S-a întâmplat în 22 aprilie 1915
S-a intamplat in 22 aprilie 1915: Primul atac cu gaze asfixiante, folosite de germani pe frontul din Flandra, in timpul Primului Razboi Mondial. Poate parea surprinzator, dar nu germanii au fost primii care au folosit gazele ca arme in Primul Razboi Mondial, ci francezii. Ei au utilizat, inca din august 1914, gaze lacrimogene, mai precis []The post S-a intamplat in 22 aprilie 1915 appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a intamplat in 22 aprilie 1915 was first posted on aprilie 22, 2020 at 8:08 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 22 aprilie 1915: Primul atac cu gaze asfixiante, folosite de germani pe frontul din Flandra, in timpul Primului Razboi Mondial. Poate parea surprinzator, dar nu germanii au fost primii care au folosit gazele ca arme in Primul Razboi Mondial, ci francezii. Ei au utilizat, inca din august 1914, gaze lacrimogene, mai precis doua substante chimice: bromida de xylil si bromoacetat de etil, ambele cu un miros placut, aromatic, fructat. Gazele erau dispersate ca niste spray-uri, ele provocand iritarea cailor lacrimale si a ochilor, iritarea cailor respiratorii, greata si voma. Simptomele dispar dupa circa o jumatate de ora. Evident ca in afara unui disconfort acut, aceste gaze nu aveau cum sa fie eficiente pe campul de lupta. Germanii vor folosi si ei o cantitate enorma de gaze lacrimogene (peste 18.000 de proiectile chimice) impotriva rusilor stationati la Bolimov, langa raul Rawka, la vest de Varsovia, la 31 ianuarie 1915. In octombrie 1915, germanii au atacat Neuve Chapelle cu aceleasi gaze iritante. Insa odata cu Fritz Haber, seful armelor chimice al Armatei Germane, lucrurile se schimba radical. El initiaza, la 22 aprilie 1915, folosirea clorului ca gaz de lupta, la Ypres, in Belgia. La orele cinci dupa amiaza, germanii au deschis peste 6.000 de canistre, aruncand in aer 168 de tone de clor inspre zona unde se aflau pozitionate Diviziile Franceze 45 si 87. Clorul, un gaz de vreo doua ori si jumatate mai dens decat aerul, are o culoare pal verzuie si o aroma exotica, ce te descumpaneste: de ananas si piper. Foarte reactiv, in contact cu apa acest gaz genereaza acid clorhidric care, odata ajuns pe caile respiratorii, este mortal, provocand arderea chimica a plamanilor.
In cantitati reduse, da tuse convulsiva, vomismente si iritatia ochilor.
Soldatii neprotejati mureau imediat. Se pare ca circa 1.000 de soldati si-au pierdut viata in timpul primului atac cu clor de la Ypres. Numai ca efectul strategic scontat de Haber a fost unul minor, pentru ca la inceput, nici soldatii germani nu erau protejati. Mai mult, clorul sub presiune era eliberat din canistre si aruncat sub forma unui nor in aer, ori schimbarea directiei vantului putea schimba radical situatia. Clorul nu este invizibil, iar pana la folosirea mastilor de gaze, soldatii improvizau, aparandu-si fata cu batiste sau carpe umede, adesea imbibate cu propria urina. Britanicii vor folosi si ei clorul, in luptele de la Loos, la 25 septembrie 1915, dar cu rezultate dezastruoase, pentru ca norul toxic s-a plimbat in ambele tabere. A venit apoi randul francezilor sa riposteze. Victor Grignard (1871-1935), laureat Nobel pentru chimie in 1912, si insarcinat cu armele chimice in numele Frantei, a fost omologul lui Fritz Haber. El este cunoscut pentru o reactie chimica ce-i poarta numele, si care leaga chimia organica de compusii metalici. Grignard a produs in timpul razboiului, si la scara industriala, un al doilea gaz de lupta: fosgenul clorura de carbonil. Este un gaz complet incolor, cu iz de fan sau iarba proaspat taiata. In clipa insa in care gazul capata miros, el are deja o concentratie extrem de toxica. Se dizolva greu in apa, iar odata inspirat, el ajunge in plamani pana la nivelul alveolelor, unde se transforma lent in dioxid de carbon si acid clorhidric, care arde treptat tesutul alveolar si provoaca edem pulmonar. Dupa circa trei ore de la inhalare apare o tuse inecacioasa, chinuitoare, urmata de cianoza si asfixie, iar pana in clipa mortii, intoxicatul, fara sa-si piarda cunostinta, are parte de o agonie ingrozitoare: o sufocare prelungita timp de cateva zile. Dozele mari de fosgen produc moartea in secunde sau minute. Se pare ca gazul a fost folosit prima data, in asociere cu clorul, in...
S-a intamplat in 22 aprilie 1915 was first posted on aprilie 22, 2020 at 8:08 am. 2020 Jurnal Spiritual. Use of this feed is for personal non-commercial use only. If you are not reading this article in your feed reader, then the site is guilty of copyright infringement. Please contact me at ionutalexpanait@gmail.comS-a intamplat in 22 aprilie 1915: Primul atac cu gaze asfixiante, folosite de germani pe frontul din Flandra, in timpul Primului Razboi Mondial. Poate parea surprinzator, dar nu germanii au fost primii care au folosit gazele ca arme in Primul Razboi Mondial, ci francezii. Ei au utilizat, inca din august 1914, gaze lacrimogene, mai precis doua substante chimice: bromida de xylil si bromoacetat de etil, ambele cu un miros placut, aromatic, fructat. Gazele erau dispersate ca niste spray-uri, ele provocand iritarea cailor lacrimale si a ochilor, iritarea cailor respiratorii, greata si voma. Simptomele dispar dupa circa o jumatate de ora. Evident ca in afara unui disconfort acut, aceste gaze nu aveau cum sa fie eficiente pe campul de lupta. Germanii vor folosi si ei o cantitate enorma de gaze lacrimogene (peste 18.000 de proiectile chimice) impotriva rusilor stationati la Bolimov, langa raul Rawka, la vest de Varsovia, la 31 ianuarie 1915. In octombrie 1915, germanii au atacat Neuve Chapelle cu aceleasi gaze iritante. Insa odata cu Fritz Haber, seful armelor chimice al Armatei Germane, lucrurile se schimba radical. El initiaza, la 22 aprilie 1915, folosirea clorului ca gaz de lupta, la Ypres, in Belgia. La orele cinci dupa amiaza, germanii au deschis peste 6.000 de canistre, aruncand in aer 168 de tone de clor inspre zona unde se aflau pozitionate Diviziile Franceze 45 si 87. Clorul, un gaz de vreo doua ori si jumatate mai dens decat aerul, are o culoare pal verzuie si o aroma exotica, ce te descumpaneste: de ananas si piper. Foarte reactiv, in contact cu apa acest gaz genereaza acid clorhidric care, odata ajuns pe caile respiratorii, este mortal, provocand arderea chimica a plamanilor.
In cantitati reduse, da tuse convulsiva, vomismente si iritatia ochilor.
Soldatii neprotejati mureau imediat. Se pare ca circa 1.000 de soldati si-au pierdut viata in timpul primului atac cu clor de la Ypres. Numai ca efectul strategic scontat de Haber a fost unul minor, pentru ca la inceput, nici soldatii germani nu erau protejati. Mai mult, clorul sub presiune era eliberat din canistre si aruncat sub forma unui nor in aer, ori schimbarea directiei vantului putea schimba radical situatia. Clorul nu este invizibil, iar pana la folosirea mastilor de gaze, soldatii improvizau, aparandu-si fata cu batiste sau carpe umede, adesea imbibate cu propria urina. Britanicii vor folosi si ei clorul, in luptele de la Loos, la 25 septembrie 1915, dar cu rezultate dezastruoase, pentru ca norul toxic s-a plimbat in ambele tabere. A venit apoi randul francezilor sa riposteze. Victor Grignard (1871-1935), laureat Nobel pentru chimie in 1912, si insarcinat cu armele chimice in numele Frantei, a fost omologul lui Fritz Haber. El este cunoscut pentru o reactie chimica ce-i poarta numele, si care leaga chimia organica de compusii metalici. Grignard a produs in timpul razboiului, si la scara industriala, un al doilea gaz de lupta: fosgenul clorura de carbonil. Este un gaz complet incolor, cu iz de fan sau iarba proaspat taiata. In clipa insa in care gazul capata miros, el are deja o concentratie extrem de toxica. Se dizolva greu in apa, iar odata inspirat, el ajunge in plamani pana la nivelul alveolelor, unde se transforma lent in dioxid de carbon si acid clorhidric, care arde treptat tesutul alveolar si provoaca edem pulmonar. Dupa circa trei ore de la inhalare apare o tuse inecacioasa, chinuitoare, urmata de cianoza si asfixie, iar pana in clipa mortii, intoxicatul, fara sa-si piarda cunostinta, are parte de o agonie ingrozitoare: o sufocare prelungita timp de cateva zile. Dozele mari de fosgen produc moartea in secunde sau minute. Se pare ca gazul a fost folosit prima data, in asociere cu clorul, in...
