39 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Vladimir Popovici
Parintele VLADIMIR POPOVICI A trecut la Domnul in ziua de 27 martie 1985, la Cluj. A fost inmormantat in cimitirul din Manastur. A avut si el, ca Parintele Iosif, la moartea sa inca o impotrivire din partea celor ce l-au urat. Dar nu poate fi prietenul mai mic scutit de ceea ce a avut parte []Parintele VLADIMIR POPOVICIA trecut la Domnul in ziua de 27 martie 1985, la Cluj. A fost inmormantat in cimitirul din Manastur. A avut si el, ca Parintele Iosif, la moartea sa inca o impotrivire din partea celor ce l-au urat. Dar nu poate fi prietenul mai mic scutit de ceea ce a avut parte prietenul sau mai mare.
A vazut lumina zilei in orasul Chisinau Basarabia, in 6 februarie 1896, din parintii: preot Vasile Popovici si Eufrosina. Amandoi pa rintii erau de o mare credinta, cinste si evlavie, implinindu-si toate indatoririle sfintei lor slujbe in cel mai frumos fel, spre slava si voia lui Dumnezeu. Ta tal Ceresc i-a binecuvantat cu 11 copii, pe ca re i-au crescut cu mul ta grija in dragostea si frica lui DumnezeuLa nasterea celui de-al 11-lea copil, ma ma a murit, fiind inmormantata la Mere seni Lapusna, unde era atunci tatal preot. A fost jelita cu multa durere si lacrimi.
Mai ales pentru fiul ei Vladimir, pierderea mamei scumpe a fost o pricina de mare si indelunga durere. Plecarea mamei l-a facut sa doreasca nespus de mult Imparatia Cereasca si sa se pregateasca si el pentru o viata care sa-l faca tot mai vrednic de a fi in Imparatia lui Dumnezeu, unde a plecat mama lui.
Mai tarziu, cand si sotia sa iubita va pleca cu multi ani inaintea lui la Domnul, se va aprinde si mai mult focul iubirii ceresti in inima sa. Era var de-al doilea cu preotul Alexei Mateevici din Basarabia, care a scris poezia nemuritoare Limba noastra-i o comoara A terminat seminarul teologic din Chisinau in 1917, dupa care a intrat ca invatator in comuna Susleni Orhei. In anul 1918 s-a cununat in Domnul cu Eufimia, si ea invatatoare in comuna ibirica Orhei.
Dupa moartea tatalui sau, in anul 1919, a fost ales preot in locul acestuia, in parohia Lulova. Fiind primul casatorit dintre cei opt frati ai sai, cei doi soti au devenit ca niste parinti pentru fratii lor mai mici si orfani. Cu o dragoste sfanta in Domnul, si-au facut aceasta datorie amandoi.
Nu peste multa vreme insa, sotia s-a imbolnavit de plamani. Au urmat lungi si grele tratamente la Varatec, la Sanatoriul Geoagiu, apoi acasa.
Aparitia Oastei Domnului in anul 1923 a insemnat, atat pentru parintele Vladimir, cat si pentru sotia sa, rasaritul unei lumini ceresti. Inca din anul 1924, primind foaia Lumina Satelor de la Sibiu, indragind-o din primul moment, s-au atasat din toata inima, cu devotament, de lupta Parintelui Iosif Trifa, intrand in Oastea Domnului si infiintand aceasta fratietate sfanta atat in parohia sa, cat si in celelalte localitati. Cartile Parintelui Iosif erau citite cu sete si dragoste, subliniate si raspandite peste tot, iar aceste carti au intors multe suflete de pe calea pierzarii, formand in acele parti, pana departe, multe comunitati duhovnicesti.
Ce frumos isi aminteste despre aceste zile parintele Vladimir, cand scrie: Viata noastra, a amandurora, se desfasura in aceasta atmosfera innoita si sfintita de Duhul Sfant, intr-un fel lin si fericit. Cresteam amandoi in cunostinta Domnului si eram plini de o sfanta bucurie in Domnul. Viata noastra era ca o cantare noua lui Dumnezeu. Eram parca nepamanteni, in dragostea dintai care iubea mai presus de orice pe Dumnezeu si pe semeni. Domnul Se coborase in noi cu Imparatia Lui. Parohia noastra, Glingeni, era umbrita de Duhul Sfant .
Imbolnavirea sotiei sale Eufimia si internarea ei in Sanatoriul Geoagiu i-a dat astfel prilejul sa-l intalneasca acolo si sa-l cunoasca si personal pe Parintele Iosif, care era si el internat in acel sanatoriu. Aceasta cunoastere i-a apropiat si mai mult, legandu-i pentru totdeauna intr-o partasie care s-a facut din ce in ce tot mai fierbinte, mai puternica si mai frumoasa.
Dupa izbucnirea conflictului de la Sibiu dintre Parintele Iosif si mitropolitul Balan, parintele Vladimir a trecut cu toata puterea si hotararea de partea adevarului, participand la toate actiunile, atat pentru apararea Cauzei Oastei, cat si pentru apararea dreptatii Parintelui Iosif.
La sfatul din 12 septembrie 1937 el a fost de fata si, spre deosebire de ceilalti preoti care au fost prezenti atunci si pana atunci langa Parintele Iosif, parintele Vladimir nu numai ca nu s-a retras cu frica sau cu rezerve ca si ceilalti ci a ramas cu toata hotararea printre primii aparatori cu orice pret ai acestor cauze sfinte. A ramas pana la urma singurul in viata, dintre toti preotii ostasi, care nu s-a dat in laturi de la nici o jertfa pentru Cauza Domnului si care n-a facut nici un compromis cu constiinta lui. i-a tinut cu hotarare si cu statornicie frumosul legamant depus Domnului alaturi de Parintele Iosif, atat in viata acestuia, cat si langa sicriul sau, in 16 februarie 1938. Personalitatea si exemplul Parintelui Iosif i-au ramas ca o icoana sfanta. Scrierile sale l-au indemnat sa scrie si el. Multe din gandurile lui si ale altora le-a scris si le-a tradus, publicandu-le in folie Parintelui Iosif, care il aprecia foarte mult si care chiar si inainte de moartea sa l-a invitat langa patul suferintei sale de la Sibiu si l-a retinut cu el aproape o luna de zile.
Pe langa articole si insemnari publicate saptamanal in reviste, parintele Vladimir a mai scris si brosurile: Iertarea , Rolul preotului ca pastor de suflete , Dragostea dintai si Cartea Preotiei acestea doua din urma fiind traduceri din ruseste.
Pe langa acestea, parintele Vladimir mai avea si alte frumoase lucrari scrise, pe care Parintele Iosif voia sa i le tipareasca, dar din cauza celor petrecute indata n a mai avut putinta sa faca acest lucru....
A vazut lumina zilei in orasul Chisinau Basarabia, in 6 februarie 1896, din parintii: preot Vasile Popovici si Eufrosina. Amandoi pa rintii erau de o mare credinta, cinste si evlavie, implinindu-si toate indatoririle sfintei lor slujbe in cel mai frumos fel, spre slava si voia lui Dumnezeu. Ta tal Ceresc i-a binecuvantat cu 11 copii, pe ca re i-au crescut cu mul ta grija in dragostea si frica lui DumnezeuLa nasterea celui de-al 11-lea copil, ma ma a murit, fiind inmormantata la Mere seni Lapusna, unde era atunci tatal preot. A fost jelita cu multa durere si lacrimi.
Mai ales pentru fiul ei Vladimir, pierderea mamei scumpe a fost o pricina de mare si indelunga durere. Plecarea mamei l-a facut sa doreasca nespus de mult Imparatia Cereasca si sa se pregateasca si el pentru o viata care sa-l faca tot mai vrednic de a fi in Imparatia lui Dumnezeu, unde a plecat mama lui.
Mai tarziu, cand si sotia sa iubita va pleca cu multi ani inaintea lui la Domnul, se va aprinde si mai mult focul iubirii ceresti in inima sa. Era var de-al doilea cu preotul Alexei Mateevici din Basarabia, care a scris poezia nemuritoare Limba noastra-i o comoara A terminat seminarul teologic din Chisinau in 1917, dupa care a intrat ca invatator in comuna Susleni Orhei. In anul 1918 s-a cununat in Domnul cu Eufimia, si ea invatatoare in comuna ibirica Orhei.
Dupa moartea tatalui sau, in anul 1919, a fost ales preot in locul acestuia, in parohia Lulova. Fiind primul casatorit dintre cei opt frati ai sai, cei doi soti au devenit ca niste parinti pentru fratii lor mai mici si orfani. Cu o dragoste sfanta in Domnul, si-au facut aceasta datorie amandoi.
Nu peste multa vreme insa, sotia s-a imbolnavit de plamani. Au urmat lungi si grele tratamente la Varatec, la Sanatoriul Geoagiu, apoi acasa.
Aparitia Oastei Domnului in anul 1923 a insemnat, atat pentru parintele Vladimir, cat si pentru sotia sa, rasaritul unei lumini ceresti. Inca din anul 1924, primind foaia Lumina Satelor de la Sibiu, indragind-o din primul moment, s-au atasat din toata inima, cu devotament, de lupta Parintelui Iosif Trifa, intrand in Oastea Domnului si infiintand aceasta fratietate sfanta atat in parohia sa, cat si in celelalte localitati. Cartile Parintelui Iosif erau citite cu sete si dragoste, subliniate si raspandite peste tot, iar aceste carti au intors multe suflete de pe calea pierzarii, formand in acele parti, pana departe, multe comunitati duhovnicesti.
Ce frumos isi aminteste despre aceste zile parintele Vladimir, cand scrie: Viata noastra, a amandurora, se desfasura in aceasta atmosfera innoita si sfintita de Duhul Sfant, intr-un fel lin si fericit. Cresteam amandoi in cunostinta Domnului si eram plini de o sfanta bucurie in Domnul. Viata noastra era ca o cantare noua lui Dumnezeu. Eram parca nepamanteni, in dragostea dintai care iubea mai presus de orice pe Dumnezeu si pe semeni. Domnul Se coborase in noi cu Imparatia Lui. Parohia noastra, Glingeni, era umbrita de Duhul Sfant .
Imbolnavirea sotiei sale Eufimia si internarea ei in Sanatoriul Geoagiu i-a dat astfel prilejul sa-l intalneasca acolo si sa-l cunoasca si personal pe Parintele Iosif, care era si el internat in acel sanatoriu. Aceasta cunoastere i-a apropiat si mai mult, legandu-i pentru totdeauna intr-o partasie care s-a facut din ce in ce tot mai fierbinte, mai puternica si mai frumoasa.
Dupa izbucnirea conflictului de la Sibiu dintre Parintele Iosif si mitropolitul Balan, parintele Vladimir a trecut cu toata puterea si hotararea de partea adevarului, participand la toate actiunile, atat pentru apararea Cauzei Oastei, cat si pentru apararea dreptatii Parintelui Iosif.
La sfatul din 12 septembrie 1937 el a fost de fata si, spre deosebire de ceilalti preoti care au fost prezenti atunci si pana atunci langa Parintele Iosif, parintele Vladimir nu numai ca nu s-a retras cu frica sau cu rezerve ca si ceilalti ci a ramas cu toata hotararea printre primii aparatori cu orice pret ai acestor cauze sfinte. A ramas pana la urma singurul in viata, dintre toti preotii ostasi, care nu s-a dat in laturi de la nici o jertfa pentru Cauza Domnului si care n-a facut nici un compromis cu constiinta lui. i-a tinut cu hotarare si cu statornicie frumosul legamant depus Domnului alaturi de Parintele Iosif, atat in viata acestuia, cat si langa sicriul sau, in 16 februarie 1938. Personalitatea si exemplul Parintelui Iosif i-au ramas ca o icoana sfanta. Scrierile sale l-au indemnat sa scrie si el. Multe din gandurile lui si ale altora le-a scris si le-a tradus, publicandu-le in folie Parintelui Iosif, care il aprecia foarte mult si care chiar si inainte de moartea sa l-a invitat langa patul suferintei sale de la Sibiu si l-a retinut cu el aproape o luna de zile.
Pe langa articole si insemnari publicate saptamanal in reviste, parintele Vladimir a mai scris si brosurile: Iertarea , Rolul preotului ca pastor de suflete , Dragostea dintai si Cartea Preotiei acestea doua din urma fiind traduceri din ruseste.
Pe langa acestea, parintele Vladimir mai avea si alte frumoase lucrari scrise, pe care Parintele Iosif voia sa i le tipareasca, dar din cauza celor petrecute indata n a mai avut putinta sa faca acest lucru....
