate acestea alcatuiau iadul in care ardeam de vii. i de multe ori, in cate o clipa de repaus, intins pe spate si cu ochii plini de lacrimi si rosii de sudoare, ma uitam in sus si nu ma rugam pentru nimic altceva decat sa mor.

Asa de singur si de chinuit eram.

Abia dupa o luna de la incorporare, dupa depunerea juramantului, ni s-au dat pentru prima data cateva ceasuri de invoire in oras.

Mi s-a parut ca scap pentru cateva clipe chiar din iad.

Am luat-o intins spre locuinta fratelui Malita. Ardeam de dorinta de a afla ceva despre parintele Iosif si despre tot ce lasasem acolo, de care fusesem rupt ca de o moarte si despartit ca de un mormant.

El s-a umplut de o mare bucurie cand m-a vazut. A scos din buzunar cinci sute de lei si mi i-a pus in mana, zicandu-mi: Sunt din partea parintelui Iosif, care mi-a trimis notita asta, ia-o si o citeste.

Iau in mana tremuranda hartia sfanta si citesc printre lacrimi scrisul atat de drag si de cunoscut, venit ca din cer, din partea celui mai apropiat de picioarele Tronului lui Hristos, cele cateva randuri trimise spre iadul meuPreaiubitul nostru luptator, frate Malita,In numele Domnului iti multumesc pentru toata dragostea si pentru tot ajutorul cu care ne-ai insotit de la inceput. Bunul Dumnezeu, Care stie ostenelile si jertfele fiecaruia, sa va dea rasplata de Sus.

Va multumesc in special pentru purtarea de grija pe care o aveti dragului nostru Traian de la armata. Aveam nadejde sa-l pot transmuta aici, dar Domnul a voit altcum.

Te rog, preaiubite frate, sa-i deschizi o rubrica in contul cartilor noastre de acolo, dandu-i totdeauna sumele de bani de care are nevoie, pentru ca sa nu duca lipsa de nimic. Il iubesc foarte mult, ca pe un copil al Domnului si al meu, si doresc sa aiba la indemana totdeauna ajutorul de care are lipsa.

Multumindu-ti pentru toate si rugand pe Domnul sa va dea ajutor si binecuvantare in toate am ramas Preot I. TrifaN.

B. Suntem acum pe o cale buna de intelegere si cu Mitropolia. De va fi in voia Domnului, de Sarbatori vom avea mult-dorita pace .

Fratele Malita, dupa ce vazu ca am terminat de citit scrisoarea parintelui catre el, scoase din buzunar o alta scrisoare, zicand: i acum iata asta, sosita pe adresa mea, in care, desigur ca iti scrie mai multe.

O deschid la fel, cu mainile inca tremurande si cu ochii inca impaienjeniti de lacrimi:Draga Dorz, adevaratul meu copil in Domnul,Domnul sa te mangaie si sa te pazeasca acolo departe unde esti. Nu poti sa-ti inchipui cat de rau imi pare ca m-am increzut in Oprisan cand mi-a promis ca va interveni pentru noi si va aranja ca tu sa faci armata la Sibiu. Ce mult nadajduiam ca te voi avea aici langa mine, nu ca sa te mai pun la munca, ci ca sa-mi fii aproape, caci atat de mult simt lipsa ta, mai ales acum cand am ramas aproape singur cu toata munca.

Niculita umbla dupa casatorie Viorel si Titus sunt acum complet absorbiti cu treburile politicii lor nefaste. Mi s-a dat si in privinta asta inca o cruce grea, pe langa cele multe ce le am de dus. Numai Marini este cu mine, dar stii cat de bolnav este si el.

Abia acum vad cat de mult imi lipsesti si cat de mult te iubesc. Daca vei primi cumva vreun concediu, cauta si vina cat mai curand. Doresc atat de mult sa te vad si sa mai stai macar cateva zile la noi.

Am scris preaiubitului nostru frate Malita de la Oradea ca, din costul cartilor noastre, sa-ti deschida un cont si de la el sa iai totdeauna banii de care ai nevoie, ca sa nu duci lipsa acolo unde sunt atatea lipsuri, pana cand Domnul va face sa treaca si asta.

Cand mai poti, trimite-ne cate o poezie noua, sunt atat de gustate si dorite poeziile tale. Toti intreaba de tine si asteapta vesti. Ne gandim sa-ti strangem poeziile, cele publicate si cele mai noi, ca sa ti le publicam in al doilea volum. Primul volum s-a terminat si ni se cer mereu.

Te imbratisez fierbinte in Domnul si iti doresc tot harul si ajutorul Scumpului nostru Mantuitor, ca unui copil iubit al meu. Slavit sa fie Domnul. Preot I. Trifa * * *La inceputul lunii septembrie 1937, fiind inca in armata la Oradea, am primit o scrisoare in care parintele Iosif ma instiinta ca sa fac totul ca pe 12 septembrie sa fiu la Sibiu, intrucat va avea loc o consfatuire pe tara a Oastei Domnului, pentru a lua insemnate hotarari in legatura cu conflictul Oastei si cu orientarea ei de viitor.

Am luat cu mine pe fratii Malita si Eftimiu Florea si am mers la Sibiu unde, in seara de 11 si ziua de 12 septembrie 1937, am luat parte impreuna cu un numar de peste cinci sute de delegati preoti si frati, trimisi ai Oastei din toate partile la aceasta consfatuire istorica.

A fost ultima Consfatuire Generala a Oastei Domnului la care a participat parintele Iosif, conducatorul ei.

Intr-o deplina unanimitate s-a luat hotararea ca:Oastea Domnului va ramane si va lucra pentru totdeauna pe linia invataturii si credintei noastre stramosesti.

S-a precizat, de asemenea, ca parintele Iosif este singurul si adevaratul initiator al Oastei Domnului. i s-a adresat o rugaminte staruitoare si categorica mitropolitului Balan pentru a anula sentinta de caterisire a parintelui Iosif si a-l repune in toate drepturile din care a fost scos pe nedrept.

Aceste trei puncte s-au consemnat intr-o Motiune adresata mitropolitului Balan si semnata in original de catre toti cei prezenti, peste cinci sute de frati alesi din Oastea Domnului.

Au fost alesi zece frati din cei mai cunoscuti si mai impartiali si au fost trimisi s-o inmaneze personal mitropolitului la resedinta sa.

Dupa plecarea delegatiei fratesti, toti ceilalti frati, impreuna cu parintele, am petrecut aproape tot timpul in rugaciuni catre Domnul, pentru rezolvarea favorabila a cererii noastre si a problemei Oastei.

Dar timpul trecea Se apropia vremea despartirii fratilor, iar delegatia trimisa la Mitropolie nu mai sosea. In sfarsit, dupa cateva ore, fratii trimisi au sosit cu un rezultat trist si negativ.

Dupa ce ii inmanasera Motiunea, mitropolitul i-a lasat aproape doua ore sa astepte in picioare, jos, in holul cladirii, la scarile apartamentului sau. In sfarsit, a deschis usa si, din varful scarilor, sagetandu-i cu niste priviri de otel, le-a spus un singur cuvant furios: Razvratitilor! i a trantit usa.

Apoi unul din consilierii sai le-a inapoiat Motiunea, spunand: Inalt Prea Sfintitul nu primeste conditii de la voi. Supunerea trebuie sa fie neconditionata. Incetati imediat razvratirea.

Bineinteles ca orice cuvant ar fi fost de prisos.

Deci lupta va continua pana la rezultatul pe care il va decide Dumnezeu.

Dupa o rugaciune fierbinte si scaldata in lacrimi, ne-am despartit de frati si de Sibiu.

Cand, peste o luna, in octombrie, imi terminam la Oradea stagiul militar, eu m-am intors inapoi, ingrijorat si nerabdator, langa parintele Iosif, la Sibiu.

De ce oare, spre incheierea anilor si misiunii lor pe pamant, in jurul marilor oameni ai lui Dumnezeu se creeaza totdeauna un gol, un vid greu si apasator? Doar cate un suflet binecuvantat de Dumnezeu mai ramane sa insoteasca aceasta inalta, dar dureroasa singuratate a lor! Ce trist suna acest adevar in marturisirea Sfantului Pavel catre Timotei:Toti m-au parasit Numai Luca este cu mine (II Tim 4, 11; 16). i astfel de suspine au scos pe rand si altii dintre cei mai alesi trimisi ai lui Hristos spre oameni. i ei, ca si Domnul Iisus, a trebuit sa cunoasca golul si singuratatea parasirii acesteia dureroase.

Ce dovedeste asta oare?Dovedeste ca impotriva celor mai mari alesi ai lui Dumnezeu, satana da cele mai puternice lovituri chiar in vremea sfarsitului vietii lor. Tocmai spre a-i dobori, mai ales prin imputinarea celor din jur. i, prin insingurarea pe care le o creeaza, sa le umple sufletul nu numai de amaraciunea tradarii celor mai apropiati, ci indeosebi sa le zdrobeasca increderea in reusita propriei lor misiuni, ca plan al lui Dumnezeu.

Insotitorii marilor oameni ai lui Hristos, care se dovedesc atunci slabi, sunt de-a dreptul colaboratori cu satana la implinirea acestui plan marsav. Dar cei care atunci se dovedesc tari si statornici isi castiga o vesnica cinste la Dumnezeu, alaturi de marele trimis...