Pe langa celelalte daruri duhovnicesti pe care le avea, fratele Ioan Marini mai avea si darul rugaciunii. Dupa intoarcerea sa la Domnul, in casa parinteasca de la Sasciori, in camera dinainte cum ii spuneau ai casei , fra tele Marini isi avea locul lui preferat de rugaciune, asa cum l-au numit unii frati: coltul lui []Pe langa celelalte daruri duhovnicesti pe care le avea, fratele Ioan Marini mai avea si darul rugaciunii.

Dupa intoarcerea sa la Domnul, in casa parinteasca de la Sasciori, in camera dinainte cum ii spuneau ai casei , fra tele Marini isi avea locul lui preferat de rugaciune, asa cum l-au numit unii frati: coltul lui de rugaciune in casa de la Sasciori . Aici petrecea el ore intregi langa Cuvantul lui Dumnezeu, in citirea si cercetarea Bibliei si in rugaciune, desi era bolnav si slabit trupeste, incat nu mai putea face serviciu.

Cel care scrie aceste randuri a luat si el parte la astfel de clipe de partasie cu Domnul si de rugaciune in casa de la Sasciori.

Fratele Marini fiind bolnav de piept, i se recomanda aerul de munte al padurilor de brad. de aceea, cand se simtea mai bine, iesea la plimbare afara din comuna, la aer curat. In partea comunei unde se afla casa lor era un deal cu brazi denumit de sateni coasta cu brazi . Aici in coasta cu brazi , in padurea cu miros de brad si aer curat, in mijlocul naturii create de Dumnezeu, singur cu Domnul, isi avea inca un loc preferat de rugaciune, unde se intalnea cu Domnul ori de cate ori puterile sale trupesti il ajutau sa mearga pana acolo. Numai Domnul si el stiu cat timp au petrecut ei aici impreuna si ce intimitati au fost intre cei doi. Acest lucru se poate spune atat referitor la cele petrecute in coasta cu brazi , cat si la coltul de ruga ciune din casa de la Sasciori . Acelasi lucru se poate spune si pentru clipele de rugaciune petrecute in alte coaste si in alte colturi , pe care nu le stim si pe care le-au stiut numai el si Domnul. Despre unele din ele, pe care le stim, vom mai aminti in cele ce urmeaza.

Fratele Marini n-a spus niciodata nimanui despre aceste lucruri care i-ar fi putut aduce o cat de mica lauda. Le ascundea pe toate in darul smereniei pe care il avea de la Domnul. Din cauza aceasta, multe dintre ele au ramas necunoscute de noi. Ceea ce cunoastem din aceste lucruri ne-au parvenit, fara voia fratelui, de la cei care l-au surprins in acele momente.

Ca unul care l-am gazduit pe fratele Marini ani de zile in casa la mine, pot spune multe lucruri frumoase din viata lui. In cele de pana aici am mai amintit cate ceva. De data aceasta vreau sa spun ceva despre rugaciune.

Cand era acasa, petrecea ore intregi in genunchi la ruga ciune. Ne miram, cat era el de slabit, cum poate sa stea asa de mult pe genunchi. Se ruga cu toata inima. Uneori, suspinand si plangand, isi varsa inima inaintea Domnului. Prefera sa se roage in linistea noptii, cand nu era deranjat de nimeni. De multe ori noi, ai casei, ne culcam pe orele zece, unsprezece noaptea, si pe el il lasam in genunchi, la rugaciune. Ne trezeau copiii pe la orele doua, trei noaptea, si el era tot la rugaciune, asa cum il lasasem la culcare.

Mergand cu dansul pe la adunari, observam mereu lipsa lui dintre frati in timpul mesei. Acest lucru mi-a atras luarea-aminte si odata l-am cautat si l-am gasit in gradina unui frate, intr-un boschet, unde se ruga pentru adunarea ce urma sa se tina dupa-masa. In loc de mancare, el se retragea in singuratate, unde se ruga pentru bunul mers al adunarii. Altadata l-am gasit rugan du-se in casa unui frate. Am inteles atunci de ce avea si de unde avea el atata putere de vestire a Cuvantului in adunare.

Obiceiul acesta bun si frumos pe care il avea fratele Marini, de a se retrage din lume in locuri singuratice sa se roage, l-a invatat de la Marele nostru Invatator si Domn Iisus Hristos, Care, in timpul vietii Sale pamantesti, Se retragea de multe ori in Muntele Maslinilor si Se ruga.

Fratele Traian Dorz a fost tovarasul nedespartit de munca si de lupta in ogorul Domnului al fratelui Ioan Marini, timp de 15 ani, incepand de la Sibiu, unde erau amandoi calfele lui Neemia , si pana la sfarsitul vietii pamantesti a fratelui Marini. Au locuit mult timp impreuna, atat la Sibiu, cat si la Cluj, precum si la Beius, si a avut timp suficient sa-l cunoasca destul de bine pe fratele Marini si viata lui de credinta. De aceea, fratele Traian este cel mai in masura sa ne poata spune multe lucruri si amintiri din viata fratelui Marini.

Iata ce spune fratele Traian Dorz despre viata lui de rugaciune:In vorbirile fratelui Marini, toata marea lui putere venea din viata lui puternica de rugaciune. i venea din partasia pe care el o avea neincetat cu Domnul. Atat prin citirea Cuvantului Sfant, cat si prin rugaciunea lui aproape necurmata.

Iata, de pilda, o intamplare descrisa de o surioara din Sambateni Arad, intamplare petrecuta chiar in casa lor: Dupa terminarea adunarii de seara, mama mea a chemat pe fratele Marini pentru odihna la noi. Parca-l vad si acum Mama ii pusese sa manance, dar el a spus: Sora, daca ai putin lapte; eu sunt suferind, stau rau si cu dantura Doar putin lapte si gata.

Mama i-a pus laptele si l-a lasat pe masa, apoi i-a desfacut patul ca sa se culce si dupa aceea am iesit, lasandu-l singur.

L-am vazut cum s-a asezat pe genunchi. Asta era pe la ora unu, noaptea.

Cand mama s-a sculat, dimineata, a vazut in camera lui tot lumina. i, cand...