Ghioceii speranței
Frigul si zapezile ce mai persista inca in domeniul educatiei religioase nu trebuie sa ne impinga spre disperare, caci si aici ghioceii primaverii duhovnicesti privesc cu incredere spre Soarele-Hristos, Care a inceput sa produca dezghetul constiintelor si sa biruie, treptat-treptat, vanturile potrivnice si frigul incapatanat al necredintei. Ceea ce in inimi zacea ascuns sub zapezi []Frigul si zapezile ce mai persista inca in domeniul educatiei religioase nu trebuie sa ne impinga spre disperare, caci si aici ghioceii primaverii duhovnicesti privesc cu incredere spre Soarele-Hristos, Care a inceput sa produca dezghetul constiintelor si sa biruie, treptat-treptat, vanturile potrivnice si frigul incapatanat al necredintei. Ceea ce in inimi zacea ascuns sub zapezi acum incepe sa infloreasca sub razele credintei redescoperite. Biserica si coala au iesit in arena libertatii prinzand sa-si recastige, in rastimpul celor opt ani, de la Revolutia din Decembrie, pozitii la care nici nu indraznea sa mai nadajduiasca vreodata.
Introducerea timida a religiei in scoala, descatusarea constiintelor din lanturile prigoanelor indelungate ne-au dat prilejul in acesti ultimi opt ani sa vedem cu bucurie cum ghioceii sperantei impanzesc inimile si intreaga tara.
Ma aflam, in primavara anului trecut, in fata unei biserici bucurestene, peste drum de Liceul Gh. incai . Era dupa orele 18:00, si, pentru ca asteptarea sa-mi fie cu folos, voiam sa intru sa ma inchin si ma rog, dar pe usa Sf. Lacas atarna un lacat greu. Stateam langa biserica si priveam trecatorii. Erau unii mai in varsta, care treceau pe langa Sf. Lacas, ca pe langa orice cladire obisnuita. Altii isi faceau douatrei cruci marunte si grabite. Au trecut apoi niste tineri care au privit respectuos spre Casa Domnului, inchinandu-se, din mers, cu buna-cuviinta. Dar, iata, si-au facut aparitia, treptat-treptat, cu ghiozdanelele in spate, mai multi copilasi, probabil ieseau de la cursurile din schimbul de dupaamiaza. Toti se opreau, intorcandu-si privirile spre biserica, apoi, cu degetele impreunate dupa dreapta randuiala, isi faceau semnul Sf. Cruci, cu respect si evlavie. i, in timp ce unii se indreptau spre casa, doi dintre ei s-au apropiat de usa bisericii inchise, si-au plecat genunchii, si au inceput sa se roage. Ah, manutele acelea impreunate si buzele nevinovate, ce rosteau rugaciunile invatate la ora de religie, m-au biruit si am ingenuncheat si eu alaturi de ei! Ii multumeam lui Dumnezeu ca ceva se misca in scoala si in societatea romaneasca.
Alta data, ma aflam la Bacau si, pe una din strazile principale, m-am intalnit cu doi fosti colegi de invatamant, acum bunici. Ei tineau, in mana lor, manutele delicate ale unei dragalase nepotele despre care am aflat ca era in clasa a III-a. Pe fostii colegi ii stiam indiferenti din punct de vedere religios, mai ales, bunicul, fost si activist de partid, se arata pe atunci chiar un convins dusman al obscurantismului mistico-religios. Sotia lui era indiferenta fata de fenomen i sa vedeti ce-mi povestesc, cu bucurie, acesti bunici:Cred ca stii ca noi nu prea le aveam cu religia. Dar, intr-una din zilele anului trecut, s-a intamplat ceva. Stateam la masa cu fetita si parintii ei si, deodata, am observat ca farfuria din fata micutei era neatinsa. La mirarea noastra, ea ne-a raspuns ca nu poate sa mai...
Introducerea timida a religiei in scoala, descatusarea constiintelor din lanturile prigoanelor indelungate ne-au dat prilejul in acesti ultimi opt ani sa vedem cu bucurie cum ghioceii sperantei impanzesc inimile si intreaga tara.
Ma aflam, in primavara anului trecut, in fata unei biserici bucurestene, peste drum de Liceul Gh. incai . Era dupa orele 18:00, si, pentru ca asteptarea sa-mi fie cu folos, voiam sa intru sa ma inchin si ma rog, dar pe usa Sf. Lacas atarna un lacat greu. Stateam langa biserica si priveam trecatorii. Erau unii mai in varsta, care treceau pe langa Sf. Lacas, ca pe langa orice cladire obisnuita. Altii isi faceau douatrei cruci marunte si grabite. Au trecut apoi niste tineri care au privit respectuos spre Casa Domnului, inchinandu-se, din mers, cu buna-cuviinta. Dar, iata, si-au facut aparitia, treptat-treptat, cu ghiozdanelele in spate, mai multi copilasi, probabil ieseau de la cursurile din schimbul de dupaamiaza. Toti se opreau, intorcandu-si privirile spre biserica, apoi, cu degetele impreunate dupa dreapta randuiala, isi faceau semnul Sf. Cruci, cu respect si evlavie. i, in timp ce unii se indreptau spre casa, doi dintre ei s-au apropiat de usa bisericii inchise, si-au plecat genunchii, si au inceput sa se roage. Ah, manutele acelea impreunate si buzele nevinovate, ce rosteau rugaciunile invatate la ora de religie, m-au biruit si am ingenuncheat si eu alaturi de ei! Ii multumeam lui Dumnezeu ca ceva se misca in scoala si in societatea romaneasca.
Alta data, ma aflam la Bacau si, pe una din strazile principale, m-am intalnit cu doi fosti colegi de invatamant, acum bunici. Ei tineau, in mana lor, manutele delicate ale unei dragalase nepotele despre care am aflat ca era in clasa a III-a. Pe fostii colegi ii stiam indiferenti din punct de vedere religios, mai ales, bunicul, fost si activist de partid, se arata pe atunci chiar un convins dusman al obscurantismului mistico-religios. Sotia lui era indiferenta fata de fenomen i sa vedeti ce-mi povestesc, cu bucurie, acesti bunici:Cred ca stii ca noi nu prea le aveam cu religia. Dar, intr-una din zilele anului trecut, s-a intamplat ceva. Stateam la masa cu fetita si parintii ei si, deodata, am observat ca farfuria din fata micutei era neatinsa. La mirarea noastra, ea ne-a raspuns ca nu poate sa mai...
