Despre îndoială şi credinţă
tiinta moderna propune demersul indoielii sistematice. Este o premisa pentru castigul in precizie in ceea ce priveste rezultatul investigatiilor sale. Ne intrebam atunci daca indoiala, opusa in mod antinomic credintei, structureaza demersul stiintific, in ce masura mai poate avea loc credinta in interiorul demersului stiintific? Pe de alta parte, in masura in care viata eclesiala [] tiinta moderna propune demersul indoielii sistematice. Este o premisa pentru castigul in precizie in ceea ce priveste rezultatul investigatiilor sale. Ne intrebam atunci daca indoiala, opusa in mod antinomic credintei, structureaza demersul stiintific, in ce masura mai poate avea loc credinta in interiorul demersului stiintific?Pe de alta parte, in masura in care viata eclesiala este o manifestare prin excelenta a credintei, in ce masura indoiala isi gaseste loc in interiorul manifestarii teologice?Teologia si stiinta reprezinta demersuri de cunoastere distincte. Intre cele doua exista insa si similaritati, in pofida distinctiei calitative. Atat teologia ca viata in Hristos, cat si stiinta ca relationare in telectuala cu lumea fenomenologica prin exercitiul ratiunii analitice, care se face interpretul instrumentelor de investigare, configureaza un mediu de cerce tare in vederea cunoasterii. Exista insa, bineinteles, o dife renta fundamentala intre laboratorul eclesial, liturgic, si cel stiintific. Cercetatorii intru cele ale Duhului lui Dumnezeu procedeaza diferit de cei intru cele ale materiei. In laboratorul eclesial, propriu vietii Bisericii, se experiaza prin lucrarea harului dumnezeiesc viata cea intru Dumnezeu. De cealalta parte, natura inconjuratoare se des chide privirii scrutatoare a omului, raspunzand conform paradigmei intrebarilor pe care omul i le adreseaza. Este lim pede ca in primul caz avem un rendez-vous cu Cineva (Dum nezeu manifest ca Prezenta personala), in timp ce prin al doilea cunoastem ceva (natura, lume, cosmos).
Fiind profund experimentale, atat viata teologica, cat si cerce tarea stiintelor se conduc in virtutea unui crez asumat personal si au de-a face pe drumul lor cu manifestarea indoielii. Evident, credinta nu inseamna neaparat acelasi lucru in interiorul celor doua demersuri. In ceea ce pri ves te stiintele, exista o prima si fun damentala credinta (incre de re) in caracterul rational si inteli gibil al lumii. Inteligi bi litatea se exprima prin capacita tea omului de a intelege ratiuni le lumii in care traieste si pe care nu le-ar investiga daca nu le-ar crede, chiar inaintea des co pe ririi lor, permeabile exercitiului gandirii sale. Charles Townes, laureat al Premiului Nobel, a firma in acest sens: Omul de stiin ta are nevoie de credinta a tunci cand se pune pe lucru, si de o credinta inca si mai mare pentru a duce la bun sfar sit mun cile cele mai dificile. De ce? Pentru ca trebuie sa se anga jeze perso nal in a crede ca exista o or dine in univers si ca spiritul uman, si in fapt propriul sau spi rit, e capabil sa inteleaga aceas ta ordine. Fara aceasta cre dinta nu ar fi existat nici un in teres sa in cerci sa intelegi o lume presupus dezordonata si incom pre hen sibila. O astfel de lu me ne-ar fi dus la epoca supe r s titiilor, cand omul gandea ca forte capricioase manipuleaza universul sau (Char les Townes, La convergence entre la Science et la Re ligion, in vol. Science et qu te de sens (sous la direction de Jean Sta une), ed. Presses de la Re naissance, Paris, 2005, p. 160).
Distinctie nu inseamna incompatibilitateCharles Townes remarca deopotriva un alt aspect al cre dintei manifeste in demersul stiintific: exista o realitate unica si obiectiva care se manifesta printr-o ordine accesibila in te legerii tuturor. El aminteste in acest sens butada lui Einstein, gravata in holul Universitatii din Princeton: Dumnezeu este subtil, insa nu malitios. Omul de stiinta exercita increderea in capacitatea ratiunii umane de a penetra prin intelegere structura lumii in toata profunzimea si complexitatea ei de manifestare. Este o incredere care in viziunea lui Einstein acopera ceea ce, in cheie de lectura strict stiintifica, nu va fi inteles niciodata (Albert Einstein, Cum vad eu lumea. Teoria relativitatii pe inte lesul tuturor, Ed. Huma nitas, Bucuresti, 1996, pp. 100-101). O alta forma de credinta pare a se manifesta la oamenii de stiinta prin intermediul paradigmei in interiorul careia isi dezvolta cautarile. Inserarea lor intr-o anume viziune asupra lumii scapa demersului strict stiintific. Ea intra in orizontul mai larg al unei structuri dobandite prin educatie si prin cultura si se exprima printr-un anume mod de asteptare in privinta raspunsurilor pe care le pot obtine. Deopotriva, aceasta vizi u ne face manifesta, in planul strict al competentei stiintifice, increderea omului de stiinta in veridicitatea lucrarilor predecesorilor sau colegilor sai, lucrari care...
Fiind profund experimentale, atat viata teologica, cat si cerce tarea stiintelor se conduc in virtutea unui crez asumat personal si au de-a face pe drumul lor cu manifestarea indoielii. Evident, credinta nu inseamna neaparat acelasi lucru in interiorul celor doua demersuri. In ceea ce pri ves te stiintele, exista o prima si fun damentala credinta (incre de re) in caracterul rational si inteli gibil al lumii. Inteligi bi litatea se exprima prin capacita tea omului de a intelege ratiuni le lumii in care traieste si pe care nu le-ar investiga daca nu le-ar crede, chiar inaintea des co pe ririi lor, permeabile exercitiului gandirii sale. Charles Townes, laureat al Premiului Nobel, a firma in acest sens: Omul de stiin ta are nevoie de credinta a tunci cand se pune pe lucru, si de o credinta inca si mai mare pentru a duce la bun sfar sit mun cile cele mai dificile. De ce? Pentru ca trebuie sa se anga jeze perso nal in a crede ca exista o or dine in univers si ca spiritul uman, si in fapt propriul sau spi rit, e capabil sa inteleaga aceas ta ordine. Fara aceasta cre dinta nu ar fi existat nici un in teres sa in cerci sa intelegi o lume presupus dezordonata si incom pre hen sibila. O astfel de lu me ne-ar fi dus la epoca supe r s titiilor, cand omul gandea ca forte capricioase manipuleaza universul sau (Char les Townes, La convergence entre la Science et la Re ligion, in vol. Science et qu te de sens (sous la direction de Jean Sta une), ed. Presses de la Re naissance, Paris, 2005, p. 160).
Distinctie nu inseamna incompatibilitateCharles Townes remarca deopotriva un alt aspect al cre dintei manifeste in demersul stiintific: exista o realitate unica si obiectiva care se manifesta printr-o ordine accesibila in te legerii tuturor. El aminteste in acest sens butada lui Einstein, gravata in holul Universitatii din Princeton: Dumnezeu este subtil, insa nu malitios. Omul de stiinta exercita increderea in capacitatea ratiunii umane de a penetra prin intelegere structura lumii in toata profunzimea si complexitatea ei de manifestare. Este o incredere care in viziunea lui Einstein acopera ceea ce, in cheie de lectura strict stiintifica, nu va fi inteles niciodata (Albert Einstein, Cum vad eu lumea. Teoria relativitatii pe inte lesul tuturor, Ed. Huma nitas, Bucuresti, 1996, pp. 100-101). O alta forma de credinta pare a se manifesta la oamenii de stiinta prin intermediul paradigmei in interiorul careia isi dezvolta cautarile. Inserarea lor intr-o anume viziune asupra lumii scapa demersului strict stiintific. Ea intra in orizontul mai larg al unei structuri dobandite prin educatie si prin cultura si se exprima printr-un anume mod de asteptare in privinta raspunsurilor pe care le pot obtine. Deopotriva, aceasta vizi u ne face manifesta, in planul strict al competentei stiintifice, increderea omului de stiinta in veridicitatea lucrarilor predecesorilor sau colegilor sai, lucrari care...
