Vrăjmaşul de care mă tem
Psalmul 64, v. 1 In firea noastra pamanteasca au loc toate pacatele si se simt bine toate slabiciunile, caci ea le da tuturora un loc caldut si placut in care ele pot creste si se pot inmulti cum le place. Dar dintre toate pacatele care cresc bucuroase in firea noastra, fiecare din noi avem cate []Psalmul 64, v. 1In firea noastra pamanteasca au loc toate pacatele si se simt bine toate slabiciunile,caci ea le da tuturora un loc caldut si placut in care ele pot creste si se pot inmulti cum le place.
Dar dintre toate pacatele care cresc bucuroase in firea noastra, fiecare din noi avem cate unul mai drag, care ne este cel mai nedespartit si mai apropiat decat toate celelalte..
In corul nelegiuit al stricaciunilor care stapanesc in inima omeneasca este cate una din aceste stricaciuni care cum s-ar zice,,canta solo , adica este una mai aleasa, mai crescuta peste toate celelalte si care stapaneste mai mult din inima, din ganduri, din toate preocuparile firii omului.
La unii din oameni aceasta patima mai mare si mai aprinsa decat celelalte este betia.
La altii lacomia.
La altii trufia.
La altii altaPatima aceasta, pacatul acesta ii da, apoi, omului pe care il stapaneste numele ei.
Astfel, unul este betivul,altul, desfranatul,sau hotul,sau trufasul, sau fumatorul, clevetitorul, mincinosul sauChiar si dupa ce omul se intoarce la Dumnezeu, iar Sangele Domnului Iisus Hristos ii spala pacatele si ii curata inima de ele, prin mila Sa (Ioan 1, 29, 1 Petru 1, 19), totusi, in firea pamanteasca a acelui om ramane mai puternica tot aplecarea spre acest pacat avut candva mai puternic in inima sa.
Acest duh rau devine, apoi, vrajmasul sau cel mai de temut, devine vrajmasul cel mai primejdios cu care credinta sa, nevinovatia sa, infranarea si rugaciunea sa vor avea mereu sa duca lupta cea mai grea si cea mai indelungata.
Acesta este cel din urma vrajmas pe care si-l poate supune firea noastra cea noua,caci acesta lupta cel mai inversunat sa nu se lase scos din inima niciodata. Lupta sa invinga din nou si sa nu se lase legat si rastignit (Gal. 5, 24).
In zvarcolirile lui, acest pacat mai tranteste, adesea, sufletul cu care lupta. i musca usturator inima, ranind-o.
Si nu putine au fost sufletele care, dupa ce-l infransesera si-l zdrobisera odata, acest pacat, ridicandu-se din nou pe neasteptate si prinzandu-le intr-o clipa de neveghere, le-a muscat de moarte.
Acest primejdios vrajmas le-a trantit iarasi, rupandu-le picioarele sau mainile si chiar capul, pe multe ucigandu-le pe...
Dar dintre toate pacatele care cresc bucuroase in firea noastra, fiecare din noi avem cate unul mai drag, care ne este cel mai nedespartit si mai apropiat decat toate celelalte..
In corul nelegiuit al stricaciunilor care stapanesc in inima omeneasca este cate una din aceste stricaciuni care cum s-ar zice,,canta solo , adica este una mai aleasa, mai crescuta peste toate celelalte si care stapaneste mai mult din inima, din ganduri, din toate preocuparile firii omului.
La unii din oameni aceasta patima mai mare si mai aprinsa decat celelalte este betia.
La altii lacomia.
La altii trufia.
La altii altaPatima aceasta, pacatul acesta ii da, apoi, omului pe care il stapaneste numele ei.
Astfel, unul este betivul,altul, desfranatul,sau hotul,sau trufasul, sau fumatorul, clevetitorul, mincinosul sauChiar si dupa ce omul se intoarce la Dumnezeu, iar Sangele Domnului Iisus Hristos ii spala pacatele si ii curata inima de ele, prin mila Sa (Ioan 1, 29, 1 Petru 1, 19), totusi, in firea pamanteasca a acelui om ramane mai puternica tot aplecarea spre acest pacat avut candva mai puternic in inima sa.
Acest duh rau devine, apoi, vrajmasul sau cel mai de temut, devine vrajmasul cel mai primejdios cu care credinta sa, nevinovatia sa, infranarea si rugaciunea sa vor avea mereu sa duca lupta cea mai grea si cea mai indelungata.
Acesta este cel din urma vrajmas pe care si-l poate supune firea noastra cea noua,caci acesta lupta cel mai inversunat sa nu se lase scos din inima niciodata. Lupta sa invinga din nou si sa nu se lase legat si rastignit (Gal. 5, 24).
In zvarcolirile lui, acest pacat mai tranteste, adesea, sufletul cu care lupta. i musca usturator inima, ranind-o.
Si nu putine au fost sufletele care, dupa ce-l infransesera si-l zdrobisera odata, acest pacat, ridicandu-se din nou pe neasteptate si prinzandu-le intr-o clipa de neveghere, le-a muscat de moarte.
Acest primejdios vrajmas le-a trantit iarasi, rupandu-le picioarele sau mainile si chiar capul, pe multe ucigandu-le pe...
