Domnul a rostit in Sfanta Sa Evanghelie multe porunci care sadesc in om ganduri si simtaminte cu desavarsire potrivnice fariseismului pierzator de suflet si urator de oameni. Prin aceste porunci sunt nimicite insesi temeiurile pe care se intemeiaza si se zideste fariseismul. Paziti-va, a spus Domnul, indeobste de aluatul fariseilor (Mt. 16, 6). Unul dintre []Domnul a rostit in Sfanta Sa Evanghelie multe porunci care sadesc in om ganduri si simtaminte cu desavarsire potrivnice fariseismului pierzator de suflet si urator de oameni. Prin aceste porunci sunt nimicite insesi temeiurile pe care se intemeiaza si se zideste fariseismul. Paziti-va, a spus Domnul, indeobste de aluatul fariseilor (Mt. 16, 6). Unul dintre Evanghelisti lamureste ca prin spusa aluatul fariseilor Domnul a numit invatatura fariseilor (Mt. 16, 12), iar alt Evanghelist intelege prin acest cuvant fatarnicia lor (Lc. 12, 1). Este unul si acelasi lucru: din purtarea fatarnica apare felul de a gandi si invatatura fariseica; pe de alta parte, invatatura si felul de a gandi fariseic educa un fatarnic, pentru care nici un pacat nu este cumplit, nici o virtute nu merita cinstire; el nadajduieste sa isi ascunda orice pacat, sa-l dezvinovateasca, sa si-l indreptateasca si sa inlocuiasca toate virtutile prin prefacatorie.

Domnul i-a deprins pe ucenicii Sai cu o purtare fara ocolisuri, nefatarnica, intemeiata pe intelepciune sfanta, nu indreptatindu-se pe sine cu viclenie purtarea din care trebuie sa lumineze virtutea curata si sa atraga prin cereasca sa frumusete privirile si inimile oamenilor.

Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, incat sa vada lucrurile voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri (Mt. 5, 16).

Dimpotriva, fariseii, dorind numai sa para drepti, se ingrijeau doar cum sa faca pe slugile lui Dumnezeu inaintea societatii oamenilor, inaintea unei mase indeobste cu prea putin discernamant. i acum se poate vedea ca fariseii se folosesc de toate sireteniile cu putinta cu scopul ca faptele lor, avand infatisare buna, sa straluceasca cat mai puternic inaintea ochilor oamenilor, iar faradelegile lor sa fie dezvinovatite prin necesitatea politica , prin masca justitiei si prevederii intelepte , prin dorinta de a preveni un rau mai mare prin ingaduirea unui rau mai mic si alte indreptatiri, ce se revarsa cu atata imbelsugare din inima plina de viclenie.

Domnul ne opreste de la o astfel de purtare in cuvinte foarte puternice.

Voi sunteti, spune El, cei ce va faceti pe voi drepti inaintea oamenilor; dar Dumnezeu stie inimile voastre: ca ce este intru oameni inaltat uraciune este inaintea lui Dumnezeu (Lc. XVI, 15).

Fariseii s-au straduit sa isi ascunda prin dezvinovatirile lor patimile sufletesti, lucrarile acestora, roadele lor. Patimile sufletesti, la umbra si racoarea indreptatirii de sine, de obicei infig radacini adanci in suflet, devin un copac puternic, care cuprinde prin ramurile sale intreaga lucrare a omului; patrunde, adica, in toate gandurile lui, in toate simtamintele lui, in toate faptele lui.

Sfantul Pimen cel Mare a zis: Daca voii pacatoase a omului ii ajuta dezvinovatirile, omul se strica si piere .

Cand prin purtarea sa omul nu cauta, fara egoism, sa aiba fapte bune inaintea ochilor lui Dumnezeu, ci cauta slava faptelor bune inaintea ochilor oamenilor, in parerea lor nimicnica, nestatornica, schimbatoare, el nu este in stare sa cunoasca credinta crestina, sa primeasca invatatura lui Hristos lucru pentru care este nevoie de o inima ce recunoaste ca e pacatoasa, care marturiseste pacatul sau.

Cum puteti voi sa credeti, graieste Mantuitorul catre farisei, cand voi primiti slava unul de la altul si slava cea de la Singurul Dumnezeu nu o cautati? (In. V, 44).

Domnul le ia ucenicilor Sai orice hrana a slavei desarte. El vrea ca jertfelnicul inimii sa fie curatit de idolul spurcat si tot ce tine de slujirea idoleasca. Domnul porunceste sa savarsim toate faptele bune in taina. i milostenia, dupa porunca Lui, trebuie sa fie in taina! i postul sa fie in taina ! i rugaciunea in camara zavorata! Faptele noastre bune trebuie sa fie ascunse nu doar de oameni, ci si de noi insine, asa incat nu numai oamenii sa nu strice sufletele noastre prin laude, ci nici inima noastra sa nu ne linguseasca si sa nu prea-curveasca, incalcand sfantul legamant cu sfanta smerenie. Sa nu stie stanga ta ce face dreapta ta (Mt. VI, 3). i nu numai atat! Domnul a poruncit sa ne lepadam de noi insine in aceasta scurta viata pamanteasca, sa calcam in picioare toate dezvinovatirile, toata dreptatea noastra, pentru dreptatea evanghelica. Dar ce alcatuieste dreptatea evanghelica? Patimirile, crucea! Aici il cheama pe ucenicul Sau Mantuitorul! Aici face El deosebire intre cei chemati! Aici desparte neghina de grau! Aici insemneaza cu pecetea Sa pe cei alesi!Cel ce nu va lua crucea sa si nu va veni dupa Mine, nu este Mie vrednic. Cel ce si-a aflat sufletul sau il va pierde pe el, iar cel ce isi va pierde sufletul sau pentru Mine, il va afla pe el (Mt. 10, 38-39).

Fratilor! La picioarele crucii lui Hristos sa lepadam si sa ingropam tot ce gandeste lumea despre onoare, despre jigniri, despre necazuri, despre pagube, despre nedreptate, despre legile omenesti si despre dreapta judecata omeneasca. Sa devenim nebuni pentru Hristos! Sa dam obrajii nostri spre scuipari, spre loviri! Onoarea noastra pamanteasca, veche, sa fie acoperita de praful injosirilor! Sa nu privim cu mila averea noastra stricacioasa: las s-o rapeasca si s-o imprastie viforele, cand li se va ingadui sa se abata! Sa nu crutam trupul nostru in nevointele de bunavoie si in patimirile de nevoie! Sa invatam de la Domnul Iisus Hristos tacerea tainica a Lui, care este cea mai inalta Teologie si oratorie, de care ingerii se minuneaza! Lui, Dumnezeului intrupat, lumea nu I-a dat dreptate: cum sa o cautam noi de la lume? Sa ne lepadam de ea la picioarele crucii lui Hristos! Sa nu fim ca fiarele ce zgarie si ranesc pe vanatori si pe celelalte fiare ce navalesc asupra lor! Sa fim asemenea cu Mielul lui Dumnezeu aici, pe pamant, in vremea scurtei noastre pribegii pamantesti si El ne va face asemenea cu El in vesnicie, unde fericirii noastre nu va fi sfarsit si masura. i aici, in surghiunul pamantesc, la ucenicul credincios al lui Iisus vine Duhul Sfant, Mangaietorul, adie asupra sufletului sau negraita fericire a vietii viitoarei, ce inlatura de la el simtirea patimirii, ce ii aduce intr-o nevazuta, sfanta desfatare care nu tine de oameni si de imprejurari. In fata acestei desfatari toate desfatarile pamantesti, chiar cele legiuite, sunt nimicnice.

Semnul de capetenie ce il deosebeste pe fatarnic, prima sageata aruncata de el impotriva aproapelui, este smintirea de acesta si osandirea lui, care se naste din smintire. In raufacatorii inveterati, smintirea de aproapele este adesea prefacuta, fatarita, ca un pretext pentru faradelege, ce pregateste din vreme atat faradelegea cat si indreptatirea ei; in cei bolnavi inca de invechirea lui Adam, chiar daca acestia vor numai binele si nazuiesc spre mantuire, este un semn al invechirii si o boala foarte insemnata, anevoie de vindecat. Impotriva acestei boli lucreaza pocainta, din care vine curatirea..

Smintirea de aproapele este privirea bolnavicioasa asupra neputintelor aproapelui, ce face ca aceste neputinte sa creasca pana la o marime necuprinsa, monstruoasa. Smintirea de aproapele este odrasla...