Ce înseamnă şi cum trebuie să umbli cuviincios, ca ziua, pe calea Domnului.
Erau senini fratele Moise si sora Elita si plini de bucurie, macar ca numai ei stiau cat de incercati erau, chiar periclitati. Era foarte urmarit fratele Moise. A fost o perioada cand din casa de peste drum de ei au fost urmariti permanent, cu aparatul de fotografiat: cine intra, cine iese Asta, saptamani de-a randul. []Erau senini fratele Moise si sora Elita si plini de bucurie, macar ca numai ei stiau cat de incercati erau, chiar periclitati. Era foarte urmarit fratele Moise. A fost o perioada cand din casa de peste drum de ei au fost urmariti permanent, cu aparatul de fotografiat: cine intra, cine iese Asta, saptamani de-a randul. Intrau si ieseau tot timpul oameni. La un moment dat, vecinul care era silit sa faca asta a cautat sa-l intalneasca; trecand pe trotuar, el intr-o directie, fratele in alta, i-a soptit: Atentie marita! Erau in foarte mare pericol tot timpul! Fratele Moise n-a fost inchis pe termen lung, dar asa a voit Dumnezeu sa pastreze locul acesta ca o oaza pentru Lucrarea Oastei Domnului.
Fratele avea o liniste, o bucurie, un calm, pe care intamplari ca acestea nu le schimbau. Niciodata nu l-am intalnit sa fie stresat, tulburat sau sa i se para ca vizita fratilor e un rau, de care sa se fereasca, sa se lepede, ca sa-si asigure libertatea. Intotdeauna, intrand in casa lor, erai cuprins de bucurie; tot ce era acoloera prilej de bucurie.
As evoca un moment din anii 80.
Fratele Moise era respectat de Biserica, de oamenii Bisericii. Am fost invitat sa tin un curs cu preotii, cativa zeci de preoti, la Episcopie. Eu eram in situatia de a vorbi preotilor mai multe ore, in fiecare zi. La un moment dat, fiind vorba de probleme misionare si facandu-se referire la Oastea Domnului, la situatia cu care se confrunta Biserica, atatea ispite si duhuri, sectarisme etc., Preasfintitul Episcop Visarion a spus ca Oastea Domnului trebuie sa aiba un rol in Biserica. Preasfintitul a si propus sa-l chemam pe fratele Moise. S-a si trimis dupa Dansul, fratele Moise a venit si a fost rugat de Preasfintitul sa vorbeasca preotilor. Fratele Moise a vorbit asa cum vorbea el, foarte calm ce inseamna Oastea Domnului in Biserica si ce ar trebui sa se intample ca Oastea Domnului sa-si gaseasca loc in Biserica pe linia pe care conlucrase cu fratele Traian; ca ar trebui reabilitarea memoriei Parintelui Iosif etc.
Preasfintitul a fost foarte deschis. Cunoscand atmosfera, ma intrebam ce urmeaza. i a urmat: in aceeasi noapte, pana dimineata, a sosit de la Bucuresti unul dintre directori cred ca Munteanu si ce i-a spus Preasfintitului nu stiu, dar se vede ca i-a vorbit foarte aspru, caci a doua zi n-a mai iesit Preasfintitul din camera. Preasfintitul isi asumase dansul situatia asta. Deci, in ziua aceea in care a vorbit fratele Moise, pana seara au si fost informati si securitatea si Departamentul Cultelor. N-am ajuns bine acasa, ca mi-a dat telefon la Facultate un director din Departament, Sorin, cu batjocuri si cu amenintari foarte dure.
In aceste conditii lucra fratele Moise. Cu toate acestea, nu au reusit sa-l scoata din pacea lui, din bucurie, din ospitalitatea fara margini a casei lor. Toti cei care au trecut si au trecut multi pe la casa lui s-au impartasit de bucuria acestei case binecuvantate. Istoria Oastei Domnului, din anii de dupa eliberarea fratelui Traian, anii 64, vorbeste de conlucrarea lui cu fratele Moise, cum i-a dat un semnal, cum au venit impreuna, cum au mers impreuna. Am in memoria mea venirea lor impreuna la Sibiu, amandoi strabatand pe ulitele Sibiului; ma cautau la Facultate, iar cand se auzea de numele lor se rascolea toata securitatea. Odata, m-au cautat la Facultate si nu m-au gasit si au fost legitimati. Cand au auzit cei in drept, au trimis sa-i caute si i-au gasit jos, in orasul de jos, spre piata, nedespartiti: fratele Traian, fratele Moise.
Fratele Traian avea, desigur, frati cu care conlucra, dar cred ca nu a gasit pe nimeni ca fratele Moise pe care sa se bazeze desavarsit si cu care sa fie impreuna in momente deosebite. De aceea, continuitatea in 89 intre fratele Traian si fratele Moise a fost una dumnezeiasca. Dumnezeu asa a oranduit: fratele Moise avand tot trecutul sau de lupta, toata experienta sa si, stiind toate, a putut sa faca fata in imprejurarile foarte grele de dupa moartea fratelui Traian.
Eu mereu sunt uimit de modul in care fratele Moise cu Sfatul Fratesc, la inceputul anilor 90, au putut, in ciuda unor incercari de o putere lumeasca extraordinara, sa dea Oastei drumul ei curat si drept. Sa nu uitam ca fratele Moise, cu cei din jurul lui: fratele Iacobuta, fratele Ghita Precupescu etc., au scos in evidenta momentele cheie ale Oastei Domnului, au pus in lumina ce s-a intamplat inainte de moartea Parintelui Iosif, documente de netrecut; apoi intalnirea din 12 septembrie 1937, apoi intalnirea de la Brasov etc. Au pus in evidenta documente care au aratat in timpul de cumpana care este drumul ortodox al Oastei, drumul Oastei care aprofundeaza trairea ortodoxa, nu ispite sectare, nu jumatati de masura, nu cate ceva din Biserica si cate ceva de la secte. Pentru ca sunt, din pacate, si astazi oameni care cred ca asta este drumul Oastei: iei ceva de la Biserica, ce-ti place, si mult nu-ti prea place, si iei de oriunde altceva si-ti fabrici un conglomerat de credinte care nu mai este adevarata credinta.
Cred ca toti fratii, mai ales fratii in varsta, pot sa confirme ceea ce spun eu acum, asupra rolului esential pe care l-a avut fratele Moise in pozitia lui de conducator al Sfatului Fratesc al Oastei Domnului, cum a pus in lumina documentele pe care le avea de la Parintele Iosif si cum le explora. Prin explorarea aceasta au aparut cateva carti fundamentale, care au aratat ca Oastea Domnului este cu adevarat de inspiratie dumnezeiasca si ca Parintele Iosif a transmis-o cu o curatie a gandirii si a simtirii pe care noi cu greu o putem intelege astazi.
Citesc mereu si eu...
Fratele avea o liniste, o bucurie, un calm, pe care intamplari ca acestea nu le schimbau. Niciodata nu l-am intalnit sa fie stresat, tulburat sau sa i se para ca vizita fratilor e un rau, de care sa se fereasca, sa se lepede, ca sa-si asigure libertatea. Intotdeauna, intrand in casa lor, erai cuprins de bucurie; tot ce era acoloera prilej de bucurie.
As evoca un moment din anii 80.
Fratele Moise era respectat de Biserica, de oamenii Bisericii. Am fost invitat sa tin un curs cu preotii, cativa zeci de preoti, la Episcopie. Eu eram in situatia de a vorbi preotilor mai multe ore, in fiecare zi. La un moment dat, fiind vorba de probleme misionare si facandu-se referire la Oastea Domnului, la situatia cu care se confrunta Biserica, atatea ispite si duhuri, sectarisme etc., Preasfintitul Episcop Visarion a spus ca Oastea Domnului trebuie sa aiba un rol in Biserica. Preasfintitul a si propus sa-l chemam pe fratele Moise. S-a si trimis dupa Dansul, fratele Moise a venit si a fost rugat de Preasfintitul sa vorbeasca preotilor. Fratele Moise a vorbit asa cum vorbea el, foarte calm ce inseamna Oastea Domnului in Biserica si ce ar trebui sa se intample ca Oastea Domnului sa-si gaseasca loc in Biserica pe linia pe care conlucrase cu fratele Traian; ca ar trebui reabilitarea memoriei Parintelui Iosif etc.
Preasfintitul a fost foarte deschis. Cunoscand atmosfera, ma intrebam ce urmeaza. i a urmat: in aceeasi noapte, pana dimineata, a sosit de la Bucuresti unul dintre directori cred ca Munteanu si ce i-a spus Preasfintitului nu stiu, dar se vede ca i-a vorbit foarte aspru, caci a doua zi n-a mai iesit Preasfintitul din camera. Preasfintitul isi asumase dansul situatia asta. Deci, in ziua aceea in care a vorbit fratele Moise, pana seara au si fost informati si securitatea si Departamentul Cultelor. N-am ajuns bine acasa, ca mi-a dat telefon la Facultate un director din Departament, Sorin, cu batjocuri si cu amenintari foarte dure.
In aceste conditii lucra fratele Moise. Cu toate acestea, nu au reusit sa-l scoata din pacea lui, din bucurie, din ospitalitatea fara margini a casei lor. Toti cei care au trecut si au trecut multi pe la casa lui s-au impartasit de bucuria acestei case binecuvantate. Istoria Oastei Domnului, din anii de dupa eliberarea fratelui Traian, anii 64, vorbeste de conlucrarea lui cu fratele Moise, cum i-a dat un semnal, cum au venit impreuna, cum au mers impreuna. Am in memoria mea venirea lor impreuna la Sibiu, amandoi strabatand pe ulitele Sibiului; ma cautau la Facultate, iar cand se auzea de numele lor se rascolea toata securitatea. Odata, m-au cautat la Facultate si nu m-au gasit si au fost legitimati. Cand au auzit cei in drept, au trimis sa-i caute si i-au gasit jos, in orasul de jos, spre piata, nedespartiti: fratele Traian, fratele Moise.
Fratele Traian avea, desigur, frati cu care conlucra, dar cred ca nu a gasit pe nimeni ca fratele Moise pe care sa se bazeze desavarsit si cu care sa fie impreuna in momente deosebite. De aceea, continuitatea in 89 intre fratele Traian si fratele Moise a fost una dumnezeiasca. Dumnezeu asa a oranduit: fratele Moise avand tot trecutul sau de lupta, toata experienta sa si, stiind toate, a putut sa faca fata in imprejurarile foarte grele de dupa moartea fratelui Traian.
Eu mereu sunt uimit de modul in care fratele Moise cu Sfatul Fratesc, la inceputul anilor 90, au putut, in ciuda unor incercari de o putere lumeasca extraordinara, sa dea Oastei drumul ei curat si drept. Sa nu uitam ca fratele Moise, cu cei din jurul lui: fratele Iacobuta, fratele Ghita Precupescu etc., au scos in evidenta momentele cheie ale Oastei Domnului, au pus in lumina ce s-a intamplat inainte de moartea Parintelui Iosif, documente de netrecut; apoi intalnirea din 12 septembrie 1937, apoi intalnirea de la Brasov etc. Au pus in evidenta documente care au aratat in timpul de cumpana care este drumul ortodox al Oastei, drumul Oastei care aprofundeaza trairea ortodoxa, nu ispite sectare, nu jumatati de masura, nu cate ceva din Biserica si cate ceva de la secte. Pentru ca sunt, din pacate, si astazi oameni care cred ca asta este drumul Oastei: iei ceva de la Biserica, ce-ti place, si mult nu-ti prea place, si iei de oriunde altceva si-ti fabrici un conglomerat de credinte care nu mai este adevarata credinta.
Cred ca toti fratii, mai ales fratii in varsta, pot sa confirme ceea ce spun eu acum, asupra rolului esential pe care l-a avut fratele Moise in pozitia lui de conducator al Sfatului Fratesc al Oastei Domnului, cum a pus in lumina documentele pe care le avea de la Parintele Iosif si cum le explora. Prin explorarea aceasta au aparut cateva carti fundamentale, care au aratat ca Oastea Domnului este cu adevarat de inspiratie dumnezeiasca si ca Parintele Iosif a transmis-o cu o curatie a gandirii si a simtirii pe care noi cu greu o putem intelege astazi.
Citesc mereu si eu...
