Închinarea în Duh şi în adevăr – Duminica a V-a după Paşti (a Samarinencei)
Evanghelia de la Ioan 4,5-42 1. Evanghelia marturiilor despre Hristos. Evanghelia de astazi ne dezvaluie taine adanci si ne conduce in insusi miezul vietii duhovnicesti. Se stie ca Evanghelia de la Ioan isi propune sa ne ofere marturii despre Hristos de la cea din Prolog (1,1-18) si de la cea a Sf. Ioan Botezatorul []Evanghelia de la Ioan 4,5-421. Evanghelia marturiilor despre Hristos. Evanghelia de astazi ne dezvaluie taine adanci si ne conduce in insusi miezul vietii duhovnicesti. Se stie ca Evanghelia de la Ioan isi propune sa ne ofere marturii despre Hristos de la cea din Prolog (1,1-18) si de la cea a Sf. Ioan Botezatorul (1,26-36; 3,27-30), la cea a lui Pilat, prin titlul pus pe Cruce (19,19-22) si pana la cea a evanghelistului insusi (20,35; 21,24) cu scopul, zice Sf. Evanghelist Ioan, ca sa credeti ca Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, si, crezand, sa aveti viata in numele Lui (20,31). In Evanghelia de astazi ni se ofera noi astfel de marturii: mai intai femeia samarineanca (In 4,29) si apoi multi samarineni (v. 39 si 41) din acel oras au crezut in Iisus si au marturisit ca Acesta este cu adevarat Hristosul, Mantuitorul lumii (v. 42).
Pericopa insa are valente multiple. Ca mai peste tot in Evanghelia de la Ioan, si in aceasta pericopa ideile se desfasoara pe planuri suprapuse, completandu-se si clarificandu-se reciproc. Iisus, Care ramane mereu personajul central, determina reactiile celorlalte personaje sau grupuri de personaje femeia samarineanca, ucenicii, locuitorii cetatii , astfel incat, atat prin faptele istorisite cat si prin succesiunea ideilor enuntate, cititorul este condus la intelegerea aspectelor celor mai importante ale credintei si ale vietii crestine.2. Taina adevaratei inchinari. In convorbirea Sa cu femeia din Samaria, Mantuitorul ne descopera mai ales taina adevaratei inchinari, a adevaratului cult care se cuvine adus lui Dumnezeu si prin care omul intra in comuniune cu El. Este taina centrala a religiei, tinand seama ca acest termen de origine latina (religio) defineste ideea efortului uman de a regasi calea pierduta spre Dumnezeu, calea reunirii cu El (religio deriva de la verbul religo, a lega din nou ).
Cazut cum era in crunta robie a pacatului, cu puterile-i spirituale grav deteriorate, omul nu avea nici o sansa de succes in acest disperat efort. Daca Dumnezeu nu i-ar fi intins mana Sa, omul singur n-ar fi ajuns niciodata sa-si afle drumul spre Dumnezeu, spre mantuire. Voi (samarinenii) zice Mantuitorul va inchinati caruia nu stiti, noi (iudeii) ne inchinam Caruia stim (v. 22). Fara Revelatie, fara Descoperirea de Sus care este mana lui Dumnezeu intinsa omului , religia nu poate fi decat o falsa religie. Astfel incat constatam ca istoria religiilor este, in cea mai mare masura, o istorie a ratacirilor religioase ale omenirii. In asa masura incat insusi termenul religie s-a devalorizat si ezitam a-l folosi pentru adevarata religie.
Evanghelia de astazi ne atrage atentia asupra unui risc major: acela de a ne amagi ca suntem pe calea mantuirii, aflandu-ne de fapt in cea mai grava ratacire. Nu este destul sa te inchini. Trebuie sa si stii cui te inchini. Cand, in locul dreptei credinte, imbratisezi o ratacire, inchinarea ta nu te mai pune in legatura cu Dumnezeul cel adevarat, ci cu vrajmasul lui Dumnezeu. Erau pline cetatile antice de temple si de altare. Peste tot aflai marturii ale ravnei religioase a oamenilor de atunci. Cand Sfantul Apostol Pavel a ajuns la Atena, duhul lui se indarjea in el, vazand ca cetatea este plina de idoli (Fapte 17,16); el putea constata cat sunt atenienii de evlaviosi , avand ei atatea locuri de inchinare , dar si ca Unicul si adevaratul Dumnezeu ramanea pentru ei un Dumnezeu necunoscut (Fapte 17,22-23). Caci cultul din templele si de la altarele lor idolatre nu numai ca nu le mijlocea o relatie cu Dumnezeu, ci dimpotriva, ii facea partasi ai demonilor (I Cor 10,20-21).3. Sihar (Sichem) si femeia samarineanca. Domnul Hristos vine cu Lumina Sa in cel mai adanc intuneric de ratacire si pacat. Evanghelia de astazi ilustreaza inca o data adevarul ca Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut (Lc 19,10). El vine in Samaria, ai carei locuitori, amestecand datele Revelatiei mozaice cu tot felul de influente straine, ajunsesera de se inchinau cui nu stiau . Rupand legatura cu Ierusalimul si cu templul de la Ierusalim unicul templu al mozaismului, simbol vazut al unicitatii religiei revelate locuitorii schismatici ai Samariei isi construisera pe muntele Garizim de langa Sichem un templu al lor. Ideea ca Garizimul este locul de inchinare devenise chiar una dintre invataturile fundamentale ale religiei samarinene. Insusi Decalogul mozaic a fost modificat astfel incat chiar una din cele zece porunci exprima exigenta inchinarii pe Garizim. Nu e de mirare deci ca iudeii nu-i iubeau deloc pe samarineni, considerandu-i mai rai chiar decat paganii. i isi bateau joc de cultul lor, de locul lor de inchinare si de insasi capitala lor, denumindu-o Sihar (cf. v. 5), adica, dupa o etimologie, betie, betivaneala, in loc de Sichem (ebr. echem, care inseamna umar).
Aceasta situatie o reflecta cu mare precizie Evanghelia de astazi. i totusi Iisus vine in Sihar-Sichem. i nu numai ca vine aici, ci, in afara cetatii, langa fantana lui Iacov care exista pana astazi sta de vorba cu o femeie, fapt care-i contrariaza chiar pe ucenicii Sai (v. 27). Mai mult, cu o pacatoasa, cunoscuta si considerata ca atare de concetateni, cu o femeie care avea si totusi nu avea barbat, caci, dupa ce avusese mai inainte cinci barbati, traia acum in concubinaj cu un al saselea (v. 6-18). Pana si femeia insasi se mira ca Iisus catadicseste sa-i vorbeasca si lucru de necrezut El, un iudeu, sa-i ceara apa (v. 7 si 9). Un dicton foarte raspandit la iudei, pe care il gasim in Talmud (trat. ebiith, VIII, 10) afirma ca o bucata de paine data de un samarinean este mai necurata decat carnea de porc .4. Apa cea vie a Duhului Sfant. Iata, deci, ca Domnul ii vorbeste acestei samarinence, acestei femei pacatoase. i-i cere apa, pentru ca sa-i dea El apa. Sa-i dea apa cea vie, acea apa minunata care se face in cel ce bea din ea izvor de apa curgatoare spre viata vesnica (v. 14). i aceasta smarineanca, aceasta pacatoasa, nu refuza darul pe care l-au refuzat cu atata obstinatie bunii iudei. Ea o cere cu umilinta si cu bucurie: Doamne, da-mi aceasta apa! . Nu stie deloc cine este Cel Care-i vorbeste sa fie El mai mare decat parintele nostru Iacov, care ne-a dat aceasta fantana ? nu stie prea bine nici despre ce apa este vorba, dar stie foarte bine un lucru: stie ca-i este sete, stie ca doreste o apa adevarata care sa-i astampere aceasta sete. tie ca are nevoie de Dumnezeu, de iertarea Sa, de harul Sau. Pe multi iudei binecredinciosi dreptatea lor ii facuse aroganti si nesimtitori. Pe samarineanca, multele-i pacate o facusera smerita. O smerenie care-i venea din constiinta propriei saracii duhovnicesti. Ea putea spune ca David odinioara: Pacatul meu inaintea mea este pururea (Ps 50,4). De aceea, tot ca David (Ps 50,12), ea inseta dupa Duhul cel Sfant . Femeia samarineanca incepe sa-si castige si sa-si onoreze numele pe care-l va avea ca ucenita a lui Hristos si cu care o cinstim intre mucenici: Foteini, Cea luminata .
Iata de ce ii si vorbeste Mantuitorul despre Duhul Sfant. Caci apa cea vie pe care i-o promite este Duhul Sfant. i numai pe cei care cu adevarat inseteaza dupa aceasta apa ii cheama Domnul la El, izvorul apei celei vii: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura: rauri de apa vie vor curge din pantecele lui (In 7,37-38). Redand acest cuvant al lui Iisus, evanghelistul tine imediat sa precizeze: Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe care aveau sa-L primeasca cei ce cred in El. Caci inca nu era (dat) Duhul, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit (In 7,39). Trimiterea in lume a Duhului Sfant este rodul preamaririi lui Hristos prin Jertfa si Invierea Sa.5. Inchinarea in Duh si in adevar . Femeia, aflandu-se in fata acestui Iudeu ca nimeni altul, a acestui Prooroc (v. 19) Care i-a spus tot ceea ce a facut (v. 29), vrea sa primeasca de la El un raspuns la disputa seculara dintre iudei...
Pericopa insa are valente multiple. Ca mai peste tot in Evanghelia de la Ioan, si in aceasta pericopa ideile se desfasoara pe planuri suprapuse, completandu-se si clarificandu-se reciproc. Iisus, Care ramane mereu personajul central, determina reactiile celorlalte personaje sau grupuri de personaje femeia samarineanca, ucenicii, locuitorii cetatii , astfel incat, atat prin faptele istorisite cat si prin succesiunea ideilor enuntate, cititorul este condus la intelegerea aspectelor celor mai importante ale credintei si ale vietii crestine.2. Taina adevaratei inchinari. In convorbirea Sa cu femeia din Samaria, Mantuitorul ne descopera mai ales taina adevaratei inchinari, a adevaratului cult care se cuvine adus lui Dumnezeu si prin care omul intra in comuniune cu El. Este taina centrala a religiei, tinand seama ca acest termen de origine latina (religio) defineste ideea efortului uman de a regasi calea pierduta spre Dumnezeu, calea reunirii cu El (religio deriva de la verbul religo, a lega din nou ).
Cazut cum era in crunta robie a pacatului, cu puterile-i spirituale grav deteriorate, omul nu avea nici o sansa de succes in acest disperat efort. Daca Dumnezeu nu i-ar fi intins mana Sa, omul singur n-ar fi ajuns niciodata sa-si afle drumul spre Dumnezeu, spre mantuire. Voi (samarinenii) zice Mantuitorul va inchinati caruia nu stiti, noi (iudeii) ne inchinam Caruia stim (v. 22). Fara Revelatie, fara Descoperirea de Sus care este mana lui Dumnezeu intinsa omului , religia nu poate fi decat o falsa religie. Astfel incat constatam ca istoria religiilor este, in cea mai mare masura, o istorie a ratacirilor religioase ale omenirii. In asa masura incat insusi termenul religie s-a devalorizat si ezitam a-l folosi pentru adevarata religie.
Evanghelia de astazi ne atrage atentia asupra unui risc major: acela de a ne amagi ca suntem pe calea mantuirii, aflandu-ne de fapt in cea mai grava ratacire. Nu este destul sa te inchini. Trebuie sa si stii cui te inchini. Cand, in locul dreptei credinte, imbratisezi o ratacire, inchinarea ta nu te mai pune in legatura cu Dumnezeul cel adevarat, ci cu vrajmasul lui Dumnezeu. Erau pline cetatile antice de temple si de altare. Peste tot aflai marturii ale ravnei religioase a oamenilor de atunci. Cand Sfantul Apostol Pavel a ajuns la Atena, duhul lui se indarjea in el, vazand ca cetatea este plina de idoli (Fapte 17,16); el putea constata cat sunt atenienii de evlaviosi , avand ei atatea locuri de inchinare , dar si ca Unicul si adevaratul Dumnezeu ramanea pentru ei un Dumnezeu necunoscut (Fapte 17,22-23). Caci cultul din templele si de la altarele lor idolatre nu numai ca nu le mijlocea o relatie cu Dumnezeu, ci dimpotriva, ii facea partasi ai demonilor (I Cor 10,20-21).3. Sihar (Sichem) si femeia samarineanca. Domnul Hristos vine cu Lumina Sa in cel mai adanc intuneric de ratacire si pacat. Evanghelia de astazi ilustreaza inca o data adevarul ca Fiul Omului a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut (Lc 19,10). El vine in Samaria, ai carei locuitori, amestecand datele Revelatiei mozaice cu tot felul de influente straine, ajunsesera de se inchinau cui nu stiau . Rupand legatura cu Ierusalimul si cu templul de la Ierusalim unicul templu al mozaismului, simbol vazut al unicitatii religiei revelate locuitorii schismatici ai Samariei isi construisera pe muntele Garizim de langa Sichem un templu al lor. Ideea ca Garizimul este locul de inchinare devenise chiar una dintre invataturile fundamentale ale religiei samarinene. Insusi Decalogul mozaic a fost modificat astfel incat chiar una din cele zece porunci exprima exigenta inchinarii pe Garizim. Nu e de mirare deci ca iudeii nu-i iubeau deloc pe samarineni, considerandu-i mai rai chiar decat paganii. i isi bateau joc de cultul lor, de locul lor de inchinare si de insasi capitala lor, denumindu-o Sihar (cf. v. 5), adica, dupa o etimologie, betie, betivaneala, in loc de Sichem (ebr. echem, care inseamna umar).
Aceasta situatie o reflecta cu mare precizie Evanghelia de astazi. i totusi Iisus vine in Sihar-Sichem. i nu numai ca vine aici, ci, in afara cetatii, langa fantana lui Iacov care exista pana astazi sta de vorba cu o femeie, fapt care-i contrariaza chiar pe ucenicii Sai (v. 27). Mai mult, cu o pacatoasa, cunoscuta si considerata ca atare de concetateni, cu o femeie care avea si totusi nu avea barbat, caci, dupa ce avusese mai inainte cinci barbati, traia acum in concubinaj cu un al saselea (v. 6-18). Pana si femeia insasi se mira ca Iisus catadicseste sa-i vorbeasca si lucru de necrezut El, un iudeu, sa-i ceara apa (v. 7 si 9). Un dicton foarte raspandit la iudei, pe care il gasim in Talmud (trat. ebiith, VIII, 10) afirma ca o bucata de paine data de un samarinean este mai necurata decat carnea de porc .4. Apa cea vie a Duhului Sfant. Iata, deci, ca Domnul ii vorbeste acestei samarinence, acestei femei pacatoase. i-i cere apa, pentru ca sa-i dea El apa. Sa-i dea apa cea vie, acea apa minunata care se face in cel ce bea din ea izvor de apa curgatoare spre viata vesnica (v. 14). i aceasta smarineanca, aceasta pacatoasa, nu refuza darul pe care l-au refuzat cu atata obstinatie bunii iudei. Ea o cere cu umilinta si cu bucurie: Doamne, da-mi aceasta apa! . Nu stie deloc cine este Cel Care-i vorbeste sa fie El mai mare decat parintele nostru Iacov, care ne-a dat aceasta fantana ? nu stie prea bine nici despre ce apa este vorba, dar stie foarte bine un lucru: stie ca-i este sete, stie ca doreste o apa adevarata care sa-i astampere aceasta sete. tie ca are nevoie de Dumnezeu, de iertarea Sa, de harul Sau. Pe multi iudei binecredinciosi dreptatea lor ii facuse aroganti si nesimtitori. Pe samarineanca, multele-i pacate o facusera smerita. O smerenie care-i venea din constiinta propriei saracii duhovnicesti. Ea putea spune ca David odinioara: Pacatul meu inaintea mea este pururea (Ps 50,4). De aceea, tot ca David (Ps 50,12), ea inseta dupa Duhul cel Sfant . Femeia samarineanca incepe sa-si castige si sa-si onoreze numele pe care-l va avea ca ucenita a lui Hristos si cu care o cinstim intre mucenici: Foteini, Cea luminata .
Iata de ce ii si vorbeste Mantuitorul despre Duhul Sfant. Caci apa cea vie pe care i-o promite este Duhul Sfant. i numai pe cei care cu adevarat inseteaza dupa aceasta apa ii cheama Domnul la El, izvorul apei celei vii: Daca inseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cel ce crede in Mine, precum a zis Scriptura: rauri de apa vie vor curge din pantecele lui (In 7,37-38). Redand acest cuvant al lui Iisus, evanghelistul tine imediat sa precizeze: Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe care aveau sa-L primeasca cei ce cred in El. Caci inca nu era (dat) Duhul, pentru ca Iisus inca nu fusese preaslavit (In 7,39). Trimiterea in lume a Duhului Sfant este rodul preamaririi lui Hristos prin Jertfa si Invierea Sa.5. Inchinarea in Duh si in adevar . Femeia, aflandu-se in fata acestui Iudeu ca nimeni altul, a acestui Prooroc (v. 19) Care i-a spus tot ceea ce a facut (v. 29), vrea sa primeasca de la El un raspuns la disputa seculara dintre iudei...
