„Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa” – „Cine are urechi de auzit să audă”.
Sfantul Nicolae Velimirovici Lumea intreaga e o lunga pilda, alcatuita dintr-un sir fara numar de pilde. Lumea aceasta cu toate dintrinsa e trecatoare ca o poveste pe care o auzi si se termina. Dar samburele de duh ascuns in talcul fiecarei pilde e nepieritor. Cei care-si hranesc numai ochii si urechile cu pildele acestea raman []Sfantul Nicolae VelimiroviciLumea intreaga e o lunga pilda, alcatuita dintr-un sir fara numar de pilde. Lumea aceasta cu toate dintrinsa e trecatoare ca o poveste pe care o auzi si se termina. Dar samburele de duh ascuns in talcul fiecarei pilde e nepieritor. Cei care-si hranesc numai ochii si urechile cu pildele acestea raman flamanzi duhovniceste, pentru ca duhul se hraneste cu miezul lor, la care ei nu pot ajunge. Omul trupesc ia frunzele verzi a multe pilde si nu se satura cu ele, iar foamea nu-i da odihna. Iar omul duhovnicesc cauta miezul multimii de pilde si, hranindu-se cu miez, e odihnit si are pace. Toate cate sunt, sunt pilde, si toate se infasoara, ca frunzele si coaja, in jurul unui miez ascuns. Tot ce se intampla e tesatura pildei, haina inimii duhovicesti, a miezului, a ceea ce hraneste.
Omul se afla asezat in lume ca impresurat din toate partile de marea intelepciunii lui Dumnezeu, ore i se arata in pilde. Dar cine se uita numai cu ochii nu vede altceva decat valurile, straiul de spuma al marii. Se uita si vede haina firii, dar nu inima ei. Asculta, si aude glasul firii, dar nu-i patrunde graiul; in auz i se rostogolesc voci care nu spun nimic. Ochiul nu-i facut sa vada miezul, urechea nu-i facuta sa inteleaga talcul. Dar duhul gaseste duhul; intelesul afla intelesul; iubirea simte iubirea.
Saraca si trista asezare e lumea aceasta. Totul e graba si trecere, iar cine se apuca si se tine de ea va cadea si va plange de durere si de rusine. Dar in aceasta asezare se afla comoara de invataturi a pildelor, iar cine intelege astfel lumea si se foloseste in acest chip de ea, nu va cadea, nici nu se va rusina.
Insusi Domnul nostru Iisus Hristos a luat adesea pilde din lume lucruri si intamplari ca sa-i invete mai usor pe oameni. i nu o data scotea invatatura din lucruri de rand, tocmai ca sa arate ce pline de miez sunt aceste lucruri, ce talcuri adanci se ascund in ele. Cei mai multi oameni cauta un rost in lucruri neobisnuite, cum ar fi stele cazatoare, cutremure, razboaie; rari sunt cei ce se apleaca asupra lucrurilor si intamplarilor de zi cu zi. Iar Cel fara asemanare intre cei care au pasit vreodata pe acest pamant, Domnul, a luat anume cele mai de rand lucruri din viata aceasta ca sa arate oamenilor tainele vietii vesnice. Ce-i mai de rand ca sarea, aluatul, soarele, vrabiile, iarba si crinii salbatici, graul si neghina, piatra si nisipul? Cine, avandu-Ie zi de zi in fata ochilor, s-ar gandi sa caute in ele tainele imparatiei lui Dumnezeu? Dar Hristos tocmai pe acestea le-a aratat, tocmai pe acestea le-a supus omului spre chibzuire, dezvaluind, sub simpla lor infatisare, taine ceresti nemasurate. Toi astfel a luat Domnul intamplarile cele mai obisnuite ca sa desluseasca intreaga viata in duh a omului, istoria caderii si mantuirii lui, sfarsitul lumii, infricosata Judecata si mila lui Dumnezeu catre pacatosi. Veacuri de-a randul au vazut oamenii intamplandu-se lucruri aidoma celor infatisate de Hristos in plida Semanatorului, a Graului si neghinei, a Talantilor, a Fiului risipitor, a Lucratorilor nelegiuiti dar nimeni nu s-a gandit sa scoata din frunzisul lor miezul spre hrana duhului, pana ce Domnul nu a luat aceste intamplari drept pilde, talcuindu-le, scotandu-le samburele duhovnicesc.
Evanghelia de astazi infatiseaza bine-cunoscuta parabola a Semanatorului: o imprejurare cat se poate de obisnuita dupa chipul ei, dar in al carei miez se ascunde insusi Domnul nostru Iisus Hristos, si sufletul nostru, si invatatura Evangheliei, si obarsiile cailor de pierzare si de mantuire a omului toate laolalta.
Iesit-a semanatorul sa semene samanta sa . Ce simplu inceput! Este vremea semanatului. Zapada si gheata au lasat in urma lor un pamant bun de a fi arat peste care a si trecut plugul. E primavara si semanatorul iese la semanat. Semanatorul iese din casa sa, merge la tarina sa, sa semene samanta sa; nu a altuia, ci a sa. Simplitate inafara, adancime inlauntru: semanatorul e Hristos iar samanta e invatatura Evangheliei. Neamul omenesc a fost pregatit prin milenii de incercari si suferinte, peregrinari si nazuinte, sa primeasca dumnezeiasca samanta a invataturii mantuitoare; profetii au arat sufletul omenesc; Hristos a venit ca o primavara dupa iarna cea inghetata si ca vin Semanator a iesit sa semene. Profetii sunt plugarii, El e Semanatorul. Au semanat si proorocii cate ceva, putin, dar nu din samanta lor, ci din samanta imprumutata de la Dumnezeu. Hristos a iesit sa semene propria Sa samanta. Inainte de Hristos au iesit invatatori mincinosi cu samanta luata de la diavol, ca s-o imprastie in lume ca si cand ar fi a lor. Hristos nu a luat de la nimeni; a semanat samanta Sa. Iesit-a semanatorul. Cum, de unde? Fiul lui Dumnezeu a iesit din sanul cel vesnic al Tatalui, fara a Se desparti de acest san. A iesit in trup omenesc, sa slujeasca oamenilor ca om. A iesit cum iese lumina de la soare fara a se desparti de soare. A iesit cum iese pomul din radacina fara a se desparti de radacina. Sufletele oamenilor simt tarina sa, si El iese in tarina Sa. Lumea prin El s-a facut (Ioan 1, 10) si El a venit in lume, a iesit in campia Sa. A iesit din casa Sa in camp, sa semene. El este adevaratul Semanator. Samanta e a Sa si pretutindeni e primit cu pace, caci cararile Sale sunt curate si drepte. Nu e ca un slujitor ce iese din casa straina in tarina straina ca sa arunce samanta straina si care mai si uita cateodata ca samanta nu-i a lui si de aceea e privit cu neincredere si teama. i semanand el, una a cazut langa drum si a fost calcata cu picioarele si pasarile cerului au mancat-o. i alta a cazut pe piatra, si, rasarind, s-a uscat, pentru ca nu avea umezeala. i alta a cazut intre spini si spinii, crescand cu ea, au inabusit-o. i alta a cazut pe pamantul cel bun si, crescand a facut rod insutit. Acestea zicand, striga: Cine are urechi de auzit sa auda . Aceste din urma cuvinte arata ca pilda ascunde un talc. Toti oamenii au urechi, dar nu au toti auz duhovnicesc, ca sa auda Duhul ce adie in ea, si de aceea spune Domnul: Cine are urechi de auzit sa auda .
Toata pilda e cat se poate de limpede, chiar privita doar ca descrierea unei imprejurari de rand. Orice taran poate sa adevereasca, din viata lui, ca intocmai asa se intampla la semanat. Oricine munceste la camp poate sa-ti spuna cat trudeste acolo la scos pietrele, la smulsul si la arsul maracinilor, la inchiderea cararilor care strabat ogorul. Pilda insa nu a fost spusa pentru ceea ce stie fiecare, ci pentru ceea ce nu stie nimeni. A fost spusa pentru adevarul adanc ascuns in ea.
Campia inseamna sufletul omenesc; iar feluritele parti ale ei inseamna feluritele suflete. Unele sunt ca pamantul de langa drum, altele ca un pamant pietros, altele ca un maracinis. Sunt si unele ca pamantul cel bun, ferit, curatat de bolovanisuri si spini. De ce oare nu arunca semanatorul samanta sa numai acolo, de ce o imprastie si la drum, si printre pietre, si in maracinis? Pentru ca Vestea cea Buna a Evangheliei e pentru toti, nu-i ascunsa, nu-i incredintata doar unora, si altora nu, cum fusesera multe din intunecatele invataturi vrajitoresti la greci si la egipteni, invataturi al caror scop era mai mult ca omul sa dobandeasca putere asupra unui alt om, sau un grup de oameni asupra altuia, decat mantuirea sufletului. Ceea ce va graiesc la intuneric, spuneti la lumina si ceea ce auziti la ureche, propovaduiti de pe case (Matei 10, 27). Iata ce porunceste Hristos ucenicilor, iata ce porunceste Marele Semanator semanatorilor. Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca (I Timotei 2, 4), nevrand sa piara cineva (II Petru 3, 9). Daca Domnul i-ar fi semanat dumnezeiasca invatatura numai intre cei buni, cei rai s-ar fi indreptatit spunand ca n-au auzit niciodata Evanghelia si, nepomenindu-si pacatosenia, L-ar fi facut pe Dumnezeu raspunzator de pierderea lor. Dar nimeni nu se pierde din greseala lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu e drept si nici o greseala nu poate sta in lumina dreptatii Sale.
Faptul ca se pierd trei parti din samanta nu-i nici vina semanatorului, nici a semintei, ci pamantul e de vina. Nici Hristos, nici sfanta Sa invatatura nu simt de vina ca se pierd atatia oameni, ci de vina sunt numai ei insisi. Nu-si inchina munca si dragostea lor samantei primite, n-o apara de buruieni, n-o aseaza in adancul roditor al inimii, n-o pazesc pana la vremea secerisului. Dar desi trei parti ale tarinii raman fara rod, secerisul cuvantului lui Dumnezeu este bogat, caci a grait Dumnezeu prin prooroci: Asa va fi cuvantul Meu care iese din gura Mea; el nu se intoarce catre Mine fara sa dea rod, ci el face voia Mea si isi indeplineste rostul lui (Isaia 55, 11). Chiar daca unora cuvantul lui Dumnezeu le ramane neroditor, tot nu inseamna ca a fost semanat in zadar. La Dumnezeu toate sunt cu putinta: El poate sa faca recolta pe pamantul cel bun cu atat mai mare. Oricum, cuvantul tot se va intoarce la El, daca nu altfel, macar ca talantul ingropat in pamant de sluga netrebnica, sau ca pacea adusa unei case nevrednice. Domnul a spus apostolilor sa ureze pace: i daca este casa aceea vrednica, vina pacea voastra peste ea. Iar de nu este vrednica, pacea voastra intoarca-se la voi (Matei 10, 13).
Dar sa-L ascultam pe insusi Domnul descoperind talcul acestei pilde. Rareori a talcuit Hristos insusi o parabola. A talcuit-o pentru ca L-au intrebat ucenicii. i ucenicii Lui il intrebau: Ce inseamna pilda aceasta? El a zis: Voua va este dat sa cunoasteti tainele imparatiei lui Dumnezeu, iar celorlalti in pilde, ca, vazand, sa nu vada si, auzind, sa nu inteleaga . Atat era de simpla pilda incat ucenicilor le era greu s-o priceapa, s-o lege de viata in duh. Dupa Matei, ucenicii au intrebat intai: De ce le vorbesti lor in pilde? (Matei 13, 10). Luca lasa deoparte aceasta intrebare, si pune in loc alta: Ce inseamna pilda aceasta? Hristos raspunde la imandoua intrebarile. Mai intai, deosebeste intre ucenicii care il asculta si altii care aud ce spune. Cu toate ca ucenicii erau oameni obisnuiti, harul lui Dumnezeu era cu ei, si chiar daca nu ajunsesera atunci la desavarsire, tot aveau ochii duhului deschisi pentru tainele imparatiei lui Dumnezeu. Lor li se putea vorbi uneori pe fata, nu in pilde celorlalti insa nu. Dar ca nici apostolilor nu li se putea vorbi intotdeauna fara mijlocirea pildelor se vede din cele vorbite cu ei de Hristos pentru ultima oara inainte de moartea Sa: Acestea vi le-am spus in pilde, dar vine ceasul cand nu va voi mai vorbi in pilde (Ioan 16, 25).
De ce poporului ii vorbeste in pilde? Ca, vazand, sa nu vada si, auzind, sa nu inteleaga . Adica: Daca le-ar vorbi pe fata, iar nu in pilde, ei ar privi cu vederea trupeasca si nu ar vedea nimic. Ar asculta cu auzul trupesc, si nimic nu ar auzi. Lucrurile duhului nu pot fi vazute cu ochii trupului, nici auzite cu urechile trupului. Acest inteles se desprinde limpede din Evanghelia de la Matei: caci, vazand, nu vad, si auzind nu aud, nici nu inteleg (13, 13). Cand Dumnezeu le graieste adevarul duhovnicesc pur, neinvesmantat in pilde si asemanari cu lumea pamanteasca, ei nici nu vad, nici nu inteleg acest adevar.
Orice adevar duhovnicesc este din cealalta lume lumea duhului, lumea cereasca si poate fi patruns numai de vederea, auzirea si intelegerea duhovniceasca. Dar adevarurile duhovnicesti se cuprind in lume sub chipul lucrurilor si intamplarilor. Multi...
Omul se afla asezat in lume ca impresurat din toate partile de marea intelepciunii lui Dumnezeu, ore i se arata in pilde. Dar cine se uita numai cu ochii nu vede altceva decat valurile, straiul de spuma al marii. Se uita si vede haina firii, dar nu inima ei. Asculta, si aude glasul firii, dar nu-i patrunde graiul; in auz i se rostogolesc voci care nu spun nimic. Ochiul nu-i facut sa vada miezul, urechea nu-i facuta sa inteleaga talcul. Dar duhul gaseste duhul; intelesul afla intelesul; iubirea simte iubirea.
Saraca si trista asezare e lumea aceasta. Totul e graba si trecere, iar cine se apuca si se tine de ea va cadea si va plange de durere si de rusine. Dar in aceasta asezare se afla comoara de invataturi a pildelor, iar cine intelege astfel lumea si se foloseste in acest chip de ea, nu va cadea, nici nu se va rusina.
Insusi Domnul nostru Iisus Hristos a luat adesea pilde din lume lucruri si intamplari ca sa-i invete mai usor pe oameni. i nu o data scotea invatatura din lucruri de rand, tocmai ca sa arate ce pline de miez sunt aceste lucruri, ce talcuri adanci se ascund in ele. Cei mai multi oameni cauta un rost in lucruri neobisnuite, cum ar fi stele cazatoare, cutremure, razboaie; rari sunt cei ce se apleaca asupra lucrurilor si intamplarilor de zi cu zi. Iar Cel fara asemanare intre cei care au pasit vreodata pe acest pamant, Domnul, a luat anume cele mai de rand lucruri din viata aceasta ca sa arate oamenilor tainele vietii vesnice. Ce-i mai de rand ca sarea, aluatul, soarele, vrabiile, iarba si crinii salbatici, graul si neghina, piatra si nisipul? Cine, avandu-Ie zi de zi in fata ochilor, s-ar gandi sa caute in ele tainele imparatiei lui Dumnezeu? Dar Hristos tocmai pe acestea le-a aratat, tocmai pe acestea le-a supus omului spre chibzuire, dezvaluind, sub simpla lor infatisare, taine ceresti nemasurate. Toi astfel a luat Domnul intamplarile cele mai obisnuite ca sa desluseasca intreaga viata in duh a omului, istoria caderii si mantuirii lui, sfarsitul lumii, infricosata Judecata si mila lui Dumnezeu catre pacatosi. Veacuri de-a randul au vazut oamenii intamplandu-se lucruri aidoma celor infatisate de Hristos in plida Semanatorului, a Graului si neghinei, a Talantilor, a Fiului risipitor, a Lucratorilor nelegiuiti dar nimeni nu s-a gandit sa scoata din frunzisul lor miezul spre hrana duhului, pana ce Domnul nu a luat aceste intamplari drept pilde, talcuindu-le, scotandu-le samburele duhovnicesc.
Evanghelia de astazi infatiseaza bine-cunoscuta parabola a Semanatorului: o imprejurare cat se poate de obisnuita dupa chipul ei, dar in al carei miez se ascunde insusi Domnul nostru Iisus Hristos, si sufletul nostru, si invatatura Evangheliei, si obarsiile cailor de pierzare si de mantuire a omului toate laolalta.
Iesit-a semanatorul sa semene samanta sa . Ce simplu inceput! Este vremea semanatului. Zapada si gheata au lasat in urma lor un pamant bun de a fi arat peste care a si trecut plugul. E primavara si semanatorul iese la semanat. Semanatorul iese din casa sa, merge la tarina sa, sa semene samanta sa; nu a altuia, ci a sa. Simplitate inafara, adancime inlauntru: semanatorul e Hristos iar samanta e invatatura Evangheliei. Neamul omenesc a fost pregatit prin milenii de incercari si suferinte, peregrinari si nazuinte, sa primeasca dumnezeiasca samanta a invataturii mantuitoare; profetii au arat sufletul omenesc; Hristos a venit ca o primavara dupa iarna cea inghetata si ca vin Semanator a iesit sa semene. Profetii sunt plugarii, El e Semanatorul. Au semanat si proorocii cate ceva, putin, dar nu din samanta lor, ci din samanta imprumutata de la Dumnezeu. Hristos a iesit sa semene propria Sa samanta. Inainte de Hristos au iesit invatatori mincinosi cu samanta luata de la diavol, ca s-o imprastie in lume ca si cand ar fi a lor. Hristos nu a luat de la nimeni; a semanat samanta Sa. Iesit-a semanatorul. Cum, de unde? Fiul lui Dumnezeu a iesit din sanul cel vesnic al Tatalui, fara a Se desparti de acest san. A iesit in trup omenesc, sa slujeasca oamenilor ca om. A iesit cum iese lumina de la soare fara a se desparti de soare. A iesit cum iese pomul din radacina fara a se desparti de radacina. Sufletele oamenilor simt tarina sa, si El iese in tarina Sa. Lumea prin El s-a facut (Ioan 1, 10) si El a venit in lume, a iesit in campia Sa. A iesit din casa Sa in camp, sa semene. El este adevaratul Semanator. Samanta e a Sa si pretutindeni e primit cu pace, caci cararile Sale sunt curate si drepte. Nu e ca un slujitor ce iese din casa straina in tarina straina ca sa arunce samanta straina si care mai si uita cateodata ca samanta nu-i a lui si de aceea e privit cu neincredere si teama. i semanand el, una a cazut langa drum si a fost calcata cu picioarele si pasarile cerului au mancat-o. i alta a cazut pe piatra, si, rasarind, s-a uscat, pentru ca nu avea umezeala. i alta a cazut intre spini si spinii, crescand cu ea, au inabusit-o. i alta a cazut pe pamantul cel bun si, crescand a facut rod insutit. Acestea zicand, striga: Cine are urechi de auzit sa auda . Aceste din urma cuvinte arata ca pilda ascunde un talc. Toti oamenii au urechi, dar nu au toti auz duhovnicesc, ca sa auda Duhul ce adie in ea, si de aceea spune Domnul: Cine are urechi de auzit sa auda .
Toata pilda e cat se poate de limpede, chiar privita doar ca descrierea unei imprejurari de rand. Orice taran poate sa adevereasca, din viata lui, ca intocmai asa se intampla la semanat. Oricine munceste la camp poate sa-ti spuna cat trudeste acolo la scos pietrele, la smulsul si la arsul maracinilor, la inchiderea cararilor care strabat ogorul. Pilda insa nu a fost spusa pentru ceea ce stie fiecare, ci pentru ceea ce nu stie nimeni. A fost spusa pentru adevarul adanc ascuns in ea.
Campia inseamna sufletul omenesc; iar feluritele parti ale ei inseamna feluritele suflete. Unele sunt ca pamantul de langa drum, altele ca un pamant pietros, altele ca un maracinis. Sunt si unele ca pamantul cel bun, ferit, curatat de bolovanisuri si spini. De ce oare nu arunca semanatorul samanta sa numai acolo, de ce o imprastie si la drum, si printre pietre, si in maracinis? Pentru ca Vestea cea Buna a Evangheliei e pentru toti, nu-i ascunsa, nu-i incredintata doar unora, si altora nu, cum fusesera multe din intunecatele invataturi vrajitoresti la greci si la egipteni, invataturi al caror scop era mai mult ca omul sa dobandeasca putere asupra unui alt om, sau un grup de oameni asupra altuia, decat mantuirea sufletului. Ceea ce va graiesc la intuneric, spuneti la lumina si ceea ce auziti la ureche, propovaduiti de pe case (Matei 10, 27). Iata ce porunceste Hristos ucenicilor, iata ce porunceste Marele Semanator semanatorilor. Dumnezeu voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca (I Timotei 2, 4), nevrand sa piara cineva (II Petru 3, 9). Daca Domnul i-ar fi semanat dumnezeiasca invatatura numai intre cei buni, cei rai s-ar fi indreptatit spunand ca n-au auzit niciodata Evanghelia si, nepomenindu-si pacatosenia, L-ar fi facut pe Dumnezeu raspunzator de pierderea lor. Dar nimeni nu se pierde din greseala lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu e drept si nici o greseala nu poate sta in lumina dreptatii Sale.
Faptul ca se pierd trei parti din samanta nu-i nici vina semanatorului, nici a semintei, ci pamantul e de vina. Nici Hristos, nici sfanta Sa invatatura nu simt de vina ca se pierd atatia oameni, ci de vina sunt numai ei insisi. Nu-si inchina munca si dragostea lor samantei primite, n-o apara de buruieni, n-o aseaza in adancul roditor al inimii, n-o pazesc pana la vremea secerisului. Dar desi trei parti ale tarinii raman fara rod, secerisul cuvantului lui Dumnezeu este bogat, caci a grait Dumnezeu prin prooroci: Asa va fi cuvantul Meu care iese din gura Mea; el nu se intoarce catre Mine fara sa dea rod, ci el face voia Mea si isi indeplineste rostul lui (Isaia 55, 11). Chiar daca unora cuvantul lui Dumnezeu le ramane neroditor, tot nu inseamna ca a fost semanat in zadar. La Dumnezeu toate sunt cu putinta: El poate sa faca recolta pe pamantul cel bun cu atat mai mare. Oricum, cuvantul tot se va intoarce la El, daca nu altfel, macar ca talantul ingropat in pamant de sluga netrebnica, sau ca pacea adusa unei case nevrednice. Domnul a spus apostolilor sa ureze pace: i daca este casa aceea vrednica, vina pacea voastra peste ea. Iar de nu este vrednica, pacea voastra intoarca-se la voi (Matei 10, 13).
Dar sa-L ascultam pe insusi Domnul descoperind talcul acestei pilde. Rareori a talcuit Hristos insusi o parabola. A talcuit-o pentru ca L-au intrebat ucenicii. i ucenicii Lui il intrebau: Ce inseamna pilda aceasta? El a zis: Voua va este dat sa cunoasteti tainele imparatiei lui Dumnezeu, iar celorlalti in pilde, ca, vazand, sa nu vada si, auzind, sa nu inteleaga . Atat era de simpla pilda incat ucenicilor le era greu s-o priceapa, s-o lege de viata in duh. Dupa Matei, ucenicii au intrebat intai: De ce le vorbesti lor in pilde? (Matei 13, 10). Luca lasa deoparte aceasta intrebare, si pune in loc alta: Ce inseamna pilda aceasta? Hristos raspunde la imandoua intrebarile. Mai intai, deosebeste intre ucenicii care il asculta si altii care aud ce spune. Cu toate ca ucenicii erau oameni obisnuiti, harul lui Dumnezeu era cu ei, si chiar daca nu ajunsesera atunci la desavarsire, tot aveau ochii duhului deschisi pentru tainele imparatiei lui Dumnezeu. Lor li se putea vorbi uneori pe fata, nu in pilde celorlalti insa nu. Dar ca nici apostolilor nu li se putea vorbi intotdeauna fara mijlocirea pildelor se vede din cele vorbite cu ei de Hristos pentru ultima oara inainte de moartea Sa: Acestea vi le-am spus in pilde, dar vine ceasul cand nu va voi mai vorbi in pilde (Ioan 16, 25).
De ce poporului ii vorbeste in pilde? Ca, vazand, sa nu vada si, auzind, sa nu inteleaga . Adica: Daca le-ar vorbi pe fata, iar nu in pilde, ei ar privi cu vederea trupeasca si nu ar vedea nimic. Ar asculta cu auzul trupesc, si nimic nu ar auzi. Lucrurile duhului nu pot fi vazute cu ochii trupului, nici auzite cu urechile trupului. Acest inteles se desprinde limpede din Evanghelia de la Matei: caci, vazand, nu vad, si auzind nu aud, nici nu inteleg (13, 13). Cand Dumnezeu le graieste adevarul duhovnicesc pur, neinvesmantat in pilde si asemanari cu lumea pamanteasca, ei nici nu vad, nici nu inteleg acest adevar.
Orice adevar duhovnicesc este din cealalta lume lumea duhului, lumea cereasca si poate fi patruns numai de vederea, auzirea si intelegerea duhovniceasca. Dar adevarurile duhovnicesti se cuprind in lume sub chipul lucrurilor si intamplarilor. Multi...
