Lecţia Sfântului Apostol Petru (II)
Prof. Gheorghe Precupescu A doua situatie relevanta, din viata Marelui Pescar, o constituie episodul dureros al lepadarii de Invatatorul sau, tocmai in momentele cele mai grele din existenta Sa pamanteasca (Matei 26, 69-75; Luca 22, 31-35, 54-62). Dupa Cina cea de Taina, Mantuitorul Se urca, impreuna cu ucenicii, pe Muntele Maslinilor. El stie, ca Dumnezeu, []Prof. Gheorghe PrecupescuA doua situatie relevanta, din viata Marelui Pescar, o constituie episodul dureros al lepadarii de Invatatorul sau, tocmai in momentele cele mai grele din existenta Sa pamanteasca (Matei 26, 69-75; Luca 22, 31-35, 54-62).
Dupa Cina cea de Taina, Mantuitorul Se urca, impreuna cu ucenicii, pe Muntele Maslinilor. El stie, ca Dumnezeu, intreg cursul neasteptat al evenimentelor ce vor avea loc, iar, ca om, inima Ii este apasata greu de plumbul unei intristari si mahniri ca de moarte (Matei 26, 38). De aceea, omeneste, El ii pune pe ucenicii Sai in garda despre ceea ce se va intampla cu ei in noaptea aceea sfasiata de beznele tradarii si ale urii: Voi toti va veti sminti intru Mine in noaptea aceasta (Matei 26, 31). Dar ucenicul, urias la statura si la indrazneala, si de aceasta data, o ia inaintea celorlalti, marturindu-si cu fermitate statornicia fata de Invatatorul Sau: Daca toti se vor sminti intru Tine, eu niciodata nu ma voi sminti. Iar cand Mantuitorul vrea sa-l trezeasca la realitate, aratandu-i ca mai inainte de a canta cocosul de trei ori, chiar in noaptea aceea, se va lepada de El, Simon Petru, zis si Chifa, crezandu-se o piatra de granit, I-a replicat: i de ar fi sa mor impreuna cu Tine, nu ma voi lepada de Tine (Matei 26, 33).
Dar, vai, chiar in aceeasi noapte, Marele Pescar s-a lepadat de trei ori de Invatatorul sau, cu blesteme si juraminte, spunand in fata aprozilor si slujnicelor marelui arhiereu: Nu-L cunosc pe omul acesta (Matei 26, 74). i, in acest greu pacat al lasitatii si al tradarii ar fi ramas ucenicul daca, la a treia lepadare, n-ar fi cantat cocosul, iar privirile sale nu s-ar fi intalnit cu ale Invatatorului, Caruia, in aceeasi seara, I-a jurat credinta cu atata inflacare. Dar, in aceeasi clipa, ca si atunci cand se scufunda pe mare in prapastia valurilor, Petru, strafulgerat de privirea Mantuitorului, a realizat ca, de asta data, se ineca in valurile uriase ale pacatului lasitatii si tradarii. i, atunci, dandu-si seama de indoitul sau pacat, el a facut iarasi un lucru extraodinar: A iesit afara si a plans cu amar.
In acest context, cuvantul-cheie, cu valoare generalumana, legat de existenta noastra, este i a plans cu amar. Aceasta pentru ca lacrimile au jucat si joaca in istoria omului un rol deosebit: sunt lacrimi de bucurie si de recunostinta, sunt lacrimi de durere si de pocainta.
Victor Hugo spunea: Ochii Il vad mai bine pe Dumnezeu, prin lacrimi. Oameni si popoare s-au salvat de la pieire, prin baia de lacrimi curatitoare si sfintitoare ale pocaintei.
Din inima imparatului David, ravasita de pacatul desfranarii, a tasnit, spre Tronul indurarii, Psalmul 50, in care ne regasim toti oamenii. Caci nu exista om sub soare care sa nu pacatuiasca, intr-un fel sau altul, iar acest Psalm este o poarta a lacrimilor spre iertare.
Cetatea Ninive, dupa ce a aflat prin proorocul Iona, ca va fi nimicita din pricina faradelegilor ei, s-a pocait, randuind un post atat pentru oameni, cat si pentru animale, imbracandu-se in saci si sezand in cenusa, iar Dumnezeu, vazand ca se intorceau de la calea lor cea rea, i-a iertat, daruindu-le viata.
Toti profetii, mari si mici, ai Vechiului Testament, sunt trimisi ai Cerului, care ii avertizeaza si-i indeamna pe oamenii invrajbiti cu Dumnezeu, din pricina pacatelor de tot felul, sa se-mpace cu El, prin lacrimile pocaintei, spre a primi iertarea si indreptarea: Sa se lase cel rau de calea lui, si omul nelegiuit sa se lase de gandurile lui rele, sa se-ntoarca la Domnul, Care va avea mila de...
Dupa Cina cea de Taina, Mantuitorul Se urca, impreuna cu ucenicii, pe Muntele Maslinilor. El stie, ca Dumnezeu, intreg cursul neasteptat al evenimentelor ce vor avea loc, iar, ca om, inima Ii este apasata greu de plumbul unei intristari si mahniri ca de moarte (Matei 26, 38). De aceea, omeneste, El ii pune pe ucenicii Sai in garda despre ceea ce se va intampla cu ei in noaptea aceea sfasiata de beznele tradarii si ale urii: Voi toti va veti sminti intru Mine in noaptea aceasta (Matei 26, 31). Dar ucenicul, urias la statura si la indrazneala, si de aceasta data, o ia inaintea celorlalti, marturindu-si cu fermitate statornicia fata de Invatatorul Sau: Daca toti se vor sminti intru Tine, eu niciodata nu ma voi sminti. Iar cand Mantuitorul vrea sa-l trezeasca la realitate, aratandu-i ca mai inainte de a canta cocosul de trei ori, chiar in noaptea aceea, se va lepada de El, Simon Petru, zis si Chifa, crezandu-se o piatra de granit, I-a replicat: i de ar fi sa mor impreuna cu Tine, nu ma voi lepada de Tine (Matei 26, 33).
Dar, vai, chiar in aceeasi noapte, Marele Pescar s-a lepadat de trei ori de Invatatorul sau, cu blesteme si juraminte, spunand in fata aprozilor si slujnicelor marelui arhiereu: Nu-L cunosc pe omul acesta (Matei 26, 74). i, in acest greu pacat al lasitatii si al tradarii ar fi ramas ucenicul daca, la a treia lepadare, n-ar fi cantat cocosul, iar privirile sale nu s-ar fi intalnit cu ale Invatatorului, Caruia, in aceeasi seara, I-a jurat credinta cu atata inflacare. Dar, in aceeasi clipa, ca si atunci cand se scufunda pe mare in prapastia valurilor, Petru, strafulgerat de privirea Mantuitorului, a realizat ca, de asta data, se ineca in valurile uriase ale pacatului lasitatii si tradarii. i, atunci, dandu-si seama de indoitul sau pacat, el a facut iarasi un lucru extraodinar: A iesit afara si a plans cu amar.
In acest context, cuvantul-cheie, cu valoare generalumana, legat de existenta noastra, este i a plans cu amar. Aceasta pentru ca lacrimile au jucat si joaca in istoria omului un rol deosebit: sunt lacrimi de bucurie si de recunostinta, sunt lacrimi de durere si de pocainta.
Victor Hugo spunea: Ochii Il vad mai bine pe Dumnezeu, prin lacrimi. Oameni si popoare s-au salvat de la pieire, prin baia de lacrimi curatitoare si sfintitoare ale pocaintei.
Din inima imparatului David, ravasita de pacatul desfranarii, a tasnit, spre Tronul indurarii, Psalmul 50, in care ne regasim toti oamenii. Caci nu exista om sub soare care sa nu pacatuiasca, intr-un fel sau altul, iar acest Psalm este o poarta a lacrimilor spre iertare.
Cetatea Ninive, dupa ce a aflat prin proorocul Iona, ca va fi nimicita din pricina faradelegilor ei, s-a pocait, randuind un post atat pentru oameni, cat si pentru animale, imbracandu-se in saci si sezand in cenusa, iar Dumnezeu, vazand ca se intorceau de la calea lor cea rea, i-a iertat, daruindu-le viata.
Toti profetii, mari si mici, ai Vechiului Testament, sunt trimisi ai Cerului, care ii avertizeaza si-i indeamna pe oamenii invrajbiti cu Dumnezeu, din pricina pacatelor de tot felul, sa se-mpace cu El, prin lacrimile pocaintei, spre a primi iertarea si indreptarea: Sa se lase cel rau de calea lui, si omul nelegiuit sa se lase de gandurile lui rele, sa se-ntoarca la Domnul, Care va avea mila de...
