CIREŞUL ÎNFLORIT
Domnul nostru Iisus Hristos, vestind Evanghelia mantuirii pentru care a venit in lumea noastra, vorbind oamenilor care Il ascultau, le-a spus multe pilde si asemanari din care ei sa poata intelege mai bine si mai usor Vestea cea Mare si Buna pe care le-o aducea El de la Tatal Ceresc si anume ca Domnul []Domnul nostru Iisus Hristos, vestind Evanghelia mantuirii pentru care a venit in lumea noastra, vorbind oamenilor care Il ascultau, le-a spus multe pilde si asemanari din care ei sa poata intelege mai bine si mai usor Vestea cea Mare si Buna pe care le-o aducea El de la Tatal Ceresc si anume ca Domnul Dumnezeu, Care a facut lumea intreaga si ne-a facut si pe noi, ne iubeste si vrea sa ne intoarca de pe calea cea rea la El, la mantuirea si fericirea umblarii si ascultarii de Voia si de Cuvantul Lui. Caci omenirea toata este ca un fiu pierdut care a plecat de acasa si traieste departe de Tatal Ceresc.
Astfel, Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos a vorbit tuturor oamenilor numai despre marea dragoste a Tatalui Ceresc, Care atat de mult a iubit lumea, incat pe singurul Sau Fiu i L-a dat, pentru ca oricine va crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. De aceea, El cheama pe fiecare om si-l sfatuieste, din copilaria si din tineretea lui, sa-I asculte invatatura si sa nu se departeze de ea, pentru ca numai prin aceasta omul poate sa fie mantuit. Iar daca, prin inselaciunea ispitei si a pacatului, omul s-a departat de Dumnezeu si de Casa Lui cea Sfanta, El il cheama si il asteapta sa se intoarca iarasi. Domnul Iisus spunea ca nu este o mai mare bucurie inaintea ingerilor lui Dumnezeu ca de un pacatos care se intoarce; caruia ii pare rau de pacatele si de neascultarile sale din trecut si se intoarce acum pentru totdeauna la Domnul, punand legamant sfant sa nu mai faca raul niciodata, ci sa fie pe totdeauna un copil ascultator si implinitor al voii Tatalui Ceresc.
Asa a spus odata Domnul Iisus pilda cu fiul cel pierdut. Alta data, cu oaia cea pierduta. Apoi cu banutul cel pierdut Fiecare din aceste pilde frumoase contine marele adevar ca dragostea Tatalui nostru din Cer ne cauta si ne doreste mantuirea sufletului nostru. Ce miscatoare este aceasta cautare si chemare cereasca si cat de multe suflete pierdute, care au ascultat-o, s-au intors de pe caile lor pierdute, ajungand fericite in Casa si-n dragostea lui Dumnezeu!Asa a spus odata Domnul Iisus pilda cu fiul cel pierdut, despre care scrie Sfantul Evanghelist Luca in capitolul 15. Nu este, poate, in lumea intreaga o istorisire atat de duioasa si iubitoare ca pilda aceasta in care se arata nu numai usuratatea si vinovatia omului care paraseste pe Dumnezeu si ascultarea de El si nefericirea in care ajunge fiul neascultator care face asa dar, mai ales, mila si dragostea Tatalui Ceresc care nu inceteaza sa-l cheme inapoi si sa-l astepte, apoi sa-l primeasca iarasi pe fiul cel pierdut care se intoarce.
Insa totdeauna cand vorbea Mantuitorul nostru Iisus Hristos despre aceste lucruri, niste oameni rai, numiti farisei, care erau si ei pe acolo, carteau contra Domnului si se ridicau contra Lui cu ura, cautand sa-i indeparteze pe oameni, ca sa nu creada si sa nu asculte cuvintele lui Dumnezeu. Pentru ca ei doreau ca oamenii sa vina la ei si sa caute mantuirea, si nu la Domnul Iisus. Dar ei puneau biruri si sarcini grele pe oamenii care doreau sa se apropie de Dumnezeu prin ei; pe cand Mantuitorul nu punea nici o sarcina pe nimeni, ci ii chema cu dragoste, fagaduindu-le mantuirea, numai daca veneau cu lacrimi de pocainta si se hotarau cu smerenie sa nu mai pacatuiasca. Fariseii, impotrivitori si vrajmasi, Il urau pe Mantuitorul Iisus si cautau in toate felurile sa-I faca orice rau, caci prin mantuirea pe care o aducea El fara nici o plata ei isi pierdeau castigurile lor. Pana la urma, fariseii au hotarat sa-L omoare pe Domnul Iisus lucru care l-au si facut , caci asa randuise Dumnezeu pentru man tuirea noastra.
Dar Domnul Iisus a biruit in lupta cu duhul cel rau. i dragostea lui Dumnezeu a ramas in lume, pentru a chema si a mantui pe cei pacatosi care se intorc la El.
Tot timpul cat Domnul Iisus a fost pe pamant si a propovaduit voia Tatalui Ceresc, El n-a incetat sa cheme si sa primeasca pe orice suflet, din pacat, spre mantuire. Felul Lui plin de bunatate si de iubire cucerea multimile si ii facea pe multi oameni sa lase calea cea rea si sa se hotarasca la o viata noua. Mai ales pilda cu fiul cel pierdut i-a intors pe foarte multi, nu numai din timpul vietii pamantesti a Mantuitorului, ci si de atunci si pana astazi. Caci nimic nu poate fi mai duios si mai miscator ca dragostea si bunatatea aratate fata de fiul cel care fusese pierdut si s-a aflat, fusese ratacit si s-a intors, fusese mort si a inviat.
In aceasta pilda este aratata cum nu se poate mai limpede si taina nasterii din nou, adica acea lucrare dumnezeiasca ce se petrece in fiinta omului cand el primeste Cuvantul si Duhul lui Dumnezeu in inima lui si le urmeaza. Cum el devine un om nou, cu o inima noua, cu o minte noua, cu o viata si cu o purtare cu totul noi fata de cele ce fusesera inainte. i abia cand ajunge in felul acesta, ca un mort fata de lume si ca un viu fata de Dumnezeu, numai atunci omul devine cu adevarat un fiu al Tatalui Ceresc, izbavit si mantuit din pierzarea pacatului in care fusese.
Dupa cum am spus mai sus, pilda cu fiul cel pierdut ramasa dupa Mantuitorul a mai intors la Dumnezeu foarte multe suflete si va mai intoarce inca pe multi. Caci de nimic nu are mai mare nevoie, pe lumea asta, un suflet pierdut, decat de dragostea si de iertarea care sa-l salveze din osanda si mizeria in care l-au dus pacatul si diavolul de care s-a lasat ispitit. i dupa cum nu se poate o prabusire mai mare ca a celui cazut, tot asa nu este nici o bucurie mai mare ca a celui care se vede izbavit dintr-o astfel de prabusire si cadere. Desigur ca fiecare dintre cei care s-au intors la Dumnezeu dintr-o astfel de stare pierduta isi are istorisirea sa. i a fiecaruia este frumoasa si plina de invataminte mangaietoare. Pentru bucuria noastra duhovniceasca, iata, vom spune aici o astfel de istorisire despre felul cum inca un fiu pierdut s-a intors acasa. Se spune deci ca intr-un orasel erau niste parinti credinciosi care aveau un singur fiu. Parintii sai il iubeau foarte mult, ca acolo unde este numai un copil, si cautau cu tot dinadinsul ca el sa aiba de toate din belsug, sa nu duca lipsa de nimic.
Dupa ce a crescut mai mare, in loc sa-l puna la munca, munceau ei si pentru el, cautand sa-l scuteasca de la orice greu. Astfel copilul s-a invatat un lenes si un risipitor. Parintii, vazand aceasta, au inceput sa caute sa-l indrepte, indem nan du-l sa faca si el ce poate in casa lor. Il indemnau sa citeasca Biblia, sa se roage, sa mearga la biserica si la adunarea frateascaDar fiul, care incepuse rau, nu voia cu nici un chip s-o ia pe calea cea buna. Se prefacea cand bolnav, cand ocupat cu altceva, numai sa nu faca ce-i ziceau parintii.
Cand scapa de sub ochii lor, se ascundea si se ducea cu prietenii rai la lucruri rele. Cand venea acasa mintea, ca sa nu spuna pe unde a fost. De multe ori, parintii, necajiti si indurerati, a trebuit sa-l mustre si sa-l certe cu asprime, dar fara nici un folos. Acum se facuse mare, dar cu cat crestea, cu atat se facea si mai rau.
Odata, venind tarziu acasa si parintii primindu-l cu asprime, tanarul s-a infuriat peste masura si l-a lovit pe tatal sau, apoi a izbit-o de perete pe mama sa si, luandu-si ce a apucat din casa, a iesit trantind usa de pereti si strigand: Ma duc din casa asta blestemata si n-am sa mai vin niciodata inapoi! M-am saturat de teroare, vreau sa traiesc liber si fericit, cum imi place mie, in lumea libera! Sa fac ce vreau eu, nu ce vor altii! Nu vreau sa mai fiu obligat sa tot stau in genunchi, ca la biserica, sa tot cant la psalmi, ca la manastire, sa tot postesc ca mosnegii si sa nu stiu decat despre Dumnezeu! Sunt tanar, am drept si eu la distractii si sa-mi traiesc via ta cum vreau eu, nu cum vor cei prosti si inapoiati, care nu stiu decat munca, munca si munca! i mergea grabit si bombanind pe strada catre gara, sa ia primul tren spre lumea lui libera, fara sa se mai uite inapoi. Vecinii se uitau dupa el clatinand din cap: Sarmanul de el, rau o sa mai ajunga! i asa s-a si intamplat nu peste multa vreme. Banii cu care plecase de acasa se terminara in curand, iar cand s-au dus banii, s-au dus si prietenii si prietenia lor. De muncit nici nu invatase sa munceasca, dar nici nu-i placea sa invete. Unde ar fi vrut sa faca ceva, nu stia. Unde ar fi stiut, nu voia, fiindca-i era si rusine, si-i parea greu. Astfel a ajuns sa fure, iar dupa aceea, fiind prins, a fost batut si bagat la inchisoare pe doi ani.
La inchisoare a cunoscut conditiile cele grele de acolo: foame, bataie, frig, mizerie, paduchi, boalaCand a scapat din inchisoare, i-a fost si mai greu, caci toata lumea il ocolea si-l alunga, temandu-se si scarbindu-se de el. In aceasta nefericita stare, flamand, bolnav, istovit si zdren taros, si-a adus si mai amar aminte de casa tatalui sau si de toate amintirile fericite ale vietii pe care si-o traise el candva acolo. I se parea ca trecusera zeci de ani de atunci si i se rupea inima de durere si de rusine. De durere pentru ceea ce a facut; si de rusine pentru ceea ce a ajuns. O, cum ii ardeau acum parerile de rau inima! i cum ii ardeau lacrimile fata! Cu ce...
Astfel, Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos a vorbit tuturor oamenilor numai despre marea dragoste a Tatalui Ceresc, Care atat de mult a iubit lumea, incat pe singurul Sau Fiu i L-a dat, pentru ca oricine va crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. De aceea, El cheama pe fiecare om si-l sfatuieste, din copilaria si din tineretea lui, sa-I asculte invatatura si sa nu se departeze de ea, pentru ca numai prin aceasta omul poate sa fie mantuit. Iar daca, prin inselaciunea ispitei si a pacatului, omul s-a departat de Dumnezeu si de Casa Lui cea Sfanta, El il cheama si il asteapta sa se intoarca iarasi. Domnul Iisus spunea ca nu este o mai mare bucurie inaintea ingerilor lui Dumnezeu ca de un pacatos care se intoarce; caruia ii pare rau de pacatele si de neascultarile sale din trecut si se intoarce acum pentru totdeauna la Domnul, punand legamant sfant sa nu mai faca raul niciodata, ci sa fie pe totdeauna un copil ascultator si implinitor al voii Tatalui Ceresc.
Asa a spus odata Domnul Iisus pilda cu fiul cel pierdut. Alta data, cu oaia cea pierduta. Apoi cu banutul cel pierdut Fiecare din aceste pilde frumoase contine marele adevar ca dragostea Tatalui nostru din Cer ne cauta si ne doreste mantuirea sufletului nostru. Ce miscatoare este aceasta cautare si chemare cereasca si cat de multe suflete pierdute, care au ascultat-o, s-au intors de pe caile lor pierdute, ajungand fericite in Casa si-n dragostea lui Dumnezeu!Asa a spus odata Domnul Iisus pilda cu fiul cel pierdut, despre care scrie Sfantul Evanghelist Luca in capitolul 15. Nu este, poate, in lumea intreaga o istorisire atat de duioasa si iubitoare ca pilda aceasta in care se arata nu numai usuratatea si vinovatia omului care paraseste pe Dumnezeu si ascultarea de El si nefericirea in care ajunge fiul neascultator care face asa dar, mai ales, mila si dragostea Tatalui Ceresc care nu inceteaza sa-l cheme inapoi si sa-l astepte, apoi sa-l primeasca iarasi pe fiul cel pierdut care se intoarce.
Insa totdeauna cand vorbea Mantuitorul nostru Iisus Hristos despre aceste lucruri, niste oameni rai, numiti farisei, care erau si ei pe acolo, carteau contra Domnului si se ridicau contra Lui cu ura, cautand sa-i indeparteze pe oameni, ca sa nu creada si sa nu asculte cuvintele lui Dumnezeu. Pentru ca ei doreau ca oamenii sa vina la ei si sa caute mantuirea, si nu la Domnul Iisus. Dar ei puneau biruri si sarcini grele pe oamenii care doreau sa se apropie de Dumnezeu prin ei; pe cand Mantuitorul nu punea nici o sarcina pe nimeni, ci ii chema cu dragoste, fagaduindu-le mantuirea, numai daca veneau cu lacrimi de pocainta si se hotarau cu smerenie sa nu mai pacatuiasca. Fariseii, impotrivitori si vrajmasi, Il urau pe Mantuitorul Iisus si cautau in toate felurile sa-I faca orice rau, caci prin mantuirea pe care o aducea El fara nici o plata ei isi pierdeau castigurile lor. Pana la urma, fariseii au hotarat sa-L omoare pe Domnul Iisus lucru care l-au si facut , caci asa randuise Dumnezeu pentru man tuirea noastra.
Dar Domnul Iisus a biruit in lupta cu duhul cel rau. i dragostea lui Dumnezeu a ramas in lume, pentru a chema si a mantui pe cei pacatosi care se intorc la El.
Tot timpul cat Domnul Iisus a fost pe pamant si a propovaduit voia Tatalui Ceresc, El n-a incetat sa cheme si sa primeasca pe orice suflet, din pacat, spre mantuire. Felul Lui plin de bunatate si de iubire cucerea multimile si ii facea pe multi oameni sa lase calea cea rea si sa se hotarasca la o viata noua. Mai ales pilda cu fiul cel pierdut i-a intors pe foarte multi, nu numai din timpul vietii pamantesti a Mantuitorului, ci si de atunci si pana astazi. Caci nimic nu poate fi mai duios si mai miscator ca dragostea si bunatatea aratate fata de fiul cel care fusese pierdut si s-a aflat, fusese ratacit si s-a intors, fusese mort si a inviat.
In aceasta pilda este aratata cum nu se poate mai limpede si taina nasterii din nou, adica acea lucrare dumnezeiasca ce se petrece in fiinta omului cand el primeste Cuvantul si Duhul lui Dumnezeu in inima lui si le urmeaza. Cum el devine un om nou, cu o inima noua, cu o minte noua, cu o viata si cu o purtare cu totul noi fata de cele ce fusesera inainte. i abia cand ajunge in felul acesta, ca un mort fata de lume si ca un viu fata de Dumnezeu, numai atunci omul devine cu adevarat un fiu al Tatalui Ceresc, izbavit si mantuit din pierzarea pacatului in care fusese.
Dupa cum am spus mai sus, pilda cu fiul cel pierdut ramasa dupa Mantuitorul a mai intors la Dumnezeu foarte multe suflete si va mai intoarce inca pe multi. Caci de nimic nu are mai mare nevoie, pe lumea asta, un suflet pierdut, decat de dragostea si de iertarea care sa-l salveze din osanda si mizeria in care l-au dus pacatul si diavolul de care s-a lasat ispitit. i dupa cum nu se poate o prabusire mai mare ca a celui cazut, tot asa nu este nici o bucurie mai mare ca a celui care se vede izbavit dintr-o astfel de prabusire si cadere. Desigur ca fiecare dintre cei care s-au intors la Dumnezeu dintr-o astfel de stare pierduta isi are istorisirea sa. i a fiecaruia este frumoasa si plina de invataminte mangaietoare. Pentru bucuria noastra duhovniceasca, iata, vom spune aici o astfel de istorisire despre felul cum inca un fiu pierdut s-a intors acasa. Se spune deci ca intr-un orasel erau niste parinti credinciosi care aveau un singur fiu. Parintii sai il iubeau foarte mult, ca acolo unde este numai un copil, si cautau cu tot dinadinsul ca el sa aiba de toate din belsug, sa nu duca lipsa de nimic.
Dupa ce a crescut mai mare, in loc sa-l puna la munca, munceau ei si pentru el, cautand sa-l scuteasca de la orice greu. Astfel copilul s-a invatat un lenes si un risipitor. Parintii, vazand aceasta, au inceput sa caute sa-l indrepte, indem nan du-l sa faca si el ce poate in casa lor. Il indemnau sa citeasca Biblia, sa se roage, sa mearga la biserica si la adunarea frateascaDar fiul, care incepuse rau, nu voia cu nici un chip s-o ia pe calea cea buna. Se prefacea cand bolnav, cand ocupat cu altceva, numai sa nu faca ce-i ziceau parintii.
Cand scapa de sub ochii lor, se ascundea si se ducea cu prietenii rai la lucruri rele. Cand venea acasa mintea, ca sa nu spuna pe unde a fost. De multe ori, parintii, necajiti si indurerati, a trebuit sa-l mustre si sa-l certe cu asprime, dar fara nici un folos. Acum se facuse mare, dar cu cat crestea, cu atat se facea si mai rau.
Odata, venind tarziu acasa si parintii primindu-l cu asprime, tanarul s-a infuriat peste masura si l-a lovit pe tatal sau, apoi a izbit-o de perete pe mama sa si, luandu-si ce a apucat din casa, a iesit trantind usa de pereti si strigand: Ma duc din casa asta blestemata si n-am sa mai vin niciodata inapoi! M-am saturat de teroare, vreau sa traiesc liber si fericit, cum imi place mie, in lumea libera! Sa fac ce vreau eu, nu ce vor altii! Nu vreau sa mai fiu obligat sa tot stau in genunchi, ca la biserica, sa tot cant la psalmi, ca la manastire, sa tot postesc ca mosnegii si sa nu stiu decat despre Dumnezeu! Sunt tanar, am drept si eu la distractii si sa-mi traiesc via ta cum vreau eu, nu cum vor cei prosti si inapoiati, care nu stiu decat munca, munca si munca! i mergea grabit si bombanind pe strada catre gara, sa ia primul tren spre lumea lui libera, fara sa se mai uite inapoi. Vecinii se uitau dupa el clatinand din cap: Sarmanul de el, rau o sa mai ajunga! i asa s-a si intamplat nu peste multa vreme. Banii cu care plecase de acasa se terminara in curand, iar cand s-au dus banii, s-au dus si prietenii si prietenia lor. De muncit nici nu invatase sa munceasca, dar nici nu-i placea sa invete. Unde ar fi vrut sa faca ceva, nu stia. Unde ar fi stiut, nu voia, fiindca-i era si rusine, si-i parea greu. Astfel a ajuns sa fure, iar dupa aceea, fiind prins, a fost batut si bagat la inchisoare pe doi ani.
La inchisoare a cunoscut conditiile cele grele de acolo: foame, bataie, frig, mizerie, paduchi, boalaCand a scapat din inchisoare, i-a fost si mai greu, caci toata lumea il ocolea si-l alunga, temandu-se si scarbindu-se de el. In aceasta nefericita stare, flamand, bolnav, istovit si zdren taros, si-a adus si mai amar aminte de casa tatalui sau si de toate amintirile fericite ale vietii pe care si-o traise el candva acolo. I se parea ca trecusera zeci de ani de atunci si i se rupea inima de durere si de rusine. De durere pentru ceea ce a facut; si de rusine pentru ceea ce a ajuns. O, cum ii ardeau acum parerile de rau inima! i cum ii ardeau lacrimile fata! Cu ce...
