Oamenii au de obicei o conceptie juridica despre dreptate. Ei resping ca nedreapta ideea ca cineva sa ia asupra sa responsabilitatea greselii altuia. Acest lucru nu incadreaza cu constiinta lor juridica. Dar duhul iubirii lui Hristos vorbeste altfel. Potrivit duhului acestei iubiri, a impartasi responsabilitatea greselii celui pe care-l iubim si chiar a o lua []Oamenii au de obicei o conceptie juridica despre dreptate. Ei resping ca nedreapta ideea ca cineva sa ia asupra sa responsabilitatea greselii altuia. Acest lucru nu incadreaza cu constiinta lor juridica. Dar duhul iubirii lui Hristos vorbeste altfel. Potrivit duhului acestei iubiri, a impartasi responsabilitatea greselii celui pe care-l iubim si chiar a o lua cu totul asupra noastra nu este un lucru ciudat, ci cu totul firesc. Mult mai mult, numai luand asupra noastra greseala altuia se descopera autenticitatea iubirii si ne dam cu adevarat seama de aceasta; unde ar mai fi sensul iubirii, daca n-am pastra din ea decat latura placuta? Dar cand luam in mod liber asupra noastra greseala si durerile fapturii iubite, atunci iubirea atinge desavarsirea sub toate aspectele ei. Multi oameni nu pot sau nu vor sa accepte de bunavoie urmarile pacatului stramosesc al lui Adam. Ei spun: Adam si Eva au mancat din pomul oprit, dar acest lucru nu ma priveste. Sunt gata sa raspund pentru pacatele mele, dar numai pentru ale mele, iar nu pentru pacatele altora. Omul nu intelege ca, prin aceasta miscare a inimii lui, repeta in sine insusi pacatul protoparintelui nostru, care devine astfel propriul sau pacat si propria sa cadere. Adam a tagaduit responsabilitatea sa, aruncand greseala asupra Evei si a lui Dumnezeu Care-i daduse aceasta femeie, si prin acest lucru a rupt unitatea omului si unitatea sa cu Dumnezeu. Astfel, de fiecare data cand refuzam sa ne asumam responsabilitetea raului universal, a faptelor aproapelui nostru, repetam acelasi pacat si rupem de asemenea unitatea omului.[] Fiecare dintre noi poate invoca multe scuze pentru a se...