Mereu cu privirile numai la Iisus Hristos cel Răstignit!
Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Iisus Hristos si pe El rastignit! (I Cor 2, 2) In vastul Imperiu Roman existau multe feluri de pedepse pentru cei ce calcau legea, dar moartea pe cruce era cea mai degradanta si ingrozitoare dintre toate acestea. Toti acei care erau osanditi la []Caci n-am avut de gand sa stiu intre voi altceva decat pe Iisus Hristos si pe El rastignit! (I Cor 2, 2)In vastul Imperiu Roman existau multe feluri de pedepse pentru cei ce calcau legea, dar moartea pe cruce era cea mai degradanta si ingrozitoare dintre toate acestea. Toti acei care erau osanditi la o astfel de pedeapsa ispaseau savarsirea celor mai grele pacate si faradelegi. Era insa propria lor vina, nu a altora, asa ca era considerata dreapta o asemenea condamnare. Nu se spunea doar in Vechiul Testament: Sufletul care va pacatui, acela va muri? (Iez 18, 4)Dar iata, deodata, se intampla ceva cu totul extraordinar, ceva impotriva ratiunii si a legilor celor mai elementare ale dreptatii omenesti: o Fiinta dreapta, plina de bunatate si iubire, blanda si miloasa, ia asupra sa, cu smerenie si umilinta, pacatele si faradelegile nu numai ale unui om ci ale intregii omeniri.
Pedeapsa care trebuia sa cada asupra noastra, incepand cu pacatele primului om, si continuand cu pacatele tuturor oamenilor din toate timpurile, pana la implinirea vremurilor a cazut asupra Lui (Is 53, 4-5). i Acesta nu era un om oarecare, nici nu vreunul din dreptii lumii vechi, ci Insusi Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu!Clipa suprema cand El, de pe Crucea Golgotei, a rostit cuvantul: Savarsitu-s-a!, desparte doua lumi si doua ere. Desparte inimile oamenilor de pacat si le intoarce catre mantuire. Ii desparte de iad si le deschide usa spre impacarea cu Dumnezeu si spre paradisul pierdut.
Din acel moment crucea a incetat sa mai fie rusine, blestem si ocara. Dimpotriva ea a devenit cainta, iertare si mantuire. Prilej binecuvantat de lauda si cinstire pentru mantuitii din toate timpurile. Ba mai mult, dupa crucificarea martirilor din primele veacuri, cu timpul, ea a incetat sa mai fie utilizata de oamenii legii ca modalitate de pedeapsa capitala. Nimeni in lumea noastra n-a mai indraznit si nu mai indrazneste sa pedepseasca pe cineva cu moartea pe cruce. Oamenii au recurs la calai, la streang, la ghilotina, la plutonul de executie, la scaunul electric, dar de cruce nu s-au mai atins. i aceasta nu pentru ca este pedeapsa cea mai cumplita din cate au existat si exista, ci pentru ca nimeni dupa Marele Rastignit nu mai era vrednic sa moara in felul acesta. Caci El fiind Fiul lui Dumnezeu ramane crucificat si va suferi mereu pe crucea tuturor timpurilor atata vreme cat mai exista un suflet de om care trebuie sa ajunga la mantuire.
Crucea, de acum inainte, va fi asociata mereu Jertfei Domnului Iisus, ajungand o realitate cu bogate intelesuri spiritual-mantuitoare: realitate si semn binecuvantat, punte mantuitoare si ancora a nadejdii, catarg care poarta corabia mantuirii spre limanul ceresc. Ea a devenit semn la raspantiile drumurilor si ale vietii. Se afla in Sfintele Biserici, in casele oamenilor si in inimile lor. Semn care starneste ura sau iubire, razboi sau pace.
Recunoastem, sau nu, traim sub imperiul Crucii. Dar niciodata si nicaieri nu vom putea desparti crucea de Hristos si pe Hristos de cruce, un Hristos fara cruce poate fi doar un intelept al tuturor vremurilor, un mare tamaduitor, un om de exceptie, dar nu un mantuitor al neamului omenesc. O cruce fara Hristos ramane doar un teribil obiect e osanda, un blestem din cele mai infioratoare si injositoare!Crucea cu Hristos indeamna la lepadare de noi insine, la lupta zilnica pentru rastignirea omului celui vechi, asumarea constienta a unui nou mod de existenta (Lc 9, 23); impacare cu Dumnezeu-Tatal (Efes 2, 16). Prin ea lumea este rastignita fata de noi,...
Pedeapsa care trebuia sa cada asupra noastra, incepand cu pacatele primului om, si continuand cu pacatele tuturor oamenilor din toate timpurile, pana la implinirea vremurilor a cazut asupra Lui (Is 53, 4-5). i Acesta nu era un om oarecare, nici nu vreunul din dreptii lumii vechi, ci Insusi Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu!Clipa suprema cand El, de pe Crucea Golgotei, a rostit cuvantul: Savarsitu-s-a!, desparte doua lumi si doua ere. Desparte inimile oamenilor de pacat si le intoarce catre mantuire. Ii desparte de iad si le deschide usa spre impacarea cu Dumnezeu si spre paradisul pierdut.
Din acel moment crucea a incetat sa mai fie rusine, blestem si ocara. Dimpotriva ea a devenit cainta, iertare si mantuire. Prilej binecuvantat de lauda si cinstire pentru mantuitii din toate timpurile. Ba mai mult, dupa crucificarea martirilor din primele veacuri, cu timpul, ea a incetat sa mai fie utilizata de oamenii legii ca modalitate de pedeapsa capitala. Nimeni in lumea noastra n-a mai indraznit si nu mai indrazneste sa pedepseasca pe cineva cu moartea pe cruce. Oamenii au recurs la calai, la streang, la ghilotina, la plutonul de executie, la scaunul electric, dar de cruce nu s-au mai atins. i aceasta nu pentru ca este pedeapsa cea mai cumplita din cate au existat si exista, ci pentru ca nimeni dupa Marele Rastignit nu mai era vrednic sa moara in felul acesta. Caci El fiind Fiul lui Dumnezeu ramane crucificat si va suferi mereu pe crucea tuturor timpurilor atata vreme cat mai exista un suflet de om care trebuie sa ajunga la mantuire.
Crucea, de acum inainte, va fi asociata mereu Jertfei Domnului Iisus, ajungand o realitate cu bogate intelesuri spiritual-mantuitoare: realitate si semn binecuvantat, punte mantuitoare si ancora a nadejdii, catarg care poarta corabia mantuirii spre limanul ceresc. Ea a devenit semn la raspantiile drumurilor si ale vietii. Se afla in Sfintele Biserici, in casele oamenilor si in inimile lor. Semn care starneste ura sau iubire, razboi sau pace.
Recunoastem, sau nu, traim sub imperiul Crucii. Dar niciodata si nicaieri nu vom putea desparti crucea de Hristos si pe Hristos de cruce, un Hristos fara cruce poate fi doar un intelept al tuturor vremurilor, un mare tamaduitor, un om de exceptie, dar nu un mantuitor al neamului omenesc. O cruce fara Hristos ramane doar un teribil obiect e osanda, un blestem din cele mai infioratoare si injositoare!Crucea cu Hristos indeamna la lepadare de noi insine, la lupta zilnica pentru rastignirea omului celui vechi, asumarea constienta a unui nou mod de existenta (Lc 9, 23); impacare cu Dumnezeu-Tatal (Efes 2, 16). Prin ea lumea este rastignita fata de noi,...
