S-a întâmplat în 7 martie 161
S-a intamplat in 7 martie 161 . A murit Antoninus Pius, imparat roman (n. 86). Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius (n.19 septembrie 86 ) a fost imparat roman in perioada 138-161. A fost cel de-al patrulea din Cei cinci imparati buni . Familiei careia ii apartinea, o ramura a marei ginte Aurelia, era []The post S-a intamplat in 7 martie 161 appeared first on Jurnal Spiritual.
S-a intamplat in 7 martie 161 . A murit Antoninus Pius, imparat roman (n. 86). Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius (n.19 septembrie 86 ) a fost imparat roman in perioada 138-161. A fost cel de-al patrulea din Cei cinci imparati buni . Familiei careia ii apartinea, o ramura a marei ginte Aurelia, era originara din Nemansus (Nimes Franta) din Galia Narbonensis. Orasul s-a mandrit cu imparatul care a trait pentru a aduce lumii romane epoca cea mai buna si cea mai fericita. Fiu al consularului Aurelius Fulvus, Antoninus Pius s-a nascut in Italia, la Lanuvium.
A devenit consul in 120 si guvernator al provinciei Asia (134-135). A fost adoptat de imparatul Hadrian la 25 februarie 138 si proclamat succesor la tron, cu conditia de a adopta la randul sau, pe Marcus Aurelius si Lucius Aurelius Verus. Spre deosebire de imparatul Hadrian, Antoninus Pius nu a parasit niciodata Italia. Politica sa interna se caracterizeaza prin atentia acordata administratiei provinciilor, finantelor statului, jurisdictiei imperiale. Pe plan extern continua activitatea de consolidare a sistemului defensiv al imperiului. Rascoalele antiromane din Bretannia, Mauretania, Egipt si Iudeea sunt reprimate de generalii sai. Intr-o atmosfera de liniste pe plan intern si extern, Antoninus Pius sarbatoreste in 148 cea de-a 900-a aniversare a fondarii Cetatii Eterne (Roma). Domnia lui a fost identificata cu apogeul dinastiei antonine si al intregului principat. A primit desemnarea de mostenitor al tronului, la 25 februarie 138 d.
Ch, fiind obligat totodata sa adopte, la randul sau, pe Marcus Annius Verus (viitorul Marcus Aurelius) si Lucius Verus (fiul celui care fusese desemnat primul ca mostenitor, dar care decedase). Cei doi urmau a domni simultan, dupa moartea lui Antoninus. Cu ocazia adoptiei si-a schimbat numele de familie si supranumele, luand pe cel al tatalui adoptiv, astfel ca a devenit Titus Aelius Hadrianus Antoninus. Au trecut patru luni si jumatate pana a murit Hadrianus, la 10 iulie 138 d.
Ch, zi in care a devenit imparat la cincizeci si doi de ani. S-a comportat cu deosebita moderatie in exercitarea puterii absolute, a dat domniei un caracter patriarhal, a dezvoltat institutiile domniilor precedente, in special reformele importante ale lui Hadrianus, a fost loial fata de senat si i-a redat un spor de importanta in viata politica. Trasaturile generoase care i-au caracterizat toata domnia pe parcursul a douazeci si trei de ani. Antoninus a realizat, in aplauzele intregii lumi romane, acordul intre doua pozitii ce pareau ca se exclud in mod mutual, principatul si libertatea. Cu Antoninus, intelepciunea si dreptatea erau asezate pe tron. Noul imparat avea toate virtutile morale ale antichitatii austere. Roma intreaga saluta in el un nou Numa Pompilius, iar senatul s-a facut interpretul sentimentelor de admiratie si de respect ale intregului imperiu, decernandu-i supranumele de Pius (cel Pios), ceea ce insemna, in limba latina, recunoasterea virtutii si onestitatii sub care a intrat in posteritate. Acel timp fericit a fost, in mare parte, rezultatul pacii aproape neintrerupte de care s-a bucurat imperiul. Acei douazeci si trei de ani au reprezentat apogeul acelei Pax romana cu care romanii se mandreau de secole. Antoninus spunea ca doreste mai mult sa ajute un cetatean decat sa ucida o mie de inamici. Cu toata pacea generala, legiunile imperiale au marsaluit, in diverse reprize, contra popoarelor barbare de la frontiere, sau pentru reprimarea unor revolte locale. Istoricii vorbesc de razvratiri in Germania, in Dacia, la iudei, in Ahaia si in Egipt.
In Britannia, legatul Lollinus Urbicus a intreprins o expeditie impotriva brigantilor situati la hotarele Britanniei (Anglia) si ale Calcedoniei (Scotia), iar dupa succesele militare, a construit, pentru a-i tine la respect, un mare sistem de fortificatii. Pe frontiera Numidiei au fost reprimate cateva atacuri ale triburilor salbatice africane, iar in Orient, partii visau sa cotropeasca imperiul. Antoninus nu simtea dorinta calatoriilor asemanator predecesorului sau. Considera ca o calatorie a unui princeps era totdeauna o grea povara pentru provincii. Totusi nu a ezitat sa ajunga la frontiera Siriei, unde a reusit sa indeparteze orice pericol. Partii nu au mai reluat atacurile, decat dupa moartea lui Antoninus. Domnia sa, care n-a avut stralucirea militara a lui Traianus, a mentinut si a impus respectul numelui de roman. Quazii, pe malurile Dunarii, si armenii in Orient, primeau regi cu aprobarea lui Antoninus. Grecii din coloniile Pontului Euxin au fost protejati impotriva incursiunilor scitilor. O prosperitate fara precedent si fara teama zilei de maine, domnea in toate provinciile. Toti agentii financiari ai imparatului au primit ordin sa perceapa impozitele in limita strict legala. Antoninus a primit voluntari, a proscris delatorii, a ascultat plangerile provinciilor contra abuzurilor, iar cei ce s-au facut vinovati au fost destituiti si obligati la restituirea celor agonisite ilicit. inea in functie timp indelungat pe functionarii provinciali, daca ii dadeau satisfactie. Antoninus acorda atentia si vigilenta unui tata de familie tuturor treburilor de administratie si generale ale statului. Toti care aveau ceva sa-i spuna, erau obligati sa o faca direct, fara...
S-a intamplat in 7 martie 161 . A murit Antoninus Pius, imparat roman (n. 86). Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius (n.19 septembrie 86 ) a fost imparat roman in perioada 138-161. A fost cel de-al patrulea din Cei cinci imparati buni . Familiei careia ii apartinea, o ramura a marei ginte Aurelia, era originara din Nemansus (Nimes Franta) din Galia Narbonensis. Orasul s-a mandrit cu imparatul care a trait pentru a aduce lumii romane epoca cea mai buna si cea mai fericita. Fiu al consularului Aurelius Fulvus, Antoninus Pius s-a nascut in Italia, la Lanuvium.
A devenit consul in 120 si guvernator al provinciei Asia (134-135). A fost adoptat de imparatul Hadrian la 25 februarie 138 si proclamat succesor la tron, cu conditia de a adopta la randul sau, pe Marcus Aurelius si Lucius Aurelius Verus. Spre deosebire de imparatul Hadrian, Antoninus Pius nu a parasit niciodata Italia. Politica sa interna se caracterizeaza prin atentia acordata administratiei provinciilor, finantelor statului, jurisdictiei imperiale. Pe plan extern continua activitatea de consolidare a sistemului defensiv al imperiului. Rascoalele antiromane din Bretannia, Mauretania, Egipt si Iudeea sunt reprimate de generalii sai. Intr-o atmosfera de liniste pe plan intern si extern, Antoninus Pius sarbatoreste in 148 cea de-a 900-a aniversare a fondarii Cetatii Eterne (Roma). Domnia lui a fost identificata cu apogeul dinastiei antonine si al intregului principat. A primit desemnarea de mostenitor al tronului, la 25 februarie 138 d.
Ch, fiind obligat totodata sa adopte, la randul sau, pe Marcus Annius Verus (viitorul Marcus Aurelius) si Lucius Verus (fiul celui care fusese desemnat primul ca mostenitor, dar care decedase). Cei doi urmau a domni simultan, dupa moartea lui Antoninus. Cu ocazia adoptiei si-a schimbat numele de familie si supranumele, luand pe cel al tatalui adoptiv, astfel ca a devenit Titus Aelius Hadrianus Antoninus. Au trecut patru luni si jumatate pana a murit Hadrianus, la 10 iulie 138 d.
Ch, zi in care a devenit imparat la cincizeci si doi de ani. S-a comportat cu deosebita moderatie in exercitarea puterii absolute, a dat domniei un caracter patriarhal, a dezvoltat institutiile domniilor precedente, in special reformele importante ale lui Hadrianus, a fost loial fata de senat si i-a redat un spor de importanta in viata politica. Trasaturile generoase care i-au caracterizat toata domnia pe parcursul a douazeci si trei de ani. Antoninus a realizat, in aplauzele intregii lumi romane, acordul intre doua pozitii ce pareau ca se exclud in mod mutual, principatul si libertatea. Cu Antoninus, intelepciunea si dreptatea erau asezate pe tron. Noul imparat avea toate virtutile morale ale antichitatii austere. Roma intreaga saluta in el un nou Numa Pompilius, iar senatul s-a facut interpretul sentimentelor de admiratie si de respect ale intregului imperiu, decernandu-i supranumele de Pius (cel Pios), ceea ce insemna, in limba latina, recunoasterea virtutii si onestitatii sub care a intrat in posteritate. Acel timp fericit a fost, in mare parte, rezultatul pacii aproape neintrerupte de care s-a bucurat imperiul. Acei douazeci si trei de ani au reprezentat apogeul acelei Pax romana cu care romanii se mandreau de secole. Antoninus spunea ca doreste mai mult sa ajute un cetatean decat sa ucida o mie de inamici. Cu toata pacea generala, legiunile imperiale au marsaluit, in diverse reprize, contra popoarelor barbare de la frontiere, sau pentru reprimarea unor revolte locale. Istoricii vorbesc de razvratiri in Germania, in Dacia, la iudei, in Ahaia si in Egipt.
In Britannia, legatul Lollinus Urbicus a intreprins o expeditie impotriva brigantilor situati la hotarele Britanniei (Anglia) si ale Calcedoniei (Scotia), iar dupa succesele militare, a construit, pentru a-i tine la respect, un mare sistem de fortificatii. Pe frontiera Numidiei au fost reprimate cateva atacuri ale triburilor salbatice africane, iar in Orient, partii visau sa cotropeasca imperiul. Antoninus nu simtea dorinta calatoriilor asemanator predecesorului sau. Considera ca o calatorie a unui princeps era totdeauna o grea povara pentru provincii. Totusi nu a ezitat sa ajunga la frontiera Siriei, unde a reusit sa indeparteze orice pericol. Partii nu au mai reluat atacurile, decat dupa moartea lui Antoninus. Domnia sa, care n-a avut stralucirea militara a lui Traianus, a mentinut si a impus respectul numelui de roman. Quazii, pe malurile Dunarii, si armenii in Orient, primeau regi cu aprobarea lui Antoninus. Grecii din coloniile Pontului Euxin au fost protejati impotriva incursiunilor scitilor. O prosperitate fara precedent si fara teama zilei de maine, domnea in toate provinciile. Toti agentii financiari ai imparatului au primit ordin sa perceapa impozitele in limita strict legala. Antoninus a primit voluntari, a proscris delatorii, a ascultat plangerile provinciilor contra abuzurilor, iar cei ce s-au facut vinovati au fost destituiti si obligati la restituirea celor agonisite ilicit. inea in functie timp indelungat pe functionarii provinciali, daca ii dadeau satisfactie. Antoninus acorda atentia si vigilenta unui tata de familie tuturor treburilor de administratie si generale ale statului. Toti care aveau ceva sa-i spuna, erau obligati sa o faca direct, fara...
