Daca ne-a afectat vara aceasta in ceva fundamental, odata cu toata drama de la Caracal, ne-a afectat in siguranta vietii pentru copiii nostri. Aici nu mai incap cuvinte de ocolire a adevarului si nici discutii politice. Nu putem negocia cu nimeni tradarea copilariei romanesti la modul in care ea se adanceste de ani buni. Sub []Daca ne-a afectat vara aceasta in ceva fundamental, odata cu toata drama de la Caracal, ne-a afectat in siguranta vietii pentru copiii nostri. Aici nu mai incap cuvinte de ocolire a adevarului si nici discutii politice. Nu putem negocia cu nimeni tradarea copilariei romanesti la modul in care ea se adanceste de ani buni. Sub ochii nostri. Si, oricat am lucra de acum inainte pentru redresarea situatiei, generatii intregi si-au pierdut stabilitatea si increderea ca pot dispune de un ajutor competent si imediat in situatii de risc indiferent cat si de unde s-ar naste riscul acela. Dinaintea unei atare provocari de risc de Tara, Hristos ne pune la suflet Nasterea Maicii Sale. Un soi de balsam ceresc peste rana lipsei de ceresc in care ne trecem zilele. Vor fi unii care vor zice, pe buna dreptate, ca Nasterea Maicii Domnului nu este prezenta in Evanghelie. As adauga ca nici Adormirea ei. De la a carei praznuire nu a trecut tocmai mult timp. Dar asta nu inseamna ca aceea care L-a nascut pe Iisus Hristos, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nu s-a nascut si nu a trait propria viata. Din care, ici colo, Biserica a identificat artefacte de viata cotidiana a unei mame sfinte. Cumintenie, discretie, inteligenta, feminitate verticala, empatie si iubire pentru Fiul Sau si lucrarea Sa sunt remarcabile si in Evanghelie.

Faptul ca nasterea Mantuitorului se leaga, indisolubil, de genealogia neamului Fecioarei Maria iarasi ne este dovada ca mostenirea profetica a radacinii lui Iesei nu este deloc intamplatoare in viata Fiicei Sionului. Personal cred ca e mostra de rautate sa nu vezi in Maica Domnului darul lui Dumnezeu catre omenire, catre cei aflati in intuneric si in umbra mortii. Un soi de orbire duhovniceasca, deloc usoara, o nespalare pe ochii intelegerii cu baia Botezului. Mereu alaturi de Hristos, imagine indusa uneori doar de subtext ori de cunoasterea atenta a arheologiei legate de viata cotidiana in vremea istorica a Mantuitorului. Poate asa povestea nasterii ei devine mai mult inteleasa ca o minune. Ioachim, batran de ani, revine de la Templu, caruia-i slujea, oarecum tensionat de batjocora subtire a colegilor care-l ameninta cu scoaterea din sobor daca nu va avea un copil. A nu avea copil, in vremea aceea, echivala cu un blestem. Ana, femeie rabdatoare, munteanca din Ein Karem ruda Elisabetei il copleseste cu dragostea sa. Dar nu poate invinge legea firii. Pana cand, satul parca, Ioachim provoaca pe Dumnezeu: Sa traiasca Domnul Dumnezeul meu! Voi pleca in munte. Imi va fi foamea mancare si setea bautura pana cand Domnul imi va darui urmas din coapsele mele . Un Amin mare se pare ca s-a auzit in Cer de vreme ce, dupa patruzeci de zile de postire, intors acasa, Ioachim implineste dar de maternitate in pantecele Anei. Omul Templului dadea astfel nastere Fecioarei-Templu. Ca orice tata topit de fiica sa, desi promisese sa o duca la templu dupa trei ani, Ioachim trage de timp. E vizibil topit dupa fiica sa. Care, dupa ce facuse sapte pasi in jurul patuceanului sau de copil, se asaza in culcus de joaca. Un an. Doi ani. Trei ani. Abia in al patrulea, speriat ca prunca nici nu merge, nici nu vorbeste, Ioachim duce Prunca in Templu. Implineste promisiunea, dar si Scriptura, fara a banui nici o clipa aceasta. In faldul acestei provocari sta ascunsa taina asteptarii lumii. Blestemului dintai dusmanie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si rodul ei, promisese Domnul isi afla dezlegare. Cea menita sa nasca pe Cel ce va zdrobi capul sarpelui zorea spre curtile Templului, spre a-si primi rostul in grupul fecioarelor pioase aflate in asteptarea lui...