Poetul Traian Dorz despre Poetul Mihai Eminescu
La 131 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 15 iunie 1889) iata cateva ganduri ale Psalmistului Golgotei, poetul si scriitorul crestin Traian DORZ (1914-1989), scrise, veti vedea si simti, cu atata admiratie si recunostinta pentru Mihai Eminescu, poet national si universal: i fiindca tot eram aici, foarte aproape de []La 131 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 15 iunie 1889) iata cateva ganduri ale Psalmistului Golgotei, poetul si scriitorul crestin Traian DORZ (1914-1989), scrise, veti vedea si simti, cu atata admiratie si recunostinta pentru Mihai Eminescu, poet national si universal: i fiindca tot eram aici, foarte aproape de cimitirul Belu, unde stiam ca este mormantul marelui poet Eminescu, pe la care nu fusesem de multi ani, am mers sa-l mai vedem.
Am trecut pe langa toate celelalte morminte cu nume cunoscute, ale unora dintre cei mai alesi scriitori ai neamului nostru si am ajuns la mormantul frumosului luceafar al poeziei noastre vii. Era acoperit cu flori verzi si proaspete, ca si mormantul parintelui Oastei noastre vii. Ce-i aducem noi acestui suflet mare, am zis eu, daca am venit acum pe neasteptate aici langa odihna lui zbuciumata? Flori vad ca are destule si vad ca multi ii aduc flori. Noi sa-i aducem ceea ce cred ca ii aduc putini sau poate nimeni. Sa-i aducem rugaciunile si lacrimile noastre. i cu cea mai profunda iubire inlacrimata, participanta la suferinta, la dragostea si la jertfa lui aduse pe altarul frumusetii si poeziei adevarate, am asezat in fata mormantului lui Mihai Eminescu lacrimile noastre. i in fata Tronului lui Dumnezeu rugaciunile noastre cele mai fierbinti pentru odihna si mangaierea in lumea cealalta a sufletului sau atat de zbuciumat in lumea asta. ( Traian DORZ, din Istoria unei jertfe , vol. IV /Anii 1976 1988, pag.475, Sibiu: Oastea Domnului)Mare lucru este ca un binefacator pe pamant sa gaseasca un loc unde sa se adaposteasca. Fiindca, de obicei, oamenii care au facut cel mai mare bine omenirii au fost cel mai vitreg tratati de catre oameni. In biografia tuturor oamenilor mari, care au facut ceva, care au lasat ceva in urma lor pentru toata omenirea, daca o veti citi, veti vedea ca ei au avut o viata plina de incercari, de amaraciune si ca asa de putine au fost locurile in care acesti oameni au fost adapostiti. Daca ati citit viata lui Eminescu, a lui Balcescu, a tuturor celor care au insemnat ceva pentru poporul nostru (nu vorbesc numai de Sfintii Parinti, pe care, pe trei dintre ei, ii sarbatorim si pomenim astazi: Sfantul Vasile, Sfantul Gri gorie, Sfantul Ioan), [veti vedea ca] toti acesti oameni ai lui Dumnezeu au avut ceva de intampinat pe pamant.
Putine au fost casele si locurile care i-au adapostit. Totusi, in fata lui Dumnezeu si in fata noastra, a tuturor, trebuie sa aiba totdeauna pret casele si locurile care L-au marturisit pe Domnul si cei care L-au marturisit, care au fost mai aproape...
Am trecut pe langa toate celelalte morminte cu nume cunoscute, ale unora dintre cei mai alesi scriitori ai neamului nostru si am ajuns la mormantul frumosului luceafar al poeziei noastre vii. Era acoperit cu flori verzi si proaspete, ca si mormantul parintelui Oastei noastre vii. Ce-i aducem noi acestui suflet mare, am zis eu, daca am venit acum pe neasteptate aici langa odihna lui zbuciumata? Flori vad ca are destule si vad ca multi ii aduc flori. Noi sa-i aducem ceea ce cred ca ii aduc putini sau poate nimeni. Sa-i aducem rugaciunile si lacrimile noastre. i cu cea mai profunda iubire inlacrimata, participanta la suferinta, la dragostea si la jertfa lui aduse pe altarul frumusetii si poeziei adevarate, am asezat in fata mormantului lui Mihai Eminescu lacrimile noastre. i in fata Tronului lui Dumnezeu rugaciunile noastre cele mai fierbinti pentru odihna si mangaierea in lumea cealalta a sufletului sau atat de zbuciumat in lumea asta. ( Traian DORZ, din Istoria unei jertfe , vol. IV /Anii 1976 1988, pag.475, Sibiu: Oastea Domnului)Mare lucru este ca un binefacator pe pamant sa gaseasca un loc unde sa se adaposteasca. Fiindca, de obicei, oamenii care au facut cel mai mare bine omenirii au fost cel mai vitreg tratati de catre oameni. In biografia tuturor oamenilor mari, care au facut ceva, care au lasat ceva in urma lor pentru toata omenirea, daca o veti citi, veti vedea ca ei au avut o viata plina de incercari, de amaraciune si ca asa de putine au fost locurile in care acesti oameni au fost adapostiti. Daca ati citit viata lui Eminescu, a lui Balcescu, a tuturor celor care au insemnat ceva pentru poporul nostru (nu vorbesc numai de Sfintii Parinti, pe care, pe trei dintre ei, ii sarbatorim si pomenim astazi: Sfantul Vasile, Sfantul Gri gorie, Sfantul Ioan), [veti vedea ca] toti acesti oameni ai lui Dumnezeu au avut ceva de intampinat pe pamant.
Putine au fost casele si locurile care i-au adapostit. Totusi, in fata lui Dumnezeu si in fata noastra, a tuturor, trebuie sa aiba totdeauna pret casele si locurile care L-au marturisit pe Domnul si cei care L-au marturisit, care au fost mai aproape...
