3 martie. Ziua Mondială a Scriitorilor
In fiecare an, pe 3 martie, se aniverseaza Ziua Mondiala a Scriitorilor. Poeti, eseisti, nuvelisti, dramaturgi, critici literari, istorici si jurnalisti de pretutindeni sunt amintiti si apreciati pentru rolul in dezvoltarea literaturii si a culturii la nivel mondial Cateva date mai de seama din viata Preotului Iosif Trifa intemeietorul Oastei Domnului 1888, luna martie, []In fiecare an, pe 3 martie, se aniverseaza Ziua Mondiala a Scriitorilor. Poeti, eseisti, nuvelisti, dramaturgi, critici literari, istorici si jurnalisti de pretutindeni sunt amintiti si apreciati pentru rolul in dezvoltarea literaturii si a culturii la nivel mondialCateva date mai de seama din viata Preotului Iosif Trifa intemeietorul Oastei Domnului1888, luna martie, ziua 3 se naste in satul Certege, jud. Turda,[1]din parintii Dimitrie si Ana, fiul Iosif, al patrulea dintre cei sase fii ai lor;1895, la 7 ani incepe scoala de patru clase din satul natal;1900 incepe gimnaziul la Beius;1907 incepe cursurile la Institutul Teologic-Pedagogic din Sibiu;1910 este numit invatator in comuna Vidra de Sus, azi, Avram Iancu;1911 se casatoreste cu Iuliana, din neamul lui Avram Iancu, nepoata de frate a acestuia. Este hirotonit preot in Vidra;1912 are primul copil, o fetita, Olimpia, care moare in anul urmator;1914 are al doilea copil, un baiat, Gheorghe-Titus, care, la fel, moare in anul urmator. Incepe Primul Razboi Mondial. Ardealul se gaseste sub stapanirea Austro-Ungara;1916 are al treilea copil, un baiat caruia ii pune, la fel, numele Gheorghe-Titus, in amintirea primului baiat mort anul trecut, singurul fiu ramas in viata;1918 are al patrulea copil, fetita Augustina. Se sfarseste marele razboi. Izbucneste epidemia de gripa spaniola care secera multe vieti. I se imbolnavesc grav sotia, Iuliana, si fetita, Augustina. Dupa o scurta zacere, mor amandoua, intai mama, apoi si fiica. Ramane numai cu fiul Tit, in varsta de abia trei ani;1919 scrie intens si colaboreaza, la o multime de reviste si ziare, cu tot felul de scrieri pline de credinta si de dragoste pentru Iisus Hristos, Domnul si Mantuitorul nostru;1920 continua sa scrie si sa publice intens. Ii apare prima carte de talcuiri si indemnuri sfinte, Spre Canaan tiparita la Arad;1921 este chemat la Cluj si la Sibiu. Alege Sibiul si intra ca duhovnic la Academia Teologica;1922 apare Lumina satelor , avandu-l ca redactor pe preotul Iosif Trifa;1923 apare miscarea duhovniceasca Oastea Domnului ;1925 pleaca in pelerinaj la Ierusalim, cu inca 160 de alti pelerini;1927 se imbolnaveste grav, ca urmare a muncii istovitoare de scriitor si gazetar. Are prima operatie grea;1930 este din nou internat pentru un an la Geoagiu;1933 este trimis de medici la Davos, in Elvetia, de unde se intoarce in stare grava. I se face a doua operatie la Geoagiu. In acelasi an, i se face la Sibiu a treia operatie. Apoi, curand, a patra;1935 i se reface putin sanatatea;1936 este internat din nou in stare grava la Brasov, unde i se face a cincea operatie. Tot in acelasi an, i se face la Sibiu a sasea operatie;1937 din nou in spitalul de la Sibiu. A saptea operatie;1938 ianuarie este nevoie de a opta operatie, dar inima nu o mai poate suporta; Februarie, 12, trece la Domnul, in primele ore ale diminetii, in Sibiu, pe Aleea Filozofilor, nr. 18.[1] Actualmente, jud. Alba. * * *Om trimis de DumnezeuDaca puterea operei cuiva se masoara dupa ecoul ei imediat in suflete, atunci lucrarea acestui urias trimis al lui Dumnezeu ramane si prin aceasta neintrecuta in Biserica noastra de la Sfantul Ioan Gura de Aur, pana azi. Inca in rastimpul scurtei sale vieti si anume doar in cativa ani din acest rastimp lucrarea sa a cuprins nu numai toata tara romaneasca, ci s-a raspandit si in toate cele cinci continente ale lumii. Intocmai cum este scris: pana la marginile pamantului.
Aceasta lucrare n-a creat numai suflete noi, ci a facut sa infloreasca o literatura noua, o muzica noua, o viata profund noua nu numai in Biserica, ci si in popor. Toate acestea au inceput cu el sau au facut un salt calitativ urias datorita lui.
Oriunde a fost nevoie de daruire deplina, el a fost acolo. De la munca sa de invatator si preot intr-un sat de moti saraci si intr-o vreme de primejdie si lipsuri, pana la rugul sau de martir pe altarul renasterii duhovnicesti pe toata aria poporului si a Bisericii noastre, el a fost acolo gata a se darui fara de rezerve si fara a socoti pretul pe care trebuia sa-l dea pentru cauza sfanta si necesara a mantuirii semenilor sai. i pentru slujirea cinstita si curata a Domnului sau Iisus cel Rastignit. Faptura lui a fost alcatuita din acel aluat ceresc din care sunt framantati martirii si adevaratii sfinti.
El n-a sovait niciodata in fata marilor hotarari, nici n-a socotit pretul jert fei care era de dat.
A pus un legamant in fata lui Hristos?Nici o putere din lume, nici o ademenire si nici o amenintare nu l-a putut face sa si-l schimbe!A pornit pe un drum?Nici o ispita si nici o lovitura nu l-a mai putut abate la dreapta sau la stanga din acest drum sfant!Pornind in Biserica Miscarea religioasa a Oastei Domnului, la impotrivirea Bisericii, el n-a iesit din Biserica spre stanga sectarista, ca fostul preot Tudor Popescu de la Cuibul cu barza. Nici spre dreapta formalista, ca fostul arhimandrit Emilian de la Glasul Monahilor. Ci a ramas statornic acolo unde a fost pus de Hristos, ca, la venirea Lui, Stapanul Sfant sa-l afle tot acolo unde l-a pus la inceput. Ca pe un ispravnic bun, gasit credincios, adica statornic in lucrul incredintat lui.
Trupul sau n-a cunoscut odihna niciodata, ci numai febra creatiei sfinte si inflacarate.
Din copilaria sa si pana la ceasul mortii sale a muncit cu aceeasi dragoste si putere minunata pentru cauza lui Hristos, desavarsindu-si mereu uneltele si iscodind mereu noi idei si noi metode pentru un mai mare rod si folos al slujbei lui Hristos, in care lucra. Toata puterea din el s-a prefacut numai lumina si caldura pentru noi, cei care aveam atata nevoie de ele si fara de care multi poate n-am fi ajuns niciodata sa fim atrasi la Hristos.
A fost un pitic in trupul sau firesc, dar a fost un urias in statura sa duhovniceasca, in sufletul sau, in munca sa.
A fost subred in carnea sa, dar de o putere, de o tarie si de o statornicie fara margini in caracterul sau.
Nu dormea decat doua-trei ore din douazeci si patru. Celelalte le muncea cu o graba, cu o pricepere si cu o vointa atat de mare, incat intr-o jumatate din viata sa scurta, tarata si aceea mereu printre operatii si tribunale, a realizat cat n-au putut altii in sute si poate in mii de ani.
Scria in pat, scria pe drum, scria pe banca din parc, in tren, in tramvai; totdeauna inspirat, ca si cum ar fi fost o albie de fluviu pe care apele revar sate abia incap.
Ca si cum ar fi avut o suta de orizonturi, cunostea totul. Ca si cum ar fi avut o suta de ochi, vedea totul. Ca si cum ar fi avut o suta de inimi, simtea cu toti. Ca si cum ar fi avut o suta de creiere, limpezea orice problema.
Era totdeauna cu un cap mai mare ca toti cei din jurul lui, cu un pas mai inainte decat cei cu care alerga, cu un ceas mai devreme decat cei din frunte.
Toate profetiile facute de el s-au implinit si nici o prevestire a lui n-a fost dezmintita.
Cu o putere de patrundere unica, el a limpezit adevarul si a gasit totdeauna cuvantul inspirat, pentru a-l infatisa inteles de toti, ca simplitatea divina a Evangheliei lui Hristos.
Ca un medic desavarsit, el prescria leacul cel vindecator la fiecare boala. In anii lui de gazetarie pentru popor, nici o problema de viata nu i-a ramas straina si de nerezolvat. Pana lui ascutita a tintit totdeauna drept ca o sageata in mijlocul si in miezul lucrurilor.
In pastorire sau in educatie, el va ramane in toate privintele un model atat pentru preoti, cat si pentru educatorii de orice fel. Un instinct ceresc si limpede il calauzea drept si sigur in tot ceea ce trebuia facut. Acolo unde noi, ceilalti, din preajma lui, nu vedeam nimic, el gasea comori si scotea aur.
Ceea ce am admirat mai mult la el era insa puterea de a face el insusi ceea ce ii indemna pe altii, putere care ne lipseste noua aproape tuturor, aproape de tot. De aceea noi toti trebuie totdeauna sa ne uitam cu bagare de seama la felul lui de vietuire si sa-i urmam credinta!(Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol III, Ed. Oastea Domnului , 1998, pg. 541-542) * * *Ioan Marini, martorul credincios, fratele invatator Fratele nostru Ioan Marini s-a nascut la 1 martie 1908 in satul Sasciori de langa Sebes, in judetul Alba, din parintii Ioan si Ana, ca al doilea dintre cei opt copii ai lor. Fiind o familie de oameni saraci dintr-un sat sarac, desi n-au avut decat foarte slabe posibilitati materiale, totusi parintii l-au dat pe el la scoala, dorind ca macar unul dintre copiii lor sa ajunga la o situatie mai buna in viata.
Dupa ce a terminat coala Normala a fost numit invatator intr-una dintre comunele apropiate de Sasciori, si anume Strungari, unde numai dupa doi ani de profesiune s-a imbolnavit grav. Dupa un an de spitalizare, nemaifiind in stare sa profeseze invatatoria, a fost pensionat definitiv din invatamant.
Astfel, afland si el despre miscarea duhovniceasca a Oastei Domnului, la inceputul anului 1928, a imbratisat-o din toata inima. i de la varsta de 20 de ani s-a predat si el Domnului, scriind Parintelui Iosif urmatoarea scrisoare:Onorate Domnule Parinte. Dupa o lupta apriga, Oastea Domnului va invinge, intrand cu bucurie in cetatea adversarului. Luptand inainte, sa speram ca aceasta izbanda nu va fi departe. Fiindca vreau si eu sa iau parte la aceasta lupta, Va rog sa ma inscrieti si pe mine ca ostas in Oastea Domnului. Ioan Marini, invatator, Sasciori Alba Lumina Satelor , nr. 4, din 22 ianuarie 1928Simtindu-se inzestrat de la Domnul Darurilor si cu harul poeziei, el incepe de prima data sa scrie scurte poezii religioase, pe care le va trimite spre publicare la foile Parintelui Iosif. Cea dintai poezie a lui este publicata in Lumina Satelor nr. 20, din 18 mai 1930. Iata mai jos textul acesteia, care mai tarziu a suferit modificari facute de el:Sunat-a ceasul izbaviriidin moarte si pacat,prin crucea mantuirii,azi Tatal ne-a iertat.
Sunat-a ceasul izbaviriide sub robia lui Satan,prin Cel ce Sus S-a rastignit,noi azi ne-am mantuit.
Sunat-a ceasul izbaviriide sub strainul jug,prin Cel ce moartea a rabdat,noi azi ne-am liberat.
Sunat-a ceasul impacariicu Tatal Cel Ceresc,Iisus, ca Rege al iertarii,a ridicat blestemul stramosesc.
Pe Crucea Sa El ne-a impacatcu Cel de Sus Parintesi Tatal ne-a iertat,slavit sa fii, o, Doamne Sfinte.
Veniti la El, caci azi ne cheama,o, nu mai asteptati,pacatul fie cat de mare,de El sunteti iertati.
Veniti, veniti, fiti fii ai izbavirii,porniti acum pe drumul mantuirii,putere, har cereti de Sus,intrati chiar azi in Oastea lui Iisus.
Desigur, de la prima vedere, forma acestei poezii, dupa legile obisnuite ale poeziei, nu apare a fi prea deosebita. Dar fondul ei, continutul ei este cat se poate de inspirat si el arata chiar de la inceput frumoasa si puternica lui credinta, frumosul si puternicul principiu al vietii sale. De acum inainte acesta va fi Scopul si inta trairii sale inchinate total si fierbinte lui Iisus!Fiind eliberat de sarcina unei profesiuni pentru care trupeste nu mai era capabil, el devenea de acum un harnic angajat al Domnului. Incepe sa participe intai la injghebarea unei adunari a Oastei Domnului in satul sau natal, impreuna cu Ilie, fratele sau mai mare, cu batranul frate Nicolae Capata, cu fratele Precupescu, Colhoan Colban si altii, precum si cu un numar frumos de surori harnice predate si ele Domnului. Dupa Sasciori a urmat Laz, apoi Sibisel, apoi pe apa Sebesului in sus pana la ugag si in jos pana la Sebes si mai departe; prin harnicia sfanta mai ales a fratelui invatator Marini, s-a format o cununa de adunari din ce in ce tot mai mari si mai frumoase. i s-au ridicat o seama de lucratori care apoi au devenit misionari cunoscuti pana departe in judetele si tinuturile indepartate ale tarii.
Cu timpul, mai refacandu-si sanatatea, a inceput sa se ocupe tot mai hotarat si de partea scrisului religios si sa colaboreze mai des la foile si calendarele Parintelui Iosif de la Sibiu.
Din 1932 a inceput sa petreaca perioade de timp tot mai lungi la centrul de Editura si Librarie a Oastei de la Sibiu, unde ajuta la intocmirea materialului redactional, la activitatile din librarie si mai ales se ocupa de mersul adunarii Oastei din Sibiu, luand parte si la misiunile duminicale prin satele din jurul Sibiului si Sighisoarei.
Inzestrat de Dumnezeu cu un puternic dar de vorbire, el inflacara toate adunarile la care lua parte si, prin harul Duhului Sfant care era peste el, convingea pe toti cei care il ascultau de adevarul Cuvantului lui Dumnezeu si sa intre in Oastea Domnului.
Odata cu inceputul conflictului cu Mitropolitul Balan, cand la Centrul Oastei Domnului a intervenit o noua organizare, infiintandu-se gazeta Isus Biruitorul , fratele Ioan Marini a fost oprit definitiv de catre Parintele Iosif si angajat ca ajutor de redactor, impreuna cu Nicolae Vonica din Poiana Sibiului (care studia teologia la Sibiu, dar era atunci in intreruperea scolii din motive de boala). i cu Traian Dorz, recent chemat si el de la o scoala din Oradea.
Impreuna cu Parintele Iosif si cu cei doi frati si tovarasi de lucru, Vonica si Dorz, a stat fratele Marini ca un ajutor de mare nadejde al parintelui in toate lupele si suferintele lui. Fiind cel mai mare dintre cei trei, el era cel mai pretuit si mai de nadejde dintre ajutoarele parintelui Iosif si mai cunoscut fratilor din Sibiu si din tara.
Dar starea subreda a sanatatii lui nu-i ingaduia sa poarte sarcini prea grele. De multe ori a trebuit sa se interneze si el in spital alaturi de Parintele Iosif.
Dupa tradarea lui Vonica, doar Marini si Dorz au mai ramas sa sprijine, ca Aaron si Hur, mainile lui Moise pentru rugaciune si lupta (Exod 17, 12).
Dupa oprirea foii Isus Biruitorul, in 1937, Parintele Iosif fiind bolnav, l-a trimis la Fagaras pe fratele Marini pentru a scoate acolo foaia Ecoul. i de asemenea si dupa oprirea foii Ecoul , tot el a fost trimis sa scoata la Bucuresti foaia Ostasul Domnului. Dupa ce si Ostasul Domnului a fost oprit, fratele Marini impreuna cu fratele Traian Dorz l-au ajutat pe parintele la scoaterea ultimei sale foi, Glasul Dreptatii.
La 12 februarie 1938, cand a trecut la Domnul Parintele Iosif, cei doi care mai fusesera impreuna cu parintele au ramas mai departe singuri la sarcina propovaduirii Cuvantului scris si vorbit pentru cititorii si abonatii literaturii Oastei Domnului.
Impreuna cu fratele Traian Dorz, fratele Ioan Marini a inceput atunci peregrinarea prin tara, in cautarea altor tipografii si modalitati de a scoate foile cerute de Lucrarea Domnului, cartile si calendarele care alimentau marile multimi de suflete insetate dupa Cuvantul lui Dumnezeu. Asa au plecat ei alungati in 1938 de la Sibiu, oprindu-se pentru un timp la Oradea, unde au scos foaia Ogorul Domnului. Alungati si de acolo, au scos la Cluj Viata Crestina si Misionarul Vietii Crestine.
Alungati si de la Cluj de caderea Ardealului de Nord in 1940, s-au oprit la Beius, unde au scos trei ani Familia Crestina. Iar in 1946 au reusit sa revina iarasi la Sibiu, sa scoata foaia Isus Biruitorul in serie noua.
In tot acest timp de cautari si alergari pentru scoaterea cuvantului scris, fratele Marini n-a incetat sa alerge prin toate tinuturile tarii, de la o margine a ei la cealalta, in propovaduirea Cuvantului Sfant si in cercetarea adunarilor fratesti. Erau anii cei grei ai concentrarilor, apoi ai razboiului, apoi ai marilor incercari si lipsuri de dupa razboi si in tot acest timp el a trebuit sa fie in prima linie de lupta duhovniceasca. Totdeauna in primejdie nu numai din afara, din cauza tuturor greutatilor prin care trecea lucrul Domnului in astfel de vremuri, ci si dinauntru, din partea autoritatilor, mai ales a celor bisericesti, care ne urmareau fara mila si cautau sa ne nimiceasca atat trupeste, cat si sufleteste.
In acei ani cand adunarile Oastei erau interzise si cand cei ce erau gasiti in adunare erau amenintati cu judecata Curtilor Martiale, multi frati si surori au si fost judecati si condamnati.
Fratele Marini a scapat ca prin minune de multe ori, dar a si fost inchis in mai multe randuri si in mai multe locuri, atat singur, cat si cu alti frati cu care fusese aflat in adunari Insa prin toate el a trecut mai mult decat biruitor, dupa ce si acolo el marturisise cu multa inflacarare pe Domnul, castigand pentru mantuire multe suflete ale celor ce erau cu el in temnita.
Abia incepusera lucrurile sa mearga din nou bine cu foaia Isus Biruitorul la Sibiu cand, in ianuarie 1947, s-au imbolnavit grav mai multi membri ai familiei fratelui Marini de la Sasciori. Intai a trecut la Domnul mama lui, Ana. El, zacand grav bolnav la Sibiu, n-a putut lua parte nici la inmormantarea ei. La o saptamana dupa mama sa, murea tatal sau si la o zi dupa tatal a trecut la Domnul si fratele Marini. Alti doi din familie, un frate si o sora, se luptau cu moartea: Nicolae la Sibiu si Marioara la Arad.
In mijlocul acestor incercari, toti fratii au stat cu toata inima alaturi de greu incercata lor familie de la Sasciori. Pe fratele Ioan Marini deodata cu tatal sau, o mare multime de frati si surori i-au privegheat si i-au insotit cu cantari si lacrimi pana la mormant. Mai tarziu dragostea frateasca i-a ridicat in cimitirul din Sasciori un monument care simbolizeaza insasi lupta si scopul vietii sale: inaltarea Cuvantului Sfant, care este Adevarul.
Din lucrarile scrise ale fratelui Marini, amintim:La umbra crucii poezii religioase;Hotarati si statornici (indemnuri pentru frati);Flecareala (cuvant de trezire pentru cei vinovati);Postul despre insemnatatea si puterea postului;100 cuvinte de aur culegere de proverbe;Hrana pentru familia crestina indemnuri puternice pentru o traire vie in Hristos. Aceasta este cartea lui cea mai insemnata.
A fost redactor la urmatoarele foi:Isus Biruitorul Sibiu (toate cele trei serii);Ecoul Fagaras, 1937;Ostasul Domnului Bucuresti, 1937;Ogorul Domnului Oradea, 1938;Viata Crestina Cluj, 1939;Misionarul Vietii Crestine Cluj, 1940;Familia...
Aceasta lucrare n-a creat numai suflete noi, ci a facut sa infloreasca o literatura noua, o muzica noua, o viata profund noua nu numai in Biserica, ci si in popor. Toate acestea au inceput cu el sau au facut un salt calitativ urias datorita lui.
Oriunde a fost nevoie de daruire deplina, el a fost acolo. De la munca sa de invatator si preot intr-un sat de moti saraci si intr-o vreme de primejdie si lipsuri, pana la rugul sau de martir pe altarul renasterii duhovnicesti pe toata aria poporului si a Bisericii noastre, el a fost acolo gata a se darui fara de rezerve si fara a socoti pretul pe care trebuia sa-l dea pentru cauza sfanta si necesara a mantuirii semenilor sai. i pentru slujirea cinstita si curata a Domnului sau Iisus cel Rastignit. Faptura lui a fost alcatuita din acel aluat ceresc din care sunt framantati martirii si adevaratii sfinti.
El n-a sovait niciodata in fata marilor hotarari, nici n-a socotit pretul jert fei care era de dat.
A pus un legamant in fata lui Hristos?Nici o putere din lume, nici o ademenire si nici o amenintare nu l-a putut face sa si-l schimbe!A pornit pe un drum?Nici o ispita si nici o lovitura nu l-a mai putut abate la dreapta sau la stanga din acest drum sfant!Pornind in Biserica Miscarea religioasa a Oastei Domnului, la impotrivirea Bisericii, el n-a iesit din Biserica spre stanga sectarista, ca fostul preot Tudor Popescu de la Cuibul cu barza. Nici spre dreapta formalista, ca fostul arhimandrit Emilian de la Glasul Monahilor. Ci a ramas statornic acolo unde a fost pus de Hristos, ca, la venirea Lui, Stapanul Sfant sa-l afle tot acolo unde l-a pus la inceput. Ca pe un ispravnic bun, gasit credincios, adica statornic in lucrul incredintat lui.
Trupul sau n-a cunoscut odihna niciodata, ci numai febra creatiei sfinte si inflacarate.
Din copilaria sa si pana la ceasul mortii sale a muncit cu aceeasi dragoste si putere minunata pentru cauza lui Hristos, desavarsindu-si mereu uneltele si iscodind mereu noi idei si noi metode pentru un mai mare rod si folos al slujbei lui Hristos, in care lucra. Toata puterea din el s-a prefacut numai lumina si caldura pentru noi, cei care aveam atata nevoie de ele si fara de care multi poate n-am fi ajuns niciodata sa fim atrasi la Hristos.
A fost un pitic in trupul sau firesc, dar a fost un urias in statura sa duhovniceasca, in sufletul sau, in munca sa.
A fost subred in carnea sa, dar de o putere, de o tarie si de o statornicie fara margini in caracterul sau.
Nu dormea decat doua-trei ore din douazeci si patru. Celelalte le muncea cu o graba, cu o pricepere si cu o vointa atat de mare, incat intr-o jumatate din viata sa scurta, tarata si aceea mereu printre operatii si tribunale, a realizat cat n-au putut altii in sute si poate in mii de ani.
Scria in pat, scria pe drum, scria pe banca din parc, in tren, in tramvai; totdeauna inspirat, ca si cum ar fi fost o albie de fluviu pe care apele revar sate abia incap.
Ca si cum ar fi avut o suta de orizonturi, cunostea totul. Ca si cum ar fi avut o suta de ochi, vedea totul. Ca si cum ar fi avut o suta de inimi, simtea cu toti. Ca si cum ar fi avut o suta de creiere, limpezea orice problema.
Era totdeauna cu un cap mai mare ca toti cei din jurul lui, cu un pas mai inainte decat cei cu care alerga, cu un ceas mai devreme decat cei din frunte.
Toate profetiile facute de el s-au implinit si nici o prevestire a lui n-a fost dezmintita.
Cu o putere de patrundere unica, el a limpezit adevarul si a gasit totdeauna cuvantul inspirat, pentru a-l infatisa inteles de toti, ca simplitatea divina a Evangheliei lui Hristos.
Ca un medic desavarsit, el prescria leacul cel vindecator la fiecare boala. In anii lui de gazetarie pentru popor, nici o problema de viata nu i-a ramas straina si de nerezolvat. Pana lui ascutita a tintit totdeauna drept ca o sageata in mijlocul si in miezul lucrurilor.
In pastorire sau in educatie, el va ramane in toate privintele un model atat pentru preoti, cat si pentru educatorii de orice fel. Un instinct ceresc si limpede il calauzea drept si sigur in tot ceea ce trebuia facut. Acolo unde noi, ceilalti, din preajma lui, nu vedeam nimic, el gasea comori si scotea aur.
Ceea ce am admirat mai mult la el era insa puterea de a face el insusi ceea ce ii indemna pe altii, putere care ne lipseste noua aproape tuturor, aproape de tot. De aceea noi toti trebuie totdeauna sa ne uitam cu bagare de seama la felul lui de vietuire si sa-i urmam credinta!(Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol III, Ed. Oastea Domnului , 1998, pg. 541-542) * * *Ioan Marini, martorul credincios, fratele invatator Fratele nostru Ioan Marini s-a nascut la 1 martie 1908 in satul Sasciori de langa Sebes, in judetul Alba, din parintii Ioan si Ana, ca al doilea dintre cei opt copii ai lor. Fiind o familie de oameni saraci dintr-un sat sarac, desi n-au avut decat foarte slabe posibilitati materiale, totusi parintii l-au dat pe el la scoala, dorind ca macar unul dintre copiii lor sa ajunga la o situatie mai buna in viata.
Dupa ce a terminat coala Normala a fost numit invatator intr-una dintre comunele apropiate de Sasciori, si anume Strungari, unde numai dupa doi ani de profesiune s-a imbolnavit grav. Dupa un an de spitalizare, nemaifiind in stare sa profeseze invatatoria, a fost pensionat definitiv din invatamant.
Astfel, afland si el despre miscarea duhovniceasca a Oastei Domnului, la inceputul anului 1928, a imbratisat-o din toata inima. i de la varsta de 20 de ani s-a predat si el Domnului, scriind Parintelui Iosif urmatoarea scrisoare:Onorate Domnule Parinte. Dupa o lupta apriga, Oastea Domnului va invinge, intrand cu bucurie in cetatea adversarului. Luptand inainte, sa speram ca aceasta izbanda nu va fi departe. Fiindca vreau si eu sa iau parte la aceasta lupta, Va rog sa ma inscrieti si pe mine ca ostas in Oastea Domnului. Ioan Marini, invatator, Sasciori Alba Lumina Satelor , nr. 4, din 22 ianuarie 1928Simtindu-se inzestrat de la Domnul Darurilor si cu harul poeziei, el incepe de prima data sa scrie scurte poezii religioase, pe care le va trimite spre publicare la foile Parintelui Iosif. Cea dintai poezie a lui este publicata in Lumina Satelor nr. 20, din 18 mai 1930. Iata mai jos textul acesteia, care mai tarziu a suferit modificari facute de el:Sunat-a ceasul izbaviriidin moarte si pacat,prin crucea mantuirii,azi Tatal ne-a iertat.
Sunat-a ceasul izbaviriide sub robia lui Satan,prin Cel ce Sus S-a rastignit,noi azi ne-am mantuit.
Sunat-a ceasul izbaviriide sub strainul jug,prin Cel ce moartea a rabdat,noi azi ne-am liberat.
Sunat-a ceasul impacariicu Tatal Cel Ceresc,Iisus, ca Rege al iertarii,a ridicat blestemul stramosesc.
Pe Crucea Sa El ne-a impacatcu Cel de Sus Parintesi Tatal ne-a iertat,slavit sa fii, o, Doamne Sfinte.
Veniti la El, caci azi ne cheama,o, nu mai asteptati,pacatul fie cat de mare,de El sunteti iertati.
Veniti, veniti, fiti fii ai izbavirii,porniti acum pe drumul mantuirii,putere, har cereti de Sus,intrati chiar azi in Oastea lui Iisus.
Desigur, de la prima vedere, forma acestei poezii, dupa legile obisnuite ale poeziei, nu apare a fi prea deosebita. Dar fondul ei, continutul ei este cat se poate de inspirat si el arata chiar de la inceput frumoasa si puternica lui credinta, frumosul si puternicul principiu al vietii sale. De acum inainte acesta va fi Scopul si inta trairii sale inchinate total si fierbinte lui Iisus!Fiind eliberat de sarcina unei profesiuni pentru care trupeste nu mai era capabil, el devenea de acum un harnic angajat al Domnului. Incepe sa participe intai la injghebarea unei adunari a Oastei Domnului in satul sau natal, impreuna cu Ilie, fratele sau mai mare, cu batranul frate Nicolae Capata, cu fratele Precupescu, Colhoan Colban si altii, precum si cu un numar frumos de surori harnice predate si ele Domnului. Dupa Sasciori a urmat Laz, apoi Sibisel, apoi pe apa Sebesului in sus pana la ugag si in jos pana la Sebes si mai departe; prin harnicia sfanta mai ales a fratelui invatator Marini, s-a format o cununa de adunari din ce in ce tot mai mari si mai frumoase. i s-au ridicat o seama de lucratori care apoi au devenit misionari cunoscuti pana departe in judetele si tinuturile indepartate ale tarii.
Cu timpul, mai refacandu-si sanatatea, a inceput sa se ocupe tot mai hotarat si de partea scrisului religios si sa colaboreze mai des la foile si calendarele Parintelui Iosif de la Sibiu.
Din 1932 a inceput sa petreaca perioade de timp tot mai lungi la centrul de Editura si Librarie a Oastei de la Sibiu, unde ajuta la intocmirea materialului redactional, la activitatile din librarie si mai ales se ocupa de mersul adunarii Oastei din Sibiu, luand parte si la misiunile duminicale prin satele din jurul Sibiului si Sighisoarei.
Inzestrat de Dumnezeu cu un puternic dar de vorbire, el inflacara toate adunarile la care lua parte si, prin harul Duhului Sfant care era peste el, convingea pe toti cei care il ascultau de adevarul Cuvantului lui Dumnezeu si sa intre in Oastea Domnului.
Odata cu inceputul conflictului cu Mitropolitul Balan, cand la Centrul Oastei Domnului a intervenit o noua organizare, infiintandu-se gazeta Isus Biruitorul , fratele Ioan Marini a fost oprit definitiv de catre Parintele Iosif si angajat ca ajutor de redactor, impreuna cu Nicolae Vonica din Poiana Sibiului (care studia teologia la Sibiu, dar era atunci in intreruperea scolii din motive de boala). i cu Traian Dorz, recent chemat si el de la o scoala din Oradea.
Impreuna cu Parintele Iosif si cu cei doi frati si tovarasi de lucru, Vonica si Dorz, a stat fratele Marini ca un ajutor de mare nadejde al parintelui in toate lupele si suferintele lui. Fiind cel mai mare dintre cei trei, el era cel mai pretuit si mai de nadejde dintre ajutoarele parintelui Iosif si mai cunoscut fratilor din Sibiu si din tara.
Dar starea subreda a sanatatii lui nu-i ingaduia sa poarte sarcini prea grele. De multe ori a trebuit sa se interneze si el in spital alaturi de Parintele Iosif.
Dupa tradarea lui Vonica, doar Marini si Dorz au mai ramas sa sprijine, ca Aaron si Hur, mainile lui Moise pentru rugaciune si lupta (Exod 17, 12).
Dupa oprirea foii Isus Biruitorul, in 1937, Parintele Iosif fiind bolnav, l-a trimis la Fagaras pe fratele Marini pentru a scoate acolo foaia Ecoul. i de asemenea si dupa oprirea foii Ecoul , tot el a fost trimis sa scoata la Bucuresti foaia Ostasul Domnului. Dupa ce si Ostasul Domnului a fost oprit, fratele Marini impreuna cu fratele Traian Dorz l-au ajutat pe parintele la scoaterea ultimei sale foi, Glasul Dreptatii.
La 12 februarie 1938, cand a trecut la Domnul Parintele Iosif, cei doi care mai fusesera impreuna cu parintele au ramas mai departe singuri la sarcina propovaduirii Cuvantului scris si vorbit pentru cititorii si abonatii literaturii Oastei Domnului.
Impreuna cu fratele Traian Dorz, fratele Ioan Marini a inceput atunci peregrinarea prin tara, in cautarea altor tipografii si modalitati de a scoate foile cerute de Lucrarea Domnului, cartile si calendarele care alimentau marile multimi de suflete insetate dupa Cuvantul lui Dumnezeu. Asa au plecat ei alungati in 1938 de la Sibiu, oprindu-se pentru un timp la Oradea, unde au scos foaia Ogorul Domnului. Alungati si de acolo, au scos la Cluj Viata Crestina si Misionarul Vietii Crestine.
Alungati si de la Cluj de caderea Ardealului de Nord in 1940, s-au oprit la Beius, unde au scos trei ani Familia Crestina. Iar in 1946 au reusit sa revina iarasi la Sibiu, sa scoata foaia Isus Biruitorul in serie noua.
In tot acest timp de cautari si alergari pentru scoaterea cuvantului scris, fratele Marini n-a incetat sa alerge prin toate tinuturile tarii, de la o margine a ei la cealalta, in propovaduirea Cuvantului Sfant si in cercetarea adunarilor fratesti. Erau anii cei grei ai concentrarilor, apoi ai razboiului, apoi ai marilor incercari si lipsuri de dupa razboi si in tot acest timp el a trebuit sa fie in prima linie de lupta duhovniceasca. Totdeauna in primejdie nu numai din afara, din cauza tuturor greutatilor prin care trecea lucrul Domnului in astfel de vremuri, ci si dinauntru, din partea autoritatilor, mai ales a celor bisericesti, care ne urmareau fara mila si cautau sa ne nimiceasca atat trupeste, cat si sufleteste.
In acei ani cand adunarile Oastei erau interzise si cand cei ce erau gasiti in adunare erau amenintati cu judecata Curtilor Martiale, multi frati si surori au si fost judecati si condamnati.
Fratele Marini a scapat ca prin minune de multe ori, dar a si fost inchis in mai multe randuri si in mai multe locuri, atat singur, cat si cu alti frati cu care fusese aflat in adunari Insa prin toate el a trecut mai mult decat biruitor, dupa ce si acolo el marturisise cu multa inflacarare pe Domnul, castigand pentru mantuire multe suflete ale celor ce erau cu el in temnita.
Abia incepusera lucrurile sa mearga din nou bine cu foaia Isus Biruitorul la Sibiu cand, in ianuarie 1947, s-au imbolnavit grav mai multi membri ai familiei fratelui Marini de la Sasciori. Intai a trecut la Domnul mama lui, Ana. El, zacand grav bolnav la Sibiu, n-a putut lua parte nici la inmormantarea ei. La o saptamana dupa mama sa, murea tatal sau si la o zi dupa tatal a trecut la Domnul si fratele Marini. Alti doi din familie, un frate si o sora, se luptau cu moartea: Nicolae la Sibiu si Marioara la Arad.
In mijlocul acestor incercari, toti fratii au stat cu toata inima alaturi de greu incercata lor familie de la Sasciori. Pe fratele Ioan Marini deodata cu tatal sau, o mare multime de frati si surori i-au privegheat si i-au insotit cu cantari si lacrimi pana la mormant. Mai tarziu dragostea frateasca i-a ridicat in cimitirul din Sasciori un monument care simbolizeaza insasi lupta si scopul vietii sale: inaltarea Cuvantului Sfant, care este Adevarul.
Din lucrarile scrise ale fratelui Marini, amintim:La umbra crucii poezii religioase;Hotarati si statornici (indemnuri pentru frati);Flecareala (cuvant de trezire pentru cei vinovati);Postul despre insemnatatea si puterea postului;100 cuvinte de aur culegere de proverbe;Hrana pentru familia crestina indemnuri puternice pentru o traire vie in Hristos. Aceasta este cartea lui cea mai insemnata.
A fost redactor la urmatoarele foi:Isus Biruitorul Sibiu (toate cele trei serii);Ecoul Fagaras, 1937;Ostasul Domnului Bucuresti, 1937;Ogorul Domnului Oradea, 1938;Viata Crestina Cluj, 1939;Misionarul Vietii Crestine Cluj, 1940;Familia...
