Clatitele sunt un desert usor de preparat si foarte apreciat, atat de copii, cat si de adulti. Ele pot fi umplute cu gem, cu dulceata, cu branza, cu fructe, cu nutella...

In ultimul timp, au aparut si torturile de clatite, puse una peste alta si unse cu nutella, cu frisca, cu mascarpone sau cu gem, dar eu prefer varianta clasica a clatitei.

Tocmai aceasta diversitate a realizarii si prezentarii clatitelor, le face de nerefuzat.

De obicei, eu umplu clatitele cu gem de caise/prune sau cu dulceata de visine, pentru ca-mi place gustul acrisor, combinat cu textura moale a clatitei.

Se amesteca faina, zaharul, sarea, bicarbonatul, ouale, vanilia, coaja de lamaie rasa si laptele, cu mare grija, ca sa nu facem cocoloase, pana ce rezulta o compozitie cu densitatea smantanii.

Se unge tigaia pentru clatite, cu un strat subtire de ulei si, cand s-a incins, se toarna compozitia cu un polonic mic sau cu o cescuta. Se prajeste clatita pe ambele fete, se rastoarna pe o farfurie mai mare, se unge cu gem, sau cu dulceata, dupa care se ruleaza.

Aceasta operatiune se repeta, pana la terminarea compozitiei.

Clatitele se pot servi si impaturite in patru, ca niste servetele si decorate cu frisca, sau cu sirop.

Exista si retete de clatite cu drojdie, dar eu le prefer pe cele cu bicarbonat, asa cum am scris aici, pentru ca drojdia provoaca arsuri la stomac, pe cand bicarbonatul se foloseste tocmai pentru a elimina arsurile. Iata de ce unii nu suporta aluaturile dospite si de ce s-a inventat pasca fara aluat. Bicarbonatul este utilizat in foarte multe scopuri, este benefic pentru organism, iar rolul sau in mancare este de a o face mai pufoasa si mai frageda.

Compozitia pentru clatite se toarna in tigaie, doar cand uleiul s-a incins, ca sa nu se lipeasca.

Uleiul se intinde in tigaie cu o pana, intr-un strat foarte subtire.