Cuvantul 7 / Trebuie sa ne defaimam pe noi insine [] Dar cea mai mare pricina a oricarei tulburari, de vom cerceta cu de-amanuntul, nu este alta decat pentru ca nu ne defaimam pe noi insine. Din aceasta nu aflam niciodata odihna, din aceasta se pricinuieste toata tulburarea si scarba. Nu-i de mirare daca patimim []Cuvantul 7 / Trebuie sa ne defaimam pe noi insine [] Dar cea mai mare pricina a oricarei tulburari, de vom cerceta cu de-amanuntul, nu este alta decat pentru ca nu ne defaimam pe noi insine. Din aceasta nu aflam niciodata odihna, din aceasta se pricinuieste toata tulburarea si scarba. Nu-i de mirare daca patimim noi aceasta; cand auzim pe toti sfintii graind cu un glas ca nu este alt drum decat acesta si vedem ca nimeni n-a putut sa-si afle odihna pe-alta cale, cum noi, nedefaimandu-ne si socotind ca mergem bine, nadajduim repaos? In adevar va zic ca, de ar face cineva mii de bunatati si nu va tine drumul acesta, niciodata nu va scapa de intristare, nici nu se va putea pazi sa nu scarbeasca pe altul, ci in zadar ii sunt toate ostenelile. Iar cel ce se defaima pe sine, oriunde s-ar afla, totdeauna este vesel si linistit, precum a zis si avva Pimen: Cel ce se defaima pe sine, orice i sar intampla, sau paguba, sau scarba, mai dinainte socotindu-se vrednic de ele, niciodata nu se tulbura . Oare este altceva mai fara de grija decat aceasta? Poate va sa zica cineva: Cum voi putea sa ma defaim pe mine insumi, cand ma mahneste vreun frate, daca cercetandu-ma, aflu ca nu i-am dat nici o pricina pentru aceasta . Adevarul va zic, ca de se va ispiti cineva cu de-amanuntul si cu frica de Dumnezeu, se afla pe sine vinovat si ca el a dat prilej acestui frate, ori cu fapta, ori cu cuvantul, ori si cu chipul. Iar de i se va parea ca cu nimic din toate acestea nu l-a mahnit, atunci trebuie sa se socoteasca cum ca poate alta data l-a intristat, in alte imprejurari sau poate ca a intristat pe alt frate si i se cadea de atunci sa se scarbeasca, sau pentru vreun pacat ce a facut si nu i s-a intamplat atunci scarba, se cuvenea a fi gata a primi intristarea. De aceea, in scurt zic, de se va cerceta cineva cu frica de Dumnezeu, totdeauna se gaseste vinovat. Chiar daca uneori ni s-ar parea ca suntem linistiti si ca de nu ne-ar fi zis cutare frate cuvant de intristare nu ne-am fi tulburat si asa ne socotim ca, cu dreptate ne tulburam asupra aceluia zicand ca de n-ar fi venit cutare sa ma tulbure cu vorba, nu m-as fi smintit. i aceasta este 3 mare inselaciune diavoleasca; oare cel ce ne-a grait cuvantul a sadit patima in inima noastra? Nu, nicidecum. Acela n-a facut altceva decat ca a dezgolit patima noastra ce o avem in suflet si putem sa ne folosim, de vom vrea, din acest cuvant. Putem sa ne indreptam de acel ponos, de vom primi mustrarea cu gand linistit. Dar pentru ca (precum de multe ori v-am grait) nu ne defaimam pe noi insine la orice, ba adesea gasim acest fel de indreptatiri, ne asemanam cu un vas foarte curat pe dinafara, iar inlauntru plin de imputiciune, din care, dand cineva cu o pietricica si spargandu-l, iese afara toata putoarea. Deci va intreb: acea pietricica a pricinuit putoarea in vas sau numai i-a dat prilej sa iasa afara? Asemenea este si cel ce se indreptateste si zice: eu sedeam cu pace si cutare cuvant al fratelui m-a tulburat. [] Pentru aceea, intorcandu-ne la inceputul cuvantului, zicem ca mare folos si neclatita odihna ne pricinuieste defaimarea ce ne-o vom face ori la ce ni s-ar intampla, mai vartos socotind ca nimic nu se clinteste fara pronia dumnezeiasca. Dar va zice cineva: cum pot sa nu ma scarbesc, cand am trebuinta de ceva si cerand nu mi se da? Cu adevarat, nici atunci nu se va mahni cineva cand va zice ca Ziditorul meu stie mai bine ce-mi este de folos si poate darul sa-mi fie drept implinirea cererii mele. [] Pentru aceea, intru toate si pentru toate sa avem ochii nostri sus, si de patimim ori bine ori rau, sa multumim lui Dumnezeu de toate cate ni se intampla si pururea sa ne defaimam pe noi. Cand ni se va intampla vreun bine, sa zicem ca parintii nostri, ca iconomia lui Dumnezeu este; iar de ni se va intampla vreun rau, sa zicem ca pentru pacatele noastre. Ca orice vom patimi, adevarat este ca pentru pacatele noastre patimim. Fiindca sfintii, desi se ispiteau de vrajmasi, sufereau sau din dragostea de Dumnezeu sau pentru ca sa se proslaveasca numele Lui cel sfant, prin stralucirea faptelor lor celor bune spre folosul multora sau pentru ca sa li se adauge cununile si rasplatirea de la Dumnezeu. Iar pentru noi, ticalosii, care in toate zilele...