Profetul vremilor noastre – CA ÎN GALILEA
Inceput de testament Sfantul Evanghelist Marcu, in capitolul 1, versetul 15 al Evangheliei sale, scrie: S-a implinit vremea si Imparatia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-ca si credeti in Evanghelie. Dupa spusele lui, acestea sunt cele dintai cuvinte rostite de Mantuitorul in public. Apoi in capitolul 16, versetul 15 consemneaza ultimele cuvinte ale Mantuitorului, cuvinte spuse []Inceput de testamentSfantul Evanghelist Marcu, in capitolul 1, versetul 15 al Evangheliei sale, scrie: S-a implinit vremea si Imparatia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-ca si credeti in Evanghelie.
Dupa spusele lui, acestea sunt cele dintai cuvinte rostite de Mantuitorul in public.
Apoi in capitolul 16, versetul 15 consemneaza ultimele cuvinte ale Mantuitorului, cuvinte spuse ucenicilor Lui la sfarsitul misiunii Sale pamantesti: Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia [Imparatiei lui Dumnezeu] la orice faptura.
EvangheliaAceasta Evanghelie a Imparatiei lui Dumnezeu va fi propovaduita la toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor. Atunci va veni sfarsitul (Matei 24, 14).
Evanghelie in prima zi si Evanghelie in ultima zi a activitatii Mantuitorului.
Entuziasmat de aceasta constatare, Parintele Iosif spunea: Pentru restul vietii mele, invredniceste-ma, o, Doamne Iisuse, sa strig mai departe cuvintele Tale Cercetati Scripturile! (Ioan 5, 39). Eu cred ca n-am de la Domnul o porunca mai mare decat aceasta.
Maria si-a ales partea cea buna (Luca 10, 42).
Ea sedea la picioarele Domnului si asculta cuvintele Lui (Luca 10, 39). Asculta cuvintele viitoarelor Scripturi sfinte, cuvintele Evangheliei.
Cu acest gand bun a calcat Parintele Iosif, acum a doua oara, pragul Sibiului. Acest lucru l-a subliniat el si acest gand il impartaseste tuturor, si celor mici, si celor mari, si celor de aproape, si celor de departe, gand care pentru el constituia un program pe care-l va respecta timp de cincisprezece ani, indemnandu-i si pe altii sa-l respecte.
Iata-l publicat in Revista Teologica nr.1-3, ianuarie-martie 1922, pag. 19, sub titlul:Partea Mariei In casa celor doua surori Marta si Maria intrase Iisus. Marta se invartea si alerga grabita in toate partile, sa stranga vase si cele de lipsa la primirea si ospatarea lui Iisus, iar Maria sedea linistita langa picioarele lui Iisus, ascultand si sorbind din suflet divinele-I invataturi (Luca 10, 39). O mica neintelegere se ivi intre cele doua surori. Marta dusese aceasta neintelegere si inaintea lui Iisus, plangandu-se impotriva Mariei ca nu-i da ajutor in alergarile si in invartelile ei. Iisus inchise acest conflict cu vorbele: Marto, Marto, pentru multe lucruri te ingrijorezi si te framanti tu, dar un singur lucru trebuieste; Maria si-a ales partea cea buna care nu i se va lua.
Dar conflictul celor doua surori din Evanghelie parca nu s-a aplanat pentru totdeauna. Nazuintele lor opuse staruie si azi inainte si neintelegerea lor parca mai mare s-a facut. Pe Marta, probabil, n-a multumit-o raspunsul lui Iisus. A apucat manie pe sora ei Maria si, in mania ei, a scos si scoate mereu pe Maria si partea ei din traiul si preocuparile oamenilor.
Aceasta pornire a Martei impotriva Mariei se poate observa si in Biserica noastra. O arata realitatea. Sa ne coboram putin intr-o parohie. Marta ne iese indata in cale, aratandu-ne vasele ei, oranduielile, invartelile, silintele si ostenelile ei culinare.
Iata arhiva: circulare legate si aranjate dupa ani, multime de protocoale congresuale, sinodale (netaiate) impuse de sus si platite din lada bisericii, apoi acte, regulamente, documente si protocoale referitoare la partea administrativa a oficiului parohial.
Da! Lucruri bune, de lipsa si de folos. O sminteala insa ramane: dupa ce iesim din culina Martei si inchidem usa, in multe locuri nu aflam usa si intrarea in cealalta casa, a Mariei. Nu aflam intrarea in celalalt oficiu al preotului, in cel pastoral.
In putine locuri se poate afla acest oficiu in deplina ordine si activitate (in multe locuri, nici Biblie nu are).
In cele mai multe, partea Mariei o reprezinta numai slujbele din Molitvelnic si Liturghier, eventual si Cazania batrana ce se citeste din strana la praznicele mari. i aceasta greseala n-a rasarit de jos si nu-si are pricinile numai jos, in parohie. Insusi protopopul nu intreba si nu se interesa asa cum ar fi trebuit de oficiul pastoral al preotului, al parohiei. Vizitele canonice si, peste tot, rolul protopopului, miscarile lui si agenda lui au primit de sus un culorat prea administrativ. O interpretare gresita, o prea mare inclinare spre partea si grijile Martei parca ne-au stapanit manifestarile si starile noastre bisericesti de sus pana jos.
Aceasta constatare nu este numai a mea. Ea se spune si se scrie acum si dincoace, si dincolo de Carpati si bine se face; boala nu trebuie tagaduita, ci spusa, ca sa poata fi tamaduita. In punerea in practica a Statutului Organic am pus un mai mare pont pe vesnicele noastre preocupari de ordin administrativ decat pe problemele de viata spiritual-religioasa. Din aplicarea de pana acum a Statutului Organic, a strabatut prea putin din ceea ce este suflul Duhului Sfant si de viata datator al problemelor sufletesti.
Va trebui sa se caute mijlocul prin care s-ar putea suprima rugina birocratismului si a formalismului steril in ale caror mreje s-a poticnit conceptia spirituala a Bisericii noastre. Va trebui sa se tina seama de misiunea spirituala si spiritualizanta a Bisericii, in deosebire de preocuparile materiale si gospodaresti bune de altcum si ele care ne-au inghitit aproape toate energiile, scrie zelosul protoiereu dr. Gh. Ciuhandu.
La noi, in Romania ortodoxa scrie episcopul Vartolomeu in lipsa unui cler cu o cultura mai inalta, Biserica si-a restrans atat misiunea, cat si actiunea aproape numai la ritualism.
Hotarat! Biserica noastra parca prea a ramas numai cu partea Martei. Prea s-a aplecat in aceasta parte si a uitat pe cealalta, a Mariei. Vina a fost apoi ca au plecat si s-au aplecat in aceasta parte si nazuintele preotimii. S au distins de sus ziditorii de biserici, s-au laudat organizatorii, s-au decorat administratorii, intarindu-se astfel de sus mentalitatea ca meritele trebuie cautate si se pot castiga numai in cadre administrative. S-a uitat insa sfatul Apostolului Pavel: Mai ales cei care se ostenesc in cuvant si invatatura (I Tim. 5, 17) si indemnul mai staruitor spre el. S-a uitat incurajarea si rasplatirea nazuintelor si ostenelilor pastorale pentru cladirea credinciosilor si evanghelizarea vietii lor. Aceasta gresita interpretare a dus apoi la faptul ca avem atatia preoti harnici si iscusiti organizatori si administratori, dar, iata, o mitropolie intreaga abia va putea umple cateva posturi de preoti misionari. Dar aceasta mentalitate ne-a dus la ceva si mai rau. In multe locuri a ramas numai Marta si lucreaza numai ea. Hurduca cu vasele, matura in biserica, trage clopotul si scrie numere de acte si nume de oameni in protocoale.
E trist apoi ca nici vremile schimbate n-au putut schimba cu totul aceas ta gresita interpretare. Sunt si azi unii foarte multi care judeca si pretuiesc vrednicia preotului dupa dexteritatile lui administrative. Pentru acestia, toata prisosinta, tot belsugul sufletesc, toata averea si comoara ce ai strans-o mereu in suflet ca sa o poti imparti apoi si altora sunt nimica toata fata de chiverniseala averii de bani ce ti s-a incredintat. Nopti intregi petrecute la picioarele lui Iisus spre a-ti putea intemeia un fond sufletesc, moral, din care apoi sa poti imprumuta sufletelor lipsite, sunt fleacuri fata de meritele infiintarii si administrarii unui fond de bani. Toata truda, toata framantarea, toate ostenelile sufletesti pastorale pentru cladirea credinciosilor sunt pentru unii inca nimic. Daca n-ai inaltat un gard sau n ai putut ridica si lasa un zid, esti nimic.
Aceasta mentalitate trebuie sa dispara acum fara amanare. Nazuintele preotimii trebuie indreptate, incurajate si ajutate spre partea Mariei, spre misiunea interna. Nu numai prezentul cu cerintele lui, ci si trecutul cu indemnurile lui cer acest lucru. In istoria trecutului Bisericii noastre se pot afla si citi pagini surprinzatoare despre mai multa ravna si mai multe nazuinte duhovnicesti pastorale in raport cu vremurile grele de atunci (amanunte sunt si in Istoria predicii la romani, de Gh. Comsa). Sa nu uitam apoi ca avem de la marele aguna, in aceasta directie, o mostenire intreaga pe care n-am...
Dupa spusele lui, acestea sunt cele dintai cuvinte rostite de Mantuitorul in public.
Apoi in capitolul 16, versetul 15 consemneaza ultimele cuvinte ale Mantuitorului, cuvinte spuse ucenicilor Lui la sfarsitul misiunii Sale pamantesti: Duceti-va in toata lumea si propovaduiti Evanghelia [Imparatiei lui Dumnezeu] la orice faptura.
EvangheliaAceasta Evanghelie a Imparatiei lui Dumnezeu va fi propovaduita la toata lumea, ca sa slujeasca de marturie tuturor. Atunci va veni sfarsitul (Matei 24, 14).
Evanghelie in prima zi si Evanghelie in ultima zi a activitatii Mantuitorului.
Entuziasmat de aceasta constatare, Parintele Iosif spunea: Pentru restul vietii mele, invredniceste-ma, o, Doamne Iisuse, sa strig mai departe cuvintele Tale Cercetati Scripturile! (Ioan 5, 39). Eu cred ca n-am de la Domnul o porunca mai mare decat aceasta.
Maria si-a ales partea cea buna (Luca 10, 42).
Ea sedea la picioarele Domnului si asculta cuvintele Lui (Luca 10, 39). Asculta cuvintele viitoarelor Scripturi sfinte, cuvintele Evangheliei.
Cu acest gand bun a calcat Parintele Iosif, acum a doua oara, pragul Sibiului. Acest lucru l-a subliniat el si acest gand il impartaseste tuturor, si celor mici, si celor mari, si celor de aproape, si celor de departe, gand care pentru el constituia un program pe care-l va respecta timp de cincisprezece ani, indemnandu-i si pe altii sa-l respecte.
Iata-l publicat in Revista Teologica nr.1-3, ianuarie-martie 1922, pag. 19, sub titlul:Partea Mariei In casa celor doua surori Marta si Maria intrase Iisus. Marta se invartea si alerga grabita in toate partile, sa stranga vase si cele de lipsa la primirea si ospatarea lui Iisus, iar Maria sedea linistita langa picioarele lui Iisus, ascultand si sorbind din suflet divinele-I invataturi (Luca 10, 39). O mica neintelegere se ivi intre cele doua surori. Marta dusese aceasta neintelegere si inaintea lui Iisus, plangandu-se impotriva Mariei ca nu-i da ajutor in alergarile si in invartelile ei. Iisus inchise acest conflict cu vorbele: Marto, Marto, pentru multe lucruri te ingrijorezi si te framanti tu, dar un singur lucru trebuieste; Maria si-a ales partea cea buna care nu i se va lua.
Dar conflictul celor doua surori din Evanghelie parca nu s-a aplanat pentru totdeauna. Nazuintele lor opuse staruie si azi inainte si neintelegerea lor parca mai mare s-a facut. Pe Marta, probabil, n-a multumit-o raspunsul lui Iisus. A apucat manie pe sora ei Maria si, in mania ei, a scos si scoate mereu pe Maria si partea ei din traiul si preocuparile oamenilor.
Aceasta pornire a Martei impotriva Mariei se poate observa si in Biserica noastra. O arata realitatea. Sa ne coboram putin intr-o parohie. Marta ne iese indata in cale, aratandu-ne vasele ei, oranduielile, invartelile, silintele si ostenelile ei culinare.
Iata arhiva: circulare legate si aranjate dupa ani, multime de protocoale congresuale, sinodale (netaiate) impuse de sus si platite din lada bisericii, apoi acte, regulamente, documente si protocoale referitoare la partea administrativa a oficiului parohial.
Da! Lucruri bune, de lipsa si de folos. O sminteala insa ramane: dupa ce iesim din culina Martei si inchidem usa, in multe locuri nu aflam usa si intrarea in cealalta casa, a Mariei. Nu aflam intrarea in celalalt oficiu al preotului, in cel pastoral.
In putine locuri se poate afla acest oficiu in deplina ordine si activitate (in multe locuri, nici Biblie nu are).
In cele mai multe, partea Mariei o reprezinta numai slujbele din Molitvelnic si Liturghier, eventual si Cazania batrana ce se citeste din strana la praznicele mari. i aceasta greseala n-a rasarit de jos si nu-si are pricinile numai jos, in parohie. Insusi protopopul nu intreba si nu se interesa asa cum ar fi trebuit de oficiul pastoral al preotului, al parohiei. Vizitele canonice si, peste tot, rolul protopopului, miscarile lui si agenda lui au primit de sus un culorat prea administrativ. O interpretare gresita, o prea mare inclinare spre partea si grijile Martei parca ne-au stapanit manifestarile si starile noastre bisericesti de sus pana jos.
Aceasta constatare nu este numai a mea. Ea se spune si se scrie acum si dincoace, si dincolo de Carpati si bine se face; boala nu trebuie tagaduita, ci spusa, ca sa poata fi tamaduita. In punerea in practica a Statutului Organic am pus un mai mare pont pe vesnicele noastre preocupari de ordin administrativ decat pe problemele de viata spiritual-religioasa. Din aplicarea de pana acum a Statutului Organic, a strabatut prea putin din ceea ce este suflul Duhului Sfant si de viata datator al problemelor sufletesti.
Va trebui sa se caute mijlocul prin care s-ar putea suprima rugina birocratismului si a formalismului steril in ale caror mreje s-a poticnit conceptia spirituala a Bisericii noastre. Va trebui sa se tina seama de misiunea spirituala si spiritualizanta a Bisericii, in deosebire de preocuparile materiale si gospodaresti bune de altcum si ele care ne-au inghitit aproape toate energiile, scrie zelosul protoiereu dr. Gh. Ciuhandu.
La noi, in Romania ortodoxa scrie episcopul Vartolomeu in lipsa unui cler cu o cultura mai inalta, Biserica si-a restrans atat misiunea, cat si actiunea aproape numai la ritualism.
Hotarat! Biserica noastra parca prea a ramas numai cu partea Martei. Prea s-a aplecat in aceasta parte si a uitat pe cealalta, a Mariei. Vina a fost apoi ca au plecat si s-au aplecat in aceasta parte si nazuintele preotimii. S au distins de sus ziditorii de biserici, s-au laudat organizatorii, s-au decorat administratorii, intarindu-se astfel de sus mentalitatea ca meritele trebuie cautate si se pot castiga numai in cadre administrative. S-a uitat insa sfatul Apostolului Pavel: Mai ales cei care se ostenesc in cuvant si invatatura (I Tim. 5, 17) si indemnul mai staruitor spre el. S-a uitat incurajarea si rasplatirea nazuintelor si ostenelilor pastorale pentru cladirea credinciosilor si evanghelizarea vietii lor. Aceasta gresita interpretare a dus apoi la faptul ca avem atatia preoti harnici si iscusiti organizatori si administratori, dar, iata, o mitropolie intreaga abia va putea umple cateva posturi de preoti misionari. Dar aceasta mentalitate ne-a dus la ceva si mai rau. In multe locuri a ramas numai Marta si lucreaza numai ea. Hurduca cu vasele, matura in biserica, trage clopotul si scrie numere de acte si nume de oameni in protocoale.
E trist apoi ca nici vremile schimbate n-au putut schimba cu totul aceas ta gresita interpretare. Sunt si azi unii foarte multi care judeca si pretuiesc vrednicia preotului dupa dexteritatile lui administrative. Pentru acestia, toata prisosinta, tot belsugul sufletesc, toata averea si comoara ce ai strans-o mereu in suflet ca sa o poti imparti apoi si altora sunt nimica toata fata de chiverniseala averii de bani ce ti s-a incredintat. Nopti intregi petrecute la picioarele lui Iisus spre a-ti putea intemeia un fond sufletesc, moral, din care apoi sa poti imprumuta sufletelor lipsite, sunt fleacuri fata de meritele infiintarii si administrarii unui fond de bani. Toata truda, toata framantarea, toate ostenelile sufletesti pastorale pentru cladirea credinciosilor sunt pentru unii inca nimic. Daca n-ai inaltat un gard sau n ai putut ridica si lasa un zid, esti nimic.
Aceasta mentalitate trebuie sa dispara acum fara amanare. Nazuintele preotimii trebuie indreptate, incurajate si ajutate spre partea Mariei, spre misiunea interna. Nu numai prezentul cu cerintele lui, ci si trecutul cu indemnurile lui cer acest lucru. In istoria trecutului Bisericii noastre se pot afla si citi pagini surprinzatoare despre mai multa ravna si mai multe nazuinte duhovnicesti pastorale in raport cu vremurile grele de atunci (amanunte sunt si in Istoria predicii la romani, de Gh. Comsa). Sa nu uitam apoi ca avem de la marele aguna, in aceasta directie, o mostenire intreaga pe care n-am...
