Pedagogia înfrânării – – despre o alternativă creştină –
Printre imaginile fie prea criticate, fie prea ridicate in slavi de pseudodiscursurile noastre este si aceea a introducerii religiei in scoala. De la glasurile celor care negau necesitatea predarii religiei ca grav delict impotriva drepturilor omului, demn de o anatemizare laica, la ale celor care credeau ca ar fi fundamental ca in clasa sa se faca numai religie, gama este foarte larga. Ceea ce a ramas a fost realitatea orei de religie la anumite nivele ale invatamantului romanesc. Ora de religie care a avut sau n-a avut succes, are sau n-are succes, in functie de foarte multi factori, dar, mai ales, in functie de factorul uman, la prima vedere, de harisma celui care preda religie, ca si de apetenta pentru religie a celui care primeste mesajul crestin. Cand unul sau celalalt factor sufera de o neadaptabilitate la mesajul lui Hristos, lucrurile merg rau. Contorsionat.
Uneori s-a reprosat lipsa unei pedagogii sau metodologii adecvate privind predarea religiei. i s-a pus aceasta in seama Facultatilor de Teologie. Desi orice student sau orice absolvent al unei astfel de Facultati ar fi putut sa citeasca fara sa fie nevoie de prea mare efort cateva carti reprezentative ale pedagogiei crestine sau cativa autori moderni de teologie pedagogie romaneasca.
Nu suntem saraci deloc la acest capitol al cartii pentru invatarea invatarii, dar trebuie sa existe dorinta ferma de a face ceva pentru copiii ce vor sa invete despre Hristos.
Este cert ca la acest nivel nu avem nevoie de o scoala abstracta in programa careia sa ingramadim tot ceea ce credem ca ar folosi: toate vorbele umflate ale lumii. Intristat prea devreme, copilul pierde bucuria cunoasterii. Sa ne fereasca Dumnezeu sa fie astfel si la nivelul orei de religie.
Tot mai des se vehiculeaza ideea introducerii orelor de educatie sexuala...