Atunci când ne lăsam pradă tristeţii, capitulăm în faţa diavolului
Sf. Nicodim Aghioritul Dupa cum orice crestin are neaparata nevoie, cand pierde pacea inimii, sa faca orice spre a si-o recastiga, tot astfel trebuie sa stie ca nu-i rational si drept ca vreo intamplare a lumii sa-l robeasca, intristeze sau sa-i tulbure aceasta pace. Da, se cuvine a ne mahni pentru pacatele noastre, dar cu []Sf. Nicodim AghioritulDupa cum orice crestin are neaparata nevoie, cand pierde pacea inimii, sa faca orice spre a si-o recastiga, tot astfel trebuie sa stie ca nu-i rational si drept ca vreo intamplare a lumii sa-l robeasca, intristeze sau sa-i tulbure aceasta pace.
Da, se cuvine a ne mahni pentru pacatele noastre, dar cu o intristare pasnica, cum am spus mai inainte de mai multe ori. i astfel, fara supararea inimii, sa ne mahnim, ca orice pacatos, si sa plangem foarte putin inauntrul nostru; adica, sa simtim compatimire in dispozitia pioasa a dragostei.
Iar de celelalte intamplari venite asupra noastra, grele si chinuitoare, ca: boala, lovirile, moartea rudelor, boli vatamatoare, razboaie, focuri si altele, desi oamenii cu cugetare lumeasca deseori fug de ele, ca de niste vexatiuni ale naturii, totusi, cu Darul lui Dumnezeu, putem nu numai sa le suportam, ci sa le si dorim, sa le iubim ca fiind niste pedepse juste, meritate pentru cei buni. Pentru ca, privind la acest scop, vom placea chiar Domnului nostru si, urmand Vointii Lui, vom trece prin toate ale lumii cu o inima linistita si pasnica, oricat de mari ar fi tulburarile, necazurile si amaraciunile acestei vieti.
Fii incredintat ca orice vexatie si tulburare a mintii noastre nu-i placuta in ochii lui Dumnezeu, caci, de orice natura ar fi, totdeauna e intovarasita de nedesavarsire si totdeauna iese dintr-o radacina rea a egoismului nostru. De aceea, sa ai totdeauna o straja neadormita care, indata ce ar vedea ceva ce te poate supara si tulbura, sa te vesteasca a-ti lua armele de aparare, socotind ca cele rele, desi simturile...
Da, se cuvine a ne mahni pentru pacatele noastre, dar cu o intristare pasnica, cum am spus mai inainte de mai multe ori. i astfel, fara supararea inimii, sa ne mahnim, ca orice pacatos, si sa plangem foarte putin inauntrul nostru; adica, sa simtim compatimire in dispozitia pioasa a dragostei.
Iar de celelalte intamplari venite asupra noastra, grele si chinuitoare, ca: boala, lovirile, moartea rudelor, boli vatamatoare, razboaie, focuri si altele, desi oamenii cu cugetare lumeasca deseori fug de ele, ca de niste vexatiuni ale naturii, totusi, cu Darul lui Dumnezeu, putem nu numai sa le suportam, ci sa le si dorim, sa le iubim ca fiind niste pedepse juste, meritate pentru cei buni. Pentru ca, privind la acest scop, vom placea chiar Domnului nostru si, urmand Vointii Lui, vom trece prin toate ale lumii cu o inima linistita si pasnica, oricat de mari ar fi tulburarile, necazurile si amaraciunile acestei vieti.
Fii incredintat ca orice vexatie si tulburare a mintii noastre nu-i placuta in ochii lui Dumnezeu, caci, de orice natura ar fi, totdeauna e intovarasita de nedesavarsire si totdeauna iese dintr-o radacina rea a egoismului nostru. De aceea, sa ai totdeauna o straja neadormita care, indata ce ar vedea ceva ce te poate supara si tulbura, sa te vesteasca a-ti lua armele de aparare, socotind ca cele rele, desi simturile...
Sursa: Oastea Domnului
Vezi articolul complet pe Oastea Domnului