De ce oare acum am ajuns aşa de „rezervaţi“ şi de risipiţi?
Trebuie sa ne intoarcem mereu spre trecut, pentru a vedea bine cum sa mergem in prezent si pentru a nu rataci in viitor! Cuvantul Sfant mereu ne porunceste: Aduceti-va aminte de inaintasii vos tri, care v-au vestit voua Cuvantul lui Dumnezeu. Uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si urmati-le credinta (Evrei []Trebuie sa ne intoarcem mereu spre trecut, pentru a vedea bine cum sa mergem in prezent si pentru a nu rataci in viitor!Cuvantul Sfant mereu ne porunceste: Aduceti-va aminte de inaintasii vos tri, care v-au vestit voua Cuvantul lui Dumnezeu. Uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si urmati-le credinta (Evrei 13, 7)!Trebuie sa ne privim si noi mai atenti si mai ascultatori istoria! Un popor care isi uita istoria este un popor pierdut. In curand il vor asimila altele.
Poporul Oastei Domnului nu trebuie nici sa uite, nici sa dispretuiasca, ci sa-si improspateze si sa-si pretuiasca tot mai mult istoria.
Aduceti-va aminte de zilele de la inceputul credintei voastre le spune Sf. Ap. Pavel evreilor (Evrei 10, 32-34) Ce lupta de suferinta ati dus Ce ocari si ce necazuri ati rabdat Ce lepadare bucuroasa de tot ce era pamantesc aveati! Ce statornicie, indrazneala si inflacarare era in voi toti atunci Sa nu le parasiti pe acestea, pentru ca sa puteti capata dupa ele marea rasplatire care le asteaptaCand recitesc aceste indemnuri, ma simt totdeauna impins puternic sa indrept ochii si mintea fratilor mei spre inceputurile minunate ale istoriei noastre pe care, unele, le-am redat in primele parti ale acestei istorisiri.
Ce combativa era Oastea Domnului atunci! Ce indrazneti si ce hotarati erau atunci toti luptatorii Domnului! Ce elan tineresc si jertfitor, curat si fierbinte ii insufletea pe toti fratii nostri in primii zece-douazeci de ani ai Oastei!Credinciosi semnului Oastei, ei purtau nu numai cu evlavie, dar si cu o sfanta mandrie medaliile si steagurile lor. Se laudau si nu se fereau de semnul sfant al Crucii lui Iisus, prin care lumea era cu adevarat rastignita fata de ei si ei cu adevarat rastigniti fata de lume (Gal. 6, 14).
Atunci Oastea era mereu si peste tot in ofensiva si niciodata si nicaieri in retragere.
Atunci nu numai Parintele Iosif care mergea in fruntea coloanei noastre era un indraznet hotarat si gata de orice, dar si fiecare dintre noi eram gata la fel ca el. Biruinta cea mare a Oastei de atunci si biruintele ei cele multe nu au fost castigate numai de unul singur, ci de toti. Era un moment in care toata Oastea Domnului era formata numai din ostasi viteji, hotarati, uniti si statornici.
Era un astfel de moment cum fusese in istoria poporului Israel pe vremea lui David. Sau in istoria poporului nostru pe vremea lui tefan cel Mare.
De la cel dintai pana la cel din urma, fiecare ostas era gata atunci sa moara, dar sa nu ramana un pas inapoi. Se trezisera duhul si vremile de martiriu si de curaj, cand nici o jertfa nu putea fi mai grea si mai scumpa decat aurul constiintei curate fata de Dumnezeu si a unitatii cu fratii.
De ce oare acum am ajuns asa de rezervati si de risipiti? De ce oare Oastea Domnului si-a pierdut spiritul sau combativ? De ce duhul ei nu se mai gaseste aproape nicaieri in ofensiva, ci aproape peste tot numai in retragere?De ce am pierdut aproape toti si aproape de peste tot spiritul razboinic pentru Hristos, caracterul de luptatori, specificul nostru de ostasi?De ce am renuntat la steagurile si la medaliile noastre, care si ele ne rea minteau puternic si frumos despre ordinea, disciplina, unitatea si combativitatea pe care ar trebui sa le avem tot atat de mari si de frumoase precum o avea schimbul si contigentul cel de dinaintea noastra?De ce am ajuns acum sa dezbracam haina de ostas si sa imbracam haina civila, parasind steagul nostru si aruncandu-ne semnul?De ce ne-am parasit duhul dinamic, atitudinea combativa, avantul indraznet, schimband identitatea noastra pe o denumire universala care nu mai inseamna nimic?Sigur ca Parintele Trifa a avut marele merit de a se dovedi ca un puternic si viteaz trimis al lui Dumnezeu, solul si purtatorul tuturor trebuintelor trupesti si sufletesti ale poporului nedreptatit si oprimat atat de mosierimea trupeasca, cat si de cea sufleteasca. El era indrumatorul luptei impotriva tuturor felurilor de robie.
Dar atunci nu numai el era asa, ci toata Oastea. Era in toti fratii un duh inalt de solidaritate cu primul dintre ei. Nu si-ar fi ingaduit atunci...
Poporul Oastei Domnului nu trebuie nici sa uite, nici sa dispretuiasca, ci sa-si improspateze si sa-si pretuiasca tot mai mult istoria.
Aduceti-va aminte de zilele de la inceputul credintei voastre le spune Sf. Ap. Pavel evreilor (Evrei 10, 32-34) Ce lupta de suferinta ati dus Ce ocari si ce necazuri ati rabdat Ce lepadare bucuroasa de tot ce era pamantesc aveati! Ce statornicie, indrazneala si inflacarare era in voi toti atunci Sa nu le parasiti pe acestea, pentru ca sa puteti capata dupa ele marea rasplatire care le asteaptaCand recitesc aceste indemnuri, ma simt totdeauna impins puternic sa indrept ochii si mintea fratilor mei spre inceputurile minunate ale istoriei noastre pe care, unele, le-am redat in primele parti ale acestei istorisiri.
Ce combativa era Oastea Domnului atunci! Ce indrazneti si ce hotarati erau atunci toti luptatorii Domnului! Ce elan tineresc si jertfitor, curat si fierbinte ii insufletea pe toti fratii nostri in primii zece-douazeci de ani ai Oastei!Credinciosi semnului Oastei, ei purtau nu numai cu evlavie, dar si cu o sfanta mandrie medaliile si steagurile lor. Se laudau si nu se fereau de semnul sfant al Crucii lui Iisus, prin care lumea era cu adevarat rastignita fata de ei si ei cu adevarat rastigniti fata de lume (Gal. 6, 14).
Atunci Oastea era mereu si peste tot in ofensiva si niciodata si nicaieri in retragere.
Atunci nu numai Parintele Iosif care mergea in fruntea coloanei noastre era un indraznet hotarat si gata de orice, dar si fiecare dintre noi eram gata la fel ca el. Biruinta cea mare a Oastei de atunci si biruintele ei cele multe nu au fost castigate numai de unul singur, ci de toti. Era un moment in care toata Oastea Domnului era formata numai din ostasi viteji, hotarati, uniti si statornici.
Era un astfel de moment cum fusese in istoria poporului Israel pe vremea lui David. Sau in istoria poporului nostru pe vremea lui tefan cel Mare.
De la cel dintai pana la cel din urma, fiecare ostas era gata atunci sa moara, dar sa nu ramana un pas inapoi. Se trezisera duhul si vremile de martiriu si de curaj, cand nici o jertfa nu putea fi mai grea si mai scumpa decat aurul constiintei curate fata de Dumnezeu si a unitatii cu fratii.
De ce oare acum am ajuns asa de rezervati si de risipiti? De ce oare Oastea Domnului si-a pierdut spiritul sau combativ? De ce duhul ei nu se mai gaseste aproape nicaieri in ofensiva, ci aproape peste tot numai in retragere?De ce am pierdut aproape toti si aproape de peste tot spiritul razboinic pentru Hristos, caracterul de luptatori, specificul nostru de ostasi?De ce am renuntat la steagurile si la medaliile noastre, care si ele ne rea minteau puternic si frumos despre ordinea, disciplina, unitatea si combativitatea pe care ar trebui sa le avem tot atat de mari si de frumoase precum o avea schimbul si contigentul cel de dinaintea noastra?De ce am ajuns acum sa dezbracam haina de ostas si sa imbracam haina civila, parasind steagul nostru si aruncandu-ne semnul?De ce ne-am parasit duhul dinamic, atitudinea combativa, avantul indraznet, schimband identitatea noastra pe o denumire universala care nu mai inseamna nimic?Sigur ca Parintele Trifa a avut marele merit de a se dovedi ca un puternic si viteaz trimis al lui Dumnezeu, solul si purtatorul tuturor trebuintelor trupesti si sufletesti ale poporului nedreptatit si oprimat atat de mosierimea trupeasca, cat si de cea sufleteasca. El era indrumatorul luptei impotriva tuturor felurilor de robie.
Dar atunci nu numai el era asa, ci toata Oastea. Era in toti fratii un duh inalt de solidaritate cu primul dintre ei. Nu si-ar fi ingaduit atunci...
