AGAPELE – MESELE FRĂŢEŞTI CE ÎNSOŢEAU EUHARISTIA ÎN PRIMELE VEACURI
Agapele ( in Noul Testament anume la plural: Iuda 1:12 de la = iubire, dragoste) erau mesele fratesti, cu scop filantropic (social), care au insotit Liturghia primara, fara ca ele insele sa aiba vreun rol sacramental. Pana pe la jumatatea secolului al II-lea ele erau organizate inainte de Liturghie apoi, din motive disciplinare si ascetice au fost transferate dupa slujba euharistica, iar spre sfarsitul secolului al IV-lea au disparut.
Istoria lor se pare ca are radacini in traditia iudaica (asa cum mentioneaza Talmudul, Tipicul comunitatii de la Qumran, Filon din Alexandria s.a.) si au fost preluate si de Sfintii Apostoli, fiind mentionata in Sfanta Scriptura (Fapte 6; I Corinteni 11; Iuda 1; II Petru 2), apoi in Didahia si la unii parinti apostolici: Ignatie Teoforul, Ipolit Romanul si alti scriitori ai secolului al III-lea.1 Mai mult decat atat, Sfanta Scriptura arata povara grea care era pe umerii apostolilor in a organiza aceste mese, si de aceea Biserica a instituit treapta diaconiei in primul rand pentru aceasta slujire.
Se stie ca, inca din secolul I, agapele au devenit motivul unor certuri si neoranduieli, contrare spiritului crestin in general, dar, mai ales, starii duhovnicesti necesare pentru impartasirea cu Sfintele Taine. De aceea, pe la jumatatea secolului al II-lea, agapele erau organizate dupa Liturghie si doar cu scop caritativ. Tot atunci se generalizeaza ideea impartasirii pe nemancate, chiar daca regula a fost fixata oficial abia in anul 393, la Sinodul din Hippone (si in mod repetat la Cartagina, in anul 419) ceea ce nu exclude existenta unor exceptii pentru regula ajunarii, chiar si la vremea aceea.
La inceputul secolului al IV-lea Sfintii Parinti aveau pareri diferite privind folosul agapelor. Cei mai multi negative. Ca dovada, Canonul 28 al...