O vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare din anii 70 Slavit sa fie Domnul. Ascultand de sfantul indemn din Cuvantul lui Dumnezeu de care ne-am mai amintit si inainte, atunci cand ne adunam unii cu altii, sa ne indemnam la dragoste si la fapte bune. Ne bucuram de fiecare data cand harul []O vorbire a fratelui Traian Dorz de la o adunare din anii 70Slavit sa fie Domnul.

Ascultand de sfantul indemn din Cuvantul lui Dumnezeu de care ne-am mai amintit si inainte, atunci cand ne adunam unii cu altii, sa ne indemnam la dragoste si la fapte bune. Ne bucuram de fiecare data cand harul lui Dumnezeu ne randuieste un astfel de prilej sa ne putem unii pe altii indemna la dragoste si la fapte bune. Ca, asa cum vorbeam mai inainte, de dragoste si de fapte bune avem cea mai mare nevoie fiecare dintre noi. Dragostea vorbeste despre unitatea launtrica cu Biserica Domnului, cu trupul lui Hristos, cu fratietatea noastra. i faptele bune vorbesc despre purtarea noastra in afara, in mijlocul celorlalti, intre care, dupa ce am plecat din mijlocul fratilor, trebuie sa dovedim cu fapta ce-am invatat cu credinta si cu priceperea noastra in Hristos.

Intr-o astfel de seara ca aceasta, Mantuitorul S-a simtit totdeauna bine. [Caci] numai in mijlocul celor care erau familia Lui duhovniceasca [era] unitatea de credinta, partasia pe care I-o randuise Tatal nu numai s-o aiba ca bucurie si intarire pentru El pe pamant, ci si s-o lase [celorlalti], ca urmasi ai Sai si propovaduitori ai Cuvantului lui Dumnezeu, mai departe. Acelora care erau, prin harul lui Dumnezeu, alesi de Dumnezeu sa fie impreuna lucratori cu El si cu Fiul Sau la opera cea mare de mantuire a omenirii. Acestia au fost cei cu care El totdeauna a fost un trup si-un suflet, aceia pe care i-a iubit cu toata inima Sa, pe care i-a ocrotit cu toata puterea Sa, dorind cu toata dorinta sufletului Sau sfant si a iubirii Sale sa fie mereu langa ei. El a spus: Voi sunteti prietenii Mei ; toti ati stat necurmat langa Mine, in toate necazurile Mele . i, pentru ca au stat langa El necurmat, in toate necazurile Lui, au ramas cei mai buni prieteni; si colaboratorii Sai, si cununa Lui stralucita pe vecii vecilor si in fata lui Dumnezeu, si in fata istoriei, si in fata noastra, a tuturor celor care de-atunci incoace si de la ei incolo, au ramas binecuvantatii impreuna lucratori ai lui Dumnezeu.

Intr-o astfel de seara, in mijlocul lor, in fata unor incercari care aveau sa-i loveasca si in fata unui pret din care fiecare avea sa plateasca o particica pentru ca din particica fiecaruia sa se intregeasca pretul cel mare al rascumpararii lumii El le-a spus un cuvant. In mijlocul rugaciunii de la Ioan 17 este spus un cuvant care trebuie sa ne ramana si noua ca un indrumator permanent si ca o cerinta sfanta, daca vrem si noi cum a vrut El mantuirea alor Lui si mantuirea tuturor celor care depindeau de ascultarea lor. La Ioan 17, versetul 19, spune un cuvant, in rugaciunea Domnului: i Eu Insumi Ma sfintesc pentru ei, ca si ei sa fie sfintiti prin adevar . Acesta a fost gandul calauzitor, lupta de fiecare zi a Domnului si Mantuitorului nostru si sarcina Lui cea mai mare, dupa grija de a implini voia lui Dumnezeu in mijlocul ucenicilor Sai. Eu Ma sfintesc, pentru ca si ei sa fie sfintiti .

Aceasta este datoria cea mare a fiecarui indrumator, a fiecarui marturisitor, a fiecarui parinte, a fiecarui apostol, a fiecarui pastor sufletesc. Pentru ca totdeauna, daca vrem ca familia noastra sa fie intr-o stare buna, noi trebuie sa ne dam toate silintele sa ajungem intr-o stare sfanta. Daca pastorul vrea ca turma lui sa ajunga intr-o stare sanatoasa si buna, el trebuie sa-si dea toate silintele sa ajunga si sa se mentina intr-o stare sfanta. Pentru ca totdeauna turma va fi cu o treapta mai jos decat pastorul. Totdeauna familia va fi cu o treapta mai jos decat parintele. Totdeauna cei indrumati vor fi cu o treapta mai jos decat indrumatorul. Daca indrumatorul vrea ca turma lui sa se ridice, el trebuie sa se ridice intai la o treapta superioara.

Sfantul Apostol Pavel ne-a lasat o pilda cum a inteles el de limpede aceasta mare cerinta lasata noua de Mantuitorul Iisus Hristos. Urmati-ma pe mine, fratilor, spune el la Filipeni. i uitati-va cu bagare de seama la cei care traiesc dupa pilda pe care o aveti in noi . Sfantului Timotei ii da aceleasi indemnuri: Pe tine insuti pastreaza-te curat ; dreptarul invataturii sanatoase tine-l, cu credinta si cu dragostea care este in Iisus Hristos. Ca daca vei face asa, te vei mantui si pe tine, si pe cei care te asculta .

La I Corinteni capitolul 7, unde le vorbeste parintilor credinciosi, el le pretinde sfintenie, pentru ca numai daca ei vor fi sfinti, atunci copiii lor vor fi curati si [neprihaniti]. In astfel de conditii trebuie sa intelegem ca este necesar sa se desfasoare viata noastra credincioasa in Hristos. Mantuitorul Iisus a spus: Ma sfintesc Eu, pentru ca si ei sa fie sfintiti prin adevar . El a cautat tot timpul sa traiasca in mijlocul ucenicilor Sai si in intimitatea cu Tatal, prin Duhul Sfant cea mai inalta si cea mai sfanta viata de rugaciune, de ascultare, de credinciosie, de dragoste, de partasie si de continua traire in voia si implinirea dorintei Tatalui. i numai in felul acesta a putut sa creeze niste apostoli care au fost apoi si ei, in mijlocul celor la care i-a trimis sa-i indrume, niste pilde vrednice de urmat.

Noi tot asa. Suntem trimisi de Domnul si chemati de El sa avem parte de lucru impreuna cu El, spre mantuirea si ridicarea unei lucrari sau a unei familii, sau a unui grup de ascultatori in care Dumnezeu ne-a trimis. Suntem chemati sa fim impreuna lucratori cu El la Lucrarea Sa. Nu este si nu poate fi o alta temelie, decat Hristos. Dar felul in care zidim, materialul cu care lucram, mijloacele de care ne folosim, starea noastra sufleteasca pe care o avem in lucrarea cu El si prin opera de slujire si de colaborare cu Dumnezeu pot fi diferite. Noi putem cladi aur, argint sau pietre scumpe, adica dintr-o stare sfanta, dintr-o bogatie duhovniceasca, dintr-o viata traita cu Dumnezeu, in care am adunat aceste bogatii duhovnicesti; putem cladi cu un material rezistent, o lucrare care sa reziste oricaror incercari, oricaror ispite, si in vreme linistita (ca si vremea linistita isi are atat de multe ispite ale ei), si in vreme de furtuna (caci vremea de furtuna isi are si ea ispitele ei).

Daca o astfel de lucrare facem, zidita cu acest material rezistent: aurul, argintul si piatra cea scumpa lucruri de cel mai mare pret si de cea mai mare valoare inaintea lui Dumnezeu si daca cu astfel de materiale si dintr-o astfel de stare lucram la cladirea Bisericii lui Dumnezeu, pe temelia lui Hristos, atunci lucrarea noastra va dura. Orice incercari ar veni peste ea, nu vor face decat sa fie vazuta si mai frumoasa. Ploile n-o vor duce; o vor spala. Focul n-o va arde; o va curati si o va lamuri, facand-o si mai stralucita. i timpul, durata si vremurile nu o vor putea ruina, ci, din ce in ce o vor face mai intarita si mai sudata, si mai puternica infatisandu-se inaintea lui Dumnezeu. Pentru ca este zidita din acel material din care Dumnezeu Insusi zideste Lucrarea Sa.

Daca citim in Apocalipsa, vedem ca se vorbeste atat de des despre aur, despre argint, despre pietre scumpe. Cetatea Lui: zidurile ei, portile ei si strazile ei sunt facute din acest material sfant si rezistent care nu numai ca e tare si statornic, dar este si frumos si binecuvantat, si fericit.

Aceasta este lucrarea pe care o cere Dumnezeu de la noi si la care vrea El sa ne ajute sa ajungem toti sa o putem implini. i la o astfel de stare noi nu putem ajunge, decat daca ne dam toate silintele, asa cum spune versetul din Epistola Sfantului Petru: Sa unim cu credinta noastra fapta, cu fapta cunostinta, cu cunostinta infranarea, cu infranarea rabdarea, cu rabdarea evlavia pentru ca de toate aceste sase virtuti vom avea nevoie pentru celelalte doua: pentru dragostea de frati care este unitatea, partasia, viata noastra desfasurata launtric si pentru iubirea de oameni, care este lucrarea noastra desfasurata in afara. Nu putem avea deci nici dragoste de frati, nici iubire de oameni, nici trairea adanca in partasia frateasca cu Dumnezeu, nici lucrare rodnica in mijlocul celor din afara, fara ca mai inainte noi insine sa ne fi dat toate silintele sa ne facem parte si sa ne acumulam in viata noastra cele dintai sase virtuti. Credinta, fapta, cunostinta, infranarea, rabdarea, evlavia. Acestea sunt cele care insotesc viata noastra si rotunjesc, si fac vrednica viata noastra si fiinta noastra, sa putem sa ne desfasuram minunat cele doua parti ale mantuirii noastre, care sunt: viata in intimitatea frateasca si viata in lucrarea de misiune pe care trebuie s-o facem in mijlocul celorlalti oameni.

Iar printre acestea, Mantuitorul nostru Iisus S-a dat pilda; si urmasii Lui ne-au fost, la fel, pilde si exemple de urmat. Ma sfintesc, pentru ca si ei sa fie sfintiti . Aceasta ar trebui sa fie grija cea mai importanta a unui indrumator de suflete. Ma sfintesc, pentru ca numai asa ei vor putea fi sfinti. Sa ma silesc sa duc o viata de cea mai inalta rugaciune si curatie, si sfintenie, pentru ca numai atunci eu nu numai ca voi avea autoritatea sa le cer si altora, dar eu insumi voi fi model dupa care ceilalti, fara sa le cer, se vor orienta frumos. Ma sfintesc eu insumi ar trebui sa fie deviza fiecarui parinte. Pentru ca de gradul de sfintenie pe care isi da el silinta sa si-o acumuleze si sa si-o insuseasca depinde gradul de sfintenie spre care poate sa-si atraga familia sa si urmasii sai.

Ma sfintesc eu insumi trebuie sa fie dorinta fiecarui sot, pentru ca in felul acesta va putea atrage spre sfintenie pe cealalta parte a lui, inca necredincioasa. Nu trebuie sa ne suparam atat de mult pe cei care nu asculta si nu pretuiesc sfatul si indemnurile noastre, ci trebuie sa ne suparam mai mult pe noi insine si pe lipsa noastra de silinta sa ajungem intr-un tot mai inalt grad de sfintenie, pentru ca ai nostri, cei carora trebuie sa le marturisim Cuvantul si pe care sa-i indemnam spre aceasta, sa poata vedea o pilda si sa poata simti o autoritate.

Cand ne adunam si ne adunam asa de rar si ne intalnim asa de rar impreuna, Cuvantul lui Dumnezeu ne porunceste sa ne indemnam la dragoste si la fapte bune. Adica tocmai la ceea ce ne spune aici acest cuvant. Pentru ca din oricare parte ai citi vreun cuvant scris in Evanghelie, el nu va avea (mai pe fata sau mai in ascuns, mai tainic in el) decat acelasi indemn si aceeasi dorinta: sa-l infatiseze pe omul lui Dumnezeu desavarsit in Hristos. Din oricare parte am citi, oricare din indemnurile sfantului Cuvant nu are decat tinta aceasta si dorinta aceasta, si misiunea aceasta.

Mantuitorul a asezat acest verset la mijlocul rugaciunii Sale din Ioan, capitolul 17. Inainte de cuvantul: Eu Insumi Ma sfintesc pentru ei, pentru ca si ei sa fie sfintiti , vorbeste despre unitatea si despre partasia pe care I-o cere lui Dumnezeu s-o dea alesilor Sai; si o cere urmasilor Sai s-o aiba in fata lui Dumnezeu. Iar dupa aceea spune: si Ma rog nu numai pentru ei, ci si pentru cei care vor crede in Cuvantul Meu prin ei . La mijlocul acesta, intre cei care vor veni si cei care au fost, intre , Se asaza Hristos si sfintenia Sa. Intre ucenicii Sai si urmasii lor. Intre cei care trebuie sa propovaduiasca Cuvantul lui Dumnezeu si cei care trebuie sa asculte acest Cuvant din gura lor, Se asaza El, ca un stalp si ca un indemn: Eu Ma sfintesc, pentru ca si ei sa fie sfintiti . Pentru ca si ucenicii Mei, la randul lor, sa doreasca sa se sfinteasca, sa doreasca spre aceasta conditie neaparat necesara, daca vor ca urmasii lor sa realizeze sfintenia in voia lui Dumnezeu. Sa ne sfintim, pentru ca si ei sa fie sfintiti.

Daca avem in lumea aceasta si mai ales in timpurile acestea o sarcina, o datorie, o raspundere mai mare inaintea lui Dumnezeu si inaintea misiunii pe care o avem de indeplinit, este tocmai aceasta: sa ne dam noi silintele, intr-adevar, tot mai mult sa realizam un tot mai inalt grad de sfintenie. Avem la indemana noastra Sfantul Cuvant al lui Dumnezeu. Avem la indemana cel mai mare har dat noua pe pamant, dupa Cuvantul lui Dumnezeu: rugaciunea. Avem la indemana toate mijloacele acestea meditatia, rugaciunea, adanca cercetare si judecata de sine si tot ceea ce Domnul ne-a mai pus la indemana pentru cresterea si desavarsirea vietii noastre launtrice, pentru ca, prin intrebuintarea acestor mijloace, sa ajungem la sfintenia si la sfintirea vietii noastre launtrice.

Prin cercetarea de sine, pe care ar trebui s-o intrebuintam mai des in verificarea starii noastre in fata lui Dumnezeu, noi in fiecare zi putem sa stabilim gradul la care ne gasim fata de acest Cuvant al lui Dumnezeu. Nivelul pana la care ne-am ridicat in credinta fata de Dumnezeu. Toata reusita noastra inauntru si in afara depinde de silinta pe care ne-o dam sa ajungem sa realizam sfintirea in viata noastra. Pentru ca totdeauna cei in mijlocul carora marturisim Evanghelia vor fi cu un grad mai jos decat noi. Daca noi vom fi buni, ei vor fi abia bunisori. Daca noi vom fi bunisori numai, ei vor fi slabi. Daca noi vom fi slabi, ei vor fi rai. Aceasta este gradatia intre care e totdeauna slujitorul si cei carora le slujeste. Pastorul si cei pastoriti. Parintele si familia sa. i de-aceea, daca vrem mantuirea celor in mijlocul carora suntem pusi sa-L vestim pe Domnul si sa priveghem peste sufletele lor, noi insine trebuie sa ne dam, in primul rand, toate silintele sa ajungem mereu la un grad mai inalt, ca si pe ei sa-i putem trage spre un alt asa grad. De cele mai multe ori, daca fratii nostri din adunare sunt slabi, raspunderea si vina este a noastra, care nu ne dam silintele sa ajungem la un grad de sfintenie din care sa le putem si pretinde, si arata modelul unei trairi sfinte.

Daca tot tineretul e slab, vina cea mai mare este, de multe ori, a noastra. Noi nu le aratam o adanca viata de slujire, de sfintenie si de credinciosie, de la care ei nu numai sa aiba ce asculta, dar sa aiba si ce vedea. Pentru ca si oamenii mari, si copiii invata mai mult cu ochii decat...