Ce este păcatul în înţelesul creştin al cuvântului?
Pacatul, mai inainte de toate este un fenomen duhovnicesc, metafizic. Radacinile pacatului se afla in adancurile tainice, mistice , ale firii duhovnicesti a omului. Esenta pacatului nu consta in incalcarea unor norme etice, ci in instrainarea de viata dumnezeiasca, vesnica, cea pentru care a fost facut omul si catre care este chemat in chip firesc, adica []Pacatul, mai inainte de toate este un fenomen duhovnicesc, metafizic. Radacinile pacatului se afla in adancurile tainice, mistice , ale firii duhovnicesti a omului. Esenta pacatului nu consta in incalcarea unor norme etice, ci in instrainarea de viata dumnezeiasca, vesnica, cea pentru care a fost facut omul si catre care este chemat in chip firesc, adica prin insasi firea lui.
Pacatul se savarseste in primul rand in adancul tainic al duhului omului, insa urmarile lui ranesc intreg omul. Odata savarsit, el se rasfrange asupra starii sufletesti, precum si a celei trupesti a omului, asupra chipului sau exterior, asupra soartei celui ce l-a savarsit; el negresit va iesi afara din hotarele vietii lui individuale si va impovara cu raul sau viata intregii omeniri, si, in consecinta, se va rasfrange asupra soartei intregii lumi.
Nu numai pacatul stramosului nostru Adam a avut consecinte de insemnatate cosmica, ci si tot pacatul, al fiecaruia dintre noi, fie el vadit, fie el tainic, se rasfrange asupra destinelor intregii lumi.
Omul trupesc nu simte urmarile pacatului in sine, asa cum le simte cel duhovnicesc. Omul trupesc nu observa nici o schimbare a starii sale launtrice dupa ce a savarsit pacatul, pentru ca el se afla continuu intr-o stare de moarte duhovniceasca, pentru ca el nu a cunoscut viata cea vesnica a duhului.
Omul duhovnicesc, dimpotriva, cu fiecare inclinare a voii sale spre pacat observa in sine o schimbare a starii launtrice in virtutea imputinarii harului.
Ceea ce uimea la Sfantul Siluan era neobisnuita subtirime a mintii sale launtrice si deosebita sa intuitie duhovniceasca. Trairea pacatului la el, chiar mai inainte de a i se arata Domnul, dar mai ales dupa aceasta si...
Pacatul se savarseste in primul rand in adancul tainic al duhului omului, insa urmarile lui ranesc intreg omul. Odata savarsit, el se rasfrange asupra starii sufletesti, precum si a celei trupesti a omului, asupra chipului sau exterior, asupra soartei celui ce l-a savarsit; el negresit va iesi afara din hotarele vietii lui individuale si va impovara cu raul sau viata intregii omeniri, si, in consecinta, se va rasfrange asupra soartei intregii lumi.
Nu numai pacatul stramosului nostru Adam a avut consecinte de insemnatate cosmica, ci si tot pacatul, al fiecaruia dintre noi, fie el vadit, fie el tainic, se rasfrange asupra destinelor intregii lumi.
Omul trupesc nu simte urmarile pacatului in sine, asa cum le simte cel duhovnicesc. Omul trupesc nu observa nici o schimbare a starii sale launtrice dupa ce a savarsit pacatul, pentru ca el se afla continuu intr-o stare de moarte duhovniceasca, pentru ca el nu a cunoscut viata cea vesnica a duhului.
Omul duhovnicesc, dimpotriva, cu fiecare inclinare a voii sale spre pacat observa in sine o schimbare a starii launtrice in virtutea imputinarii harului.
Ceea ce uimea la Sfantul Siluan era neobisnuita subtirime a mintii sale launtrice si deosebita sa intuitie duhovniceasca. Trairea pacatului la el, chiar mai inainte de a i se arata Domnul, dar mai ales dupa aceasta si...
