Slavit sa fie Domnul! In cele ce urmeaza, dorim sa stam putin de vorba asupra marelui dar al cantarii duhovnicesti si asupra marelui folos sufletesc pe care il putem avea de la Dumnezeu prin cantarea Lui cea sfanta. Cantarea este un mare dar dumnezeiesc. Este un dar din cer, lasat noua pe pamant pentru a []Slavit sa fie Domnul!In cele ce urmeaza, dorim sa stam putin de vorba asupra marelui dar al cantarii duhovnicesti si asupra marelui folos sufletesc pe care il putem avea de la Dumnezeu prin cantarea Lui cea sfanta.

Cantarea este un mare dar dumnezeiesc. Este un dar din cer, lasat noua pe pamant pentru a ne inviora si intari sufletele noastre in lupta si-n suferinta mantuirii noastre pe pamant. In lumea aceasta plina de necazuri si de greutati, unde umblam apasati adeseori de greutatea firii noastre pacatoase si panditi din toate partile de primejdii si de dureri, viata noastra ar fi neinchipuit de grea, daca bunul nostru Tata ceresc nu ne-ar fi lasat cantarea, acest dar sfant si dulce cu care viata noastra de pe pamant se mangaie, se imbarbateaza, se face fericita si usoara.

Cantarea a izvorat din iubire, caci, inainte de-a fi iubirea, cantarea nu era.

Iubirea de fiu o face pe mama sa cante cu ochii inlacrimati, uitand de somn si de oboseala, privind la odorul leganat la sanul ei.

Iubirea de sotia lui il face pe sot sa cante cu sufletul plin de dor si cu ochii adesea dusi spre unde este asteptat el.

Iubirea de parinti, iubirea de tara, iubirea de lucrurile scumpe, gandul la comorile sufletului nostru ne face pe oricine sa cantam si sa cautam alinul si stampara rea cantarii.

Iar daca iubirea fata de aceste lucruri trecatoare l a putut face pe om sa caute cu atata sete sufleteasca izvoarele cantarii, spre a-si stampara astfel inima care mereu ii tanjeste de dor dupa ceea ce-i este drag, cum n-ar face asta, cu atat mai mult, inima credincioasa, care Il iubeste pe Dumnezeu si care tanjeste de dor dupa El si dupa curtile Casei Sale sfinte, dupa starea cu El, dupa starea in El, precum spune Psalmul 84? Psalmul acesta, 84, este in chip deosebit o cantare a unei inimi care tanjeste de dor dupa Dumnezeu, dupa curtile Casei Sale, dupa locul unde locuieste El, dupa dulcea prezenta a Mantuitorului preaiubit si dupa ramanerea pe totdeauna cu El.

Poporul nostru romanesc este in chip minunat inzestrat de la Dumnezeu cu darul si cu simtirea cantarii. Parca nici un alt popor de pe lume nu are un asa mare dar al cantarii si o asa mare dragoste de cantare ca acest popor. Cantecele lui din iubirea de sot, de fii sau de parinti, cantarile lui de dor, de jale sau de bucurie, cantarile pentru tara, pentru libertate, pentru viata sunt parca neintrecute. Nici un alt popor parca nu are atat de adanci si de frumoase cantari. In cantarile nici unui alt popor nu este atata greutate de dor, de simtire, de frumusete. De aceea e de mirare un lucru: de ce oare cantarea duhovniceasca era asa de necunoscuta la noi inainte de a veni Lucrarea duhovniceasca a Oastei Domnului? Cum oare poporul nostru, care I-a inaltat lui Dumnezeu atatea manastiri, atatea biserici, atatea troite minunate, cum oare nu I-a inaltat totusi si niste cantari tot atat de multe si de minunate pentru slava Lui? Cum oare cand, in istoria noastra atat de zbuciumata, am supravietuit numai printr-un sir de minuni prin care grija si puterea iubirii lui Dumnezeu fata de noi ne-a pastrat viata si fiinta cum oare noi totusi nu ne-am intrupat recunostinta fata de Dumnezeu in niste cantari tot atat de nemuritoare ca Sucevita, ca Voronetul, ca Putna, ca Argesul, Cozia, Tismana si celelalte?A trebuit sa vina omul lui Dumnezeu, Parintele Iosif Trifa, care, ca oarecand Moise in pustiu, sa atinga inima poporului nostru cu toiagul dragostei lui Dumnezeu, pentru ca sa inceapa sa curga, sa tasneasca si sa izvorasca din ea izvoarele nesecate si dulci ale unei cantari dumnezeiesti tot fara egal pe lume.

Astazi slavit sa fie Domnul nostru Iisus Hristos! , in frumosul grai romanesc si din profunda iubire a sufletului nostru fata de Dumnezeu, au izvorat si izvorasc unele dintre cele mai dulci si mai frumoase cantari de iubire si de slava, cu care-L lauda pe pamant multimi tot mai mari si se adapa intinderi tot mai largi. i cantarea noastra sfanta umple undele cerului si gurile pamantului cu laudele si multumirile catre Dumnezeul parintelui si binefacatorului nostru al tuturor.

Astfel cantarea ne inveseleste, ne imbarbateaza, ne infrateste si ne inalta pe toti oamenii din orice neam, din orice loc, din orice crez, de orice limba si ne face sa devenim una si unul in El, peste toate despartirile dintre noi.

Dar cantarea nu e numai un fior de bucurie sau un suspin de durere. Nu-i numai un vant usor care trece pe deasupra sufletului, aducandu-i o mireasma sau luand cu el o lacrima. Cantarea duhovniceasca este si un adevar, este si un grai, este si o meditatie, o invatatura, un continut. Cantarea duhovniceasca este un cuvant din Cuvantul lui Dumnezeu; o intelepciune din intelepciunea Lui; un adevar din adevarul Sau, pus sub forma poeziei si a melodiei tocmai pentru a ne fi mai drag si pentru a ne indemna sa nu-l uitam, sa-l repetam, pentru a lua mai bine seama la el si pentru a-l retine mai lesne, spre a ne stradui sa ne patrundem pana-n adancul fiintei noastre de adevarul, de frumusetea, de continutul, de puterea, de harul pus in el si sa-l traim cu fapta si cu adevarul in viata noastra.

Un adevar...