S-a întâmplat în 7 martie 1441
S-a intamplat in 7 martie 1441 . Iancu de Hunedoara devine efectiv voievod al Transilvaniei dupa ce fusese numit ca atare de regele Vladislav in toamna anului precedent. In fiecare zi, la ora 12.00, clopotele din bisericile catolice bat in intreaga lume. Acest lucru se intampla neintrerupt de peste cinci sute de ani si are []The post S-a intamplat in 7 martie 1441 appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a intamplat in 7 martie 1441 . Iancu de Hunedoara devine efectiv voievod al Transilvaniei dupa ce fusese numit ca atare de regele Vladislav in toamna anului precedent. In fiecare zi, la ora 12.00, clopotele din bisericile catolice bat in intreaga lume. Acest lucru se intampla neintrerupt de peste cinci sute de ani si are o legatura directa cu Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei. Victoria acestuia la Belgrad, impotriva armatei turce condusa de Mahomed al II-lea in anul 1456, i-a adus recunostinta intregii lumi catolice. Iancu de Hunedoara (n. 1407 d. 11 august 1456, Zemun) a fost o personalitate dominanta a istoriei romanesti din veacul al XV-lea. A fost voievod al Transilvaniei in 1441, guvernator al regatului Ungariei intre 1446-1453, apoi capitan suprem al Ungariei si al Transilvaniei intre 1453-1456. A scris file de glorie in istoria luptei antiotomane a popoarelor Europei sud-estice. Iancu de Hunedoara a desfasurat o activitate diplomatica si militara intensa in anii in care Imperiul Otoman urca spre apogeu, dand asalturi decisive asupra ultimei ramasite a Imperiului Bizantin, Constantinopolul. A depus eforturi pentru inchegarea unei coalitii crestine care sa opreasca inaintarea otomanilor cu o oaste de cruciada si a fost cel dintai comandant de osti din Europa care a reusit sa il infranga pe cuceritorul Constantinopolului, sultanul Mahomed II, la Belgrad in 1456. A fost tatal regelui Matei Corvin, cel mai mare rege al Ungariei. S-a nascut in jurul anului 1407 (mult timp s-a crezut ca s-a nascut in 1387, din cauza unei interpretari gresite a unor surse). Tatal sau, Voicu si fratii lui Mogos si Radu, au fost ostasi in slujba regelui maghiar Sigismund de Luxemburg. Pentru ca s-au distins in luptele antiotomane, Sigismund i-a rasplatit in anul 1409, daruindu-le castelul de la Hunedoara, impreuna cu pamanturile care tineau de el, cu vreo 35 de sate, vami, mine de sare, aur, argint si fier. Atunci a primit familia Huniazilor si blazonul ei nobiliar (un corb cu aripile usor desfacute si cu un inel in cioc). Iancu a copilarit la castelul de la Hunedoara.
Dupa moartea tatalui sau in jurul anilor 1414-1419, cap de familie a ramas fratele sau, Radu. Despre copilaria sa se cunosc putine informatii, dar se poate spune ca a plecat de tanar in slujba unor nobili pentru a invata arta militara. In unele izvoare maghiare este semnalata prezenta lui in slujba familiilor Csaky si Csanadi, apoi in slujba despotului sarb tefan Lazarevici, apoi a familiei Ujlaki si a episcopului de Zagreb. Pe la 1428-1429 s-a casatorit cu Elisabeta Szilagyi, cu care a avut doi fii: Ladislau (nascut in 1431) si Matia (nascut la 24 februarie 1443, la Cluj). In anul 1430 a intrat in serviciile regelui Sigismund. Deja in toamna anului 1431 l-a insotit pe acesta in Italia, pentru a-l ajuta pe ducele Milanului, Filippo Visconti, in lupta contra Venetiei. A fost o perioada in care cunostintele sale militare si experienta i s-au imbogatit semnificativ. ederea sa la Milano, mare centru economic italian si european, timp de doi ani, a contribuit mult la formarea sa. Cu aceasta ocazie a studiat organizarea armatelor italiene si metodele lor de lupta. La 25 noiembrie 1431, la intoarcerea sa din Italia, Iancu a iesit din slujba ducelui Milanului si l-a insotit pe Sigismund in Elvetia, la Basel. Aici a avut loc faimosul conciliu care a durat 16 ani. La 17 ianuarie 1434, Iancu era si el la Basel, unde erau adunate un numar mare de personalitati politico-religioase europene ale vremii. La acest conciliu, Sigismund a reusit sa profite de tradarea reprezentantilor husiti si sa fie recunoscut drept rege al Cehiei (cu doua decenii in urma, husitii il inlaturasera de pe tron in urma miscarilor populare conduse de Ian Hus). Iancu de Hunedoara a participat in anii care au urmat la campania lui Sigismund in Cehia, prin care a preluat tronul. In luptele contra razvratitilor husiti, Iancu a invatat noi tactici de lupta, pe care le-a aplicat mai tarziu. Dar in decembrie 1437, Sigismund de Luxemburg a murit si in aceeasi luna Iancu s-a reintors la Alba regala (Sz kesfeh rv r), pentru incoronarea lui Albert de Austria, noul rege al Ungariei. Daca in timpul lui Sigismund a ajuns sa faca parte din anturajul militar al regelui, abia in vremea lui Albert de Austria a inceput adevarata ascensiune a lui Iancu de Hunedoara. Iar ascensiunea a inceput la scurt timp dupa incoronarea noului rege. Reintors mai intai in Cehia, pentru a termina campania antihusita, spre sfarsitul lui 1438, Albert de Austria l-a numit pe Iancu ban al Severinului, impreuna cu fratele sau mai mic. Regele intentiona sa puna capat incursiunilor otomane, sa intareasca zona de granita si sa pregateasca o mare ofensiva antiotomana. De aceea a avut nevoie de un om de incredere, bun cunoscator al artei militare si capabil de o sarcina de asemenea amploare. Incredintat cu prima sa demnitate mai importanta, Iancu incepea si cariera sa politica. Dupa instalarea sa in functia de ban al Severinului, Iancu, ajutat de fratele sau, s-a preocupat mai intai de intarirea cetatilor Severin, Gureni, Orsova si Mehadia. Turcii ocupau pozitii tot mai avansate la Dunare si amenintau cu luarea Belgradului. In vara lui 1939 regele Albert organizeaza o prima ofensiva antiotomana, lipsita de vigoarea si coordonarea necesara. Iancu participa, fiind fidel regelui, dar actiunea este un esec, armata se dezintegreaza si regele se reintoarce, bolnav, la Strigoniu, unde si moare la 27 octombrie. Regina Elisabeta, ramasa vaduva, astepta totusi un fiu, dar Ungaria fara rege si fara un mostenitor sigur, devine instabila din punct de vedere politic. Pe de alta parte, la portile regatului bateau turcii, care se apropiau amenintator. Pe acest fond, are loc un conflict pentru putere dintre marea si mica nobilime maghiara. Micii nobili cereau o regalitate puternica, capabila sa tina piept turcilor, marii nobili se multumeau cu un rege tanar, care sa conduca numai cu numele. La dieta de la Buda din 1 ianuarie 1440, regina Elisabeta ceru sprijinul nobilimii pentru conducerea interimara a regatului si sustinerea succesiunii la tron. La aceasta dieta ia parte si Iancu de Hunedoara. El a incercat sa convinga dieta de primejdia turceasca si de necesitatea instalarii imediate a unui rege cu autoritate reala, sustinand apropierea Ungariei de Polonia (curtata si de sultan) si instalarea pe tronul Ungariei a regelui polonez Vladislav III Jagiello. Cuvantarea sa a fost suficient de convingatoare sa intruneasca adeziunea majoritatii membrilor dietei. Insasi regina se lasa induplecata si trimite o solie la curtea polona. La 22 februarie 1440, in timpul tratativelor la Cracovia, regina naste un fiu, denumit Ladislau Postumul. Prin urmare ea cere retragerea imediata a delegatiei maghiare de la negocierile cu polonezii, dar este prea tarziu. Partida sustinuta si de Iancu continua tratativele de aducere a lui Vladislav pe tronul Ungariei. Acesta accepta tronul la 6 martie si, in ciuda incercarilor disperate ale partidei reginei, soseste la Buda la 21 mai si se instaleaza efectiv pe tronul Ungariei. Dar ruptura politica intre cele doua tabere a degenerat intr-un razboi civil. Iancu, aflat de partea lui Vladislav, a condus armata regelui impotriva marilor nobili, pe care i-a infrant decisiv la Battaszek, la 10 septembrie 1440. Drept urmare, ca rasplata pentru serviciile aduse, Vladislav l-a numit voievod al Transilvaniei si comite al Timisoarei, pastrand si titlul de ban de Severin. A preluat noua functie abia in primavara lui 1441,in martie, pentru ca in iarna lui 1440 pleaca la Belgrad cu misiunea de a reorganiza apararea cetatii disputate de turci. La preluarea functiei de guvernator, principala preocupare a lui Iancu a fost de a reorganiza si de a pregati Transilvania in fata pericolului turcesc. Misiunea sa era deosebit de dificila. Marii nobili erau foarte puternici iar paturile de jos erau inca framantate de rascoala din 1437-1438 si de intetirea controlului feudal prin adoptarea intelegerii Unio trium nationum . Pentru a-si intari autoritatea, a adoptat o tactica de imbunare a marilor nobililor, coroborata cu atragerea de partea sa a micilor nobili. Pe de alta parte, se ocupa cu organizarea si intarirea economiei transilvane. Instituie un control abil asupra ocnelor de sare, aducatoare de mari venituri. Armata o organizeaza in vederea viitoarelor lupte antiotomane. Pe pan administrativ si economic a luat masuri de crestere a economiei si imbunatatire a administratiei. La Brasov si Sibiu a infiintat monetarii in 1441 si 1443. A repus in drepturi orasul Cluj, care fusese deposedat de acestea ca pedeapsa pentru sustinerea rasculatilor din 1437-1438. Sibiului si Brasovului le-a intarit zidurile de aparare. In septembrie 1441 intervine in teatrul de lupta din Serbia, pe principiul ca o aparare buna impotriva turcilor se putea face doar prin ofensiva. Armata lui Iancu iese deplin victorioasa langa Semendria, dar in lupta moare fratele lui, Ioan (va fi inmormantat la Alba Iulia). Reintors in tara, Iancu este primit cu laude, iar faima lui sporeste. In primavara lui 1442 turcii intreprind o campanie impotriva Transilvaniei. Ei detineau controlul asupra arii Romanesti si de aici si-au organizat atacul. Aproximativ 12.000 oameni au trecut pe la Turnu Rosu, apoi pe valea Muresului si s-au indreptat catre Alba Iulia. In aceste conditii, Iancu a luat o decizie neobisnuita pentru acea vreme si a proclamat ridicarea populatiei la razboi. A trimis solii in toata Transilvania, sa adune la oaste pe tarani si pe oraseni deopotriva. Masura nu era pe placul nobilimii, care nu vedea cu ochi buni pe taranii inarmati. La primul asediu turcesc al Albei Iulii, trupele lui Iancu sufera o infrangere, apoi se retrag in cetate. Intre timp sosesc intariri din toate comitatele, impreuna cu trupele secuiesti si sasesti. Mult intarita, armata lui Iancu pleaca pe urmele turcilor, raspanditi in apropiere. La 18 martie are loc batalia de la Santimbru. Intre timp, la urechile lui Iancu ajunse zvonul ca Mezid-bei poruncise trupelor sale sa-l omoare cu orice pret. Din acest motiv il pune in fruntea ostirii pe micul nobil Simion Kamonyai, imbracat in armura sa. La 22 martie are loc lupta, in apropiere de Sibiu. Turcii reusesc sa-l ucida pe Kamonyai si sunt convinsi ca l-au rapus pe Iancu. Acesta isi conduce bine trupele si reuseste sa-i puna pe fuga pe turci. Cu Mezid-bei mor pe campul de lupta cei mai multi soldati turci, atacati din toate partile, doar cateva cete turcesti reusesc sa se retraga pe la Turnu Rosu, dar sunt urmarite mai departe de Basarab, fiul lui Dan. Pe urmele lor a venit si Iancu cu armata sa si l-a instalat pe Basarab domn in ara Romaneasca. Succesul lui Iancu avu drept urmare o si mai mare reactie din partea turcilor. Preocupat de pierderea influentei in ara Romaneasca si dorind sa-l razbune pe Mezid-bei, sultanul trimite o armata de circa 80.000 de oameni, in frunte cu beilerbeiul Rumeliei, Sehabeddin. Turcii trec Dunarea pe la Nicopole. Basarab nu le poate rezista singur si se retrage spre munti, asteptand ajutoare din Transilvania. Intre timp turcii se raspandesc prin tara in expeditii de prada. Atunci Iancu trece cu armata sa muntii si pe data de 2 septembrie 1442 ataca pe turci pe valea Ialomitei. Batalia fu decisiva si pana la caderea noptii, turcii sunt pusi pe fuga. Cu un sangiac si patru bei cazuti, Sehabeddin trece Dunarea cu o parte din armata, iar restul trupelor turcesti risipite prin tara sunt nimicite una cate una. Se zice ca prada de razboi a lui Iancu fu uriasa (steaguri, corturi, peste 5.000 de camile, cai, catari si haine scumpe). Fidel conceptiei militare conform careia atacul este cea mai buna aparare, Iancu trece Dunarea in noiembrie-decembrie, imprastie pe turci la Vidin si se reintoarce victorios prin Serbia. Victoria lui Iancu de pe Ialomita a provocat o reactie de admiratie in toata Europa, iar Sehabeddin a fost demis. La apelul Papei, europenii pornesc o puternica ofensiva diplomatica pentru un razboi mai mare impotriva turcilor, cu scopul de a-i scoate definitiv din Europa. Serbia, Ungaria sunt cele mai mari sustinatoare ale campaniei antiotomane. In dieta din iunie 1443, Ungaria decide organizarea unei campanii in Balcani. In Transilvania, Iancu organizeaza in continuare armata, atrage la oaste numerosi iobagi si strange cca. 10-12 mii de oameni. In iunie 1443 in Ungaria sosesc stiri despre o puternica infrangere a turcilor in Asia Mica. Momentul parea favorabil deschiderii ostilitatilor. Vladislav pleaca din Buda la 22 iulie insotit de armata regala, de un detasament de cavalerie polona, cativa cruciati si unitati de mercenari cehi. La Cuvin, pe malul Dunarii, trupele sale fac jonctiunea cu oastea lui Iancu si cu trupele sarbe ale lui Gheorghe Brancovici. Intrarea in teritoriul turcesc s-a taraganat si abia in septembrie s-a trecut Dunarea. Pe Morava se intalnesc cu trupele lui Ishak-bei, pe care Iancu il batuse cu doi ani in urma. Turcii erau destul de putin pregatiti sa lupte iarna si fura obligati sa se retraga. Cu 12.000 de calareti si cu ostile sale transilvane, Iancu inainteaza in mars rapid catre sud, incercand sa-i opreasca pe diferitii bei sa se uneasca si sa le opreasca ofensiva catre Sofia. El ocupa Nisul, unde infrange si trei detasamente turcesti care abia avusera timp sa se reuneasca. Intre timp sultanul insusi pleaca de la Adrianopol impotriva sa. Iancu schimba directia de mers catre miazanoapte si zdrobeste fortele otomane razlete care-i apar in cale. Peste tot pe unde trece armata sa, contingente de sarbi eliberati de sub turci i se alatura. In zona a mai aparut si o armata a lui Vlad Dracul, care luase intre timp tronul arii Romanesti, cu sprijinul sultanului, dar care la scurt timp a intors armele impotriva turcilor. Trecand de Nis, Iancu se indreapta direct catre Sofia, pe care o ocupa dupa ce spulbera o alta armata turceasca. Pe acest fond, popoarele din Balcani incep sa freamate in speranta eliberarii, iar in tabara regelui sosesc tot mai multi bulgari, bosniaci, sarbi si albanezi. Orase din Bulgaria se predau direct lui Iancu, in Albania si in tinutul minier Novo Brdo din Serbia au loc rascoale antiotomane, iar vestitul albanez Scanderberg fuge din armata turca pentru a se pune in fruntea luptei de eliberare din Albania. In ciuda acestor evolutii, turcii nu au nici o intentie sa cedeze atat de usor. Sultanul dispune o puternica aparare a trecatorilor din Balcani si asteapta venirea lui Iancu. Inaintarea acestuia catre Adrianopol si Constantinopol devenise tot mai dificila din cauza iernii si a reliefului muntos. La trecatoarea puternic aparata de la Zlatita, pe 12 decembrie 1443, armata sa trece printr-un moment greu atunci cand turcii ataca prin surprindere. Trecatoarea devine aproape imposibil de trecut, iar pe la 23 decembrie are loc un atac puternic condus de sultan. Atunci Iancu este nevoit sa bata in retragere. Turcii pleaca in urmarirea lui, dar calculeaza gresit puterea si moralul trupelor si se avanta cu...
S-a intamplat in 7 martie 1441 . Iancu de Hunedoara devine efectiv voievod al Transilvaniei dupa ce fusese numit ca atare de regele Vladislav in toamna anului precedent. In fiecare zi, la ora 12.00, clopotele din bisericile catolice bat in intreaga lume. Acest lucru se intampla neintrerupt de peste cinci sute de ani si are o legatura directa cu Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei. Victoria acestuia la Belgrad, impotriva armatei turce condusa de Mahomed al II-lea in anul 1456, i-a adus recunostinta intregii lumi catolice. Iancu de Hunedoara (n. 1407 d. 11 august 1456, Zemun) a fost o personalitate dominanta a istoriei romanesti din veacul al XV-lea. A fost voievod al Transilvaniei in 1441, guvernator al regatului Ungariei intre 1446-1453, apoi capitan suprem al Ungariei si al Transilvaniei intre 1453-1456. A scris file de glorie in istoria luptei antiotomane a popoarelor Europei sud-estice. Iancu de Hunedoara a desfasurat o activitate diplomatica si militara intensa in anii in care Imperiul Otoman urca spre apogeu, dand asalturi decisive asupra ultimei ramasite a Imperiului Bizantin, Constantinopolul. A depus eforturi pentru inchegarea unei coalitii crestine care sa opreasca inaintarea otomanilor cu o oaste de cruciada si a fost cel dintai comandant de osti din Europa care a reusit sa il infranga pe cuceritorul Constantinopolului, sultanul Mahomed II, la Belgrad in 1456. A fost tatal regelui Matei Corvin, cel mai mare rege al Ungariei. S-a nascut in jurul anului 1407 (mult timp s-a crezut ca s-a nascut in 1387, din cauza unei interpretari gresite a unor surse). Tatal sau, Voicu si fratii lui Mogos si Radu, au fost ostasi in slujba regelui maghiar Sigismund de Luxemburg. Pentru ca s-au distins in luptele antiotomane, Sigismund i-a rasplatit in anul 1409, daruindu-le castelul de la Hunedoara, impreuna cu pamanturile care tineau de el, cu vreo 35 de sate, vami, mine de sare, aur, argint si fier. Atunci a primit familia Huniazilor si blazonul ei nobiliar (un corb cu aripile usor desfacute si cu un inel in cioc). Iancu a copilarit la castelul de la Hunedoara.
Dupa moartea tatalui sau in jurul anilor 1414-1419, cap de familie a ramas fratele sau, Radu. Despre copilaria sa se cunosc putine informatii, dar se poate spune ca a plecat de tanar in slujba unor nobili pentru a invata arta militara. In unele izvoare maghiare este semnalata prezenta lui in slujba familiilor Csaky si Csanadi, apoi in slujba despotului sarb tefan Lazarevici, apoi a familiei Ujlaki si a episcopului de Zagreb. Pe la 1428-1429 s-a casatorit cu Elisabeta Szilagyi, cu care a avut doi fii: Ladislau (nascut in 1431) si Matia (nascut la 24 februarie 1443, la Cluj). In anul 1430 a intrat in serviciile regelui Sigismund. Deja in toamna anului 1431 l-a insotit pe acesta in Italia, pentru a-l ajuta pe ducele Milanului, Filippo Visconti, in lupta contra Venetiei. A fost o perioada in care cunostintele sale militare si experienta i s-au imbogatit semnificativ. ederea sa la Milano, mare centru economic italian si european, timp de doi ani, a contribuit mult la formarea sa. Cu aceasta ocazie a studiat organizarea armatelor italiene si metodele lor de lupta. La 25 noiembrie 1431, la intoarcerea sa din Italia, Iancu a iesit din slujba ducelui Milanului si l-a insotit pe Sigismund in Elvetia, la Basel. Aici a avut loc faimosul conciliu care a durat 16 ani. La 17 ianuarie 1434, Iancu era si el la Basel, unde erau adunate un numar mare de personalitati politico-religioase europene ale vremii. La acest conciliu, Sigismund a reusit sa profite de tradarea reprezentantilor husiti si sa fie recunoscut drept rege al Cehiei (cu doua decenii in urma, husitii il inlaturasera de pe tron in urma miscarilor populare conduse de Ian Hus). Iancu de Hunedoara a participat in anii care au urmat la campania lui Sigismund in Cehia, prin care a preluat tronul. In luptele contra razvratitilor husiti, Iancu a invatat noi tactici de lupta, pe care le-a aplicat mai tarziu. Dar in decembrie 1437, Sigismund de Luxemburg a murit si in aceeasi luna Iancu s-a reintors la Alba regala (Sz kesfeh rv r), pentru incoronarea lui Albert de Austria, noul rege al Ungariei. Daca in timpul lui Sigismund a ajuns sa faca parte din anturajul militar al regelui, abia in vremea lui Albert de Austria a inceput adevarata ascensiune a lui Iancu de Hunedoara. Iar ascensiunea a inceput la scurt timp dupa incoronarea noului rege. Reintors mai intai in Cehia, pentru a termina campania antihusita, spre sfarsitul lui 1438, Albert de Austria l-a numit pe Iancu ban al Severinului, impreuna cu fratele sau mai mic. Regele intentiona sa puna capat incursiunilor otomane, sa intareasca zona de granita si sa pregateasca o mare ofensiva antiotomana. De aceea a avut nevoie de un om de incredere, bun cunoscator al artei militare si capabil de o sarcina de asemenea amploare. Incredintat cu prima sa demnitate mai importanta, Iancu incepea si cariera sa politica. Dupa instalarea sa in functia de ban al Severinului, Iancu, ajutat de fratele sau, s-a preocupat mai intai de intarirea cetatilor Severin, Gureni, Orsova si Mehadia. Turcii ocupau pozitii tot mai avansate la Dunare si amenintau cu luarea Belgradului. In vara lui 1939 regele Albert organizeaza o prima ofensiva antiotomana, lipsita de vigoarea si coordonarea necesara. Iancu participa, fiind fidel regelui, dar actiunea este un esec, armata se dezintegreaza si regele se reintoarce, bolnav, la Strigoniu, unde si moare la 27 octombrie. Regina Elisabeta, ramasa vaduva, astepta totusi un fiu, dar Ungaria fara rege si fara un mostenitor sigur, devine instabila din punct de vedere politic. Pe de alta parte, la portile regatului bateau turcii, care se apropiau amenintator. Pe acest fond, are loc un conflict pentru putere dintre marea si mica nobilime maghiara. Micii nobili cereau o regalitate puternica, capabila sa tina piept turcilor, marii nobili se multumeau cu un rege tanar, care sa conduca numai cu numele. La dieta de la Buda din 1 ianuarie 1440, regina Elisabeta ceru sprijinul nobilimii pentru conducerea interimara a regatului si sustinerea succesiunii la tron. La aceasta dieta ia parte si Iancu de Hunedoara. El a incercat sa convinga dieta de primejdia turceasca si de necesitatea instalarii imediate a unui rege cu autoritate reala, sustinand apropierea Ungariei de Polonia (curtata si de sultan) si instalarea pe tronul Ungariei a regelui polonez Vladislav III Jagiello. Cuvantarea sa a fost suficient de convingatoare sa intruneasca adeziunea majoritatii membrilor dietei. Insasi regina se lasa induplecata si trimite o solie la curtea polona. La 22 februarie 1440, in timpul tratativelor la Cracovia, regina naste un fiu, denumit Ladislau Postumul. Prin urmare ea cere retragerea imediata a delegatiei maghiare de la negocierile cu polonezii, dar este prea tarziu. Partida sustinuta si de Iancu continua tratativele de aducere a lui Vladislav pe tronul Ungariei. Acesta accepta tronul la 6 martie si, in ciuda incercarilor disperate ale partidei reginei, soseste la Buda la 21 mai si se instaleaza efectiv pe tronul Ungariei. Dar ruptura politica intre cele doua tabere a degenerat intr-un razboi civil. Iancu, aflat de partea lui Vladislav, a condus armata regelui impotriva marilor nobili, pe care i-a infrant decisiv la Battaszek, la 10 septembrie 1440. Drept urmare, ca rasplata pentru serviciile aduse, Vladislav l-a numit voievod al Transilvaniei si comite al Timisoarei, pastrand si titlul de ban de Severin. A preluat noua functie abia in primavara lui 1441,in martie, pentru ca in iarna lui 1440 pleaca la Belgrad cu misiunea de a reorganiza apararea cetatii disputate de turci. La preluarea functiei de guvernator, principala preocupare a lui Iancu a fost de a reorganiza si de a pregati Transilvania in fata pericolului turcesc. Misiunea sa era deosebit de dificila. Marii nobili erau foarte puternici iar paturile de jos erau inca framantate de rascoala din 1437-1438 si de intetirea controlului feudal prin adoptarea intelegerii Unio trium nationum . Pentru a-si intari autoritatea, a adoptat o tactica de imbunare a marilor nobililor, coroborata cu atragerea de partea sa a micilor nobili. Pe de alta parte, se ocupa cu organizarea si intarirea economiei transilvane. Instituie un control abil asupra ocnelor de sare, aducatoare de mari venituri. Armata o organizeaza in vederea viitoarelor lupte antiotomane. Pe pan administrativ si economic a luat masuri de crestere a economiei si imbunatatire a administratiei. La Brasov si Sibiu a infiintat monetarii in 1441 si 1443. A repus in drepturi orasul Cluj, care fusese deposedat de acestea ca pedeapsa pentru sustinerea rasculatilor din 1437-1438. Sibiului si Brasovului le-a intarit zidurile de aparare. In septembrie 1441 intervine in teatrul de lupta din Serbia, pe principiul ca o aparare buna impotriva turcilor se putea face doar prin ofensiva. Armata lui Iancu iese deplin victorioasa langa Semendria, dar in lupta moare fratele lui, Ioan (va fi inmormantat la Alba Iulia). Reintors in tara, Iancu este primit cu laude, iar faima lui sporeste. In primavara lui 1442 turcii intreprind o campanie impotriva Transilvaniei. Ei detineau controlul asupra arii Romanesti si de aici si-au organizat atacul. Aproximativ 12.000 oameni au trecut pe la Turnu Rosu, apoi pe valea Muresului si s-au indreptat catre Alba Iulia. In aceste conditii, Iancu a luat o decizie neobisnuita pentru acea vreme si a proclamat ridicarea populatiei la razboi. A trimis solii in toata Transilvania, sa adune la oaste pe tarani si pe oraseni deopotriva. Masura nu era pe placul nobilimii, care nu vedea cu ochi buni pe taranii inarmati. La primul asediu turcesc al Albei Iulii, trupele lui Iancu sufera o infrangere, apoi se retrag in cetate. Intre timp sosesc intariri din toate comitatele, impreuna cu trupele secuiesti si sasesti. Mult intarita, armata lui Iancu pleaca pe urmele turcilor, raspanditi in apropiere. La 18 martie are loc batalia de la Santimbru. Intre timp, la urechile lui Iancu ajunse zvonul ca Mezid-bei poruncise trupelor sale sa-l omoare cu orice pret. Din acest motiv il pune in fruntea ostirii pe micul nobil Simion Kamonyai, imbracat in armura sa. La 22 martie are loc lupta, in apropiere de Sibiu. Turcii reusesc sa-l ucida pe Kamonyai si sunt convinsi ca l-au rapus pe Iancu. Acesta isi conduce bine trupele si reuseste sa-i puna pe fuga pe turci. Cu Mezid-bei mor pe campul de lupta cei mai multi soldati turci, atacati din toate partile, doar cateva cete turcesti reusesc sa se retraga pe la Turnu Rosu, dar sunt urmarite mai departe de Basarab, fiul lui Dan. Pe urmele lor a venit si Iancu cu armata sa si l-a instalat pe Basarab domn in ara Romaneasca. Succesul lui Iancu avu drept urmare o si mai mare reactie din partea turcilor. Preocupat de pierderea influentei in ara Romaneasca si dorind sa-l razbune pe Mezid-bei, sultanul trimite o armata de circa 80.000 de oameni, in frunte cu beilerbeiul Rumeliei, Sehabeddin. Turcii trec Dunarea pe la Nicopole. Basarab nu le poate rezista singur si se retrage spre munti, asteptand ajutoare din Transilvania. Intre timp turcii se raspandesc prin tara in expeditii de prada. Atunci Iancu trece cu armata sa muntii si pe data de 2 septembrie 1442 ataca pe turci pe valea Ialomitei. Batalia fu decisiva si pana la caderea noptii, turcii sunt pusi pe fuga. Cu un sangiac si patru bei cazuti, Sehabeddin trece Dunarea cu o parte din armata, iar restul trupelor turcesti risipite prin tara sunt nimicite una cate una. Se zice ca prada de razboi a lui Iancu fu uriasa (steaguri, corturi, peste 5.000 de camile, cai, catari si haine scumpe). Fidel conceptiei militare conform careia atacul este cea mai buna aparare, Iancu trece Dunarea in noiembrie-decembrie, imprastie pe turci la Vidin si se reintoarce victorios prin Serbia. Victoria lui Iancu de pe Ialomita a provocat o reactie de admiratie in toata Europa, iar Sehabeddin a fost demis. La apelul Papei, europenii pornesc o puternica ofensiva diplomatica pentru un razboi mai mare impotriva turcilor, cu scopul de a-i scoate definitiv din Europa. Serbia, Ungaria sunt cele mai mari sustinatoare ale campaniei antiotomane. In dieta din iunie 1443, Ungaria decide organizarea unei campanii in Balcani. In Transilvania, Iancu organizeaza in continuare armata, atrage la oaste numerosi iobagi si strange cca. 10-12 mii de oameni. In iunie 1443 in Ungaria sosesc stiri despre o puternica infrangere a turcilor in Asia Mica. Momentul parea favorabil deschiderii ostilitatilor. Vladislav pleaca din Buda la 22 iulie insotit de armata regala, de un detasament de cavalerie polona, cativa cruciati si unitati de mercenari cehi. La Cuvin, pe malul Dunarii, trupele sale fac jonctiunea cu oastea lui Iancu si cu trupele sarbe ale lui Gheorghe Brancovici. Intrarea in teritoriul turcesc s-a taraganat si abia in septembrie s-a trecut Dunarea. Pe Morava se intalnesc cu trupele lui Ishak-bei, pe care Iancu il batuse cu doi ani in urma. Turcii erau destul de putin pregatiti sa lupte iarna si fura obligati sa se retraga. Cu 12.000 de calareti si cu ostile sale transilvane, Iancu inainteaza in mars rapid catre sud, incercand sa-i opreasca pe diferitii bei sa se uneasca si sa le opreasca ofensiva catre Sofia. El ocupa Nisul, unde infrange si trei detasamente turcesti care abia avusera timp sa se reuneasca. Intre timp sultanul insusi pleaca de la Adrianopol impotriva sa. Iancu schimba directia de mers catre miazanoapte si zdrobeste fortele otomane razlete care-i apar in cale. Peste tot pe unde trece armata sa, contingente de sarbi eliberati de sub turci i se alatura. In zona a mai aparut si o armata a lui Vlad Dracul, care luase intre timp tronul arii Romanesti, cu sprijinul sultanului, dar care la scurt timp a intors armele impotriva turcilor. Trecand de Nis, Iancu se indreapta direct catre Sofia, pe care o ocupa dupa ce spulbera o alta armata turceasca. Pe acest fond, popoarele din Balcani incep sa freamate in speranta eliberarii, iar in tabara regelui sosesc tot mai multi bulgari, bosniaci, sarbi si albanezi. Orase din Bulgaria se predau direct lui Iancu, in Albania si in tinutul minier Novo Brdo din Serbia au loc rascoale antiotomane, iar vestitul albanez Scanderberg fuge din armata turca pentru a se pune in fruntea luptei de eliberare din Albania. In ciuda acestor evolutii, turcii nu au nici o intentie sa cedeze atat de usor. Sultanul dispune o puternica aparare a trecatorilor din Balcani si asteapta venirea lui Iancu. Inaintarea acestuia catre Adrianopol si Constantinopol devenise tot mai dificila din cauza iernii si a reliefului muntos. La trecatoarea puternic aparata de la Zlatita, pe 12 decembrie 1443, armata sa trece printr-un moment greu atunci cand turcii ataca prin surprindere. Trecatoarea devine aproape imposibil de trecut, iar pe la 23 decembrie are loc un atac puternic condus de sultan. Atunci Iancu este nevoit sa bata in retragere. Turcii pleaca in urmarirea lui, dar calculeaza gresit puterea si moralul trupelor si se avanta cu...
