E dulce, se comporta ca plastilina, poate fi (si chiar este) folosita in cofetarie atat pentru a imbraca torturi, cat si pentru a modela figurine sau flori comestibile. Se gaseste si de-a gata, dar fiindca e destul de scumpa, multi cofetari (chiar si cofetariile) prefera sa si-o produca singuri. Ingredientele necesare sunt putine si la indemana. Nu necesita abilitati extraordinare, orice gospodina stie sa amestece si sa framante. Poate fi pastrata pana la 2-3 luni in frigider si mult mai mult in congelator. Eu m-am indragostit de pasta de zahar. Cand am folosit-o prima oara nu aveam niciun instrument dintre cele care de obicei nu lipsesc din sertarul celor care lucreaza cu asa ceva. Cu sucitorul obisnuit pentru aluaturi, un decupator in forma de floare si un cutitas, se pot face extrem de multe. Pasta de zahar e un produs flexibil, generos si extraordinar de aspectuos.

Intr-un bol/castron incapator am pus circa 300 g zahar pudra, cernut impreuna cu amidonul si am facut o adancitura in mijloc.

Am luat un vas termorezistent si i-am uns bine interiorul cu ulei. Am pus inauntru bezelele, am turrnat peste ele sucul de lamaie si am introdus la microunde, pentru 1 minut. Am scos vasul si am amestecat cu o lingura/spatula unsa cu ulei, apoi am introdus din nou la microunde, tot pentru un minut. Operatiunea trebuie repetata de 3-4 ori, pana cand bezelele isi maresc mult volumul si devin moi si spumoase iar, amestecand cu lingura (unsa cu ulei), devin o pasta omogena. Am rasturnat aceasta pasta in adancitura facuta in zaharul pudra si am amestecat, pana cand s-a incorporat zaharul si pasta a devenit mai bine legata. In acest moment am rasturnat pe masa unsa cu ulei si am continuat sa framant, adaugand zahar si ungand palmele cu ulei din cand in cand, pana cand pasta a devenit tare, nelipicioasa si isi pastra forma. Cantitatea de zahar variaza, uneori intra mai putin de 500 g, alteori mai mult. Am uns-o cu ulei, am infasurat-o in folie alimentara si am pus-o la frigider pentru o ora. Dupa acest interval, a fost gata de a fi folosita.

Se recomanda ca uleiul sa fie unul cu gust neutru sau cu un gust delicat si care se preteaza la dulciuri (adica nu de masline sau de porumb, care au arome puternice). Eu folosesc de obicei ulei de palmier sau de samburi de struguri; sunt OK si cel de floarea soarelui sau de rapita. De data asta am avut ulei de cocos si am vrut sa dau aroma de cocos pastei de zahar. Uleiul de cocos, la fel ca si cel de palmier, se solidifica atunci cand este expus la lumina. De aceea, pentru a-l putea folosi la prepararea pastei de zahar, trebuie incalzit, ca sa redevina lichid. Pasta de zahar se pastreaza la loc racoros (in frigider sau chiar in congelator), infasurata bine in folie alimentara (sau, si mai bine, pusa in pungi sigilate), pentru a nu imprumuta mirosuri si pentru a nu se usca. Pasta de zahar se coloreaza cel mai bine cu coloranti sub forma de gel. Colorantii solizi se recomanda sa fie adaugati, imediat dupa ce s-au topit bezelele (atunci se dizolva cel mai bine).

Colorantii lichizi modifica structura pastei de zahar si o fac sfaramicioasa.